Acţiune în constatare. Sentința nr. 1365/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1365/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 29-05-2015 în dosarul nr. 1365/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
..
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1365
Ședința publică de la 29.05.2015
Completul compus din:
Președinte: A. M. M.
Grefier: D. A. S.
Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul BELIȘICĂ A. în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA S.A., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fiind făcută fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea CSM nr. 387/22.09.2005, privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia și învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.
Mersul dezbaterilor si concluziile părților pe fond fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 11.05.2015 când a fost amânată pronunțarea inițial pentru data de 25.05.2015 și ulterior pentru data de azi, încheieri ce fac parte integrantă din prezenta hotărâre, instanța retine cauza in pronuntare in baza actelor și lucrărilor existente la dosar.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2014 sub nr. de dosar_ reclamantul Belișica A. a chemat în judecată pârâta P. B. ROMÂNIA SĂ solicitând instanței constatarea caracterului abuziv și implicit nulitatea următoarelor clauze din contractul de credit bancar nr. Contractului de credit nr._89441/13.06.2007:
a) clauza prevăzută de art.3.2: "Rata dobânzii este variabilă și revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data contractului. La data contractului, rata dobânzii percepută de bancă este cea menționată la cap. IV Termenii Împrumutului. Rata dobânzii este stabilită în funcție de indicele de referință la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este cea menționată la cap. IV Termenii Împrumutului. Dobânda se poate modifica în funcție de de variația indicelui de referință și a marjei, conform deciziei băncii. În cazul în care indicele de referință variază cu minim 10% (plus/minus) fata de valoarea inițială a acestuia, banca poate modifica dobânda în consecință, în orice moment, conform deciziei sale”,
b) Clauza prevăzută la art. 3.4: „În cazul majorării dobânzii, Împrumutatul și/sau Împrumutatul solidar are/au dreptul să declare băncii, în termen de 30 de zile de la comunicarea ratei dobânzii, că nu accepta noile rate ale dobânzii, în această situație, Împrumutatul se obliga să restituie restul de credit datorat și dobânzile datorate până la data plătii în același interval de 30 de zile, banca neacceptând costuri suplimentare. În cazul în care modificarea dobânzii se face prin reducerea acesteia împrumutatul care a declarat că nu accepta modificarea și că dorește să achite restul de credit datorat și dobânzile datorate până la data plății, va fi obligat să plătească băncii comisionul pentru rambursare anticipată. Dacă termenul de mai sus este depășit, se considera că împrumutatul a acceptat modificarea dobânzii.:,
c) Clauza prevăzută la art. 4: „împrumutatul este de acord să plătească băncii un comision pentru cheltuielile cu privire la acordarea împrumutului (denumit comision de acordare), Comisionul de acordare este calculat ca procent aplicat la suma solicitată (min. 60 euro sau echivalent în lei) și va fi reținut din împrumut la data acordării împrumutului.”,
d) Clauza prevăzută de art. 8.6: ‚În cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile de plată, incluzând, dar fără a se limita la plata anuităților atunci când sunt scadente, banca își rezerva dreptul de a percepe și încasa dobânzi penalizatoare (denumite „penalități”) de 8,00% anual, peste dobânda curentă pentru împrumutul restant sau alte sume restante și de 8,00% anual pentru dobânda restanta a căror sume se vor calcula zilnic, pro rata temporis, începând cu data scadenței sau cu dată ulterioară scadenței, conform deciziei băncii, cuantumul penalităților putând depășii sumele asupra cărora sunt calculate. Banca are dreptul să revizuiască nivelul dobânzilor în funcție de politica sa de creditare. Noile nivele al penalităților vor deveni aplicabile și opozabile împrumutatului prin afișare la sediile unităților teritoriale ale băncii. (...)”.
e) Clauza prevăzută de art. 13.11: „Modificările clauzelor prezentului contract se efectuează în baza acordului parților, urmând a fi consemnate într-un act adițional, cu excepția celor privind valoarea dobânzii, anuităților și penalităților care se vor opera de către bancă, în condițiile prezentului contract.”
Reclamantul a mai solicitat constatarea caracterului abuziv a actelor adiționale la contractul de credit intervenite între acesta și bancă, iar în urma constatării caracterului abuziv al clauzelor mai sus indicate să constate nulitatea absolută a acestor clauze; să se dispună obligarea paratei la încheierea unui act adițional care să conțină următoarele clauze: dobânda să fie compusă din 7,35 p. p+ Euribor la 3 luni; modalitatea de modificare a dobânzii exclusive în funcție de indicele de referință Euribor, cu mențiunea ca marjă băncii să fie fixa, neputând fi modificată numai prin acordul scris al parților, iar modificarea dobânzii urmând a se produce atâta în sens crescător cât și descrescător; recalcularea nivelului dobânzii percepute după formula compusă din marja băncii fixa avută la data acordării creditului, respectiv 7,35 p. p + euribor la 3 luni obligarea pârâtei la restituirea diferenței dintre dobânda perceputa nelegal și dobânda calculată după formula mai sus indicată; obligarea paratei la restituirea sumei de 393,75 euro reprezentând comision de acordare credit cu dobânda aferenta începând cu data acțiunii și până la data platii efective.
În motivare, în esență s-a arătat că prin contractul de credit de nevoi personale cu garanție imobiliară nr._89441/13.06.2007, s-a acordat suma de 7.875 euro, pentru o perioadă de 120 luni cu dobânda variabilă. La data acordării creditului rata dobânzii stipulata fiind de 11,45 iar marja băncii de 7,35%.
În opinia reclamantului clauzele prevăzute de art. 3.2 și art 3.4 sunt abuzive, întrucât creează un dezechilibru contractual, cuantumul dobânzii fiind la discreția băncii fără a se indica în concret, în funcție de ce indicator se va modifica dobânda. Pe mai departe se arata ca în contractul de credit nu este menționată componenta dobânzii variabile și nici formula de calcul, iar marja fixă poate fi modificată de banca în funcție de un indice de referință care nu este specificat. De la data acordării creditului parata a modificat dobânda ținând cont de o formulă pe care doar această o cunoaște și nu de evoluția ratei dobânzilor de pe piață.
