Acţiune în constatare. Sentința nr. 1390/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1390/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 1390/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
..
SENTINȚACIVILĂ NR. 1390
Ședința publică de la 02 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. M. C.
GREFIER: M. H.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanții M. C. V. și M. S. F., ambii cu domiciliul procesual ales în Z. . nr. 35, .. A,ap. 19, . și pe pârâta S.C. B. P. S.A.-PRIN SUCURSALA B. P. AGENȚIA S., cu sediul în Z., .. 10A, Jud. S., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.
Procedura legal îndeplinită.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 12 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 din Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 26 mai 2015 și ulterior pentru data de 2 iunie 2015.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 26.01.2015, sub nr. de dosar_ reclamanții M. C. V. și M. S. F. au chemat în judecată pârâta Bancpost S.A. solicitând constatarea caracterului abuziv al următoarelor clauze din contractul de credit bancar nr. HL_/14.07.2008: clauza nr. 1.1 din contract privind acordarea creditului în moneda CHF, respectiv, că valoarea creditului reprezintă suma în lei corespunzătoare valorii în CHF la cursul BNR de la data acordării, clauza de la art. IV pct. 1 și 3, privind rambursarea creditului în CHF, fără a se menționa cursul la care se va face rambursarea, și al clauzei de la art. VI, pct. 1.2, pct.2, și pct. 3, respectiv, cotațiile CHF sunt stabilite discreționar de către bancă, fără a sse arăta mecanismul de schimb valutar practicat, riscul valutar fiind transferat în totalitate către împrumutat. Reclamanții au mai solicitat modificarea contractului prin înlocuirea acestor clauze cu denominarea, respectiv, conversia creditului în moneda națională, la cursul de la data acordării creditului, și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat reclamanta că dreptul de a sesiza instanța decurge din art. 7 al Legii 193/2000, și din Directiva 187/102/CEE. Astfel la data de 14.07.2008 între părți s-a încheiat contractul de credit nr. HL_, pe o perioadă de 300 de luni.
La punctul 1.1 din contract ( condiții speciale ), s-a stabilit că valoarea creditului este de 33.945 CHF, și va fi utilizat pentru refinanțarea unui credit anterior, acordat de bancă reclamanților la data de 20.01.2006. La art. IV din contract, ( condiții generale ), pct. 1, se prevede că rambursarea creditului se va face în rate lunare, conform unui grafic de rambursare, iar la punctul 3se prevede că rambursarea se va face din contul curent al împrumutatului, la o dată aleasă de acesta, fără ca din rată să se deducă sume, sau să se efectueze alte rețineri. La art. VI, ( condiții generale ), pct. 1.2, sunt prevăzute obligațiile împrumutatului, la pct.2 din art. VII sunr prevăzute condițiile rambursării anticipate, iar la pct. 3, se arată că banca nu răspunde față de terți în cazul în care declararea scadenței anticipate ar provoca daune terților.
Reclamanții arată că pentru toate cele 4 petite din cererea de chemare în judecată, solicită constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale motivat de faptul că nu au avut posibilitatea reală să ia cunoștință de conținutul clauzelor la data semnării contractului, prin aceasta încălcându-se obligația de transparență contractuală. Arată că banca a cunoscut posibilitatea aprecierii excesive a francului elvețian, și a urmărit să încaseze un venit necuvenit prin obligarea reclamanților la plata ratelor la un curs ridicat, dar nu a informat consumatorii despre riscul valutar.
În continuare reclamanta face referire la legislația incidentă și la condițiile pentru a aprecia caracterul unei clauze abuzive, inclusiv cu referirea la jurisprudența națională și a Curții Europene de Justiție.
În opinia reclamantei conținutul contractului nu lămurește clauzele contractuale, și nu informează consumatorul despre efectul riscului valutar asupra modului de derulare a contractului, iar la data încheierii contractului s-au adus la cunoștință în mod lapidar anumite informații.
Conclusiv a apreciat că în lipsa transparenței, a informării corespunzătoare asupra riscului valutar, clauzele contractuale atacate au un evident caracter abuziv.
Urmarea a constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus detaliate se impune admiterea și celorlalte cereri accesorii privind obligarea pârâtei la înlocuirea lor cu alte dispoziții, respectiv convertirea creditului în lei, prin raportare la valoarea acestuia la cursul CHF/leu de la data acordării, și înghețarea acestui curs pentru întreaga perioadă de rambursare, sau crearea posibilității de a rambursa integral împrumutul la cursul de la data acordării.
În drept au fost indicate Legea 193/2000, art. 78 din Legea 296/2004, art. 2 din OG 21/1992, OG 50/2010, art. 969, art. 978 și urm C. Civ. 1864, Directiva 93/13/CEE, Directiva 2008/48/CE, hotărâri CEDO.
