Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 433/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 433/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 433/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA ZALAU
JUDETUL S.
Dosar nr._
Nr. operator 2520/2519
SENTINTA CIVILĂ NR. 433
Ședința publică din data de 17 Februarie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. M. C., judecător
Grefier: C. M. L.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror: B. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Z.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petentul M. Z., PRIN PRIMAR, cu sediul în Z., P.ȚA I. M., nr. 3, județul S. și pe intimata L. STELUȚA D., cu domiciliul în Z., .. 34, județul S., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, constatând că pricina se află la primul termen de judecată, la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe, în temeiul art. 131 alin. 1 C.pr.civ. procedează din oficiu la verificarea și stabilirea competenței în soluționarea pricinii și constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina în temeiul art. 32 alin. 1 din OG nr. 2/2001 și OG 55/2002.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu are alte cereri de formulat în probațiune.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de ridicat sau probe de administrat, instanța se socotește lămurită, constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea acțiunii formulate de către petent, apreciind că sunt îndeplinite condițiile legale.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea sa, petentul M. Z., prin Primar, a solicitat înlocuirea amenzilor contravenționale aplicate contravenientei L. Steluța D. cu domiciliul in Z., .. 34, jud. S., prin procesele-verbale cu . nr._/19.02.2014, . nr._/05.03.2014, . nr._/12.03.2014, . nr._/19.03.2014, . nr._/23.03.2014, . nr._/24.03.2014, în cuantum total de 700 lei, cu prestarea unei activități în folosul comunității, în temeiul O.G. 2/2001, motivând că organul de executare a confirmat faptul neexecutării amenzii și imposibilității de executare silită.
Deși a fost legal citat, intimata-contravenientă nu s-a prezentat înaintea instanței și nu a depus la dosar întâmpinare.
Reprezentantul parchetului a solicitat admiterea cererii .
Analizând actele din dosar, instanța reține următoarele:
În fapt, prin procesele-verbale . nr._/19.02.2014, . nr._/05.03.2014, . nr._/12.03.2014, . nr._/19.03.2014, . nr._/23.03.2014, . nr._/24.03.2014, intimata a fost sancționată cu amendă totală de cuantum de 700 lei, pentru săvârșirea mai multor contravenții.
Intimata nu a contestat procesele verbale de contravenție, dar nici nu a achitat de bună voie amenda.
În temeiul proceselor verbale de contravenție devenite titluri executorii, organele emitente au solicitat executarea silită a amenzilor aplicate.
S-a constatat însă că executarea silită nu poate fi realizată întrucât debitoarea nu are bunuri urmăribile sau sechestrabile sau venituri urmăribile (f.7-30).
Conform prevederilor art. 9, alin.1 și 2 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare :“(1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore; (2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amenda.”
Prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/20.09.2010 pronunțată în recurs în interesul legii s-a decis că dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.
Potrivit art. 9 (3) din O.G. nr. 2/2000 așa cum a fost modificată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/20.09.2010, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.
Conform art. 2 și 3 din O.G. nr. 55/2002 așa cum a fost modificată prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.354/2008, activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități in folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.
Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul contravenientului, pe o durată de 5 de ore pe zi.
În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigură supravegherea activității contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.
Pe baza considerentelor susmenționate, instanța va admite cererea petentului M. Z., prin Primar, și va dispune înlocuirea sancțiunii amenzilor contravenționale de 700 lei, aplicate intimatei prin procesele verbale de contravenție indicate anterior, cu sancțiunea prestării activității de curățenie și igienizare a locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, pe raza Municipiului Z., județul S.. Având în vedere cuantumul amenzii aplicate, instanța va stabili durata de prestare a activității pe o durată de 70 ore.
În temeiul art. 15 din O.G. Nr. 55/2002, instanța va emite mandatul de executare, iar executarea muncii de către intimată se va efectua cu respectarea prevederilor O.G. nr. 55/2002 .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea petentului M. Z., prin Primar, în contradictoriu cu intimata L. Steluța D., cu domiciliul în Z., .. 34, jud. S., și dispune înlocuirea sancțiunilor cu amenda contravențională în cuantum total de 700 lei, aplicate intimatului prin procesele verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, ., nr._/19.02.2014, . nr._/05.03.2014, . nr._/12.03.2014, . nr._/19.03.2014, . nr._/23.03.2014.
Dispune înlocuirea sancțiunilor cu amenda în cuantum total de 700 lei, cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității-activități de igienizare/curățenie a străzilor, întreținere zone verzi și alte activități specifice sectorului de gospodărie, pe raza municipiului Z., jud. S., pe o durată de 70 ore.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică din data de 17.02.2015.
Președinte,Grefier,
M. M. C., judecător C. M. L.
Red.M.M.C./25.02.2015, Dact.L.C./26.02.2015, Ex.5, . cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii nr. 677/2001.
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 912/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2645/2015.... → |
|---|