Mai precizează reclamantul că evoluția euribor de la data acordării creditului, 13.06.2007 a scăzut continuu și semnificativ însă dobânda aplicată în continuare de bancă este mai mare.
Pentru constatarea caracterului abuziv al clauzei, trebuie analizată din perspectiva drepturilor consumatorilor, aspectele privind faptul că, clauza este identică în toate contractele încheiate de parata, concluzie din care rezultă caracterul nenegociat al contractului, nu sunt specificate condițiile în care banca poate modifica dobânda iar modificările ratelor dobânzii au fost în sensul majorării acesteia ceea ce a condusă la o supraindatorare a reclamantului.
În continuare se face referire la legislația incidentă și la prevederile art. 9 ind. 3 din OG 21/1992 referitoare la dobânda.
Referitor la comisionul de acordare credit, reclamantul învederează ca acesta nu conține o definiție a ceea ce reprezintă, contractul prevăzând doar că reprezintă cheltuieli cu privire la acordarea împrumutului fără a se indica în ce constau aceste cheltuieli. Suma achitată de reclamant în cuantum de 393,75 lei cu titlu de comision de acordare credit este nelegala și maschează o dobândă suplimentară atâta timp cât prețul serviciului cumpărat de acesta este dobânda lunară.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 8.6 se arta ca în conformitate cu dispozițiile L. 193/2000, mai precis pct. 1 lit. i) este considerată abuziva clauza prin care consumatorul este obligat la plata unor sume disproporționat de mari în cazul neîndeplinirii obligațiilor contractuale, comparativ cu pagubele suferite de comercianți, fiind totodată echivoca și neclară. De asemenea se mai arata ca acesta clauza încalcă și prevederile art. 1 din L.313/1879 și art. 1089 din C.civ conform căruia clauza penală aflată în contracte de împrumuturi este și rămâne anulată iar parata aplica aceste penalități și dobânzilor scadente deși anatocismul este interzis prin lege.
Clauza prevăzută de 13.11 din contractul de credit este abuziva prin raportare la prevederile art. 9 ind. 3 lit. g) din OG 21/1992 în care se prevăd o . dispoziții aplicabile dobânzii variabile, cu referire la variația ratei dobânzii care trebuie să fie independentă de voința furnizorului de servicii financiare, raportată la fluctuațiile unor indici de referință verificabili, dobânda poate varia în funcție de dobânda de referință a furnizorului de servicii financiare, cu condiția ca aceasta să fie unică pentru toate produsele financiare, formula de calcul să fie expres indicată, etc.
Urmare a constatării caracterului abuziv al clauzelor menționate mai sus, instanța de judecată trebuie să dispună modificarea clauzelor contractuale, respectiv eliminarea sau înlocuirea de drept a celor abuzive cu unele conforme cu dispozițiile legale imperative. Se indica că, elementele componente ale dobânzii să fie compuse din marja de 7,35 p. p + euribor la 3 luni, iar în urma stabilirii componentei dobânzii în modalitatea solicitată să fie obligată parata la restituirea diferenței de dobândă dintre cea perceputa și cea stabilită de către instanță și restituirea comisionului de acordare credit în suma de 393,75 euro.
În drept au fost indicate, dispozițiile din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, OG nr.21/1992 privind protecția consumatorilor, OUG 50/2010.
În probațiune s-a solicitat proba cu înscrisuri sens în care s-au anexat la cerere Contractul de credit nr._89441/13.06.2007, grafic de rambursare.
La data de 29.12._ pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătorie Z., motivat de faptul că în cuprinsul contractului părțile au stabilit o competență teritorială convențională, în favoarea instanțelor din Municipiul București, mai mult și sediul acesteia este în București, fiind astfel incidente dispozițiile de drept comun, art. 107 C..
Pe fondul cauzei a solicitat respingerea cererii formulate motivat de faptul că acest contract a făcut obiectul negocierii, clauzele ale căror caracter abuziv este invocat, sunt clare și fără echivoc.
În privința modului de stabilire a dobânzii pârâta a precizat că reclamantul a știut că este revizuibilă la trei luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, iar contractul este unul comutativ. Clauzele indicate de reclamant ca fiind abuzive sunt clare și fără echivoc, au fost însușite de către consumator prin semnarea contractului de credit, devenit astfel de lege intre părțile contractante.
Se mai arata ca reclamantul a avut posibilitatea de a opta intre mai multe tipuri de credit de pe piața financiar- bancară, clauzele contractuale nu au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile parților, legea prevăzând sancționarea unei clauze doar în cazul existenței unui dezechilibru semnificativ intre drepturile și obligațiile parților iar parata a acționat cu bună credință.
În contractul de credit deși părțile au consimțit ca marjă băncii poate varia, acesta marjă nu a fost modificată niciodată de bancă, ratele fiind calculate în mod corect și transparent respectând formula prevăzută în contract.
În continuare s-a mai arătat că dobânda bancară împreună cu comisionul de acordare credit reprezintă prețul contractului, iar clauzele contractuale cuprinse în art. 3 și 4 din contractul de credit sunt exprimate în mod clar și inteligibil, aceste clauze fiind exceptate de la controlul clauzelor abuzive în acest sens fiind dispozițiile art. 4 din L.193/2000.
Se face referire la jurisprudența în materia clauzelor abuzive în cauzele C-144/99 Comisia C Regatul Olandei, cauza C-365/93 Comisia C G..
Pârâta a mai adăugat că, în ceea ce privește clauzele cuprinse la art. 3.2, 3.3 și 3.4 se impune a fi luate în considerare următoarele: dobânda reprezintă prețul contractului și nu poate fi supus cenzurii instanței, variația dobânzii a fost stabilită potrivit unor criterii legale (Euribor la 3 luni + marja de 7,35 %). Prin actul adițional din data de 17.09.2010 prevederile art. 3.2 din contractul de credit cu privire la dreptul băncii de a modifica marjă a fost înlăturat, iar marjă a devenit fixa, context în care cererea reclamantului privind constatarea caracterului pretins abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.2 este lipsită de interes.