În probațiune s-a depus înscrisuri, respectiv s-au anexat la cerere contractul de credit bancar nr. HL_/14.07.2008, condiții generale, contractul de credit nr. HL_/14.07.2008, condiții speciale, contractul de credit nr. 571/297/20.01.2006, act adițional nr.1/15.09.2010, adrese privind modificările aduse prin OUG 50/2010, grafic rambursare credit.
La data de 11.03.2015 pârâta Bancpost SA a depus întâmpinare prin care a invocat prescripția dreptului material la acțiune, și a precizat că anterior semnării contractului reclamanții au avut posibilitatea de a studia clauzele contractului, pe care dacă nu le-ar fi agreat, ar fi avut opțiunea de a nu semna contractul.
Pârâta a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune având în vedere că au trecut mai mult de 3 ani de la data perceperii sumelor a căror restituire se solicită. În motivare în esență a precizat că interesul este unul privat, iar începutul termenului de prescripție este data semnării contractului, or astfel termenul a expirat încă din 2011.
Pe fondul cauzei dedusă judecății pârâta a solicitat respingerea cererii motivat în esență de faptul că instanța nu poate interveni în mecanismul contractual, încălcându-se în caz contrara art. 969 C. Civ. D. urmare instanța nu poate modifica costurile creditului contrar voinței părților, în acest sens este și practica ICCJ.
A mai arătat pârâta că și practica CJUE este în același sens, statuând că în interpretarea art. 6 alin 1 al Directivei 93/13/CEE, instanțele nu au posibilitatea de a modifica conținutul clauzelor contractuale
Conclusiv pârâta a reiterat imposibilitatea intervenirii instanței în contract și a faptului că întregul contract a fost negociat, promovarea acestei acțiunii nefiind decât expresia relei credințe a reclamanților.
În opinia pârâtei nu sunt întrunite condițiile arătate în art. 4 alin 6 din Lege 193/2000, pentru a caracteriza aceste clauze ca abuzive. În concret ele au fost negociate, nu creează un dezechilibru.
În probațiunea a solicitat înscrisuri .
În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar .
În conformitate cu 248 alin1 C. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune invocat de pârâtă pe care o apreciază ca neîntemeiată.
Astfel legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene. În ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta. Este evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Instanța mai reține că Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
În același sens este și Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C‑243/08, Rep., p. I‑4713, punctul 47 în care s-a statuat Astfel cum reiese din jurisprudența, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natura sa restabilească egalitatea dintre aceste părți (a se vedea Hotărârile citate anterior Mostaza Claro, punctul 36, si Asturcom Telecomunicaciones, punctul 30).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică. În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Cum în cererea principala se solicită constarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, iar nu vicierea consimțământului, iar consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, în speță sun aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 care arată că acțiunea în declararea nulității absolute este imprescriptibilă și poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție,
Instanța nu poate avea în vedere opinia pârâtei, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute. După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
Pe fondul cauzei deduse judecății instanța reține că între reclamanții M. C. V. și M. S. F., în calitate de împrumutați, și pârâta Bancpost SA, în calitate de împrumutător, s-a încheiat contractul de credit bancar nr. s-a încheiat contractul de credit nr. HL_, pe o perioadă de 300 de luni, prin care s-a acordat reclamanților un împrumut de 33.945 CHF, pentru refinanțarea unui credit de 70.000 lei, acordat în anul 2006 de aceeași bancă reclamantă.
La punctul 1.1 din contract ( condiții speciale ), s-a stabilit că valoarea creditului este de 33.945 CHF, și va fi utilizat pentru refinanțarea unui credit anterior, acordat de bancă reclamanților la data de 20.01.2006. La art. IV din contract, ( condiții generale ), pct. 1, se prevede că rambursarea creditului se va face în rate lunare, conform unui grafic de rambursare, iar la punctul 3se prevede că rambursarea se va face din contul curent al împrumutatului, la o dată aleasă de acesta, fără ca din rată să se deducă sume, sau să se efectueze alte rețineri. La art. VI, ( condiții generale ), pct. 1.2, sunt prevăzute obligațiile împrumutatului, la pct.2 din art. VII sunt prevăzute condițiile rambursării anticipate, iar la pct. 3, se arată că banca nu răspunde față de terți în cazul în care declararea scadenței anticipate ar provoca daune terților.
În drept în acest domeniu - al raporturilor contractuale dintre un profesionist și un consumator, se aplică norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, în legislația națională, Legea nr. 193/2000 trebuie completată cu Codul consumului și Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Elementele principale ale definirii și totodată ale identificării unei clauze ca abuzive sunt: lipsa de negociere; dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului, încălcarea exigenței de bună-credință. La acestea se mai adaugă două criterii utilizarea listei clauzelor abuzive (anexele 1 și 2 ale Legii); și criteriul celorlalte circumstanțe relevante (art. 4.5 din lege).
