Acţiune în constatare. Sentința nr. 2269/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2269/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 13-10-2015 în dosarul nr. 2269/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
..
Dosar nr._
Nr. operator 2519
SENTINȚA CIIVLĂ NR. 2269
Ședința publică de la 13 octombrie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. M. C., judecător
Grefier: C. M. L.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții P. M. și P. D. DĂNUȚA ambii cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat G. M. situat în Z., .. 7, ..a, . și pe pârâta R. B. ROMÂNIA S.A., cu sediul în București, Clădirea Sky Tower, Calea Floreasca, nr. 246C, sector 1, având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni, procedura de citare fiind legal îndeplinită, fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților puse în cauză este consemnat în încheierea de ședință din data de 29 septembrie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 19.01.2015 cu nr. 173, reclamanții P. M. și P. D. Dănuța, au solicitat, în contradictoriu cu pârâta R. B. S.A., să se constate caracterul abuziv al clauzelor contractuale cuprinse la art. 3.3, teza a doua, referitoare la modalitatea de determinare a dobânzii, art. 3.5, referitor la comisionul de procesare a cererii de credit, art. 3,7, referitor la comisionul de administrare și art. 2.2 teza finală din actul adițional din data de 17.08.2011, referitor la marja fixă a băncii. Aceste clauze fac parte din contractul de credit nr. RFI_/14.11.2007, încheiat cu pârâta, iar reclamanții solicită să se constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive, cu consecința modificării contractului prin eliminarea clauzelor abuzive, sau înlocuirea lor, respectiv, a clauzei privind dobânda cu o dobândă calculată prin formula LIBOR CHF la 6 luni plus 2,04%, și eliminarea clauzelor privind comisionul de procesare, de administrare, și a celei privitoare la marja fixă, să oblige pârâta la modificarea contractului și la emiterea unui nou grafic de rambursare și la restituirea sumelor plătite în baza clauzelor abuzive, cu dobânda legală, și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamanții au arătat că au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. RFI_/14.11.2007, prin care au împrumutat suma de 45.785,6 CHF, pe o perioadă de 240 luni, cu o dobândă fixă de 4,9% în primul an, și revizuibilă ulterior, la inițiativa băncii, în funcție de evoluția pieței financiare sau de politica de credite a băncii, cu obligația de a plăti un comision de procesare a cererii de credit de 2,2% din valoarea sumei împrumutate, și un comision lunar de administrare de 0,23%, aplicat la soldul creditului .
Clauza privitoare la dobândă, în varianta revizuibilă după primul an de creditare, impusă prin contract la data semnării, este preformulată, nenegociată și conduce la un dezechilibru între prestațiile părților, iar clauza privitoare la comisionul de administrare funcție de soldul creditului, și comisionul de procesare a cererii de credit, calculată la suma împrumutată conduce la perceperea unei dobânzi mascate, de natură să crească obligațiile împrumutatului.
Reclamanții au mai arătat că stabilirea marjei fixe de 8,96% pe toată durata creditului s-a făcut prin act adițional, fără ca reclamanții să aibă cunoștință de consecințele acestuia, deoarece prin acel act au primit facilitatea unei dobânzi fixe pe un an, de 5,8%, precum și acceptul băncii de se achita în anul respectiv doar dobânzile creditului, ca un sprijin acordat clienților, dar acest avantaj s-a transformat după un an într-o obligație excesiv de oneroasă.
În drept, se întemeiază pe art. 4, art. 14 din Legea 193/2000, art. 78 din Legea 296/2004, art. 2 din OG 21/1992, art. 966, art. 968, art. 969, art. 970, art. 983, art. 984 C.civ., art. 192 NCPC.
Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibilă, și neîntemeiată.