Referitor la clauza prevăzută de art. 3.3 din contract acesta nu este abuziva pentru faptul că atâta timp cât dobânda variază în funcție de indicele de referință Euribor la 3 luni reclamantul are obligația să urmărească informațiile publice referitoare la fluctuațiile indicelui de referință și să se prezintă la bancă pentru a indica noile grafice de rambursare modificate ca urmare a fluctuațiilor indicelui de referință.
Raportat la clauza prevăzută de art. 3.4 în opinia paratei, pretențiile reclamantului sunt lipsite de interes și au rămas fără obiect având în vedere că prin actul adițional din data de 17.09.2010 prevederile art. 3.2 au fost înlăturate, iar marjă a devenit fixa pentru viitor.
Se mai arata ca dispozițiile art. 9 ind. 3 dinOG 21/1992 au fost introduse ulterior încheierii contractului și nu sunt aplicabile contractului încheiat între părti.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 8.6 privind aplicarea unei dobânzi penalizatoare în cuantum de 8% pe an pentru împrumutul restant, se arată ca cumulul dobânda moratorie- dobânda fruct civil este permis de lege iar dobânda moratorie nu este disproporționată.
În ceea ce privește restituirea prestațiilor în urma constatării caracterului abuziv al contractului pârâta aprecizat ca o astfel de solicitare este neîntemeiată prin prisma faptului că dobânda a fost calculată după o formulă Euribor la 3 luni + 7,35%, prevederile contractuale a art. 3.2, 3.3, 3.4, nu au determinat variata marjei, iar marja băncii a rămas neschimbată de la data încheierii contractului de credit.
În drept au fost invocate prevederile C.civ, L.193/2000, Directiva 93/13/CEE, OG 21/1992, OUG 99/2006, Decretul 167/1958, OUG 50/2010.
La întâmpinare s-au anexat un set de înscrisuri constând în cerere de credit, act adițional la contract.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicitat respingerea excepției necompetentei teritoriale a Judecătoriei Z. arătând ca în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 126 alin. 2 C.pr civ.
În cauză s-a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosar
La termenul din data de 16.03.2015 instanța a respins excepția necompetenței teritoriale a judecătoriei Z., având în vedere că deși în contract a fost inserată clauza potrivit căreia, în cazul în care o soluție amiabilă nu este posibilă, litigiul se supune spre soluționare instanțelor judecătorești competente din localitatea unde este înregistrat sediul social al băncii, conform legii. Această clauză care conține prorogarea voluntară de competență în favoarea instanței de la sediul social al băncii, întrunește toate condițiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE coroborată cu reglementarea Uniunii Europene aplicabilă contractelor de credit de consum, cu consecința considerării acesteia ca nescrise. Pe de altă parte se observă că acest contract a fost încheiat de sucursala Z. astfel încât și în baza articolului 109 C. Judecătoria Z. este competentă să soluționeze cauza.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Între reclamantul Belișica A. și parata P. B. ROMÂNIA SĂ, în calitate de împrumutător, s-a încheiat Contractul de credit nr._89441/13.06.2007 prin care cea din urmă a acorda un împrumut în valoare de 7875 Euro pe o durată de 120 de luni.
Potrivit art. 3.2 din contract părțile au stabilit că rata dobânzii este variabilă și revizuibilă la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja băncii, prima modificare având loc la 3 luni de la data contractului. La data contractului, rata dobânzii percepută de bancă este de 11,45%, stabilită în funcție de indicele de referință, euribor la 3 luni la care se adaugă marja variabilă a băncii, care la data încheierii contractului este de 7,35%. Dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și a marjei, aceasta din urmă conform deciziei băncii. Noua rată a dobânzii va fi comunicată împrumutatului prin scrisoare recomandată.
De asemenea în art.4 s-a stabilit plata unui comision de acordare, de 5% din suma solicitată, care va fi reținut din împrumut la data acordării împrumutului.
Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, în legislația națională, Legea nr. 193/2000 trebuie completată cu Codul consumului și Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Astfel instanța reține că potrivit dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 193/2000 „(1) Prin consumator se înțelege orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în scopuri din afara activității sale comerciale industriale sau de producție, artizanale sau liberale (2) Prin comerciant se înțelege orice persoană fizică sau juridică autorizată, care, în temeiul unui contract care intră sub incidența prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori literale, cât și orice persoană care acționează în același scop în numele sau pe seama acestuia”
În cauză, pârâta este comerciant în sensul legii, întrucât este o persoană juridică autorizată, care, în temeiul unor contracte ce intră sub incidența legilor privind protecția consumatorilor, acționează în cadrul activității sale comerciale. Reclamanții sunt consumatori în sensul aceleiași legi, întrucât în contractele încheiate cu pârâta au acționat în scopuri personale, exterioare oricărei activități comerciale, industriale sau de producție, artizanale sau liberale.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 193/2000 „(1) o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerate abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. (2) O clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă acesta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influențeze natura ei, cum ar fi contractele standard pre-formulate sau condițiile generale de vânzare practicate de comercianți pe piața produsului său serviciului activ. (3) Faptul că anumite aspecte ale clauzelor contractuale sau numai una dintre clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea prevederilor prezentei legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază că acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens. (4) Lista cuprinsă în anexa care face parte integrantă din prezența lege redă, cu titlu de exemplu, clauzele considerate ca fiind abuzive. (5) Fără a încălca prevederile prezentei legi, natura abuzivă a unei clauze contractuale se evaluează în funcție de: a) natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; b) toți factorii care au determinat încheierea contractului; c) alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde. (6) Evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil”.
Din textele legale enunțate, reglementate de legislația românească în consens cu dispozițiile Directivei 93/13/CEE, directivă care face trimitere la principiul potrivit căruia „persoanele care achiziționează mărfuri și servicii ar trebui protejate împotriva abuzului de putere de către furnizor, mai ales împotriva contractelor standard unilaterale și împotriva excluderii inechitabile a unor drepturi esențiale din contracte”, rezultă că, pentru a reține existența unei clauze abuzive, instanța trebuie să verifice îndeplinirea următoarelor condiții: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin ea însăși să creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, iar dezechilibrul creat să fie în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei credințe. Precum și: natura produselor sau a serviciilor care fac obiectul contractului la momentul încheierii acestuia; toți factorii care au determinat încheierea contractului; alte clauze ale contractului sau ale altor contracte de care acesta depinde.
