Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2180/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 2180/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 08-10-2015 în dosarul nr. 2180/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._ Nr. operator 2519

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2180

Ședința publică din data de 08 octombrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.-D. L.

GREFIER: A. B.

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind soluționarea plângerii formulată de către petentul S. A. cu domiciliul în București, .. 5A, .. A, ., având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că procedura de citare este legal îndeplinită.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 01 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin.1 din Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 08 octombrie 2015.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:

Prin plângerea înregistrată la această instanță sub nr.2466 din 05.06.2015, petentul S. A. a contestat Încheierea de reexaminare nr._/2015 a OCPI S. prin care s-a respins cererea de reexaminare formulată împotriva încheierii nr.6976/2015 prin care a fost respinsă solicitarea de notare în cartea funciară_ Z. a Dispoziției nr.77/2006 emisă de Consiliul Județean S., solicitând anularea acesteia.

În motivare, în esență, petentul a arătat că motivul respingerii cererii de notare a Dispoziției nr.77/2006 emisă de Consiliul Județean S. l-a constituit neconcordanța cu privire la numărul cărții funciare, însă Dispoziția nr.77/2006 se referă atât la cei 730 mp înscriși în prezent în CF 7872/N cât și la cei 210 mp (remăsurați 222 mp) înscriși în CF_, ambele cărți funciare deschise ulterior emiterii dispoziției, fapt demonstrat cu schița anexată în care este prezentat terenul din care o parte i-a fost restituită fizic, iar pentru o parte s-a propus compensație în bani, ambele parcele aflându-se în ..vechi 216 din CF 2259 Z. sistată în prezent.

În drept, cererea a fost motivată în mod expres pe dispozițiile art.903 pct.3 C.Civil.

În probațiune, au fost depuse în copie la dosar de către OCPI S. încheierile contestate și actele care au stat la baza emiterii acestora.

Instanța a încuviințat și a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Dispoziția nr.77/2006 emisă de Consiliul Județean S. petentului S. A. i-a fost restituită în natură cota de 1/3 parte din clădirea veche și terenul aferent în suprafață de 730 mp situate în Z. ., înscris în CF nr.2259, nr.top.216 și s-a propus la pct.4 din dispoziție acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 70 mp teren care nu a putut face obiectul restituirii în natură, evaluat la suma de 9.696,33 lei.

În CF nr.7872/N Z., sub nr.cad.7401 s-a înscris dreptul de proprietate al petentului asupra cotei de 1/3 parte din terenul în suprafață de 730 mp restituit în natură în baza Dispoziției nr.77/2006 a Consiliului Județean S., iar prin cererea de înscriere adresată OCPI S. la data de 10.03.2015, petentul a solicitat notarea în CF_ Z., nr.cad._ a Dispoziției nr.77/2006 emisă de Consiliul Județean S. pct.4 cu privire la măsurile reparatorii în cuantum de 9696,33 lei.

Prin Încheierea de respingere nr._ din data de 29.04.2015 a OCPI S., s-a dispus respingerea cererii de reexaminare formulată de petentul S. A. împotriva Încheierii de respingere nr.6976/2015 prin care s-a respins notarea în cartea funciară nr._ Z. în baza Dispoziției nr.77/2006 a Consiliului Județean S., arătându-se faptul că în urma analizării actului anexat cererii, acesta nu îndeplinește cerințele legale conform art.880 alin.2 și art.903 alin.3 C.Civil întrucât există neconcordanță între cerere și actul anexat cererii cu privire la numărul cărții funciare, prin cerere solicitându-se notarea în cartea funciară_ Z., iar Dispoziția nr.77/2006 face referire la CF 2259 Z. în prezent sistată.

Potrivit copiei cărții funciare nr._ Z. înființată după dezmembrarea imobilului cu nr.top.216/a/2 înscris în CF 1 Z., asupra terenului în suprafață de 222 mp cu construcții situat administrativ în Z. . a fost întabulat dreptul de proprietate al Județului S. în baza HG 966/2002.

Potrivit atribuțiilor cuprinse în Ordinul nr. 700 din 9 iulie 2014

privind aprobarea Regulamentului de avizare, recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, registratorul cercetează îndeplinirea conditiilor de fond si de formă ale cererii, conform art.20 si 48 din Legea nr.7/1996. Astfel, registratorul de carte funciară dispune înscrierea dacă înscrisul exhibat este încheiat cu respectarea formelor prescrise de lege, indică numele părților, individualizează imobilul, este însoțit, după caz, de o copie a extrasului de carte funciară (art.48 alin.1 din Legea nr.7/1996), registratorul având obligația de a cerceta dacă înscrisul îndeplinește condițiile de formă impuse de lege pentru înscriere, precum și îndeplinirea condițiilor de fond și formă ale cererii.

