Plângere contravenţională. Sentința nr. 2644/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 2644/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 17-11-2015 în dosarul nr. 2644/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

..

Dosar nr._

Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2644

Ședința publică de la 17 noiembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. M. C., judecător

Grefier: C. M. L.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii cauzei civile privind pe petentul T. Ș. cu domiciliul în Z., ., nr. 38, jud. S. și pe intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S. cu sediul în Z., .. 14, jud. S., având ca obiect plângere contravențională OUG 195/2002 pv PSJX_/15.07.2015.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni, procedura de citare fiind legal îndeplinită, fără citarea părților.

Mersul dezbaterilor și concluziile puse în cauză sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 10 noiembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANȚA

Prin cererea adresată acestei instanțe, petentul T. Ș. a contestat procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.07.2015, prin care a fost sancționat cu amendă contravențională de 945 lei, și suspendarea permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile pentru săvârșirea faptelor prevăzute de art. 103, al.3, lit. e, constând în aceea că, la data respectivă, a condus autoturismul cu nr. de circulație_ în localitatea Românași, jud. S., unde a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza de 104 km/oră într-o zonă unde limitarea de viteză este de 50 km/oră.

În motivarea plângerii sale, petentul arată că viteza cu care se deplasa nu era peste limita legală, ci avea sub 100 km/oră, deoarece a fost semnalizat anterior de un alt autovehicul de prezența echipajului de poliție în trafic. Petentul solicită anularea procesului verbal, nelegalitatea acestuia, și încadrarea eronată a faptei contarvenționale.

Plângerea se întemeiază pe OG 2/2001.

În probațiune, se depun înscrisuri.

Intimatul IPJ S. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Asupra cauzei de față, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :

La data de 15.07.2015, în localitatea Românași, jud. S., autoturismul cu nr. de circulație_, condus de petent, a fost înregistrat rulând cu viteza de 104 km/oră, într-un sector de drum în care limita maximă de viteză este de 50 km/oră. S-a întocmit procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._, în care se menționează viteza de 104 km/oră, și s-a aplicat sancțiunea amenzii de 945 lei, și sancțiunea complementară de suspendare a permisului de conducere .

Petentul a contestat procesul verbal cu privire la realitatea faptei reținute, arătând că viteza cu care a circulat era sub 100km/oră, deoarece a fost semnalizat anterior despre prezența echipajului în trafic.

Trebuie arătat în primul rând, că procesul verbal întocmit se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie pe care o conferă legea actului întocmit de un funcționar abilitat, în exercițiul legal a atribuțiilor sale.

Cu privire la legalitate, instanța reține că procesul verbal atacat a fost întocmit cu respectarea tuturor mențiunilor obligatorii prevăzute la art. 17 din OG 2/2001, astfel că nu se identifică niciun motiv de nulitate absolută.

Cu privire la temeinicie, starea de fapt reținută prin procesul verbal arată că petentul a condus cu viteza de 104 km/oră într-un sector de drum în care limita este de 50 km/oră. Natura sancțiunii compelementare aplicate, situată în proximitatea celor ce, în jurisprudența CEDO, sunt considerate acuzații în materie penală, atrag incidența prezumției de nevinăvăție cu privire la persoana ce a săvârșit contravenția, precum și obligația organului intimat de aproba vinovăția persoanei.

Petentul contestă că s-ar fi deplasat la data respectivă cu viteza cu care a fost înregistrată, și susține că viteza era sub limita de 100 km/oră.

Constatarea vitezei de deplasare este confirmată de planșele foto depuse la dosar (f.25-26) și înregistrarea video (f.28).

Fapta a fost înregistrată cu mijloace video, la vizionarea cărora se constată că viteza este de 104 km/oră, iar autoturismul este cel condus de petent .

De asemenea, s-a depus de către intimat atestatul radar al operatorului, și verificarea metrologică a aparatului radar, valabilă la momentul efectuării înregistrării.

Astfel, se face pe deplin dovada existenței faptei contravenționale în modalitatea în care a fost constatată de intimat, ca urmare, nu sunt temeiuri de anulare a procesului verbal, și nici de modificare a sancțiunii aplicate.

În baza considerentelor expuse, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. Ș..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul T. Ș., în contradictoriu cu intimatul IPJ S., împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._ din data de 15.07.2015, întocmit de intimat.

Cu drept de apel în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria Z..

Pronunțată în ședința publică din data de 17.11.2015.

Președinte,Grefier,

M. M. C. C. M. L.

Red.M.M.C./02.12.2015

Dact.L.C./02.12.2015

Ex.4, .> Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2644/2015. Judecătoria ZALĂU