Legea conferă astfel criterii directe și indirecte de determinare a carterului abuziv al unei clauze mai evidente fiind imposibilitatea consumatorului de a influența conținutul clauzei; și încălcarea de către comerciant a obligației de transparență contractuală.
Statuând asupra aplicării dispozițiilor Legii nr. 193/2000 în cazul convenției de credit încheiate între părți, instanță reține că acest act juridic are caracterul unui contract de adeziune, raportat la modul de exprimare al voinței părților, întrucât clauzele sale nu au fost negociate direct cu reclamantul, ci au fost preformulate de către bancă.
În ceea ce privește susținerile pârâtei, potrivit cărora banca a creat toate condițiile pentru negocierea contractului de credit, iar înainte de semnarea contractului i-a furnizat împrumutatului forma contractului de credit, instanța reține ca o astfel de conduită nu înseamnă negocierea unui contract. Pârâta nu a furnizat o explicație plauzibilă din care să rezulte că părțile au negociat înainte de încheierea contractului. Faptul că acest contract a fost încheiat la solicitarea reclamantului nu exonerează pe pârâta să probeze negocierea potrivit art. 4 alin. (3) teza finală din Legea nr. 193/2000. Prin urmare, prezumția relativă a caracterului nenegociat al clauzelor standard poate fi răsturnată de profesionist prin dovada contrară (art. 4 alin. 3 din Legea 193/2000), astfel că pârâtei îi revine obligația de a proba faptul că această clauză a fost negociată. În speță, instanța apreciază că o asemenea probă nu a fost făcută, astfel că va considera clauză în discuție ca nefiind negociată cu consumatorii.
A negocia o clauză contractuală înseamnă a oferi consumatorului posibilitatea de a își spune opinia cu privire la o anumită clauză, precum și șanse rezonabile ca prin aceasta să ducă la modificarea clauzei, ceea ce în speță nu s-a dovedit că s-ar fi întâmplat. A decide în sens contrar, și anume că simpla posibilitate de a încheia sau nu un anumit contract înseamnă a îi negocia clauzele, ar însemna să se lase fără aplicabilitate practică reglementările privind clauzele abuzive, câtă vreme există foarte puține contracte (dacă nu chiar niciunul) pe care un consumator este obligat să le încheie. Soluția de mai sus nu este influențată de faptul că reclamantul ar fi putut să încheie contractul cu o altă bancă, acest fapt nefiind nici el echivalent cu o negociere a clauzelor contractului încheiat cu pârâta.
Stabilind ca acest contract este preformulat, clauzele nefiind negociate cu consumatorul instanței îi revine sarcina de a stabili în prealabil dacă clauzele, cu referire la cele prevăzute de art. 3.2 și 4 din contractul de credit, contestate, fac parte din obiectul principal al contractului or vizează servicii conexe obligației principale pentru a se clarifica prevederile legale aplicabile și dacă clauzele invocate de reclamanți cuprinse în convenția de credit sunt abuzive, respectiv dacă acestea creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
În concret se impune a se stabili dacă urmează a se analiza caracterul abuziv al respectivelor clauze prin raportare la prevederile art.4 alin.1 din Legea nr.193/2000 sau prin raportare la prevederile art.4 alin.6 din legea nr.193/2000.
Sub acest aspect se reține că potrivit art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CE „Aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu privește nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației, pe de o parte, fata de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate în mod clar și inteligibil”.
Această prevedere a fost transpusă în dreptul intern prin art.4 alin.6 din legea nr.193/2000, potrivit căruia evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului nici cu calitatea de-a satisface cerințele de preț și plată, pe de-o parte, și nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte. Singura condiție pe care legea o impune este că aceste clauze să fie exprimate într-un limbaj ușor inteligibil.
Pe cale de consecință, odată constatată încadrarea unei anumite clauze în cadrul obiectului principal al contractului, sunt excluse de la analiză condițiile prevăzute la art.4 alin.1 din legea nr.193/2000.
Totodată trebuie avută în vedere la stabilirea obiectului principal al contractului natura juridică specifică a contractului de credit, care se deosebește de contractul de împrumut (ce creează obligații doar în sarcina împrumutatului), constând în restituirea sumei împrumutate și a dobânzii aferente. Natura juridică a contractului de credit este una mult mai complexă întrucât nu se limitează doar la acordarea împrumutului și restituirea acestuia cu dobândă, obligații care indiscutabil că fac parte din obiectul principal al contractului de credit, ci și la efectuarea unor alte prestații aflate în strânsă legătură cu acordarea creditului, astfel încât se poate considera și în privința acestora că au fost considerate ca fiind esențiale de către părți la încheierea contractului, astfel încât fac parte din obiectul principal al contractului.
Deși fac referire la exceptarea de la analiza caracterului abuziv al clauzei ce definește obiectul contractului, în condițiile în care sunt exprimate în mod clar și inteligibil, nici legea nr.193/2000 și nici Directiva 93/13 nu definesc noțiunea de obiect al contractului. Însă, în cauza Kasler (C-26/13), CJUE a oferit unele criterii de interpretare a acestei noțiuni care trebuie avute în vedere ținând seama de cerințele aplicării uniforme a dreptului Uniunii, în măsura în care termenii unei dispoziții de drept ale Uniunii (respectiv Directiva 93/13) care nu face nicio trimitere expresă la dreptul statelor membre în sensul de-a stabili domeniul de aplicare al acesteia trebuie să primească o interpretare autonomă și uniformă. În acest sens, CJUE a reținut că în fapt clauzele contractuale care se circumscriu noțiunii de „obiect principal al contractului”, în sensul acestei dispoziții, trebuie înțelese că fiind cele care stabilesc prestațiile esențiale ale acestui contract și care, ca atare îl caracterizează.
Având în vedere cele indicate mai sus precum și statuările CJUE, instanță apreciază că aceste clauze contestate de reclamant au strânsă legătură cu acordarea creditului și fac parte din obiectul principal al contractului.
