Acţiune în constatare. Sentința nr. 1737/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1737/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 09-07-2015 în dosarul nr. 1737/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1737
Ședința publică din data de 09 Iulie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: M. D. L.
GREFIER: G. P.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii cauzei civile formulată de către reclamantul G. N.-S. cu domiciliul procesual ales la Societatea de Avocați I. & S. din Z., . Lira, . S., împotriva pârâtei R. B. SA Z. cu sediul în Z., ., județul S. și R. B. SA România cu sediul în București, Piața Charles de Gaulle, nr. 15, sector 1, având ca obiect acțiune în constatatare.
Mersul dezbaterilor și susținerile orale ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 25 iunie 2015, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre
INSTANȚA
Prin cererea adresată acestei instanțe, înregistrată sub nr. 1493 din data de 01.04.2015, reclamantul G. N.-S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ..A. Z., R. B. SA Romania constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale înscrise la art.3.5 referitoare la comisionul de administrare, art.3.6 referitoare la comisionul de procesare din contractul de credit bancar nr.RBRO1253233/10.08.2010, obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate pe parcursul creditului cu titlu de comision de administrare și comision de procesare, cu dobânda legală aferentă și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, în esență, reclamantul a arătat că perceperea unui comision de procesare nu este prevăzută în art.36 alin.1 din OUG 50/2010, iar dovada caracterului negociat al clauzelor contractuale cu consumatorul incumbă profesionistului, astfel că se impune eliminarea acestei clauze din contract și restituirea sumei de 1236 lei achitată de reclamant la data acordării creditului. În privința comisionului de administrare, a precizat că potrivit art.36 alin.1 din OUG 50/2010 clauza este abuzivă întrucât se aplică la valoarea inițială a creditului acordat și nu la soldul curent al creditului, modificările aduse prin această ordonanță trebuind a fi implementate imediat în contractele de credit în derulare.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.35,36 din OUG 50/2010, Legea 193/2000.
În probațiune, s-au depus, în copie, contract de credit, grafic de rambursare, corespondența dintre părți (f.6-27).
Pârâta R. B. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune față de pretențiile reclamantului de restituire a sumelor achitate cu titlu de comision de administrare și de procesare credit până la data de 01.04.2012 întrucât sancțiunea pentru o convenție de credit abuzivă este nulitatea relativă prescriptibilă în termen de 3 ani de la încheierea actului, scopul Legii nr.193/2000 fiind protecția consumatorilor, nefiind lezat un interes general, astfel că este exclusă sancțiunea nulitatății absolute.
În privința fondului cauzei a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ca neîntemeiată, clauzele contractuale privitoare la dobanzi si comisioane fiind exceptate de la controlul caracterului abuziv reglementat de art. 1 alin. (3) si art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contracted incheiate intre comercianti si consumatori, in masura in care sunt redactate .. Clauzele contractului, inclusiv clauzele referitoare la dobanda anuala efectiva D., comisionul de administrare, de procesare, sunt redactate de o maniera dara, folosind termeni usor de inteles de catre orice consumator, inclusiv de orice persoana fara pregatire de specialitate, astfel: referitor la D. -cuantumul procentului anual de dobanda este dar si expres precizat ca fiind . 24,9%; referitor la comisionul de administrare si comisionul de procesare credit-s-a folosit un limbaj clar, usor de inteles de catre orice persoana, cum ar fi "monitorizarea utilizarii creditului", "monitorizarea rambursarii creditului", "monitorizarea indeplinirii obligatiilor asumate de client in baza contractului de credit", "procesarea cererii de credit", niciuna dintre aceste expresii nefiind formulari abstracte, care sa nu aiba corespondent in realitate si in contractul de credit, termenul "monitorizare" fiind folosit cu sensul din dictionarul limbii romane: de a urmari cu atentie, a supraveghea, a controla, iar termenul de "procesare", de intocmire si procesare a cererii de creditare, in vederea acordarii creditului; au fost precizate procentele de 0,45% pentru comisionul de administrare si de 3% pentru comisionul de procesare, modalitatea de calcul a acestora prin aplicare la valoarea creditului si perceperea lunara, respectiv la data tragerii creditului in cazul comisionului de procesare; rezulta fara echivoc din modul de redactare a clauzei 3.5 si art. 3.7 ca aceste comisioane reprezinta contraprestatia pentru serviciile de monitorizare (a utilizarii/rambursarii/indeplinirii tuturor obligatiilor asumate prin contract) prestate de Banca pe perioada derularii creditului, respectiv pentru serviciile de procesare a creditului in vederea acordarii acestuia reclamantului.