Asupra cauzei de față, anlizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele :
Cu privire la excepția de prescripție
Astfel, legea nr. 193/2000 nu prevede, ca sancțiune, anularea clauzelor cu caracter abuziv, ci inopozabilitatea (sau ineficacitatea) acestora în raport cu consumatorul. Regimul juridic al acestei sancțiuni este practic identic cu al nulității absolute, acest lucru decurgând din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene. În ce privește natura interesului protejat, norma respectivă ocrotește un interes general, si nu unul individual, așa cum susține pârâta. Este evident faptul că legea ocrotește o categorie generică, aceea a consumatorilor, și nu o persoană particulară, strict determinată.
Instanța mai reține că Legea nr. 193/2000 nu reprezintă decât transpunerea în legislația românească a Directivei nr. 93/13/CEE, or, potrivit jurisprudenței Curții Europene de Justiție, dispozițiile acestei directive sunt de ordine publică (cauza Mostaza Claro).
În același sens este și Hotărârea din 4 iunie 2009, Pannon GSM, C‑243/08, Rep., p. I‑4713, punctul 47 în care s-a statuat Astfel cum reiese din jurisprudența, este vorba despre o dispoziție imperativă care urmărește să substituie echilibrul formal pe care îl instituie contractul intre drepturile și obligațiile cocontractanților printr‑un echilibru real, de natura să restabilească egalitatea dintre aceste părți (a se vedea Hotărârile citate anterior Mostaza Claro, punctul 36, și Asturcom Telecomunicaciones, punctul 30).
Tot în acest sens, în cauza C-76/10 Pohotovost’ s.r.o. Vs Iveta Corčkovská, în considerentul nr.50 s-a precizat că „dată fiind natura și importanța interesului public pe care se întemeiază protecția pe care Directiva nr.93/13/CEE o asigură consumatorilor, art.6 din acesta trebuie să fie considerat ca o normă echivalentă cu normele naționale care ocupă, în cadrul ordinii interne, rangul de ordine publică. În același sens, în cauza Salvat Editores SA v José M. Sánchez Alcón Prades C-241/98, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a arătat că recunoaște judecătorului puterea de a declara din oficiu, ca nule, clauzele abuzive ale unui contract” arătând totodată că această putere „se încadrează pe deplin în contextul general al protecției speciale pe care directiva tinde să o recunoască interesului colectivității, care, făcând parte din ordinea publică economică, depășește interesele specifice ale unor părți. Există, cu alte cuvinte un interes public ca aceste clauze prejudiciabile pentru consumator să nu-și producă efectele”.
Cum în cererea principala se solicită constarea caracterului abuziv al unor clauze în contractul de credit, iar nu vicierea consimțământului, iar consecința constatării caracterului abuziv al unor clauze este echivalentă cu constatarea nulității absolute a acestora, în speță sun aplicabile dispozițiile art. 2 din Decretul nr. 167/1958 care arată că acțiunea în declararea nulității absolute este imprescriptibilă și poate fi invocată oricând, pe cale de acțiune sau pe cale de excepție,
Instanța nu poate avea în vedere opinia pârâtei, în sensul că regimul juridic aplicabil nulității clauzelor de împrumut bancar ar fi unul specific nulității relative, și nu celei absolute. După cum s-a arătat mai sus, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care, potrivit dispozițiilor constituționale și ale Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeană, este obligatorie pentru instanțele românești, există un interes public ca aceste clauze, constatate ca fiind abuzive pentru consumator, să nu-și producă efectele, recunoscând judecătorului național puterea de a le declara nule, chiar din oficiu.
Prin urmare, neputând fi vorba de o nulitate relativă, nu sunt aplicabile dispozițiile art.3 alin.1 din Decretul nr.167/1958, nulitatea absolută putând fi invocată oricând, ca atare, dreptul la acțiune al reclamanților neputând fi apreciat ca prescris.
