Plângere contravenţională. Sentința nr. 342/2015. Judecătoria TULCEA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 342/2015 pronunțată de Judecătoria TULCEA la data de 06-02-2015 în dosarul nr. 342/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA TULCEA
SECTIA CIVILA SI PENALA
SENTINȚA CIVILĂ NR. 342
Ședința publică din 06.02.2015
Completul constituit din:
Președinte - A. M. R.
Grefier - U. V.
S-a luat în examinare cauza civilă având ca obiect plângere contravențională formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/20.07.2014, de către petentul P. D. A., cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA - SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea.
Dezbaterile pe fond și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 29.01.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea pentru azi, când în aceeași compunere a hotărât următoarele:
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24.07.2014 sub nr._, petentul P. D. A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, în principal – anularea procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20.07.2014, ca fiind nelegal, iar în subsidiar – înlocuirea sancțiunii prevăzute la art. 102/3/e din O.U.G. 195/2002 cu cea prevăzută de art. 108 alin. (1) pct. a), pct. 4) din același act normativ.
În motivare, petentul a arătat – în esență – că aspectele consemnate în procesul-verbal contestat nu corespund realității.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 118 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, O.G. nr. 2/2001 și Norma de Metrologie Legală 021-05 publicată în Monitorul Oficial 1102 din 7 decembrie 2005.
În dovedire, a fost anexat – în fotocopie – procesul-verbal contestat și dovada . nr._ (filele 7-8).
Plângerea contravențională este legal timbrată (fila 9).
La data de 04.09.2014, intimata a formulat întâmpinare, solicitând instanței de judecată respingerea plângerii contravenționale, ca nefondată și menținerea procesului-verbal contestat, ca legal și temeinic.
În motivare, intimata a arătat că procesul-verbal de constatare a contravenției a fost întocmit cu respectarea cerințelor de legalitate și temeinicie impuse de legiuitor, anexând – sub aspect probatoriu – materialul în baza căruia a fost întocmit (filele 18-28).
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 C.proc.civ.
În ședința publică din data de 11.12.2014, apreciind că probele solicitate sunt admisibile și de natură să conducă la soluționarea cauzei, instanța, în baza art. 255 - art. 258 C.proc.civ., a încuviințat pentru ambele părți administrarea probei cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, “Instanta competentă să solutioneze plangerea contraventională, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a facut-o și pe celelalte persoane, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării”.
Astfel, în raport de dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora “Împotriva procesului verbal de constatare a contraventiei se poate face plangere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia”, instanța constată că plângerea contraventională aflată pe rol a fost introdusă cu respectarea termenului de 15 zile impus de textul legal anterior enunțat.
În fapt, prin procesul-verbal . nr._ din data de 20.07.2014, petentul a fost sancționat cu avertisment și măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 zile, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 121 alin. (1) din H.G. nr. 1391/2006 și sancționată de art. 102 alin. (3) lit. e) din OUG nr. 195/2002R.
În cuprinsul actului sancționator s-a reținut că în data de 20.07.2014, în jurul orei 18:41, pe DJ 222C, în localitatea Nufăru, petentul a condus autoturismul marca DODGE CAUBER, cu numărul de înmatriculare_, fiind înregistrat de aparatul radar PYTHON II, montat pe autospeciala cu numărul de înmatriculare_ din dotarea Serviciului Rutier, circulând cu viteza de 107 km/h.
Petentul a semnat procesul-verbal, fiind consemnată în scris și poziția acestuia în sensul că nu are obiecțiuni de formulat.
În drept, potrivit art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța are obligația de a analiza legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției și de a hotărî asupra sancțiunii aplicate.
Analizând procesul-verbal contestat din punct de vedere al legalității, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute de 17 din O.G. nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității absolute, respectiv numele, prenumele, calitatea si semnătura agentului constatator, numele si prenumele contravenientului, fapta săvârșită si data comiterii acesteia.
În raport de înscrisurile depuse la dosar (Buletin de verificare metrologică nr._ din data de 26.08.2013, cartea de identitate a vehiculului M.A.I. și Atestatul operator Autovision nr._ din data de 26.03.2010 – filele 26-28), instanța respinge susținerile petentului privind constatarea faptei prin mijloace tehnice neomologate și neverificate metrologic, ca fiind nefondate.
Instanța respinge, totodată, și argumentul petentului privind nelegalitatea întocmirii procesului-verbal de către un alt agent de poliție decât cel care a constatat săvârșirea faptei, reținând că dispozițiile legale în materie nu conțin nicio interdicție sub acest aspect.