Prin preluarea dispozitiilor art. 4 paragraful 1 al Directivei nr. 93/13/CEE, pe calea Legii nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele incheiate intre comercianti si consumatori, legiuitorul roman a reglementat la randul sau excluderea clauzelor privind pretul contractului de la analizarea caracterului abuziv, prin art. 4 alin. 6. Or, clauzele referitoare la dobanda anuala efectiva D. si la comisioane sunt elemente ce determina costul total al creditului, formeaza pretul contractului de credit, components esentiala a obiectului contractului de credit.
Clauzele contestate ca fiind abuzive se asociaza cu obiectul principal al contractului de credit, ele privesc insusi pretul contractului. Interpretand contractul de credit si analizand vointa . că exista un pret al acestuia compus din: dobanda+comisioane, definitorii pentru orice contract de credit, si mai mult pentru unul bancar. Inca din faza precontractuala clientul a cunoscut cuantumul ratei lunare pentru creditul acordat (in care intra dobanda fixa si comisionul de administrare), a cunoscut costurile creditului sau si a acceptat acest pret al contractului. Doveditoare in acest sens este semnarea contractului de credit si a graficului de rambursare in care sunt detalitate ratele de credit, precum si a cererii de credit anterioare.
Cu privire la caracterul abuziv al clauzelor contestate, pârâta menționează că acesfea sunt in concordanta atat cu legislatia existenta la momentul incheierii lor, cat si cu legislatia aplicabila in acest moment relatiei dintre presfatorul de servicii si consummator. În conformitate cu prevederile art. 4 alin. 1 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive Tn contracted Tncheiate cu consumatorii: "F. sa aduca atingere articolului 7, caracterul abuziv a! unei dauze contractual se apreciaza hand tn considerare natura bunurilor sau a servic/"/lor pentru care s-a incheiat contractul si raportandu-se, în momentul încheierii contractului, la toate circumstantele care însoțesc încheierea contractului, la toate clauzele contractului sau ale unui alt contract de care acesta depinde.
În continuzare, se arată că, la momentul incheierii conventiei de credit, 10.08.2010, legea nu interzicea inserarea in contracte a unor comisioane de administrare si procesare credit, conditia fiind doar aceea de a fi aduse la cunostinta consumatorului prin clauze clare, fara echivoc, pentru intelegerea carora nu sunt necesare cunostinte de specialitate (art. 1 din Legea 193/2000), si de a fi redactate . inteligibil (art. 4 alin. 6 din Legea 193/2000), ceea ce se regaseste in cazul de față, determinarea cat se poate de clara a scopului pentru care sunt percepute, a cuantumul exprimat in procent fix, calculat la valoarea initiala a creditului, prin modul de redactare a clauzelor si totodata determinate cat se poate de detaliat in graficele de rambursare ale creditului.
P. la aparitia OUG 50/2010 nu a fost "restrictionata" perceperea unor astfel de comisioane ale creditului si nici nu a fost impus sau limitat prin vreun act normativ cuantumul acestora, astfel ca partile puteau sa dispuna liber cu privire la baza de aplicare a comisionului procentual sau cu privire la un comision fix. In prezenta speta, s-a stabilit ca aplicarea comisionului lunar de 0,45% sa se faca raportat la suma creditului contractat. Legislatia actuala O.U.G. 50/2010 confirma legalitatea perceperii acestor comisioane, prin art. 37 in cazul comisionului de administrare credit, iar prin art. 19 se prevede ca "Se interzice perceperea unui comision de analiza dosar in cazul in care creditul nu se acorda." per a contrario, nu se interzice perceperea comisionului in cazul in care creditul este acordat, iar in cazul de fata banca a acordat creditul redamantului, astfel incat este perfect legala perceperea comisionului criticat.
