Acţiune în constatare. Sentința nr. 130/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 130/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 16-01-2015 în dosarul nr. 130/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Nr. operator 2520/2519
SENTINTA CIVILĂ NR. 130/2015
Ședința publica din data de 16 Ianuarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. M. P.
GREFIER: T.-D. H.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe reclamanții M. A. I. și M. O. C. în contradictoriu cu pârâta V. R. SA, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința de astăzi nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 06.01.2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții M. A. I. și M. O. C. au chemat în judecată pe pârâta S.C. V. ROMANIA S.A., solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să constate nulitatea absolută a Actului adițional fără număr la Convenția de credit nr._/28.06.2007, să constate ca fiind nelegală perceperea de către pârâtă a comisionului de administrare prevăzut la pct. 5.1 lit. b din Actul adițional, să dispună repunerea părților în situația anterioară prin: obligarea pârâtei să emită un nou plan de rambursare fără comision de administrare, obligarea pârâtei să restituie contravaloarea comisionului de administrare de la data perceperii acestuia, respectiv luna septembrie 2010, până la data pronunțării unei hotărâri definitive, la paritatea leu/CHF din ziua plății, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferenta sumelor încasate nelegal cu titlu de comision de administrare, de la data încasării și până la data restituirii efective. Cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții au arătat că în data de 28.06.2007 a încheiat cu pârâta convenția de credit nr._, prin care s-a acordat cu titlu de împrumut suma de 52.100 franci elvețieni cu termen de rambursare de 180 luni, pentru garantarea căreia s-a instituit un drept de ipotecă asupra apartamentului lor.
Prin Sentința civilă nr. 1466/2012 a Judecătoriei Z. s-au constatat drept abuzive și prin urmare anulate o . clauze din contractul antemenționat, printre care și cea de la art. 5 lit. a, prin care se percepea un comision de risc. Cu toate acestea, pârâta a continuat să perceapă comisionul de risc, pe care l-a redenumit comision de administrare prin Actul adițional propus spre semnare în data de 13.09.2010, dar refuzat de către reclamanți.
In ceea ce privește restituirea sumelor încasate pe nedrept de către bancă cu titlu de comision de administrare, principiul restitutio in integrum impune ca tot ceea ce s-a executat în baza unui act juridic inexistent sau lovit de nulitate să fie restituit.
De asemenea, dacă nu s-ar dispune restituirea sumelor încasate pe nedrept în baza unor clauze abuzive, banca ar profita de pe urma unei îmbogățiri fără justa cauza.
In consecință, prin plățile periodice ale unor sume de bani întemeiate pe o clauza abuzivă anulată ulterior de către instanță, consumatorul a suferit o sărăcire cauzată de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul plății fiecărei sume de bani în parte, sărăcire care se întinde până în momentul restituirii efective de către instituția de creditare, în baza hotărârii judecătorești. In mod corelativ se poate afirma că, instituția de creditare a beneficiat de o îmbogățire fără justa cauză prin faptul folosirii sumelor de bani pe perioada în care consumatorul a suferit o însărăcire.
Astfel, echivalentul bănesc al sărăcirii, respectiv al îmbogățirii fără justa cauza îl constituie dobânda legală calculată asupra fiecărei sume de bani plătită instituției de creditare în temeiul clauzei abuzive, ulterior anulate, de la data plății efective și până la data restituirii efective.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.4 si art.14 din legea 193/2000, republicată, art.78 din Legea nr.296/2004 (Codul consumului), art.2 din OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, art.192 si urm. C.pr.civ, art. 969 si urm. Cod civil
În probațiune, au fost atașate înscrisuri (f. 11-51).
Cererea este scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Pârata S.C. V. Romania S.A., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, sub aspectul fondului cauzei, respingerea ca neîntemeiată a cererii principale, și a invocat excepția prescripției material la acțiune a reclamantei în ceea ce privește formularea pretențiilor de restituire a comisionului de risc.
Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune, s-a arătat că dreptul de a cere restituirea sumelor de bani în discuție este prescriptibil în termen de 3 ani de la data încheierii actului, adică din anul 2010.
In ce privește fondul cauzei, în esență, pârâta a arătat că, în conformitate cu dispozițiile legale cuprinse în art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, actele adiționale nesemnate de către consumatori, se consideră ca fiind acceptate tacit și își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifica cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. Prin urmare, deși actul adițional nu a fost semnat de reclamanți, el își va produce efectele în conformitate cu termenii în care a fost formulat întrucât reclamanții nu au formulat notificări, în termenul indicat de lege (28.12._11) prin care să arate că nu sunt de acord cu conținutul său.
Actul adițional a fost încheiat de către Bancă cu reclamanții după . OUG nr. 50/2010, comisionul de administrare a creditului fiind stipulat in conformitate cu prevederile acestui act normativ, la art.36 prevăzându-se că banca poate percepe un comision de administrarea credit sau comision de administrarea cont curent. Comisionul de administrare reprezintă o componenta a prețului creditului fiind inclus în D.. Potrivit art.4 alin.2 din Directiva93/13/CEE aprecierea caracterului abuziv al contractului nu poate privi prețul contractual. Dobânda anuala efectiva este definită de art.7 pct.6 al OUG nr.50/2010 si de art.3 lit.i din Directiva 2008/48 ca fiind costul total al creditului pentru consumator ca procent anual din valoarea totala a creditului. D. reprezintă prețul creditului care include atât costurile colaterale cât și cota de profit a băncii. Din perspectiva consumatorului, singurul cost al creditului care prezintă interes este cel total, nivelul dobânzii anuale efective fiind determinant pentru opțiunea între diferite oferte de creditare. Comisionul de administrare este o componentă a prețului creditului reprezentat de D., iar acest comision nu va putea fi cenzurat de către instanța de judecată.
A mai arătat pârâta că evoluția terminologică comision de risc-comision de administrare nu influențează în niciun mod obligațiile efective de plata ale clienților, cât timp prețul contractual-reprezentat de D. și detaliat în Planul de rambursare rămâne neschimbat. Modificarea a intervenit ca urmare a intrării în vigoare a OUG nr.50/2010 urmărindu-se alinierea terminologiei folosite în contracte și în sistemele de gestiune cu terminologia propusă de acest act normativ.
Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca nefondata a excepției prescripției material la acțiune.
La termenul din 6 ianuarie 2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei și a administrat proba cu interogatoriul reclamanților, rămânând în pronunțare.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Cu privire la excepția prescripției dreptului material al acțiunii privind constatarea caracterului abuziv al clauzelor, instanța reține că, deși este adevărat că Legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul, totuși, regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Astfel, în ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul privat, fiind evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro). În acest sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
În privința excepției prescripției dreptului material al acțiunii în restituirea prestațiilor efectuate în temeiul clauzelor pretins abuzive, față de termenul de prescripție de 3 ani, instanța constată că acțiunea în restituirea prestațiilor efectuate în baza unui act juridic anulat este prescriptibilă în toate cazurile, nu doar în situația nulității relative, ci și a nulității absolute, dar termenul de prescripție de 3 ani pentru acțiunea în valorificarea dreptului de creanță al reclamantului începe să curgă la data constatării de către instanță a caracterului abuziv al clauzei și a anulării acestei clauze, cu consecința repunerii părților în situația anterioară.
Date fiind aceste considerente, instanța urmează a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune, ca fiind neîntemeiată.
În fapt, în data de 28.06.2007, reclamanții au încheiat cu pârâta convenția de credit nr._, prin care s-a acordat cu titlu de împrumut suma de 52.100 franci elvețieni cu termen de rambursare de 180 luni, pentru garantarea căreia s-a instituit un drept de ipotecă asupra apartamentului lor.
