Anulare act. Sentința nr. 2181/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 2181/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2181/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._ Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2181

Ședința publică din data de 08 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.-D. L.

GREFIER: A. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind soluționarea cererii formulată de reclamantul . în localitatea Mirșid, nr. 89, județul S., în contradictoriu cu pârâtul P. I. ( moștenitorul defunctei P. A.) cu domiciliul în Z., ., județul S., având ca obiect anulare act.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 01 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 din Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 08 octombrie 2015.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 14.07.2015 sub nr.de dosar_, petentul Primarul comunei Mirșid a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. I., anularea mentiunii de căsătorie cu T. S. operată greșit pe marginea actului de naștere nr.9/11.02.1916 la exemplarul I și II privind pe P. A..

În motivare reclamantul a arătat, în esență că, în urma efectuării unor operațiuni în actele de stare civilă, ofițerul de stare civilă a înscris din greșeală mențiunea „căsătorită cu T. Stafan” în ambele exemplare ale actului de naștere nr.9/11.02.1916, numita P. A. fiind căsătorită în realitate cu P. V..

În drept, au fost invocate dispozițiile art.57 alin.1,2 din Legea 119/1996 privind actele de stare civilă.

În probațiune, au fost depuse în copie: extras pentru uzul oficial de pe actul de naștere 9/11.02.1916, exemplarul I și II (f.5-6), extras din registrul de căsătorii (f.7).

Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei .

Pârâtul, legal citat nu a formulat întâmpinare și nu și-e exprimat poziția procesuală în cauză.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.

Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța reține:

În fapt, pe exemplarele I și II ale actului de naștere nr.9/11.02.1916 aparținând numitei P. A. a fost efectuată din eroare mențiunea „Căsătorită cu T. S., actul nr.9 din 1932 înregistrat la Brebi, după căsătorie poartă numele de familie -” fapt ce reiese din cuprinsul extrasului pentru uz oficial din registrul de căsătorii unde a fost înregistrată sub nr.3 din 27.01.1936, căsătoria numitei P. A., născută la data de 11.02.1916 în Ortelec, jud.S., cu numitul P. V..De asemenea, se relevă faptul că P. A. a purtat după căsătorie numele de familie ”P.”, mențiune de altfel operată și pe ambele exemplare ale actului de naștere nr.9/11.02.1916, aceasta având la data decesului din data de 22.10.2001 numele ”P. A.”

În drept, potrivit art.60 alin.1 din Legea 119/2006 privind actele de stare civilă, republicată: ”Anularea, completarea sau modificarea actelor de stare civilă și a mențiunilor înscrise pe acestea se poate face numai în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.” Iar potrivit alin.2 al aceluiași text legal: „În cazul anulării, completării sau modificării actelor de stare civilă, sesizarea instanței judecătorești se face de către persoana interesată, de structurile de stare civilă din cadrul serviciilor publice comunitare locale sau județene de evidență a persoanelor ori de către parchet.

Având în vedere probele administrate în cauză, instanța apreciază ca întemeiată cererea formulată de către reclamantul Primarul comunei Mirșid, în calitate de ofițer de stare civilă, în contradictoriu cu pârâtul P. I. și pe cale de consecință, să dispună anularea din cuprinsul exemplarelor I și II ale actului de naștere nr.9/11.02.1916 aparținând numitei P. A. a mențiunii „Căsătorită cu T. S., actul nr.9 din 1932 înregistrat la Brebi, după căsătorie poartă numele de familie -”

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite acțiunea formulată de către reclamantul Primarul comunei Mirșid, în calitate de ofițer de stare civilă, în contradictoriu cu pârâtul P. I..

Dispune anularea din cuprinsul exemplarelor I și II ale actului de naștere nr.9/11.02.1916 aparținând numitei P. A. a mențiunii „Căsătorită cu T. S., actul nr.9 din 1932 înregistrat la Brebi, după căsătorie poartă numele de familie -”

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M.-D. L. A. B.

Red. M.D.L./08.10.2015

Dact. A.B./14.10.2015

Ex. 4, .

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 2181/2015. Judecătoria ZALĂU