Plângere contravenţională. Sentința nr. 682/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 682/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 682/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ NR. 682/5015
Ședința publica din data de 11 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: L. P.
Grefier: C. G.
Pentru astăzi se află amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe petent S. C. D., cu domiciliul procesual ales la C., C., Tărău si B., Z., ..12, ., parter, ., județul S. în contradictoriu cu Inspectoratul de Poliție Județean S., cu sediul în Z., T. V., nr. 14, județul S., având ca obiect plângere contravențională la OUG 195/2002.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind legal îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 04 martie 2015 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 24 septembrie 2014 sub nr._, petentul S. C.-D., prin S.C.A. „C. și B.” a solicitat, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ încheiat în data de 30.08.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petentul a susținut că art. 2 din Legea nr. 61/1991 a fost abrogat începând cu data de 01.02.2014, prin pct. 1 din Legea nr. 187/2012. A mai susținut că starea de fapt reținută în procesul-verbal este contrară realității. Agentul constatator nu a constatat personal săvârșirea faptei de lăsare a cailor nesupravegheați și nici nu a menționat în cuprinsul procesului-verbal vreun mijloc de probă care să susțină existența vreunei fapte contravenționale. Prin urmare, prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal nu funcționează în cauză, conform jurisprudenței C.E.D.O, astfel că intimatul trebuie să aducă probe care să confirme cele reținute. Evenimentul rutier, despre care se susține că s-ar fi produs din cauza cailor lăsați nesupravegheați, a fost înregistrat de o cameră de supraveghere din zonă, iar pe înregistrare se poate observa că animalele se aflau pe o pajiște de lângă drum și erau supravegheate, însă au intrat pe carosabil speriate de zgomotul impactului.
În drept au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001 și ale Legii nr. 61/1991, C.p.c.
La plângerea contravențională au fost atașate copii ale următoarelor înscrisuri: proces-verbal (f. 6), carte de identitate (f. 7).
Plângerea contravențională a fost legal timbrată cu 20 de lei taxă judiciară de timbru (chitanța la f. 9), conform art. 19 din O.U.G nr. 80/2013 și a fost introdusă în termen legal.
La data de 31 octombrie 2014, intimatul a formulat întâmpinare (f. 13-14), solicitând respingerea ca neîntemeiată a plângerii, procesul-verbal fiind legal și temeinic întocmit, cu respectarea dispozițiilor art. 16-17 și art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001. S-a arătat că petentul a lăsat nesupravegheat un cal și un mânz, din cauza cărora s-a produs un accident de circulație soldat cu pagube materiale, motiv pentru care s-a întocmit și dosarul penal nr. 1851/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Z..
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 alin. 2 C.p.c., O.G. 2/2001 și ale Legii nr. 61/1991.
La întâmpinare au fost anexate următoarele: raportul agentului constatator (f. 16), copie C.I. petent (f. 17), dovada comunicării procesului-verbal (f. 18).
Petentul nu a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 07.01.2015, instanța a încuviințat proba testimonială cu martorul M. V., proba fiind administrată la termenul din data de 04.02.2015, când a fost audiat martorul, declarația sa fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei (f. 34). De asemenea, instanța a dispus emiterea unei adrese către S.C. N. Funghi S.R.L. din Fildu de Jos, deținătoarea camerelor de supraveghere care au surprins evenimentul rutier, pentru a comunica la dosar înregistrarea video.
La data de 03.03.2015, la dosar a fost depus un set de înscrisuri din dosarul de urmărire penală, precum și înregistrarea video (f. 37-52), de către numitul L. A. D., conducătorul autoturismului implicat în evenimentul rutier.
La termenul din data de 04.03.2015, instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile și înregistrarea video depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._ încheiat în data de 30.08.2014 (f. 6), petentul S. C.-D. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 2 pct. 17 din Legea nr. 61/1991 și sancționată de art. 3 alin. 1 lit. a din același act normativ. În sarcina sa s-a reținut faptul că în data de 24.07.2014, în jurul orei 16, a lăsat nesupravegheat un cal și un mânz în localitatea Fildu de Jos la km 8+400 m, din cauza cărora numitul L. A. a provocat un accident rutier soldat cu pagube materiale.
Astfel cum se observă din înregistrarea video (f. 40) efectuată de camerele de supraveghere ale S.C. N. Funghi S.R.L. și depusă la dosar de numitul L. A., cei doi cai se aflau pe marginea drumului și au pătruns pe carosabil în momentul când s-a apropiat autoturismul. Această stare de fapt a fost confirmată și prin Ordonanța procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Z. dată în dosarul nr. 1851/P/2014 în data de 06.10.2014, astfel cum reiese din Încheierea penală nr. 109/C/05.12.2014 pronunțată de Judecătoria Z. în dosar nr._ (f. 44).
Martorul audiat în cauză (f. 34) a declarat că animalele s-au aflat în grija sa, însă la un moment dat s-au îndreptat spre drumul public și i-a pierdut din vedere, având în vedere că din locul în care se afla nu exista vizibilitate asupra drumului.