Prin Sentința civilă nr. 1466/2012 a Judecătoriei Z. s-au constatat drept abuzive și prin urmare anulate o . clauze din contractul antemenționat, printre care și cea de la art. 5 lit. a, prin care se percepea un comision de risc.
În urma intrării în vigoare a OUG 50/2010, pârâta le-a propus spre semnare Actul adițional din data de 13.09.2010, în cuprinsul căruia era stipulată perceperea unui comision de administrare.
În drept, în conformitate cu art. 4 din Legea nr. 193/2000: (1) O clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului sau serviciului respectiv. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de profesionist. Dacă un profesionist pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezenta lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
În fine, potrivit pct. 1 lit. a) din Anexa la Legea nr. 193/2000 sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care (...) dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare își rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fără o notificare prealabilă, dacă există o motivație întemeiată, în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante și acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.
În speță, în ceea ce privește nulitatea Actului adițional fără număr la Convenția Contractului de credit nr._/28.06.2007, instanța reține că, prin adoptarea OUG nr. 50/2010, legiuitorul a urmărit să pună la dispoziția consumatorului noi măsuri de protecție în relația cu băncile, stabilind în sarcina acestora o . obligații, și nu invers.
Deși OUG nr. 50/2010 nu permite redenumirea unor comisioane, instanța constată că pârâta a redenumit comisionul de risc în comision de administrare. Potrivit art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010, pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit sau comision de administrare cont curent, compensație în cazul rambursării anticipate, costuri aferente asigurărilor, după caz, penalități, precum si un comision unic pentru servicii prestate la cererea consumatorilor. Însă, din definiția dată comisionului de administrare în cadrul actului adițional, la pct. 5.1 lit. b, rezultă că, în realitate, este vorba despre un comision de risc. Această clauză contractuală pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, deoarece, prin contractul de credit s-a stipulat obligația reclamanților de a garanta plata ratelor creditului, cu toate costurile sale, prin constituirea unor garanții reale imobiliare (ipotecă de rangul I) asupra unor imobile, aflate în proprietatea consumatorilor.
Astfel, din ansamblul prevederilor contractuale, se deduce că ponderea obligațiilor împrumutaților este mult mai mare față de ponderea pe care o au obligațiile corelative ale băncii, ceea ce rezultă și din faptul că, în realitate, banca a creat un sistem de clauze menite să o asigure perfect împotriva oricărui risc, eliminând astfel posibilitatea ca vreunul dintre aceste riscuri să aibă repercusiuni asupra situației financiare a băncii și punând toate riscurile pe care le implică activitatea de creditare în sarcina împrumutatului. Or, un contract nu poate fi privit drept echilibrat în situația în care o parte are de suportat toate riscurile, iar cealaltă nici unul.
Astfel, asigurarea riscului nerambursării creditului are loc prin garanția reală imobiliară a cărei înființare este obligatorie potrivit contractului, și, în plus, banca mai are, fără putință de tăgadă, și calitatea de creditor chirografar al reclamanților, putând urmări, în măsura în care nu se poate îndestula cu bunul cu privire la care s-a instituit garanția reală imobiliară, întregul patrimoniu al debitorilor, astfel că riscul scăderii valorii bunului afectat garanției este suportat de către consumatori, cu toate bunurile sale, prezente și viitoare, iar nu de către societatea bancară.
Or, tocmai acesta este factorul care creează, în speță, dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților: societatea bancară percepe, printr-un mod de calcul stabilit ab initio, contravaloarea prejudiciului suferit de către aceasta ca urmare a neexecutării contractului de către împrumutat, fără a avea certitudinea survenirii unei asemenea neexecutări și fără a restitui suma de bani astfel încasată, în situația în care contractul este executat întocmai de către consumator până la sfârșitul perioadei contractuale, ceea ce înseamnă că, în realitate, se impune consumatorului obligația reparării, concomitent cu plata fiecărei rate contractuale, și a unui prejudiciu care nu este actual și nici cert, ajungându-se astfel la îmbogățirea fără just temei a comerciantului, în detrimentul consumatorului. Chiar dacă cuantumul lunar concret al comisionului de risc astfel perceput este relativ mic, se poate observa că, prin cumularea sumelor achitate pe întreaga perioadă a derulării contractului, sumele astfel încasate se ridică la valori mari, ceea ce face ca dezechilibrul dintre drepturile și obligațiile părților să fie unul semnificativ.