Cu privire la fondul cauzei:
La data de 14.11.2008, reclamanții au încheiat cu pârâta contractul de credit nr. RFI_, prin care a împrumutat suma de 44.800 CHF pentru o perioadă de 240 luni, cu dobânda fixă în primul an, de 4,9%, și revizuibilă ulterior, în funcție de evoluția piețelor financiare și a politicilor de creditare a băncii, cu obligația de plată a unui comision de procesare a cererii de credit de 2,2% din valoarea împrumutului, și a unui comision lunar de administrare a creditului de 0,23% din valoarea soldului creditului. Reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al tezei finale a clauzei privind calculul dobânzii după primul an de creditare, al clauzei privind comisionul de procesare, și al clauzei privind comisionul de administrare, cu consecința aplicării unei dobânzi de LIBOR CHF la 6 luni plus 2,04%, eliminarea comisionului de procesare și a celui de administrare, eliminarea clauzei privind marja băncii de 8,96% stabilită prin actul adițional din data de 17.08.2011, eliminarea sau înlocuirea clauzelor constatate abuzive, modificarea graficului de rambursare, restituirea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive, cu dobânda legală, și plata cheltuielilor de judecată.
Cu privire la clauza de la pct. 3.3 din contractul de credit nr. RFI_/14.11.2008:
La pct.3.3 din contract s-a prevăzut o dobândă a creditului de 4,9% pentru primul an de creditare, urmând ca după primele 12 luni, dobânda curentă a creditului să poată fi revizuită de bancă, în funcție de evoluția piețelor financiare sau de politicile de creditare a băncii.
Reclamantul a solicitat constatarea caracterului abuziv al tezei finale din clauza privind dobânda, și anume modalitatea de stabilire a dobânzii după primele 12 luni de creditare.
Legea 193/2000 prevede la art. 4, al.1 că o clauză contractuală va fi considerată abuzivă dacă, nefiind negociată cu consumatorul, creează prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, și contrar bunei credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Al. 2 al art. 4 din Legea 193/2000 prevede că o clauză va fi considerată ca nefiind negociată dacă a fost stabilită fără a da posibilitate consumatorului să influențeze natura ei.
Normele juridice incidente prevăd așadar, întrunirea cumulativă a mai multor condiții, care să conducă spre constatarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale.
În drept în acest domeniu - al raporturilor contractuale dintre un profesionist și un consumator, se aplică norme speciale de determinare a caracterului abuziv al unor clauze contractuale. Legiuitorul român, prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive, a transpus Directiva 93/13 privind clauzele abuzive, în legislația națională, Legea nr. 193/2000 trebuie completată cu Codul consumului și Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor.
Conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000, „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.
Elementele principale ale definirii și totodată ale identificării unei clauze ca abuzive sunt: lipsa de negociere; dezechilibrul contractual în defavoarea consumatorului", încălcarea exigenței de bună-credință. La acestea se mai adaugă două criterii utilizarea listei clauzelor abuzive (anexele 1 și 2 ale Legii); și criteriul celorlalte circumstanțe relevante (art. 4.5 din lege).
Același act normativ, Legea 193/2000 stabilește aplicabilitatea acesteia la contractele de creditare în derulare, aspecte ce rezultă din art.6, art. 7 și art. 13 din textul de lege indicat.
În speță, reclamantul nu a contestat în întregime clauza privitoare la dobândă, ci doar teza finală a pct. 3.3 din contract, care introduce o modalitate de calcul a dobânzii ce se regăsește în Anexa 1 cu lista clauzelor considerate abuzive din Legea 193/2000, al. 1, lit. a) și b), respectiv posibilitatea oferită profesionistului de a modifica unilateral contractul, fără un motiv întemeiat, precizat în contract, și generarea unor condiții contractuale pentru consumator, despre care nu a avut posibilitatea reală de a lua cunoștință la data semnării contractului.