In ceea ce privește lipsa de negociere clauzele abuzive sunt de regulă asociate noțiunii de contract-tip, contract-standard sau de contract de adeziune care se caracterizează prin câteva trăsături specifice: este redactat unilateral de către partea care îl propune; nu permite negocierea prevederilor sale, chiar dacă permite înțelegerea acestora de către aderent; de regulă, conferă o poziție dominantă comerciantului care l-a propus în raporturile sale cu consumatorul
Legea conferă criterii directe și indirecte de determinare specific fiind imposibilitatea consumatorului de a influența conținutul clauzei; și încălcarea de către comerciant a obligației de transparență contractuală.
Imposibilitatea consumatorului de a influența conținutul clauzei contractuale este prevăzută ca și criteriu al identificării abuzului contractual de art. 4 alin. (2) din Lege, conform căruia „O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei. Conform art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, „faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist.
Obligația de transparență contractuală, este conexă exigențelor de publicitate și informare specifice dreptului consumului" și presupune garantarea dreptului consumatorului de a înțelege prevederile contractului pe care îl încheie. Termenii clauzelor propuse de profesionist consumatorului trebuie să fie redactați într-o maniera dara și comprehensibilă „pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate” [art. 1 alin. (1) din Lege]
Clauzele contractuale atacate de reclamanți nu întrunesc condițiile prevăzute de Legea 193/2000 pentru a fi determinat caracterul lor abuziv. În esență, reclamanții arată ca fiind abuziv faptul că nu au avut posibilitatea reală de a cunoaște conținutul clauzelor contractuale la data semnării.
Clauza prevăzută la pct. 1.1 din contract:
Reclamanții contestă acordarea creditului în CHF, arătând că banca a acordat împrumutul în lei, astfel că nu se justifică plata ratelor în CHF, iar banca obține un venit necuvenit prin încasarea diferențelor de sume antrenat de creșterea cursului valutar.
Instanța nu constată a fi întrunite acele elemente din art. 4, Legea 193/2000 care să genereze acel dezechilibru semnificativ între obligațiile părților. Conținutul clauzei stabilește suma și moneda de acordarea creditului de către bancă, respectiv, suma de 33.945 CHF. Susținerile reclamanților, că acordarea creditului în anul 2008, în franci elvețieni a fost o ficțiune, în considerarea evoluției ulterioare accelerate a cursului acestei monede nu pot fi primite. Acordarea creditului s-a făcut în CHF, așa cum rezultă din înscrisurile de la dosar. Susținerile împrumutaților, că suma acordată este diferită de soldul neachitat al creditului anterior, pe care l-a refinanțat, și prin aceasta s-a produs un abuz al băncii, nu se constituie în apărări care să susțină caracterul abuziv al clauzei atacate. Creditul a fost acordat în CHF, împrumutații au semnat contractul, și aceștia recunosc că li s-a acordat un împrumut de 33.945 CHF, mai mult decât aveau nevoie. Caracterul abuziv al clauzei, în accepțiunea art. 4, al.6 din Legea 193/2000, și prin raportare la Directiva 93/13/CEE nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al remunerației față de serviciile sau bunurile furnizate, dacă aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil.
Clauza contestată de reclamanți are o exprimare clară, din cuprinsul căreia se desprinde obligația pe care și-o asumă pârâta, de efectuare a unor operațiuni specifice de acordare a creditului. Formularea acestei clauze nu conduce în niciun fel la generarea unor prestații disproporționate între părți, și nu susține afirmațiile reclamanților, că acordarea creditului în franci s-a făcut în mod nereal, astfel că petitul privitor la clauza prevăzută la pct. 1.1 din contract nu poate fi admis.
Cererea de conversie a sumei de_ CHF în lei, la cursul BNR de la data tragerii creditului, nu poate fi admisă deoarece contravine principiului nominalismului monetar, reglementat la art. 1578 cod civil vechi, principiu păstrat de legiuitor și în reglementarea nouă a raporturilor civile, la art. 2164 NCC, și potrivit căruia debitorul este obligat a restitui ceea ce a împrumutat, în moneda respectivă, cuantumul arătat în contract, fără a avea vreo influență sporirea sau scăderea prețului monedelor.
Cu privire la clauza prevăzută la art. IV, pct. 1și pct. 3, privitoare la modul de rambursare a creditului, și la interdicția de a se imputa din sumele respective orice rețineri, pe baza aceluiași raționament exprimat anterior, instanța nu constată întrunirea condițiilor prevăzute la art. 4 și art. 7 din Legea 193/2000, astfel că nu va constata caracterul abuziv al acestei clauze contractuale.