În baza considerentelor mai sus exprimate, instanța va constata ca fiind nul absolut Actul adițional fără număr la Convenția de credit nr._/28.06.2007, întrucât actul adițional a fost implementat de către pârâtă în scopul eludării prevederilor OUG 50/2010, având deci o cauză ilicită. Constatând nulitatea absolută a actului adițional, rezultă că niciuna dintre clauze nu își mai produce efectele, inclusiv cea cu privire la comisionul de administrare, instanța urmând să oblige pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să nu conțină plata acestui comision.
În acord cu principiul efectelor nulității actelor juridice, instanța va dispune repunerea părților în situația anterioară, și în consecință va obliga pârâta să restituie reclamantei sumele reprezentând contravaloarea comisionului de administrare, începând cu luna septembrie 2010 și până în momentul emiterii noului grafic de rambursare.
Totodată, repunerea în situația anterioară este o “restitutio in integrum”, deci restituirea prestațiilor trebuie să fie totală, doar în acest mod părțile sunt repuse în integralitate în situația anterioară. Așadar, trebuie subliniat faptul că, prin plățile periodice, reclamanții au suferit și o însărăcire cauzată de lipsa folosirii acelor sume de bani, de la momentul respectivelor plăți a fiecărei sume de bani, însărăcire care se întinde până în momentul restituirii efective de către bancă a respectivelor sume de bani, în baza dispozițiilor prezentei hotărâri. Totuși, având în vedere art. 1088 cod civil de la 1865, instanța va obliga pârâta la plata dobânzii legale aferente sumelor plătite de către reclamanți cu titlu de comision de administrare de la data chemării pârâtei în judecată, respectiv 26.09.2014, și până la achitarea integrală a debitului.
Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. La alin. 2 se prevede că dacă cererea a fost admisă numai în parte, judecătorii vor stabili măsura în care fiecare din părți poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Față de aceste prevederi legale, văzând că cererea a fost admisă numai în parte, instanța va compensa în parte onorariile avocațiale și va obliga pârâta să achite reclamanților suma de 500 lei, cu titlu de onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtă prin întâmpinare, ca neîntemeiată.
Admite în parte cererea formulată de reclamanții M. A. I. și M. O. C., cu domiciliul procesual ales în Z.. .. 7, . parter . cu pârâta ., cu sediul procesual ales în Cluj-N., ., ..
Constată nulitatea absolută a Actului adițional fără număr la Convenția Contractului de credit nr._/28.06.2007 și constată nelegală perceperea de către pârâtă a comisionului de administrare prevăzut în Actul adițional antemenționat.
Obligă pârâta la emiterea unui nou grafic de rambursare, care să nu conțină plata acestui comision.
Obligă pârâta să restituie reclamanților sumele reprezentând contravaloarea comisionului de administrare, începând cu luna septembrie 2010 și până în momentul emiterii noului grafic de rambursare.
Obligă pârâta să plătească reclamanților dobânda legală aferentă sumelor plătite de către reclamanți cu titlu de comision de administrare de la data chemării pârâtei în judecată, respectiv 26.09.2014, și până la achitarea integrală a debitului.
Obligă pârâta la plata în parte către reclamanți a cheltuielilor de judecată, în valoare de 500 lei.
Cu drept de apel, în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, azi, 16 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. M. P. T. D. H.
Red. A.M.P./ 29.01.2015
Dact.T.D.H. / 29.01.2015
.>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 153/2015.... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 152/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|