Se impune a se preciza însă că nici Legea 193/2000 și nici Directiva 93/13 nu exclud automat și nediferențiat de la controlul caracterului abuziv clauzele referitoare la preț, cu condiția exprimării în mod clar și inteligibil a acesteia.
Există o practică constantă, atât a instanței supreme din România, cât și a CJUE, cu privire la faptul că o instanță poate analiza o clauză ce se referă la obiectul principal al contractului sau la caracterul adecvat al prețului sau al remunerației, cât timp acestea nu au fost redactate în mod clar și inteligibil.
Mai mult, problema a fost tranșată și în jurisprudența CJUE, unde, de exemplu, în cauza C-484/08 se arată că: „dispozițiile art. 4 alin. (2) și art. 8 din Directiva nr. 93/13/CE trebuie interpretate în sensul că nu se opun unei reglementări... care autorizează un control jurisdicțional al caracterului abuziv al clauzelor contractuale privind definirea obiectului principal al contractului sau caracterul adecvat al prețului sau a remunerație, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile furnizate în schimbul acestora, iar, pe de altă parte, chiar dacă aceste clauze sunt redactate în mod clar și inteligibil”.
În același sens, în cauza C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract, arătând, totodată, că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Prin urmare, instanțele au dreptul să examineze caracterul abuziv al clauzelor privind prețul, chiar dacă acestea sunt redactate în mod clar și inteligibil, cu atât mai mult având acest drept atunci când aceste clauze nu sunt redactate într-un limbaj clar și inteligibil (s-ar putea afirma că nu au doar dreptul, ci au chiar obligația de a face acest lucru).
În acest context, trebuie analizat ce înseamnă redactarea clauzelor „într-un limbaj clar și inteligibil”.
Limbaj clar înseamnă, în primul rând, exprimarea corectă din punct de vedere gramatical, sub acest aspect, chiar dacă respectivele clauze au fost exprimate clar din punct de vedere gramatical, nu au fost și inteligibile. Un limbaj inteligibil presupune posibilitatea pentru consumatori să prevadă consecințele ce decurg din cuprinsul clauzelor contractului, mai ales sub aspectul consecințelor economice care rezultă din acesta, în ceea ce-i privește.
În acest sens, sunt relevante concluziile la care a ajuns CJUE, în cauza C-26/13 (A. Kasler împotriva OTP Jelzalogbank Zrt).
Astfel, CJUE a arătat următoarele: „Art. 4 alin. (2) din Directiva 93/13/CEE trebuie interpretat în sensul că, în ceea ce privește o clauză contractuală..., cerința potrivit căreia o clauză contractuală trebuie redactată în mod clar și inteligibil, trebuie înțeleasă ca impunând nu numai ca respectiva clauză să fie inteligibilă pentru consumator din punct de vedere gramatical, ci și că contractul să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acest mecanism și cel prevăzut prin alte clauze..., astfel încât consumatorul să poată să evalueze, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta în ceea cel privește”.
În cauza de față, raportat la caracterul abuziv al clauzei inserate art. 3.2 din contract prin care părțile au stabilit că dobânda se poate modifica în funcție de variația indicelui de referință și marja băncii: constituie o clauză abuzivă în sensul legii, aceasta încălcând prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000.
Or, dacă se poate accepta că valoarea indicelui de referință constituie un indice obiectiv, astfel că variația dobânzii contractuale în funcție de acesta nu poate da loc unor abuzuri, referirea făcută la "marja băncii” are un evident caracter abuziv, întrucât nu există nici măcar aparența unor criterii obiective și clare în raport de care să se modifice dobânda, iar consumatorul nu are cum să înțeleagă care vor fi criteriile după care banca poate revizui dobânda, exprimarea fiind cât se poate de echivocă.
De altfel, caracterul ilicit al acestei prevederi rezultă și din aplicarea principiilor generale ale dreptului contractelor, întrucât modificarea dobânzii (ca element esențial al contractului de împrumut) nu poate depinde de politică (adică de voința) uneia dintre părți, fără a fi afectată valabilitatea obligației.
Prin necircumstanțierea în nici un mod a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterală a dobânzii, curente contractuale, prin neindicarea criteriului după care marja băncii se modifică, lăsând la liberă să apreciere majorarea dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator. Aceasta modalitate de exprimare face ca respectiva clauza să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporționala scopului urmărit. Împrumutatul este astfel prejudiciat în drepturile sale în măsura în care nu se inserează nici un fel de element concret privind marja la care se face trimitere atunci când este vorba de dobânda variabilă.
Mai mult obligația de transparență contractuală, este conexă exigențelor de publicitate și informare specifice dreptului consumului și presupune garantarea dreptului consumatorului de a înțelege prevederile contractului pe care îl încheie. Termenii clauzelor propuse de profesionist consumatorului trebuie să fie redactați într-o manieră dara și comprehensibilă „pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate” [art. 1 alin. (1) din Lege].
Cu toate acestea instanța constată că banca nu a utilizat niciodată această formulă. După cum rezultă din adresa nr. 222/2015, depusă de parata în probațiune, pentru contractul de credit ale cărui clauze au fost contestate de reclamant, nu s-a modificat valoarea marjei băncii, iar rata dobânzi a fost compusă din marja băncii de 7,35%+indicele de referință.
Prin actul adițional din data de 17.09.2010, ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, banca a notificat reclamantului, în raport de dispozițiile art. 95 din actul normativ antementionat, în formă inițială, conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență, modificându-se prevederile contractuale referitoare la rata dobânzii astfel: rata dobânzii la creditul acordat este stabilită ca un procent anual și este stabilită în funcție indicele de referință, respectiv EURIBOR la 3 luni la care se adauga marja fixă a băncii pe toată durata derulării contractului iar rata dobânzii se revizuiește, în sens pozitiv sau negativ, la fiecare 3 luni în funcție de noua valoare a indicelui de referință și marja fixa. Variația ratei dobânzii calculându-se după o formulă calcul verificabila. (rata dob=ind. Euribor la 3 luni +marja fixa). Pe mai departe se arată că banca poate modifica marja fixă în valoare de 7,35% din componența ratei dobânzii doar ca urmare a modificărilor legislative care impun în mod expres acest lucru.
