Obligaţie de a face. Sentința nr. 2226/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2226/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 12-10-2015 în dosarul nr. 2226/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 2226/2015
Ședința publică de la 12 Octombrie 2015
Completul compus din:
Președinte: M. A. M.
Grefier: B. I. O.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea hotărârii în cauza civilă privind pe reclamanta S.C. B. L. S.R.L. cu sediul în .. 248/A și Z., .. 1, ., împotriva pârâților . sediul în P., nr. 268, ., ASOCIAȚIA DE D. INTERCOMUNITARĂ P. cu sediul în F. DE JOS, nr. 30, M. I., cu domiciliul în F. De Jos, PRINCIPALĂ, nr. 30, având ca obiect obligație de a face .
La apelul nominal făcut în ședința publică de astăzi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut un scurt referat al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Mersul dezbaterilor și concluziile pe fond a părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 28.09.2015, încheiere ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Z. sub nr._, disjunsă din dosarul nr._ ,astfel cum a fost precizată pe parcursul judecății, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâții . de Jos și Asociația de D. Intercomunitară P.-F., obligarea Comunei P. și a Comunei F. de Jos la virarea cotelor de contribuții la bugetul Asociației de D. Intercomunitară P.-F. pentru a-și putea îndestula creanța, respectiv obligarea Comunei F. de Jos la virarea sumei de_,76 lei si obligarea Comunei P. la virarea cotei de 21.153,25 lei.
În motivare, reclamanta a arătat că a realizat studii topografice pentru modernizare drumuri în comunele P. și F. de Jos, iar potrivit contractului de prestări servicii nr.3/2009 debitorul Asociația de D. Intercomunitară P.-F. are obligația de a achita suma de 32.824,01 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.974 C.Civil, art. 1560 NCC si art. 274 C.pr civ.
În probațiune s-au anexat cererii un set de înscrisuri constând în contractul de prestări servicii, proces verbal de predare-primire, Sentința civilă nr. 3178/2012,
Pârâta . întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de chemare în judecată pentru lipsa obiectului cererii de chemare în judecată și excepția lipsei calității procesual pasive a Comunei P., arătând că potrivit HCL P. nr.60/08.11.2012 nu mai este membru al Asociației de D. Intercomunitară P.-F.. De asemenea, a precizat că, în cuprinsul sentinței civile nr.3178/16.08.2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosar nr._ s-a reținut că simpla calitate a sa de membru fondator nu îi aducea vreo obligație conținută în contractul încheiat la data de 26.06.2009 între reclamantă și Asociația de D. Intercomunitară P.-F..
In drept au fost invocate prevederile art. 112, art. 115 si urm., art. 133 si art. 274 C.pr civ.
La întâmpinare s-a anexat Hotărârea nr. 60/08.11.2012.
In primul ciclu procesual au fost administrate, în probațiune, înscrisuri și interogatoriul pârâtelor.
Prin Sentința civilă nr. 2775/17.10.2013, s-a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Z., excepția nulității cererii de chemare în judecată, excepția insuficientei timbrări și excepția prematurității cererii, excepții invocate de pârâta . admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Comunei P., și pe cale de consecință acțiunea a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei . având ca obiect obligarea Comunei P. și a Comunei F. de Jos la virarea cotelor de contribuții la bugetul Asociației de D. Intercomunitară P.-F..
Prin Decizia Civila nr. 25/30.01.2014 a fost admis recursul promovat de reclamanta . împotriva Sentinței civile nr. 2775/7.10.2013, cauza fiind trimisă spre rejudecare Judecătoriei Z. care s-a reinvestit astfel cu judecarea cererii.
S-a reținut în considerentele deciziei că prima instanță a reținut în mod eronat că este investită cu o obligație de a face deși după natura dreptului si scopul urmărit de reclamant, acțiunea vizează obligata de a da o suma de bani, fiind vorba de o acțiune în pretenții pe cale oblica. De asemenea s-a reținut ca instanta nu a lămurit care este cuantumul sumelor datorate cu titlu de contribuție la bugetul Asociației, nu a cercetat dacă creanța pretinsă de reclamanta este certa lichida și exigibila și dacă sunt îndeplinite condițiile acțiunii oblice, și nu a pus în discuție timbrajul.
Referitor la excepțiile invocate, instanta de control judiciar a reținut ca în mod corect a fost respinsa excepția necompetentei materiale a Judecatoriei Z. și excepția prematurității iar în cea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Comunei P. s-a reținut ca instanța de fond nu a cercetat înscrisurile din Registrul asociaților și fundațiilor, astfel că în rejudecare se va proceda la cercetarea acestei excepții.
Potrivit art. 315 C.pr civ, în rejudecare instanța este obligată să țină seama de indicațiile date de instanta de recurs, asupra modului în care instanța de recurs a rezolvat problema de drept precum si asupra necesității de a se administra probe.
La primul termen de judecată, după casarea cu trimitere spre rejudecare, reclamanta a formulat precizare la acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtelor Comunei P. și a Comunei F. de Jos la virarea cotelor de contribuții la bugetul Asociației de D. Intercomunitară P.-F. respectiv a sumei de_,25 lei de catre . sumei de_,76 lei de catre Comunei F. de Jos, cu cheltuieli de judecata.
