Plângere contravenţională. Sentința nr. 1016/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1016/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 08-04-2015 în dosarul nr. 1016/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1016
Ședința publică din 08.04.2015
Completul constituit din:
Președinte - A. M. R.
Grefier - U. V.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului-verbal . nr._/17.10.2014, de către petenta .., cu sediul în localitatea Mălini, nr.502, județ Suceava, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. TERITORIAL 3, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr.38, sector 1.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 26.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul instanței la data de 25.11.2014 sub nr._, petenta .. a solicitat, în contradictoriu cu intimata I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER, în principal – anularea procesului-verbal de constatare a contravențiilor . nr._ din data de 17.10.2014, ca netemeinic și nelegal, iar în subsidiar – înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului.
În motivare, petenta a arătat, în esență, că aspectele consemnate în cuprinsul procesului-verbal contestat nu corespund realității. Petenta susține, totodată, că procesul-verbal nu a fost încheiat cu respectarea tuturor cerințelor de legalitate prevăzute de lege.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 43/1997 și art. 195 C.proc.civ.
În dovedire, au fost anexate procesul-verbal contestat și procesul-verbal de afișare (filele 8-9).
Plângerea contravențională este legal timbrată (fila 15).
La data de 05.01.2015, intimata a invocat prin întâmpinare excepția tardivității depunerii plângerii, solicitând pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate și temeinicie impuse de legiuitor (filele 13-24).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ., H.G. nr. 69/2012, O.M.T.I. nr. 980/2011, O.G. nr. 37/2007, Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3821/1985 modificat și completat de Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului și O.G. nr. 2/2001.
În cauză a fost încuviințată și administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care constituie dreptul comun în materie contravențională, “Instanța competentă să solutioneze plangerea contraventională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Astfel, în raport de prevederile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora “Împotriva procesului verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, instanța constată că plângerea contravențională aflată pe rol a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile impus de textul legal anterior enunțat.
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din data de 17.10.2014, petenta a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 8.000 lei, pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1) pct. 31 din O.G. nr. 37/2007 și art. 4 pct. 57 din H.G. nr. 69/2012, fapte sancționate de art. 9 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 37/2007 și art. 7 alin. (1) și (2) lit. a) din H.G. nr. 69/2012.
Prin actul sancționator s-a reținut că în data de 17.10.2014, ora 11.10 pe DN 22, km 171+800, localitatea Tulcea, județul Tulcea, a fost oprit și verificat ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu numărul de înmatriculare_ și semiremorca cu numărul de înmatriculare_, utilizat de către R. S.R.L. în baza copiei conforme nr._ a licenței de transport, condus de conducătorul auto DUMITRASC G., constatându-se că acesta efectua transport rutier contra cost de mărfuri în trafic național, fără a deține numărul necesar de diagrame tahigrafice obligatorii prevăzute de lege, certificatul privind desfășurarea activității sau cartela tahigrafică. S-a constatat, totodată, că operatorul de transport rutier nu a respectat obligația de a asigura la bordul vehiculului existența legitimației de serviciu valabile a conducătorului auto din care să reiasă că acesta este angajat al operatorului de transport.
În drept, potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
În acest sens, instanța are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Instanța apreciază că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut -din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție - cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
În raport de dispozițiile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal – fiind justificată prin necesitatea de sancționare a unor fapte antisociale cu o frecvență mare – se încadrează, prin prisma caracterul relativ al acesteia, în limite rezonabile de natură să asigure respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001.
Prin urmare, reținând că potrivit art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează.
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța constată ca acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001, sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, actul conține numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
Instanța va respinge apărările formulate de contravenientă sub aspectul legalității procesului-verbal, reținând că motivele invocate nu sunt prevăzute de legiuitor, sub sancțiunea nulității absolute, la art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Prin urmare, fiind incidente regulile aplicabile nulității relative, petentei îi revenea obligația de a dovedi, prin probe, că nesemnarea procesului-verbal de către un martor i-a cauzat o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului. Nefiind dovedită o astfel de vătămare și întrucât dispozițiile art. 19 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 reglementează expres posibilitatea agentului constatator de a întocmi procesul-verbal și în lipsa contravenientului, instanța apreciază că apărările petentei sub acest aspect nu sunt fondate.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța reține în cauză incidența dispozițiilor art. 26, alin. (7) lit. a) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3821/1985 modificat și completat de Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului, potrivit cărora atunci când conducătorul auto conduce un vehicul echipat cu un aparat de înregistrare în conformitate cu anexa I, acesta trebuie să fie în măsură să prezinte, la cererea unui inspector de control:
(i) foile de înregistrare din săptămâna în curs și cele pe care le-a utilizat pe parcursul celor 15 zile precedente;
(ii) cardul de conducător în cazul în care este titularul unui asemenea card și
(iii) orice informație introdusă manual și orice imprimat scos în timpul săptămânii în curs și în timpul celor cincisprezece zile precedente, în
conformitate cu prezentul regulament și cu Regulamentul (CE) nr. 561/2006.