Instanța reține faptul că acest act adițional la contractul de credit nu a fost semnat de către reclamant însă în speță trebuie avute în vedere prevederile OUG 50/2010.
Potrivit art. 95 din actul normativ menționat (în varianta inițială), pentru contractele aflate în curs de derulare, creditorii au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, să asigure conformitatea contractului cu dispozițiile prezentei ordonanțe de urgență. Modificarea contractelor aflate în derulare se va face prin acte adiționale în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență. Creditorul trebuie să poată face dovada că a depus toate diligențele pentru informarea consumatorului cu privire la semnarea actelor adiționale. Se interzice introducerea în actele adiționale a altor prevederi decât cele din prezența ordonanță de urgență. Introducerea în actele adiționale a oricăror altor prevederi decât cele impuse de prezența ordonanță de urgență sunt considerate nule de drept. Nesemnarea de către consumator a actelor adiționale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacită.
Începând cu data de 2 ianuarie 2011, această prevedere legală a fost modificată prin pct. 39 din Legea nr. 288/2010, după cum urmează: prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică contractelor în curs de derulare la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, cu excepția dispozițiilor art. 371, ale art. 66-69 și, în ceea ce privește contractele de credit pe durată nedeterminată existente la data intrării în vigoare a prezenței ordonanțe de urgență, ale art. 50-55, ale art. 56 alin. (2), ale art. 57 alin. (1) și (2), precum și ale art. 66-71.
Art. ÎI din Legea nr. 288/2010 a stabilit că actele adiționale încheiate și semnate până la data intrării în vigoare a prezenței legi, în vederea asigurării conformității contractelor cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010, își produc efectele în conformitate cu termenii contractuali agreați între părți.
Actele adiționale nesemnate de către consumatori, considerate acceptate tacit până la data intrării în vigoare a prezenței legi, își vor produce efectele în conformitate cu termenii în care au fost formulate, cu excepția cazului în care consumatorul sau creditorul notifică cealaltă parte în sens contrar, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezenței legi.
În prezent intre părți acest act adițional își produce efectele, nefiind denunțat de nici o parte a contractului, or se constată contrar afirmațiilor reclamantului că aceste clauze prin care s-a stabilit că fixă marja băncii sunt exprimate într-un mod clar și într-un limbaj ușor inteligibil, și se referă la prețul datorat de către împrumutat. Aceste contracte au fost încheiate în conformitate cu legislația în vigoare la momentul încheierii lor.
Instanța reține ca prin acest act adițional Banca a asigurat o mai mare transparenta contractului de credit prin indicarea expresă a ratei dobânzii, supunându-se rigorilor OUG 50/2010.
Reclamantul a solicitat anularea actelor adiționale la contractul de credit bancar, deși exista un singur act adițional, fără a oferi o justificare în acest sens, și tot acesta solicita că instanță să oblige parata ca definirea elementelor care compun dobânda să fie compuse din marja fixă de 7,35+ euribor la 3 luni, adică exact rata dobânzii prevăzută în actul adițional. De altfel reclamantul cunoaște existenta actului adițional aspect care rezultă din interogatoriul acestuia.
Este destul de dificil de înțeles rațiunea pentru care reclamantul dorește ca rata dobânzi să fie stabilită la valoarea ratei dobânzii stipulata prin actul adițional, care se aplică în prezent contractului de credit. O astfel de solicitare este practic lipsită de sens și interes.
Chiar trecând peste caracterul nenegociat al acestor modificări contractuale, conținute de actul adițional, în speță nu sunt îndeplinite celelalte condiții pentru a conferi acestei clauze caracter abuziv, astfel stabilirea marjei băncii din variabilă (care de altfel nu a fost modificată niciodată) la 7,35 puncte procentuale la care se adaugă indicele de referință, face că, clauza privitoare la dobândă să fie o clauză exprimată într-un mod clar și inteligibil, și nu creează prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Mai mult banca tocmai în vedere eliminării anumitor clauze neclare și în vedere respectării transparenței contractuale a apelat la modificare art. 3.2 din contract, ceea ce denotă tocmai bună credință a băncii în derularea raporturilor contractuale.
În ceea ce privește comisionul de acordare se reține că în contract s-a stipulat în art.4 că pentru creditul acordat banca percepe un comision de acordare de 5, % din suma inițiala, respectiv 375 euro care se reține la data tragerii creditului.
Potrivit art.2 alin 24 din OG 21/1992 se arată că, costul total al creditului pentru consumator reprezintă toate costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de către creditor, cu excepția taxelor notariale; costurile pentru serviciile accesorii aferente contractului de credit, în special primele de asigurare, sunt incluse, de asemenea, în cazul în care obținerea creditului sau obținerea acestuia potrivit clauzelor și condițiilor prezentate este condiționată de încheierea unui contract de servicii. Iar în art. 25 din același act normativ se instituie în sarcina profesioniștilor de a indica prețurile și tarifele în mod vizibil și într-o formă neechivocă, ușor de citit.
Reclamantul neîntemeiat susține că acest comision de acordare este abuziv întrucât nu este definită noțiunea de comision de acordare decât prin prisma faptului că reprezintă cheltuieli cu privire la acordarea împrumutului, fără să specifice ce reprezintă aceste cheltuieli, or este cât se poate de evident că acest comision a fost perceput pentru acordarea creditului, această operațiune presupunând costuri în sarcina pârâtei, respectiv analiza documentației referitoare la contractul de credit necreând disproporții vădite intre drepturile și obligațiile parților, iar pârâta nu are cum să interpreteze această clauză doar în favoarea sa, din moment ce în contract s-a prevăzut cât se poate de clar că pentru acest serviciu se percepe o singură dată un procent de 5% din valoarea creditului, respectiv 375 euro.
Totodată denumirea acestui serviciu” comision de acordare”, arată și scopul pentru care a fost perceput.
Mai mult acest comision constituie obiect al convenției părților, obligația asumată de reclamant fiind previzibilă, clară și nu este în măsură să creeze confuzii, nefiind îndeplinite condițiile arătate în art. 4 din Legea 193/2000 pentru a fi catalogată abuzivă, fiind inserat în contract printr-o clauză „clară și inteligibilă”.
