Contestaţie la executare. Sentința nr. 876/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 876/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 876/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Nr. operator 2519 / 2520
SENTINȚA CIVILĂ NR. 876
Ședința publică din data de 06.04.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: A. M. M.
GREFIER: D. A. S.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe reclamant SĂBĂDÂȘ M. V. și pe pârât DIRECȚIA G. REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE CLUJ-N. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE S., având ca obiect poprire asiguratorie.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită, fiind făcută fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care.
Mersul dezbaterilor si concluziile părților pe fond fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 23.03.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, instanța retine cauza in pronuntare in baza actelor și lucrărilor existente la dosar.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. la data de 07.10.2014 sub nr. de dosar_ contestatoarea S. M. V. în contradictoriu cu ANAF- Autoritatea Națională a Vămilor a solicitat instanței obligarea intimatei la ridicarea popririi și deblocarea contului deschis pe numele contestatoarei la CEC Bank precum și plata daunelor morale cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arata ca la data de 05.09.2014 contestatoarea s-a deplasat la CEC Bank, sucursala Z. cu intenția de a contracta un credit de nevoi personale. Ofițerul de cont, numitul S. A. i-a comunicat că, contul său la această instituție este blocat din anul 2008 de către ANAF- Direcția Regională a vămilor.
Contestatoarea mai arata că a contractat anterior un credit imobiliar și a achitat integral obligațiile sale, și nu a cunoscut faptul că la CEC Bank îi este blocat contul de către ANAF, întrucât în momentul în care aceasta a rambursat creditul a solicitat și închiderea contului.
În drept au fost invocate prevederile 970 C.pr civ., art. 953-958 C.pr civ și art. 1530 C.civ.
În probațiune s-au depus înscrisuri constând în extrase de cont, adresa ANAF.
Prin întâmpinarea depusă de către DGRFP Cluj N.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice S. s-a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF iar pe fondul cauzei s-a solicitat în principal, respingerea acțiunii ca lipită de obiect iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivare se arăt ca ANAF nu are nicio calitate în prezența cauza iar la data de 17.09.2014 a fost emisă de către DGRFP Cluj N., decizia de ridicare a măsurilor de executare silită asupra disponibilităților bănești, act administrativ care a fost comunicat cu reclamantă.
În drept au fost invocate prevederile art. OG 92/2003.
În probațiune s-a anexat Decizia nr._/17.09.2014, de ridicare a măsurilor de executare silită.
Prin răspunsul la întâmpinare contestatoarea reiterează aspectele menționate anterior prin cererea formulată în cauză.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
La termenul de judecata din data de 26.01.2015 instanță a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a ANAF și a dispus introducerea în cauză a DGRFP- Administrația Județeană a Finanțelor Publice S..
În privința petitului din cerere având ca obiect obligarea intimatei la plata daunelor morale instanță a dispus disjungerea acestuia, formându-se dosarul nr._ .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Contestatoarea S. M. V. a solicitat instanței obligarea intimatei la ridicarea măsurii popririi înființată de către Direcția Regională Vamala Cluj asupra disponibilităților din conturile bancare deschise la banca CEC Bank.
Din actele dosarului rezultă că prin adresa nr._/15.12.2008 a fost înființată poprirea asupra contului contestatoarei deschis la instituția CEC BANK, măsură care a fost ridicată prin decizia nr._/17.09.2014, de către DGRFP Cluj N..
În acest context prezenta cauza este lipsită de obiect, intimata DGRFP Cluj N. în baza art. 148 alin. 5, 5 ind. 2 și 5 ind. 3 din OG nr. 92/2003 a ridicat măsurile de executare silită aplicate debitoarei S. M., constatându-se că au fost îndeplinite dispozițiile din art. 148 alin. 4 din OG 92/2003, respectiv Executarea silită a incetatat ca urmare a stingerii integral a obligațiilor fiscale prevăzute în titlul executoriu, inclusiv obligațiile de plată accesorii, cheltuielile de executare și orice alte sume stabilite în sarcina debitorului, potrivit legii.
Sub aspectul cheltuielilor de judecată solicitate de contestatoare constând în taxa judiciare de timbru se reține că potrivit art. 453 C.pr civ partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.
Ținând cont de soluția ce urmează a fi dată contestației la executare și de faptul că, cheltuielile în litigiul deschis subzista doar pentru ipoteza pierderii procesului, care presupune, cu necesitate, o soluție de admitere a acțiunii, nu una de respingere, indiferent de motiv, instanța va respinge cererea contestatoarei de acordare a cheltuielilor de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația formulată de contestatoarea S. M. V. în contradictoriu cu Agenția Națională de A. Fiscală, cu sediul în București .. 13, sector 1, ca fiind fomulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge contestația la executare formulată de contestatoarea S. M. V. cu domiciliul în Z. ./A, jud. S. în contradictoriu cu DGRFP Cluj N.- Administrația Județeană a Finanțelor Publice S., cu sediul în Z., P-ta I. M. nr. 15, jud. S., ca lipsită de obiect.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare care se va depune la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.04.2015.
PREȘEDINTE,GREFIER,
A. M. M. D. A. S.
Red.M.A./09.04.2015
Dact.S.D./09.04.2015/4ex.
..2015
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 1138/2015.... → |
|---|








