Plângere contravenţională. Sentința nr. 1064/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1064/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 1064/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
Dosar nr._
Sentința civilă nr. 1064
Ședința publică de la 14 aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: D. - N. P.
Grefier: M. A.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petentul R. G., CNP_, domiciliat în Tulcea, ., nr. 12, .. A, . împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.11.2014 întocmit de intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA - SERVICIUL RUTIER, C._, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, asigurator . GROUP SA, cu sediul în București, sector 1, .. 51.
Încheierea de ședință din data de 1 aprilie 2015, face parte integrantă din prezenta hotărâre.
I N S T A N T A ,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în data de 27.11.2014 sub nr._ pe rolul Judecătoriei Tulcea având ca obiect plângere contravențională, petentul R. G. în contradictoriu cu intimata I. Județean de Poliție Tulcea a solicitat instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea procesului – verbal de contravenție . nr._/25.11.2014.
În motivare s-a arătat că petentul a fosta sancționat contravențional pentru că a acroșat pilonii de pe . pentru că nu s-a prezentat în termen de 24 de ore la poliție. Petentul a învederat că în data de 21.11.2014 s-a deplasat din București către Tulcea, unde în circumstanțe necunoscute a pierdut plăcuța din față cu numărul de înmatriculare al autoturismului înmatriculat sub nr._ . Acesta a precizat că până la data de 24.11.2014 a încercat să caute numerele de înmatriculare iar în următoarele două zile, fiind nelucrătoare, nu a putut să declare pierderea plăcuțelor de înmatriculare.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
Pentru dovedirea susținerilor, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, anexând plângerii în copii xerox certificate pentru conformitate cu originalul: procesul – verbal contestat (în original), carte de identitate, dovada . nr._, poliță RCA.
Intimata a depus în termen întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, cu menținerea procesului – verbal contestat ca legal și temeinic întocmit.
În motivare s-a arătat că procesul – verbal de constatare a contravenției a fost încheiat cu respectarea mențiunilor prevăzute de lege iar contravenția săvârșită de către petent rezultă din materialul probator anexat.
S-a menționat de către intimată că agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu la data 20/21.11.2014, a fost sesizat despre faptul că un autoturism marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ a lovit stâlpii de separare a sensurilor de mers din dreptul imobilului Oblivion, rupându-i, apoi a plecat de la fața locului. Agentul s-a deplasat la locul indicat, unde a observat că 4 stâlpi de separare a sensurilor de mers erau rupți și căzuți pe carosabil, împreună cu plăcuța cu numărul de înmatriculare aparținând autoturismului înmatriculat sub nr._, precizându-se că conducătorul auto al autovehiculului nu s-a prezentat la poliție pentru întocmirea documentelor de constatare. Ulterior, în data de 25.11.2014, agentul constatator aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe . a sesizat că autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ era parcat neregulamentar, având lipsă plăcuța din față cu numărul de înmatriculare și avarii la bara din față precum și la aripa din dreapta față, conducătorul auto identificat ca fiind R. G. relatând că a pierdut plăcuța cu numărul de înmatriculare, fără a preciza concret împrejurările. R. G. s-a prezentat în aceeași zi la sediul intimatei, la solicitarea agentului, unde a făcut declarații referitoare la evenimentul din noaptea de 21.11.2014.
În drept au fost invocate art. 205-208 C. pr. civ.
În apărare, intimata a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, atașând în acest sens: rapoarte agent constatator, declarația petentului, declarație V. D., certificat de înmatriculare, dovada nr._/25.11.2014, poliță RCA.
Cererea a fost legal timbrată, cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei.
În cauză au fost încuviințată și administrată următoarele proba cu înscrisurile aflate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul – verbal de contravenție . nr._/25.11.2014 petentul a fost sancționat cu avertisment, în temeiul art. 123 din HG nr. 1391/2006 coroborat cu art. 101 alin. (1) pct. 9 din OUG nr. 195/2002, pentru că în data de 21.11.2014, în jurul orei 2:50, pe . Tulcea, jud. Tulcea, a condus autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ fără a adapta viteza la condițiile de carosabil acoperit de cu apa ploii torențiale, derapând și lovind pilonii de separare a sensurilor de mers, și în temeiul art. 79 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 100 alin. (3) lit. g) din OUG nr. 195/2002, cu amendă contravențională în cuantum de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, pentru că nu s-a prezentat în termenul legal la unitatea de poliție competentă pentru întocmirea documentelor de constatare.
În temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, instanța constată că plângerea a fost introdusă în termenul de 15 zile stabilit prin art. 31 alin. (1) al aceluiași act normativ și va proceda la verificarea legalității și temeiniciei procesului – verbal de contravenție.
Având în vedere că procesul – verbal contestat conține mențiunile a căror lipsă este prevăzută sub sancțiunea nulității absolute de art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța stabilește că acesta a fost legal întocmit. De altfel, petentul nu a formulat critici care să vizeze legalitatea actului sancționator.
Petentul a susținut, în esență, că procesul – verbal de contravenție este netemeinic întrucât faptele reținute în sarcina sa nu corespund realității.
În drept, temeiul art. 123 din HG nr. 1391/2006 coroborat cu art. 101 alin. (1) pct. 9 din OUG nr. 195/2002 califică drept contravenție ce se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni nereducerea vitezei în cazurile prevăzute de HG nr. 1391/2006, astfel încât aceasta să fie adaptată la carosabilul acoperit de apa de ploaie.