Față de soluția dată acestor capete principale este evident că analiza cererilor accesorii vizând modificarea contractului de credit prin eliminarea clauzei prevăzută de art.3.2 din contract, astfel încât dobânda variabilă să fie compusă din marja fixă de 7,35 p. p + indicele euribor la 3 luni, eliminarea clauzei privind perceperea comisionului de acordare a creditului, obligarea pârâtei la modificarea contractului de credit conform celor solicitate și la emiterea unui nou grafic de rambursare conform cu noua formă a contractului, precum și restituirea diferenței dintre dobânda încasată și dobânda calculată după formula propusă de reclamant, și restituirea sumei de 393, 74 euro este de prisos.
În ceea ce privește clauza prevăzută la art. 3.4, instanță apreciază că această clauză contractuală nu este abuzivă întrucât vizează raporturile contractuale dintre părți iar scadența anticipată a creditului intervine ca urmare a neacceptării împrumutatului a ratei dobânzii care, așa cum rezultă din actul adițional la contractul de credit, nu mai este la discreția băncii, banca nemaiputând modifica unilateral dobânda. Astfel s-a pus la dispoziția consumatorului posibilitatea ca, în cazul în care nu este de acord cu rata dobânzii să ramburseze creditul restant și dobânda până la data plății, deci ca urmare a opțiunii împrumutatului.
Instanța apreciază ca o atare situație nu expune consumatorul într-o poziție defavorabilă față de banca împrumutătoare, ci mai mult banca a oferit consumatorului posibilitatea să rezilieze contractul ca urmare a neacceptării ratei dobânzii.
D. urmare acesta clauză, raportat la noile condiții contractuale prevăzute în actul adițional, nu oferă băncii dreptul exclusiv și discreționar de a rezilia contractul și de a declara soldul creditului scadent anticipat, ci chiar consumatorului pentru simpla neacceptare a ratei dobânzii. Astfel în prezent banca nu mai are posibilitatea să modifice rata dobânzii discreționar.
În ceea ce privește clauza prevăzută de art. 8.6 din contractul de credit care prevede că în cazul în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile de plată, incluzând, dar fără a se limita la plata anuităților atunci când sunt scadente, banca își rezerva dreptul de a percepe și încasa dobânzi penalizatoare (denumite „penalități”) de 8,00% anual, peste dobânda curentă pentru împrumutul restant sau alte sume restante și de 8,00% anual pentru dobânda restanta a căror sume se vor calcula zilnic, pro rata temporis, începând cu data scadenței sau cu dată ulterioară scadenței, conform deciziei băncii, cunatumul penalităților putând depășii sumele asupra cărora sunt calculate. Banca are dreptul să revizuiască nivelul dobânzilor în funcție de politica sa de creditare. Noile nivele al penalităților vor deveni aplicabile și opozabile împrumutatului prin afișare la sediile unităților teritoriale ale băncii.
Mai întâi de toate trebuie precizat faptul că, clauza prevăzută de art. 8.6 consacra dobândă penalizatoare (moratorie) așa cum de altfel rezulta chiar din textul articolului mai sus menționat și nu o clauză penală. De calificarea acestor două mecanisme depinde regimul care le va fi aplicabil. Dobânda moratorie este destinată să acopere prejudiciul cauzat creditorului de întârzierea în executarea obligației monetare, deci are o funcție reparatorie. Dobânda moratorie, poate fi stabilită convențional de către părți. Clauza penală este o convenție accesorie prin care părțile stabilesc, prin apreciere anticipată, cuantumul daunelor interese (compensatorii/moratorii) care vor fi datorate de partea în culpă în caz de neexecutare a obligației contractuale. Clauza penală nu reprezintă o simplă obligație de reparare a prejudiciului, așa cum este în cazul dobânzii moratorii, o simplă evaluare a daunelor –interese cuvenite creditorului. Dobânda moratorie și clauza penală, sunt noțiuni diferite. (în acest sens D.Mazeaud, la notion de clause penale, Paris, 1992, p.373, S. D., op. Cât p.133). Natura juridică a clauzei penale nu este de daune interese, ci una mixat: daune interese și sancțiune, dobânda moratorie având doar natura reparatorie. Fără a încerca o tratare exhaustivă amintim că dobânda moratorie convențională și clauza penală au reglementări diferite, în C.civ de la 1864. Egalitatea între clauza penală și dobândă moratorie vizează doar ipoteza în care rata dobânzii este stabilită convențional. Totuși similitudinea este numai aparentă. Clauza penală, atât ca existența, dar și ca valoare, își are sursa în voința cocontractanților. Clauza penala este constitutivă de drepturi, clauza de dobânda este declarativă de drepturi. Dobânda moratorie izvorăște din lege și doar cuantumul ei este rezultatul acordului părților. Dobânda moratorie este legală, clauza penală este convențională. O . acte normative disting între cele două noțiuni (L.469/2002, L.313/1879).
Pornind de la aceste considerente susținerea reclamantului ca, clauza prevăzută de 8.6 încalcă dispozițiile art. 1 din L.313/1879 și art. 1089 C.civ. Este eronată.
L.313/1879 interzice clauza penală în cazul contractelor de împrumut, dar care permite dobânda convențională moratorie pentru aceeași categorie de acte juridice.
Sub aspectul clauzei prevăzute de art. 8.6 din contractul de credit instanță reține ca, dreptul băncii de a percepe o dobândă penalizatoare de 8% anual în situația în care împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile contractuale, dobânda ce se calculează asupra împrumutului restant sau asupra altor sume restante, nu conține nici un element abuziv. Este posibil și legal cumulul capitalului cu dobânzile.
Apoi dobândă penalizatoare de 8,00% anual nu este disproportionată, având în vedere că reprezintă 0,02%/zi întârziere.
Aceasta clauza a fost prevăzută și acceptată și înțeleasă de consumator astfel că nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.
Apoi instanța reține că dobânda penalizatoare se calculează doar în cazul în care cel împrumutat nu își îndeplinește obligația de plată la scadență, drept urmare în cazul unei culpe a împrumutatului.