Creditelor de consum li se aplicau dispozitiile legii 289/2004 privind regimul juridic al contractelor de credit pentru consum destinate consumatorilor, persoane fizice, conform carora banca era obligata ca in contract sa precizeze D. (dobanda anuala efectiva) care exprima costul total al creditului la consumator si include toate costurile pe care consumatorul trebuie sa le plateasca pentru credit, inclusiv dobanda si celelalte cheltuieli, cerinte respectate intocmai in contractul de credit incheiat cu reclamantul (art.3.8. din contractul de credit).
Referitor la clauza privind comisionul de administrare credit, pâtâta precizează că definitia comisionului de administrare din contract intruneste exigentele art. 4 a Directivei nr. 93/13/CEE care a fost transpusa prin Legea 193/2000, cat si cele ale art. 4 alin. (6) din Legea 193/2000, care impun formularea clauzelor privind obiectul principal al contractului de o maniera clară, comisionul de administrare are o destinata clara si concisa,este un cost declarat, cuantificat, acceptat de client prin semnatura.. De la data incheierii contractului de credit, prin contractul incheiat, partile au convenit ca, pentru scopul precis determinat de monitorizare a utilizarii/rambursarii creditului, imprumutatul sa achite un comision de administrare credit, exprimat in procent fix, calculat la valoarea creditului, urmand ca banca sa analizeze anual oportunitatea renuntarii la incasarea acestui comision iar legalitatea comisionului de administrare credit a fost confirmata chiar de OUG 50/2010.
Referitor la clauza privind comisionul de procesare credit, potrivit art. 3.6 din contract reprezinta contravaloarea costurilor efectuate de banca cu procesarea /analizarea cererii de credit si a documentatiei aferente acordarii creditului, acest comision fiind cunoscut si acceptat de reclamant prin semnarea contractului de credit, clauza incriminata a fost redactata . permite intelegerea acesteia de catre orice persoana, fiind folositi termeni precisi si usor de inteles.
Perceperea comisionului de procesare /analiza un numai ca este prevazuta/permisa de OUG 50/2010 (art.36) dar este si justificata avand in vedere activitatile desfasurate de banca tn faza de anaiiza/procesare a dosarului de credit.
În continuare, se arată că reclamantul a fost informat ca prevederile actului aditional vor intra in vigoare, in temeiul prevederilor OUG 50/2010 (art.40 al.3 si art.95 al.5), chiar daca acesta nu il semneaza. Prin Actul aditional pentru alinierea contractelor la prevederile OUG 50/2010 din septembrie 2010, propus spre semnare, Banca nu a adus modificari cuantumului dobanzii, si nici nu a introdus costuri suplimentare pentru reclamant, fiind respectate intocmai dispozitiile OUG 50/2010.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisuri.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În drept, conform prevederilor art.248 alin.1 C.proc.civ. instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției prescripției dreptului material invocată de pârâtă în ceea ce privește dreptul de a cere restituirea anumitor sume, pe care le apreciază ca fiind neîntemeiate pentru considerentele ce urmează.