Verificând legalitatea și temeinicia încheierii atacate față de dispozițiile art. 47 din Legea nr. 7/1996, alin. 5, care stipulează că „înscrierile în cartea funciară se efectuează la cererea părților interesate, cu excepția cazurilor în care legea prevede înscrierea din oficiu; cererea de înscriere se îndreaptă la biroul unde se află cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea”, precum și prevederile cuprinse în art. 26 la alin. 4, lit. c unde se arată că notarea (ca o formă a înscrierilor ce se efectuează în cartea funciară) privește „înscrierea drepturilor personale, a actelor si faptelor juridice referitoare la starea și capacitatea persoanelor, acțiunilor și căilor de atac în justiție, precum și a măsurilor de indisponibilizare, în legătură cu imobilele din cartea funciară”, prevederile art.902-903 C.Civil referitoare la actele și faptele supuse notării, instanța reține că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale unei cereri privind notarea în cartea funciară, respectiv cererea de înscriere se întemeiază pe Dispoziția nr.77/2006 a Consiliului Județean S. referitoare la măsurile reparatorii acordate în baza Legii 10/2001 rep. tocmai în considerarea faptului că nu mai poate fi restituit în natură imobilul, aceasta nu conține suficiente date pentru a putea fi identificat imobilul, nefiind menționat numărul de carte funciară ori numărul cadastral al parcelei.

Despăgubirile acordate petentului au natura juridică a unui drept de creanță ce nu grevează imobilul în cauză proprietatea Județului S. și nu conferă titularului dreptul de urmărire sau dreptul de preferință, ci doar un drept de gaj general asupra patrimoniului debitorului la momentul trecerii creditorului la executarea creanței, nefiind astfel îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru operarea notării în cartea funciară a acestui drept de creanță ce nu are legătură cu imobilul în cauză.

Prin urmare, în raport de dispozțiile legale menționate, OCPI S. nu putea pronunța, în mod legal, o altă soluție decât cea de respingere cu privire la aspectele contestate de petent, având în vedere prevederile art. 880, 902-903 alin.3 C.Civil și prevederile art. 47 din din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, în procedura prevăzută de art. 50 din Legea cadastrului și publicității imobilare instanța verificând doar legalitatea și temeinicia încheierilor prin raportare la situația existentă la data la care a fost dată încheierea contestată.

Aceste prevederi din dreptul procesual intern sunt în deplin acord cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, în hotărârea Curții în cauza Faimblat c. României, reiterând jurisprudența sa constantă, a arătat că dreptul protejat de art. 6 alineat 1 din Convenție, nu este absolut și se pretează la unele limitări implicit admise, având în vedere faptul că prin însăși natura sa, presupune o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (a se vedea alineatul 22 din hotãrâre). Mai concret, în hotãrârea Curții datã în data de 30.09.2008 în cauza A. și I. R. c. României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a respins cererea reclamanților referitoare la constatarea încălcării art. 6 alineat 1 din Convenție arătând că nu se poate reține încălcarea acestui text din Convenție, în măsura în care este vorba despre reguli de procedură care vizează și garantează buna desfășurare a procedurii judiciare interne, reguli clare, accesibile și previzibile, care nu au fost respectate de partea care invocă încălcarea art. 6 alineat 1 (a se vedea alineatul 35 din hotărâre).

Plângerea împotriva încheierii de carte funciară este, așadar, o procedură pe calea căreia se remediază, în principal, neregularități de formă ale înscrierilor în cartea funciara sau eventuale înscrieri eronate ale drepturilor reale. În speță, față de prevederile legale anterior menționate, instanța apreciază că asistentul registrator și registratorul care au întocmit încheierile a căror anulare se solicită, cu respectarea prevederilor legale si a reglementarilor tehnice din Ordinul 700/2014, și nu pot fi anulate, astfel că se impune respingerea plângerii.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul S. A. împotriva Încheierii de reexaminare nr._ din data de 29.04.2015 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară S. prin care a fost respinsă cererea de reexaminare a Încheierii nr.6976/2015 a OCPI S..

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 08.10.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M.-D. L. A. B.

Red. M.D.L./08.10.2015

Dact. A.B./14.10.2015/

Ex. 3, .

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea nr.7/1996, Art.52 alin.2. Sentința nr. 2180/2015. Judecătoria ZALĂU