Aceasta dobândă penalizatoare, calculată asupra împrumutului restant poate fi acordată separat de dobândă curentă, întrucât dobânda contractului reprezintă dobânda remuneratorie (dobanda-fruct civil). Dobânda remuneratorie reprezintă suma de bani pe care debitorul trebuie să o plătească creditorului deoarece, în mod temporar, i-a folosit capitalul. Considerată ca un fruct, un produs al creanței ea este un element al creanței de capital. Deși distinctă de capitalul pe care creditorul l-a încredințat voluntar și temporar debitorului în vederea folosirii acestuia, dobând remuneratorie se încorporează în datoria de plată care incumbă debitorului pentru folosirea sumei de bani.
Dobânda remuneratorie este în creanță, dobânda moratorie este exterioară crenței și vine să se adauge la aceasta, fără a se confunda cu ea. Dobânda remuneratorie constituie o parte a datoriei de plată întrucât la încheierea contractului, debitorul se obligă ca la scadentă să ramburseze capitalul primit și să verse o remunerație creditorului său pentru serviciul care i-a fost prestat.
În ceea ce privește teza a-II din clauza cuprinsă de art. 8.6, respectiv împrumutatul nu își îndeplinește obligațiile de plată, incluzând, dar fără a se limita la plata anuităților atunci când sunt scadente, banca își rezerva dreptul de a percepe și încasa dobânzi penalizatoare de 8,00% anual pentru dobânda restanta a căror sume se vor calcula zilnic, în speță nu se pune problema anatocismului sau a dobânzii compuse cu mai este definită.
Art. art. 1089 alin. 2 C.civ 1865 care interzice anatocismul nu se aplică raporturilor comerciale, așa cum expres prevede textul de lege, drept urmare în materie comercială părțile pot stabili capitalizarea dobânzii. Concluzionând capitalizarea dobânzii remuneratorii (dobanda-fruct civil) este posibilă și poate produce dobândă moratorie, în speță dobânda moratorie (penalizatoare) convențională.
Pe mai departe instanță constata că clauza prevăzută la art. 8.6 din contractul de credit a fost modificată prin actul adițional, în prezent dobânda penalizatoare se aplică doar pentru creditul restant, ceea ce este în conformitate cu legea, fără a se mai aplica și dobânzii remuneratorii.
Potrivit art. 38 alin. 2 din OUG 50/2010 (în varianta în vigoare la data întocmirii actului aditional-17.09.2010) Dobânda penalizatoare se aplică la suma ce reprezintă credit restant și, după caz, la sumele restante prevăzute în contract, altele decât cele aferente creditului. Prin LEGEA nr. 288 din 28 decembrie 2010, alin. 2 al art. 38 a fost modificat, în prezent Dobânda penalizatoare se calculează pe bază de procent fix și se aplică la sumele restante în conformitate cu prevederile contractului de credit, cu excepția sumelor provenite din calculul dobânzii.
Concluzionând clauza prev. de art. 1.4 din actul adițional, este în conformitate cu dispozițiile legii, atât în varianta inițială stabilită de OG 50/2010 cât și în prezent ca urmare a modificărilor aduse pin L.288/2010/
Având în vedere că clauza cuprinsă în actul adițional nu este abuziva, nu creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților este nejustificată solicitarea reclamantului de a declara nula acesta clauză.
Clauza prevăzută de art. 13.11: „Modificările clauzelor prezentului contract se efectuează în baza acordului parților, urmând a fi consemnate într-un act adițional, cu excepția celor privind valoarea dobânzii, anuităților și penalităților care se vor opera de către bancă, în condițiile prezentului contract.”
Reclamantul și-a fundamentat apărarea împotriva acestei clauze, care în opinia acestuia este abuziva, în raport de prevederile art. 9 ind. 3 din OG 21/1992 care la data încheierii contractului nu erau în vigoare fiind introduse prin art. ÎI din ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 174 din 19 noiembrie 2008.
Cu toate aceste instanță nu este ținută de motivele invocate pentru a verifica dacă clauză în sine este sau nu abuziva. Așa cum rezultă din textul art. 13.11 modificările prezentului contract se fac în baza acordului parților cu excepția clauzelor privind valoarea dobânzii, anuităților și penalităților care se operează în condițiile contractului.
Potrivit art. 1 din Anexă la Legea 193/2000, în Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: a) dau dreptul comerciantului (profesionistului) de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.
Motivul întemeiat este precizat în contract, banca stipulând ca aceste clauze se vor modifica în condițiile contractului. Astfel în ceea ce privește dobânda este normal ca în situația în care indicele de referință euribor să crească/scadă rata dobânzii va fi alta care se va aplica în continuare la împrumutul restant, apoi în situația în care împrumutatul nu își onorează obligațiile de plată a ratelor sau a altor sume scadente se activează clauza privind dobândă penalizatoare, dar aceste clauze nu sunt modificate în mod unilateral de către banca ci în condițiile contractului. Practic acesta clauza era strâns legată de clauza prevăzută de ar. 3.2 în care se prevede ca banca poate modifica dobânda în funcție de variația indicelui de referință și marja băncii, aceasta din urmă conform deciziei băncii, însă cum prin actul adițional la contract marjă a devenit fixa, doar indicatorul euribor poate fi modificat fără acordul parților, în funcție de valoarea acestuia.
Referitor la actul adițional la contractul de credit, în considerentele expuse anterior instanță a făcut referire și la clauzele inserate în acest act adițional pe care le-a apreciat ca nefiind abuzive, astfel că nu vor mai fi reluate distinct și tratate în continuare.
F. de considerentele instanță va respinge cererea formulată de reclamantul Belișica A., ca neîntemeiată.
Potrivit principiului disponibilității ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul Belișică A. identificat cu CNP_, cu domiciliul în mun. Z., B-ul M. Viteazul nr. 39, ., . în contradictoriu cu pârâta P. B. ROMÂNIA SĂ având J_, CUI_, cu sediul în București, Șoseaua N. T. nr.29-31, sector 1, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.05.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. M. M. D. A. S.
Red.M.A./29.06.2015
Dact.S.D./02.07..2015/4ex.
..2015
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1366/2015.... → |
|---|