Astfel, cu toate că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene. În ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Instanța mai reține că Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
În același sens este și Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C‑243/08, Rep., p. I‑4713, punctul 47 în care s-a statuat astfel cum reiese din jurisprudența, este vorba despre o dispoziție imperativa care urmărește sa substituie echilibrul formal pe care il instituie contractul intre drepturile si obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natura sa restabilească egalitatea dintre aceste părți (a se vedea Hotărârile citate anterior Mostaza Claro, punctul 36, si Asturcom Telecomunicaciones, punctul 30).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică. În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Cum în cererea principala se solicită constarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, iar nu vicierea consimțământului, iar consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, în speță sun aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 care arată că acțiunea în declararea nulității absolute este imprescriptibilă și poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție,
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
În ceea ce privește petitul subsidiar al restituirii prestațiilor, față de termenul de prescripție de 3 ani, instanța constată că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță al reclamantului începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară, deci de la data când respectiva clauză nu mai produce efecte, respectiv de la rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a constat caracterul abuziv al acestei clauze și este considerată ca nescrisă.
Pentru aceste considerente, excepția prescripției dreptului la acțiune fiind neîntemeiată, instanța urmează a o respinge ca atare.
Cu privire la fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, între pârâta R. B. S.A., în calitate de împrumutător, și reclamant, în calitate de împrumutat s-a încheiat Contractul de credit nr. RBRO1253233 (filele 6-11) prin care reclamantul a fost împrumutat cu suma de 42.436 ron pe o perioadă de 120 de luni, cu o dobândă curentă calculată potrivit formulei indicată la art.3.1 din contract și dobânda anuală efectivă valabilă la momentul încheierii contractului de credit de 16,22 %, potrivit art.3.7 din contract.
De asemenea, clauza cuprinsă în art.3.5 din contract are următorul conținut: „Pentru monitorizarea de către Bancă a utilizării/rambursării creditului, precum și a îndeplinirii oricăror alte obligații asumate de acesta în baza contractului de credit, împrumutatul datorează lunar băncii un comision de administrare de 0,33% ce se calculează prin aplicarea procentului la valoarea inițială a creditului. Suma de plată rezultată urmează a fi achitată la data scadenței fiecărei rate lunare (…)”.
Totodată, conform art.3.6 din contractul de credit, „Pentru procesarea cererii de credit, împrumutatul datorează băncii un comision de procesare de 3% calculat prin aplicarea procentului la valoarea creditului menționată la art.1.1 lit.a. Comisionul se va plăti integral, la data tragerii creditului, împrumutatul autorizând banca să rețină automat contravaloarea comisionului de procesare”.
În drept, instanța retine ca potrivit dispozițiilor art.969 C.civ. convențiile legal făcute au putere de lege intre părțile contractante, reciprocitatea si interdependenta obligațiilor reprezentând caracteristica esențială a contractelor sinalagmatice si implicând simultaneitatea de executare a acestor obligații, astfel că părțile sunt obligate să își îndeplinească îndatoririle asumate prin contract, partea care nu își executa propriile obligații neputând pretinde celeilalte părți executarea obligațiilor ce-i revin din contract, in cazul in care una dintre părți nu-si executa obligațiile, angajându-se răspunderea ei contractuala. Totodată instanța are în vedere și disp. art.970 c.civil conform cărora convențiile trebuie executate cu bună credință.
În acest domeniu - al raporturilor contractuale dintre un profesionist și un consumator, se aplică și norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, în legislația națională, Legea nr. 193/2000 trebuie completată cu Codul consumului și Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Astfel instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”
În cauză, este evident că pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată, care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale. Reclamanta este consumator în sensul aceleiași legi, întrucât în contractele încheiate cu pârâta au acționat în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 „(1) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerate abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului activ. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Astfel, din perspectiva reglementării conținute de Legea nr.193/2000 și de Directiva 93/13/CEE, clauza abuzivă este acea clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul și care, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Această definiție surprinde faptul că, în analiza clauzelor abuzive sunt determinante câteva elemente esențiale: lipsa negocierii directe, încălcarea bunei-credințe și existența unui dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În cauză, în privința caracterului abuziv al clauzei cuprinse în art.3.5 din contractul de credit privind perceperea comisionului de administrare de 0,33% aplicat la valoarea inițială a creditului, instanța constată că perceperea comisionului de administrare "este legala" în raport de convenția parților, perceperea comisionului de administrare nefiind abuzivă în sine și permisă de legislația în vigoare. De asemenea, nu se poate reține că stipularea în contract a posibilității băncii de a renunța la comisionul de administrare, chiar dacă depinde doar de voința comerciantului ori de anumite împrejurări incerte, ar imprima clauzei un caracter abuziv în totalitate, deoarece această posibilitate nu creează nici un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului. Simplele renunțări de către prestatorul serviciului la drepturile recunoscute prin contract, lipsite de orice contraprestație din partea consumatorului și chiar condiționate de elemente incerte ori care depind doar de voința prestatorului nu pot prezenta un caracter abuziv tocmai datorită lipsei contraprestației pretinse consumatorului în schimbul respectivei renunțări.