În ceea ce privește temeinicia actului contestat, instanța are în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 183/2003, potrivit căreia procesul-verbal de contravenție se bucură de prezumția de legalitate, temeinicie si veridicitate, fiind un act administrativ întocmit de către un agent al statului pe baza propriilor constatări. Prin urmare, până la proba contrară, actul de sancționare face dovada situației de fapt reținute, sarcina probei contrare revenind petentului. Sub acest aspect, instanța apreciază că reglementarea și aplicarea unei astfel de prezumții, deși are ca efect limitarea prezumției de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că inversează sarcina probei, nu este contrară acesteia. În același sens este și jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului potrivit căreia dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut –din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție – cu condiția ca statul să asigure respectarea limitelor rezonabile în raport de importanța scopului urmărit dar și a dreptului la apărare (cauza Salabiaku contra Franței, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic contra Suediei).
Astfel, forța probantă a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni contra Franței). Raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională, prezumția de veridicitate de care beneficiază procesul-verbal se încadrează, prin prisma caracterului relativ al acesteia, în limite rezonabile de natură să asigure respectarea garanțiilor instituite de art. 16 și art. 17 din actul normativ indicat.
D. urmare, reținând că, potrivit art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă, respectiv să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt reținută în procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, sarcina instanței de judecată rămâne aceea de a asigura proporționalitatea între scopul urmărit de autoritățile statului (sancționarea faptelor antisociale) și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional. Instanța are în vedere și cauza I. P. c. României (28 iunie 2011) prin care Curtea a statuat că admisibilitatea probelor constituie în primul rând o chestiune reglementată de dreptul intern și, ca regulă generală, cade în competența instanțelor naționale să se pronunțe asupra probelor pe care le administrează. Potrivit Convenției, rolul Curții este de a stabili dacă întreaga procedură, incluzând modul în care proba a fost obținută, este echitabilă (a se vedea Doorson c. Țărilor de Jos, 26 martie 1996, par. 67; V. Mechelen și alții c. Țărilor de Jos, 23 aprilie 1997, par. 50).
Prin prisma celor anterior expuse, dacă instanța națională îi oferă petentului cadrul necesar pentru a-și expune cauza în condiții de egalitate cu partea adversă, responsabilitatea modalității efective în care acesta înțelege să uzeze de drepturile sale procedurale cade exclusiv în sarcina sa. Astfel, instanța națională poate pronunța o hotărâre numai pe baza probelor depuse de agentul constatator, în condițiile în care petentului i s-a dat pe tot parcursul procesului posibilitatea de a-și dovedi afirmațiile.
Prin urmare, coroborând planșa foto cu buletinul de verificare metrologică nr._ din data de 26.08.2013 (din care reiese că aparatul radar utilizat la măsurarea și înregistrarea vitezei de deplasare a autoturismului condus de către petent îndeplinește cerințele tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005), instanța apreciază, dincolo de orice îndoială, că în cauză a fost făcută dovada situației de fapt reținute de agentul constatator.
În ceea ce privește marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar, instanța reține din interpretarea logică a dispozițiilor pct. 3.1.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005 (în cuprinsul cărora a fost stabilită de către Biroul Român de Metrologie Legală marja de eroare pentru măsurarea vitezei de către aparatele radar atât în condiții de laborator, cât și în condiții normale de trafic) că – fiind vorba de erori tolerate – aceste marje nu pot influența viteza înregistrată de cinemometre, în condițiile în care se face dovada faptului că ele îndeplinesc cerințele metrologice și tehnice prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05/23.11.2005.
Instanța constată, totodată, că fapta reținută în sarcina contestatorului a fost în mod corect încadrată în drept, dispozițiile art. 102 alin. (3) lit. e) din O.U.G. nr. 195/2002 sancționând depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Sub acest aspect, instanța va respinge, ca nefondat, argumentul petentului privind săvârșirea faptei în afara localității, reținând din coroborarea înregistrării video cu prezumția relativă de veridicitate a procesului-verbal de contravenție (fapta fiind, totodată, percepută și în mod direct de către agentul operator al aparatului radar), că fapta a fost săvârșită – fără niciun dubiu – în condițiile reținute de agentul constatator.
D. urmare, având în vedere dispozițiile art. 121 alin. (1) din H.G. 1391/2006 potrivit cărora conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare și întrucât petentul nu a reușit să combată prin probe situația de fapt reținută de agentul constatator, instanța va respinge – ca nefondată – plângerea contravențională aflată pe rol, cu consecința menținerii procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 20.07.2014, ca legal și temeinic.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul P. D. A., cu domiciliul în București, ., ., ., în contradictoriu cu intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TULCEA – SERVICIUL RUTIER, cu sediul în Tulcea, ., jud. Tulcea, ca nefondată.
Menține procesul-verbal . nr._ din data de 20.07.2014, emis de INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN TULCEA, ca fiind legal și temeinic.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se depune la Judecătoria Tulcea.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 06.02.2015
Președinte, Grefier,
A. M. R. U. V.
Red. Jud. AMR/2ex/05.03.2015
Tehnored.gref.UV/5ex/06.03.2015
.> Pt. conformitate, grefier
| ← Pretenţii. Sentința nr. 368/2015. Judecătoria TULCEA | Pretenţii. Sentința nr. 668/2015. Judecătoria TULCEA → |
|---|
