Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1575/2015. Judecătoria ZALĂU

Sentința nr. 1575/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 22-06-2015 în dosarul nr. 1575/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA Z.

..

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1575

Ședința publică de la 22.06.2015

Completul compus din:

Președinte: A. M. M.

Grefier: D. A. S.

Ministerul Public este reprezentat prin procuror O. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Z.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe petentul M. Z., P. PRIMAR în contradictoriu cu intimatul S. I., P. MAMA S. S., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă nimeni.

Procedura de citare este legal îndeplinită, în conformitate cu prevederile art. 153 Cod procedură civilă, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin. (10) din Hotărârea CSM nr. 387/22.09.2005, privind aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, de către grefierul de ședință care prezintă pe scurt obiectul pricinii și stadiul în care se află judecata acesteia și învederează că procedura de citare este legal îndeplinită.

Mersul dezbaterilor si concluziile părților pe fond fiind consemnate în încheierea de ședință din data de 08.06.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, fiind amânată pronunțarea pentru data de astăzi, instanța retine cauza in pronuntare in baza actelor și lucrărilor existente la dosar.

JUDECĂTORIA

Deliberând asupra cauzei civile de fată, constata următoarele:

P. cererea înregistrata pe rolul acestei instante cu nr. 6709 din 04.12 2014, petentul M. Z. a solicitat înlocuirea amenzilor contravenționale în valoare totală de 3250 lei aplicate contravenientului S. I. prin procesele verbale de contravenție indicate de intimat cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității.

În drept au fost invocate prevederile O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În probațiune, a fost depus în original procesele verbale de contravenție f. 26-36, înscrisuri privind demersurile efectuate de organul de executare pentru executarea silită a creanței.

La data de 05.01.2015 numită S. susana, mama intimatului, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii formulate.

În motivare se arata că se afla n imposibilitate de a presat munca în folosul comunității din motive de sănătate, afecțiunile de care acesta suferă sunt de natura fizică și psihică, fiind diagnosticat cu epilepsie cronică și atrofie cerebrală cortico-subcortical.

În probațiune s-au anexat întâmpinării un set de înscrisuri f. 42-48.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria Z. a solicitat respingerea acțiunii.

Analizând actele din dosar, instanta reține următoarea stare de fapt și de drept:

În fapt, prin procesele–verbale de contravenție anexate la dosar de către petenta, intimatul contravenient S. I. a fost sancționat cu amendă contravenționala în cuantum total de 3250 lei, pentru săvârșirea unor contravenții.

În temeiul proceselor verbale de contravenție devenite titlu executoriu Primăria mun. Z., jud. S., localitate unde intimatul contravenient își are domiciliul, a demarat procedura de executare silită, comunicând debitorului titlul executoriu și somația de executare. S-a constatat însa ca executarea silită nu poate fi realizată întrucât debitorul a fost declarat insolvabil, întrucât nu are venituri sau alte bunuri urmăribile, astfel cum reiese din conținutul actelor depuse în probațiune.

Din înscrisurile medicale anexate la dosarul cauzei rezulta că intimatul este diagnosticat cu mai multe afecțiuni, respectiv encefalopatie toxică etanolica, polineuropatie mixtă, epilepsie cronică, tulburare organică a personalității și tetrapareza spastică.

Din decizia medicală asupra capacității de munca nr. 3513/24.10.2014 rezulta că, capacitatea de muncă a numitului S. I. este pierdută în totalitate, fiind încadrat în grad de invaliditate.

Conform prevederilor art. 9, alin. 1 și 2 din O.G. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare: “(1) Prestarea unei activități în folosul comunității poate fi stabilită numai prin lege și numai pe o durată ce nu poate depăși 300 de ore; (2) Sancțiunea prevăzută la alin. (1) se stabilește alternativ cu amendă.”

P. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/20.09.2010 pronunțată în recurs în interesul legii s-a decis că dispozițiile art. 9 alin. 3-5 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, prin raportare la dispozițiile art. 9 alin. 1 și 2 din aceeași ordonanță și la dispozițiile art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 55/2002, se interpretează în sensul admisibilității cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin legi, ordonanțe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ și chiar dacă actul care stabilește și sancționează contravențiile nu prevede, alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Potrivit art. 9 (3) din O.G. nr. 2/2000 așa cum a fost modificată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/20.09.2010, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.

Conform art. 2 și 3 din O.G. nr. 55/2002 așa cum a fost modificată prin Decizia Curții Constituționale nr. 1.354/2008, activitatea în folosul comunității se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreținerea locurilor de agrement, a parcurilor și a drumurilor, păstrarea curățeniei și igienizarea localităților, desfășurarea de activități în folosul căminelor pentru copii și bătrâni, al orfelinatelor, creșelor, grădinițelor, școlilor, spitalelor și al altor așezăminte social-culturale.

Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se execută după programul de muncă ori, după caz, programul contravenientului, pe o durată de 5 de ore, prin hotărâre a Consiliului Local stabilindu-se, la nivelul localității, domeniile serviciilor publice, activitățile și locurile în care contravenienții vor presta activități în folosul comunității, conform OG nr. 55/2002.

În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancțiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar autoritățile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea activității contravenientului, durata maximă de lucru nu poate depăși 8 ore pe zi.

Sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității se aplică în urma constatării încălcării unor dispoziții legale, în scopul de a sancționa și a contribui la educarea și reabilitarea contravenientului care nu are resurse bănești suficiente pentru a achita o amendă contravențională.

Potrivit art. 13 din OG 55/2002 În toate situațiile, instanța stabilește prin hotărâre natura activităților ce vor fi prestate de acesta în folosul comunității, pe baza datelor comunicate de primarul localității în care contravenientul își are domiciliul sau reședința, ținând seama de aptitudinile sale fizice și psihice, precum și de nivelul pregătirii profesionale.

Munca în folosul comunității trebuie să fie utilă social, fiind o alternativă reală în beneficiul comunității.

Interpretând gramatical și sistematic aceste texte de lege instanța apreciază ca, în cazul pierderi în totalitate a capacității de muncă, deși legea nu prevede în mod expres, nu se poate dispune sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, întrucât ar contraveni prevederilor constituționale, care stipulează că persoanele cu handicap se bucură de protecție specială, și pe de alta este și ineficientă, contravenientul fiind inapt din punct de vedere medical să preseteze vreo activitate, capacitatea de munca fiind pierdută în totalitate.

F. de considerentele expuse instanța urmează să respingă cererea petentului ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge cererea petentului M. Z., cu sediul în Z., Piața I. M., nr. 3, județul S., în contradictoriu cu intimatul S. I., cu domiciliul în Z. .. 60, ., jud. S., CNP_ privind înlocuirea sancțiunii amnezii contravenționale cu sancțiunea prestării unei munci în folosul comunității, ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică, azi, 22.06.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A. M. M. D. A. S.

Red.M.A./02.07.2015

Dact.S.D./02.07.2015/5ex.

..2015

Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 1575/2015. Judecătoria ZALĂU