Sintagma ,,începând cu cel de al doilea an de creditare, rata dobânzii devine revizuibilă, Banca putând modifica valoarea acesteia în funcție de evoluția pieței finaciare sau de politica de creditare a băncii” a dispărut din contractul de creditare prin semnarea actului adițional din data de 17.08.2011, ca urmare petitul formulat de reclamant este inadmisibil
Cu privire la clauza prevăzută la pct. 3.5 din contract :
Prin această clauză s-a stabilit perceperea unui comision de 2,2% din valoarea creditului pentru procesarea cererii de credit. Legat de această clauză, instanța reține că procesarea cererii de credit reprezintă un serviciu, al cărei cost doar banca este în măsură să-l cuantifice, iar stabilirea contractuală a modului de calcul nu atrage incidența prevederilor Legii 193/2000. Faptul că acest serviciu nu a fost achitat în avans, ci doar ulterior încheierii convenției de creditare, contravaloarea lui fiind încasată prin prelevarea sumei din contul împrumutaților, nu face ca procesarea cererii să-și piardă caracterul de serviciu, astfel că această clauză nu are caracter abuziv, ca urmare, acest petit nu va fi admis.
Cu privire la clauza prevăzută la art. 3.7 din contract :
În această clauză se prevede perceperea unui comision de administrare lunar, calculat prin aplicarea procentului de 0,23% la soldul creditului .
Aplicând același raționament utilizat la determinarea caracterului abuziv al clauzei analizate anterior, instanța constată că perceperea unui comision de administrare, per se, nu poate constitui un abuz, atâta vreme cât el reprezintă costul unor servicii prestate de bancă pentru client. Dacă aceste servicii sunt de natură logistică, nu poate avea importanță cuantumul creditului acordat, iar dacă sunt de natura supravegherii rambursării creditului, atunci se leagă de cuantumul creditului, dar doar de soldul neachitat al împrumutului. Raportarea comisionului de administrare se face la cuantumul soldului rămas neachitat, astfel că nu conduce la prestații dezechilibrate, și nejustificate, iar instanța constată că stabilirea acestui comision nu este abuzivă.
Cu privire la clauza prevăzută la art. 2.2 din actul adițional din data de 17.08.2011:
Reclamanții au susținut că prin semnarea actului adițional au urmărit să obțină o situație mai ușoară în ceea ce privește rata creditului, și au arătat că au convenit cu banca o dobândă de 5,8% pentru un an, an în care au achitat doar dobânzi ale creditului, iar ulterior, dobânda aplicabilă a fost de 8,96%, conducând la creșterea obligațiilor lunare de plată.
Reclamanții susțin că nu au avut cunoștință de consecințele semnării actului adițional, iar efectele au fost diferite de cele pe care le-au urmărit.
Instanța constată că reclamanții nu contestă semnarea actului adițional, nici negocierea acestuia, iar stabilirea valorii dobânzii pentru perioada rămasă a creditului, în cifre concrete, dă posibilitatea consumatorului să determine valoarea obligațiilor pe care și le asumă. Dobânda nu este lăsată la aprecierea uneia din părțile contractante, ci este clar și precis exprimată în contract, astfel că nu atrage aplicarea art. 4.1 din Legea 193/2000, iar petitul formulat de reclamanți nu este întemeiat.
Soluția ce se va da în cauză cu privire la clauzele contestate nu produce modificări asupra contractului de credit nr. RFI_/14.11.2008, astfel că nu va fi obligată banca la modificarea acestuia, și ca urmare, petitul de obligare a pârâtei la plata de daune cominatorii nu va fi admis.
Urmare a soluției pronunțate asupra cererii, prin raportare la art. 453 NCPC, instanța nu va acorda cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca inadmisibilă cererea de constatare a caracterul abuziv al tezei finale din clauza prevăzută la pct. 3.3, teza a doua din contractul de credit nr. RFI_/14.141.2007, privitoare la modalitatea de calcul a dobânzii după primele 12 luni de creditare.
Respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor contractuale prevăzute la art. 3.5, privitor la comisionul de procesare, art. 3.7, privitor la comisionul de administrare, și art. 2.2 din actul adițional din data de 17.08.2011, privitor la marja băncii.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 13.10.2015.
Președinte,Grefier,
M. M. C. C. M. L.
Red.M.M.C./28.10.2015
Dact.L.C./30.10.2015
Ex.5, .> Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2271/2015.... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 2226/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|