În același timp însă, în analizarea caracterului abuziv, instanța va avea în vedere și echilibrul care trebuie să existe între interesele economice ale împrumutatului, pe de o parte, și cele ale băncii, pe de altă parte, înțelegând că scopul urmărit de fiecare parte este obținerea unui folos patrimonial maxim, fie prin obținerea unor condiții de creditare cât mai puțin oneroase, fie prin asigurarea unei garantări cât mai bune a executării contractului și obținerii unui profit cât mai ridicat. Echilibrul intereselor este unul aproximativ, fiind imposibilă realizarea unei egalități perfecte între pozițiile celor două părți.
În speță, instanța constată că există un dezechilibru semnificativ între prestațiile celor două părți, dat fiind cuantumul ridicat al comisionului de administrare față de valoarea creditului în condițiile în care comisionul în procent de 0,33% este aplicabil la soldul inițial al creditului acordat (și nu la soldul rămas conform art.36 alin.3 din OUG 50/2010) și este plătibil lunar.
Totodată, fiind un contract standard preformulat, în speță funcționează o prezumție potrivit căreia clauzele cuprinse în aceasta nu au fost negociate direct cu consumatorul. Or, deși potrivit art. 4 alin. (3) din Legea nr. 193/2000, sarcina de a răsturna această prezumție probând faptul că respectiva clauză a fost negociată aparținea pârâtei, aceasta nu a produs o asemenea probă. Prin urmare, trebuie să se concluzioneze că, atâta vreme cât această clauză îndeplinește ambele condiții ale art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, nefiind direct negociată și fiind de natură să creeze în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ea are caracter abuziv.
Pentru aceste motive, instanța va constata caracterul abuziv parțial al clauzei din contractul de credit nr.RBRO1253233, această dispoziție nefiind în concordanță cu dispozițiile legale și va dispune restituirea către reclamant a sumelor de bani încasate în plus cu titlu de comision de administrare reprezentând diferența de comision dintre cel perceput de bancă în baza art.3.5 din contract „aplicat la valoarea inițială a creditului” și cel efectiv datorat ”la valoarea soldului rămas”
Repunerea în situația anterioară este o “restitutio in integrum”, deci restituirea prestațiilor trebuie să fie totală. Așadar, trebuie subliniat faptul că, prin plățile periodice, reclamantul a suferit și o însărăcire cauzată de lipsa folosirii acelor sume de bani, care se întinde până în momentul restituirii efective de către bancă a prestațiilor bănești, în baza dispozițiilor prezentei hotărâri. Totuși, având în vedere că răspunderea pârâtei are natură civilă delictuală (ca urmare a constatării ca abuzive a clauzei referitoare la dobândă), instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite în plus de către reclamant, nu de la data achitării acestora, ci începând cu data aducerii la cunoștință a debitului, respectiv 01.04.2015, dată care coincide cu data chemării reclamantului în judecată, și până la achitarea integrală a debitului.