Art. 79 alin. (1) lit. b) din OUG nr. 195/2002 instituie în sarcina conducătorilor de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale obligația de a se prezenta la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare iar art. 100 alin. (3) lit. g) din OUG nr. 195/2002 califică drept contravenție și sancționează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: neprezentarea la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2).
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este un act administrativ oficial cu caracter jurisdicțional. În ceea ce privește forța probantă a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției, deși OG nr. 2/2001 nu prevede expres, puterea doveditoare este lăsată la aprecierea instanței de judecată, ceea ce înseamnă că în principiu va avea valoarea probantă a unui act doveditor reconstituit, făcând dovada până la proba contrară.
Prin urmare, toate constatările făcute personal de către agentul constatator inserate în procesul verbal pot fi verificate prin administrarea oricărui mijloc de probă admis de lege. Rezultă deci că cel care contestă acest act administrativ oficial trebuie să dovedească prin probe nelegalitatea sau netemeinicia lui, răsturnând prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul - verbal de contravenție.
Principiile care rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului impun instanței învestite cu analiza unei acuzații în materie penală - noțiune autonomă, ce include de regulă contravențiile, al cărui conținut se determină analizând clasificarea faptei potrivit dreptului intern, a naturii faptei și a gravității sancțiunii - obligația de a asigura într-un astfel de proces funcționarea efectivă a tuturor garanțiilor impuse de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, îndeosebi a celor care privesc contradictorialitatea, nemijlocirea, dreptul la apărare, precum și prezumția de nevinovăție care, fără a avea o valență absolută, este în strânsă legătură cu prezumția de legalitate și temeinicie a procesului - verbal, dată de constatarea personală a faptei de către agentul constatator.
În raportul agentului constatator se arată că în data 21.11.2014 un autoturism marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ a lovit stâlpii de separare a sensurilor de mers din dreptul imobilului Oblivion de pe ., după care a plecat de la fața locului. În data de 25.11.2014 autoturismul marca Dacia L. cu numărul de înmatriculare_ a fost observat în trafic având lipsă plăcuța din față cu numărul de înmatriculare și avarii la bara din față precum și la aripa din dreapta față, conducătorul auto identificat ca fiind R. G. relatând că a pierdut plăcuța cu numărul de înmatriculare, fără a preciza concret împrejurările. R. G. s-a prezentat în aceeași zi la sediul intimatei, la solicitarea agentului, unde a făcut declarații referitoare la evenimentul din noaptea de 21.11.2014. Petentul a precizat că în noaptea de 21.11.2014 a condus autoturismul marca Dacia L. înmatriculat sub nr._ pe . Tulcea, în condiții de ploaie torențială, și datorită carosabilului acoperit cu apă, a derapat și a lovit stâlpii de separare din zona intersecției dintre .. Gării.
Petentul a recunoscut că nu s-a conformat dispozițiilor legale anterior menționate atât prin mențiunile făcute în cuprinsul actului sancționator cât și în declarația pe care a dat-o în data de 25.11.2014 la sediul intimatei. Acesta s-a prezentat la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul pentru întocmirea documentelor de constatare cu depășirea termenului de 24 de ore de la producerea evenimentului, mai precis după 4 zile, la solicitarea unui agent de poliție și nu voluntar.
Luând în considerare probatoriul administrat și poziția procesuală a petentului, instanța stabilește că aceasta a săvârșit contravențiilor prevăzute de art. 101 alin. (1) pct. 9 din OUG nr. 195/2002 și art. 100 alin. (3) lit. g) din OUG nr. 195/2002, prin neadaptarea vitezei la condițiile de carosabil acoperit de cu apa ploii torențiale și prin neprezentarea în termen la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulație din care au rezultat numai pagube materiale, ceea ce înseamnă că procesul – verbal supus analizei întrunește și condiția temeiniciei.
În temeiul art. 34 alin. (1) și art. 5 alin. (5) din OG nr. 2/2001, instanța este de părere că nu se justifică înlocuirea sancțiunilor aplicate în limitele prevăzute de lege, amendă contravențională în cuantum minim de 360 lei și suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, considerându-le proporționale cu gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite de contravenient, evaluat prin prisma criteriilor enunțate în art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, care prin conduita sa a nesocotit dispozițiile legale instituite în scopul colectării informațiilor despre accidentele rutiere, care să permită tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de producerea acestora.
Având în vedere că procesul – verbal de contravenție CP nr._/25.11.2014 a fost legal și temeinic întocmit, în temeiul art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001, va fi menținut în integralitate.
În considerarea argumentelor expuse anterior, instanța va respinge plângerea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul R. G., CNP_, domiciliat în Tulcea, ., nr. 12, .. A, ., județul Tulcea împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din 25.11.2014 întocmit de intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA - SERVICIUL RUTIER, C._, cu sediul în Tulcea, ., județul Tulcea, asigurator . GROUP SA, cu sediul în București, sector 1, .. 51, ca neîntemeiată.
Menține în integralitate procesul – verbal . nr._/25.11.2014 ca fiind legal și temeinic întocmit.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14.04.2015.
Președinte, Grefier,
D. – N. P. M. A.
Red.tehnored.jud.DNP/08.05.2015/6ex
.+asigurator/ .05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1065/2015.... | Validare poprire. Sentința nr. 1069/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|