Cu privire la clauza prevăzută la art. VI, pct. 1.2, privitoare la obligațiile împrumutatului, condițiile prevăzute la art. 4 și art. 7 din Legea 193/2000 nu se regăsesc în modalitatea de formulare a acestei clauze, după cum nu se regăsesc nici în pct. 2 și pct. 3 al art. VII din contractul de credit, privitoare la rambursarea anticipată și la răspunderea băncii față de treți în cazul declarării scadenței anticipate. Nu s-a făcut dovada, prin mijloacele de probă depuse la dosar, că aceste clauze nu au fost negociate cu reclamanții, respectiv, că prin ele însele, sau împreună cu alte clauze din contract, creează un dezechilibru semnificativ între prestații. Eventuala lipsă de negociere este acoperită de acceptarea condițiilor, semnarea contractului de către reclamanți, și executarea lui de către aceștia până în prezent, vreme de circa 7 ani, ceea ce reprezintă plata a circa 80 de rate lunare. Dealtfel, reclamanții nu invocă explicit o lipsă de negociere, ci arată că au văzut contractul doar în ziua semnării, dar prin această susținere nu se dovedește lipsa posibilității de negociere. Reclamanții, prin împrumutul contractat în 2008, au refinanțat un credit din 2006, astfel că nimic nu împiedica studierea de către aceștia a clauzelor contractuale, nefiind legați de vreo plată către un terț, care să condiționeze acceptarea condițiilor în orice formă, la un termen limită.
Dezechilibrul contractual trebuie apreciat prin raportare la prestațiile părților, ori conduita acestora este definită de contract, respectiv, banca a acordat un împrumut, iar reclamanții trebuie să-l restituie. Atâta vreme cât, conform principiului nominalismului monetar, împrumutatul trebuie să restituie ceea ce a primit, aprecierea uneia dintre monede nu poate constitui o prestație dezechilibrată, deoarece banca nu primește mai mult decât a dat, acesteia i se restituie creditul și încasează dobânda.
Raportat la încălcarea exigenței de bună-credință această reprezintă un concept european noțiunea de bună credință se impune a fi interpretată în concordanță cu spiritul Directivei Buna-credință în contextul Directivei reprezintă un instrument de evaluare globală a caracterului abuziv al unei clauze alături de celelalte criterii oferite de art. 3.1 (art. 4.1 din Lege). Ideea se desprinde din prima parte a considerentului nr. 16 al Directivei, conform căruia „aprecierea caracterului abuziv al unei clauze, după criteriile generale fixate, în special în activitățile comerciale cu caracter public care presupun furnizarea de servicii colective, ținând seama de solidaritatea dintre utilizatorii acestor servicii, trebuie să fie completată de un mijloc de evaluare globală a diferitelor interese implicate”, în această ultimă privință: i. caracterul global al bunei-credințe are rolul de a complini criteriul dezechilibrului semnificativ și de a preîntâmpina o posibilă evaluare mecanică a dezechilibrului între drepturile și obligațiile părților, precum și de a ii. impune ca la evaluarea caracterului abuziv al unei clauze să se aibă în vedere toate circumstanțele relevante ale încheierii contractului.
Această clauză nu cuprinde elemente abuzive în sensul că nu lasă la manifestarea de voința unilaterală a băncii posibilitatea de a solicita plata creditului în orice monedă, ci stabilește tocmai acordarea și rambursarea împrumutului în CHF..
Instanța judecătorească nu poate interveni, în sensul modificării, unei clauze contractuale, substituindu-se astfel acordului de voință al părții. Stabilirea obiectului contractului, nu este în atribuția instanței judecătorești, neputând fi decât rezultatul exclusiv al negocierii dintre părți.
Subsecvent respingerii cererii de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale, instanța va respinge cererea de modificare a contractului de credit, prin înlocuirea clauzelor abuzive cu dispoziția de convertire a monezii creditului din CHF în lei, precum și cea de înghețare a cursului valutar la nivelul de la data acordării creditului.
Pârâta nefiind în culpă procesuală în sensul art. 453 C., nu va fi obligată la plata către reclamanți a cheltuielilor de judecată
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția de prescripție a dreptului material la acțiune invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții M. C. V. și M. S. F., ambii cu domiciliul procesual ales în Z. . nr. 35, .. A,ap. 19, . ambii cu domiciliul procesual ales în Z. . nr. 35, .. A,ap. 19, . în contradictoriu cu pârâta BANCPOST S.A. cu sediul în Z., .. 10A, Jud. S..
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 02.06.2015.
Președinte, Grefier,
C. M. M. H. M. plecată în C.O. semnează grefier șef J. C.
Red.CMM/30.06.2015
Dact.L.C./30.06.2015
Ex.5, .>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001
| ← Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1385/2015. Judecătoria ZALĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2644/2015.... → |
|---|