Referitor la clauza privind comisionul de procesare de 3% prevăzut de art.3.6 din contract, instanța reține că nu se poate susține că aceasta ar avea un caracter abuziv. Acest comision de acordare reprezintă plata unui serviciu prestat de către bancă clientului, constând în procesarea cererii de credit. Prețul serviciului este cunoscut consumatorului chiar de la momentul încheierii contractului și este unul fix, iar clauza este redactată clar și neechivoc, atât în ceea ce privește cuantumul, cât și în ceea ce privește modalitatea de plată. Or, indiferent cât de crescut ar fi prețul acestui serviciu, trebuie reamintit că atunci când analizează caracterul abuziv al unei clauze instanța nu este chemată să analizeze existența proporționalității între prețul plătit și produsul sau serviciul oferit. Cu alte cuvinte, faptul că un profesionist vinde un produs sau un serviciu la un preț prea mare nu constituie, per se, un comportament abuziv, cât timp acest preț este stabilit cu claritate în contract și nu este supus unor modificări imprevizibile pentru consumator, acesta fiind, de altfel, și sensul prevederilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, după cum s-a arătat și anterior.
De asemenea, faptul că acest comision nu a fost negociat este indiferent, având în vedere că pentru ca această clauză să fie abuzivă este necesar, în plus, ca ea să creeze un dezechilibru contractual semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce nu se întâmplă în speță.
Raportat la faptul că, comisionul în discuție a fost reținut din credit, instanța arată că fiind vorba despre o sumă de bani pe care consumatorul o datora băncii, modul în care aceasta a fost plătită nu prezintă relevanță și nu poate în niciun caz să transforme clauza analizată într-o clauză abuzivă. Astfel, chiar dacă suma a fost reținută din credit, cu siguranță consumatorul ar fi avut posibilitatea să acopere din fonduri proprii această sumă (eventual sub forma rambursării anticipate a părții corespunzătoare din credit), chiar la momentul de început al derulării contractului, ceea ce ar fi însemnat că asupra ei nu s-ar mai fi perceput dobânzi. Alegând să nu facă acest lucru și să acopere datoria către bancă chiar din creditul acordat, consumatorul și-a asumat, ca în cazul oricărei alte datorii ce ar putea fi acoperită din suma obținută cu titlu de credit, să plătească dobânzile la care se referă reclamantul.
Cu privire la cheltuielile de judecată solicitate de reclamant, instanța va respinge cererea acestuia de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată având în vedere faptul că nu s-a depus la dosar dovada efectuării cheltuielilor de judecată până la închiderea dezbaterilor, în sensul dispozițiilor art. 452 NCPC.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte cererea modificată formulată de reclamantul G. N. S. în contradictoriu cu pârâții R. B. S.A București, R. B. S.A Z. .
Constată caracterul abuziv parțial al clauzei cuprinsă la art.3.5 din contractul de credit nr. RBRO1253233referitoare la perceperea comisionului de administrareîn ceea ce privește sintagma „aplicat la valoarea inițială a creditului” și dispune înlăturarea acesteia din contract.
Obligă pârâta la restituirea către reclamant a sumelor de bani încasate în plus cu titlu de comision de administrare reprezentând diferența de comision dintre cel perceput de bancă în baza art.3.5 din contract „aplicat la valoarea inițială a creditului” și cel efectiv datorat ”la valoarea soldului rămas”
Obligă pârâta să plătească reclamantului dobânda legală calculată asupra sumelor plătite în plus în baza clauzei constatate ca fiind abuzivă, începând cu data aducerii la cunoștință a debitului, respectiv 01.04.2015, dată care coincide cu data chemării reclamantului în judecată, și până la restituirea integrală a debitului.
Respinge ca neîntemeiate restul cererilor reclamantului.
Fără cheltuieli de judecată.
Pronunțată în ședința publică din data de 09.07.2015.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Z..
Președinte, Grefier,
M.-D. L., judecător G. P.
Red.M.D.L./10.07.2015
Dact. G.P./ 13.07. 2015
Ex.5; .>Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de Wolters Kluwer Romania pentru Fundatia RoLII.
Conținutul său poate fi preluat și utilizat cu citarea sursei: www.rolii.ro
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1732/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 1579/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|
