Evacuare. Sentința nr. 1145/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1145/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 1145/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA ZALAU

JUDETUL S.

Dosar nr._ Nr. operator 2520

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1145

Ședința publică din data de 07 mai 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M.-D. L.

GREFIER: R.-I. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamantul C. Ș. - prin mandatar C. P., cu domiciliul în Z., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat I. B. din Z., .. Lira, ., jud. S. în contradictoriu cu pârâta P. M., cu domiciliul în Z., .. 1, .. A, ., jud. S., având ca obiect evacuare disjuns din dosar nr._ *.

La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că în prezenta cauză ultimul act de procedură ce s-a efectuat îl reprezintă încheierea de ședință din data de 28 octombrie 2013, prin care s-a dispus suspendarea cauzei, în vederea soluționării dosarului nr._ *.

Instanța, din oficiu, invocă excepția perimării cererii și reține cauza în pronunțare.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ /03.06.2013 reclamantul C. Ș. - prin mandatar C. P. a chemat în judecată pârâta P. M. solicitând instanței evacuarea pârâtei din imobilul situat în Z., cu cheltuieli de judecată.

Asupra excepției perimării, invocate din oficiu, instanța reține următoarele:

Conform prevederilor art. 248 C.proc.civ “orice cerere de chemare în judecată [….] se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an”.

Instanța constată că în prezenta cauză ultimul act de procedură ce s-a efectuat îl reprezintă încheierea din 28 octombrie 2013, prin care s-a dispus suspendarea cauzei, în vederea soluționării dosarului nr._ *, dosar soluționat în data de 10.06.2013. De la aceea dată si până în prezent s-a scurs un interval de timp mai mare de un an, perioadă în care cauza a fost lăsată în nelucrare din vina reclamantului, care a adoptat o atitudine pasivă, nesolicitând repunerea cauzei pe rol.

Raportat la prevederile art. 249 și 250 Cod proc.civ, instanța constată că nici unul din cazurile de întrerupere sau suspendare a perimării, reglementate de aceste texte de lege, nu este incident în cauză.

În concluzie, sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege pentru a se constata perimarea cererii de chemare în judecată.

Față de considerentele mai sus expuse, instanța va admite excepția perimării, invocată din oficiu și va constata perimată cererea având ca obiect evacuare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂSTE:

Admite excepția perimării cererii, invocată din oficiu, de către instanță și în consecință:

Constată perimată cererea formulată de către reclamantul C. Ș. - prin mandatar C. P., cu domiciliul în Z., cu domiciliul procesual ales la Cabinet avocat I. B. din Z., .. Lira, ., jud. S. în contradictoriu cu pârâta P. M., cu domiciliul în Z., .. 1, .. A, ., jud. S.,având ca obiect evacuare.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică din data de 07 mai 2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M.-D. L. R.-I. P.

Red.M.D.L./11.05.2015

Dact.R.IP./11.05.2015 /4ex.

.>

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 1145/2015. Judecătoria ZALĂU