Cu toate acestea, după 1 ianuarie 2008, duratele prevăzute la punctele (i) și (iii) se referă la ziua în curs și la o perioadă precedentă de douăzeci și opt de zile.
Dispozițiile legale enunțate impun astfel în sarcina conducătorului auto obligația de a prezenta, la cererea unui inspector de control, documentele prevăzute, în mod expres, la pct. i) – iii) din actul normativ indicat, respectiv: numărul de diagrame tahigrafice prevăzut de art. 26 alin. (7) lit. a) din Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 3821/1985 modificat și completat de Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului sau Certificatul de desfășurare a activității reglementat prin Decizia Comisiei Europene din data de 14 decembrie 2009 pentru perioadele de inactivitate.
Totodată, potrivit art. 134 lit. t) pct. ii din O.M.T.I. nr. 980/2011, operatorii de transport care efectuează operațiuni de transport rutier contra cost au obligația de a pune la dispoziția conducătorului auto, pentru vehiculele cu care efectuează transport rutier contra cost, legitimația de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport, în vederea prezentării acesteia cu ocazia controlului în trafic.
Prin prisma textelor legale enunțate, este lipsit de relevanță probatorie faptul că documentele solicitate conducătorului auto se aflau la bordul vehiculului, cât timp acestea nu au fost prezentate efectiv organului de control.
Pentru considerentele anterior expuse, instanța apreciază, dincolo de orice îndoială, că procesul-verbal contestat în cauză este legal și temeinic.
În ceea ce privește cererea formulată în subsidiar de către petentă, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale aplicate cu sancțiunea avertismentului, instanța reține în cauză incidența dispozițiilor art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 și ale art. 8 alin. (1) pct. 31 din O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora reprezintă o încălcare foarte gravă a dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, a Acordului AETR și constituie contravenție, dacă aceasta nu este considerată infracțiune potrivit legii penale, neprezentarea în trafic a numărului necesar de diagrame tahigrafice, a cartelei tahigrafice sau a listărilor efectuate cu imprimanta tahografului digital.
Potrivit Deciziei Comisiei Europene din 14 decembrie 2009 de modificare a Deciziei 2007/230/CE privind formularul referitor la legislația socială în domeniul transporturilor rutiere, înregistrarea tahografului este sursa principală de informații în cadrul controalelor în trafic. Lipsa înregistrărilor se poate justifica numai în cazurile în care înregistrarea tahografului, inclusiv introducerea de date manual, nu a fost posibilă din motive obiective. În astfel de cazuri trebuie elaborat un certificat care să confirme respectivele motive.
În raport de cele anterior expuse și în vederea asigurării unei aplicări uniforme și eficiente a reglementărilor europene pe teritoriul statelor membre, instanța apreciază că amenda contravențională aplicată petentei – în cuantumul minim stabilit de legiuitor pentru faptele săvârșite – respectă cerințele de proporționalitate impuse în materia oricăror măsuri restrictive de drepturi și este pe deplin proporțională cu scopul urmărit în domeniu la nivel european, respectiv îndeplinirea obiectivelor vizate și evitarea aplicării dicreționare a normelor.
D. urmare, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (2) și (3) din Regulamentul (CE) nr. 561/2006 al Parlamentului European și al Consiliului potrivit cărora întreprinderile de transport organizează activitatea conducătorilor, le dau instrucțiuni corespunzătoare și efectuează controale periodice pentru a se asigura de respectarea Regulamentului (CEE) nr. 3821/85 și a capitolului II din prezentul regulament, fiind ținută responsabilă de încălcările comise de către conducătorii întreprinderii, chiar dacă aceste încălcări au fost comise pe teritoriul unui alt stat membru sau al unei țări terțe și constatând că procesul-verbal atacat a fost întocmit cu respectarea condițiilor de legalitate și temeinicie impuse de dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța, în baza art. 34 din O.G. nr. 2/2001, va respinge plângerea contravențională aflată pe rol, ca nefondată, cu consecința menținerii procesul-verbal . nr._ din data de 17.10.2014, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de către petenta .., cu sediul în localitatea Mălini, nr.502, județ Suceava, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I. TERITORIAL 3, cu sediul în București, Bulevardul D. G., nr.38, sector 1, ca nefondată.
Menține procesul-verbal . nr._ din data de 17.10.2014, emis de I. DE S. PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R., ca fiind legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 08.04.2015.
Președinte, Grefier,
A. M. R. U. V.
Red. Jud. AMR/2ex/30.04.2015
Tehnored.gref.UV/4ex/11.05.2015
./.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1072/2015. Judecătoria TULCEA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1500/2015.... → |
|---|