Din declarația dată de petentul S. C.-D. în fața organelor de cercetare penală în data de 24.07.2014 (f. 39), necontestată de către reprezentantul său în fața instanței în prezenta cauză, reiese că petentul este cel care a dus caii la pășunat și i-a lăsat pe pajiștea comunală. În această declarație, dată în ziua producerii evenimentului rutier, nu a făcut niciun fel de referire la martorul M. V..
În drept, conform art. 2 din Legea nr. 61/1991, „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: (...) 17) lăsarea în libertate ori fără supraveghere a animalelor care pot prezenta pericol pentru persoane sau bunuri.” Potrivit art. 3 alin. 1 din același act normativ, „Contravențiile prevăzute la art. 2 se sancționează după cum urmează: a) cu amendă de la 100 lei la 500 lei, cele prevăzute la pct. 3), 4), 11), 14), 17), 18), 22), 31), 33) și 34).”
În speță, analizând în prealabil legalitatea procesului-verbal din perspectiva condițiilor de formă prescrise de art. 17 din O.G. nr. 2/2001,instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de prevederea legală menționată.
Cu privire la susținerea petentului conform căreia dispoziția în baza căreia a fost sancționat petentul, respectiv art. 2 din Legea nr. 61/1991, a fost abrogată începând cu data de 02.01.2014 prin Legea nr. 187/2012, instanța reține că aceasta este vădit neîntemeiată. Legea nr. 61/1991 a fost republicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 96/07.02.2014, în baza art. 248 din Legea nr. 187/2012, dându-se textelor o nouă numerotare. Astfel, art. 2 în forma legii înainte de republicare a fost abrogat, însă art. 3 a devenit art. 2 în forma actuală.
Raportat la condițiile de fond ale legalității procesului-verbal atacat din perspectiva stării de fapt reținute în cuprinsul acestuia, instanța constată că aceasta corespunde adevărului, astfel că procesul-verbal este legal și sub acest aspect.
Evenimentul rutier soldat cu pagube materiale a fost cauzat de lăsarea fără supraveghere a cailor, care din acest motiv au pătruns pe carosabil, astfel că sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției reținute în procesul-verbal. Fapta de a lăsa animalele nesupravegheate a prezentat, în mod evident, pericol pentru persoane și bunuri.
Instanța apreciază că este neîntemeiată susținerea petentului conform căreia acesta nu poate fi subiect activ al contravenției întrucât a încredințat paza animalelor numitului M. V.. Admițând aplicarea în materie contravențională a dispozițiilor care reglementează răspunderea civilă delictuală pentru prejudiciile cauzate de animale, instanța constată că regula care se desprinde din art. 1375 și art. 1377 cod civil este că pentru prejudiciile cauzate de animale răspunde numai paznicul juridic - proprietarul sau cel care exercită în mod independent controlul și supravegherea asupra animalului și se servește de acesta în interes propriu. Față de acestea, M. V. a fost cel mult paznic material, care poate să răspundă pentru fapta proprie.
Instanța este însă sceptică în a reține că între cei doi a intervenit o convenție verbală prin care petentul în mod explicit a încredințat caii spre supravegherea martorului. În primul rând, petentul nu a făcut niciun fel de referire la acest aspect în declarația dată în ziua producerii evenimentului rutier, iar apoi, instanța apreciază că dacă martorul ar fi exercitat în realitate supravegherea asupra animalelor, ar fi depus un minim efort pentru a-i readuce în locul inițial în momentul când aceștia s-au îndepărtat, însă acesta a rămas pasiv, astfel cum reiese din declarația sa. Prin urmare, instanța reține că martorul nu a avut nici măcar calitatea de paznic material, pentru a se justifica o eventuală răspundere contravențională a sa.
Cu privire la temeinicia procesului-verbal, instanța apreciază că sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 300 lei este just individualizată, față de gradul de pericol social al faptei săvârșite. Fapta petentului prezintă un grad de pericol social ridicat și ar fi putut să producă repercusiuni mult mai grave, astfel că se impune menținerea sancțiunii, care nici măcar nu a fost aplicată la limita maximă prevăzută de actul sancționator, cu scopul de a-l responsabiliza pe petent și a preîntâmpina săvârșirea de noi fapte de aceeași natură. Petentul este proprietarul unor animale care, în mod evident, vor fi duse în continuare la păscut și este necesar ca acesta să conștientizeze pericolul pe care îl reprezintă lăsarea lor fără supraveghere, pentru integritatea corporală și chiar viața altor persoane.
Față de cele de mai sus, plângerea contravențională va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petentul S. C.-D. CNP_, cu domiciliul procesual ales la S.C.A „C. și B.” în Z., .. 12, ., parter, ., în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN S., cu sediul în Z., .. 14, jud. S..
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică azi, 11.03.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
L. P. C. G.
Red./ dact. L.P./ 25 martie 2015
Ex. 4/ .>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 681/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1026/2015. Judecătoria... → |
|---|