În motivare se arată că, prin Sentința civilă nr. 3178/16.08.2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul_ pârâta Asociația de Dezvoltarea Intercomunitara P.-F. a fost obligată la plata sumei de 32.824,01 lei față de societatea reclamantă, astfel că în baza titlului executoriu s-a început executarea silită împotriva acestei pârâte. Asupra contului debitoarei este instituită poprirea însă nu există disponibilități bănești întrucât comunele nu își onorează obligația de plată către bugetul Asociației care rămâne în pasivitate și nu face niciun demers în vederea obligării comunelor membre ale Asociației la plata contribuției potrivit Statutului Asociației. În condițiile în care cele două comune, singurele membre ale asociației au beneficiat de serviciile reclamantei, acestea sunt răspunzătoare de plata sumelor datorate pentru aceste servicii, iar cum pârâta Asociația de D. Intercomunitara nu a întreprins nici un demers în vederea încasării acestei creanțe de la membrii săi, reclamanta prin prezenta acțiune oblică s-a subrogat în drepturile debitorului acesteia solicitând obligarea celor două comune la plata cotei de contribuție cuvenita asociației.
Asociația Intercomunitara P.-F. a fost constituită de către cele două comune în scopul realizării unor obiective de infrastructură, obiective care au profitat exclusiv celor două comune și nu asociației de dezvoltare intracomunitara P.-F.. Pornind de la beneficiarul direct al lucrărilor executate de catre societatea reclamantă, și ținând cont de prevederile L. 215/2001, este mai mult decât logic, susține reclamanta că prețul acestor lucrări să fie achitat de către cele două comune prin intermediul asociației care a luat ființă în acest scop, cu titlu de contribuite la bugetul asociației.
În opinia reclamantei prezenta acțiune nu este o acțiune personală ci una patrimonială.
În drept au fost invocate prevederile art.974 C civ. și art. 12 din l. 215/2001.
Acțiunea a fost timbrata suplimentar cu suma de 1872 lei.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisurile și interogatoriul pârâtelor. S-a dispus acvirarea dosarului_ al Judecatoriei Z..
Asupra cauzei de față, instanța reține următoarele:
Prin contractul de prestări servicii nr. 3 din data de 26.09.2009 încheiat între reclamanta . parata Asociația de D. Intercomunitara P.-F., prima în calitate de prestator s-a obligat să realizeze în favoarea beneficiarului, studii de topografice, pentru obiectivul „Modernizare drumuri în comunele F. și P.”.
Prețul total al lucrărilor a fost stabilit la suma de 12.852 lei, din care suma de 4569,60 lei, a fost stabilită în sarcina pârâtei . pentru obiectivele din . și suma de 8282,40 lei, în sarcina Comunei P., pentru obiectivele realizate în acestă comună.
Prin Sentința civilă nr. 3178/16.08.2012 pronunțată de Judecătoria Z. în dosarul nr._ a fost admisa cererea creditoarei, în procedura ordonanței de plata, și a fost obligată pârâta Asociația de D. Intercomunitara P. -F. la plata către creditoare a sumei de 12.852 lei și la plata penalităților de întârziere în cuantum de 19.972,01 lei, in termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii. Totodată, a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu debitorii Primăria Comunei F. de Jos și Primăria Comunei P., reținându-se în considerentele hotărârii că împotriva acestora nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, în sensul legii, nefiind părți în contractul de care s-a prevalat creditoarea în susținerea pretențiilor sale.
În dosarul execuțional nr. 148/2012 al Biroul Executorului Judecătoresc C. R.-G. s-a demarat executarea silită împotriva debitoarei Asociația de D. Intercomunitară P.-F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de Sentința civilă nr.3178/2012.
Potrivit Statutului, pârâta Asociația de D. Intercomunitară P.-F. este persoană juridică română de drept privat înființată în baza O.G. nr.26/2000 și a Legii nr.215/2001, având ca membri fondatori pârâtele . ..
Pârâta . excepția lipsei calității procesuale pasive, motivat de faptul că prin Hotărârea nr.60/08.11.2012 a Consiliului Local al Comunei P., a fost aprobată ieșirea acestei comune din Asociația de D. Intercomunitară P.-F., astfel ca acesta nu mai este membru în Asociația de D. Intercomunitara și nu are nici o obligație față de acestă asociație și pe cale de consecință nici calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.
F. de excepția invocată, instanța o va respinge pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Potrivit art.11 din Legea 215/2001 (1) Două sau mai multe unități administrativ-teritoriale au dreptul ca, în limitele competențelor autorităților lor deliberative și executive, să coopereze și să se asocieze, în condițiile legii, formând asociații de dezvoltare intercomunitară, cu personalitate juridică, de drept privat și de utilitate publică. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt de utilitate publică, prin efectul prezentei legi, prin derogare de la prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații. (2) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară se constituie în condițiile legii, în scopul realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional ori al furnizării în comun a unor servicii publice. Zonele metropolitane și aglomerările urbane constituite cu acordul expres al consiliilor locale ale unităților administrativ-teritoriale componente au ca scop dezvoltarea infrastructurilor și a obiectivelor de dezvoltare de interes comun. Autoritățile deliberative și executive de la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale componente își păstrează autonomia locală, în condițiile legii.
Pe mai departe potrivit art. 12 din Legea 215/2001 asociațiile de dezvoltare intercomunitară se finanțează prin contribuții din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, precum și din alte surse, în condițiile legii.
ART. 13
(1) Asociațiile de dezvoltare intercomunitară sunt conduse de un consiliu de administrație compus din reprezentanți ai unităților administrativ-teritoriale componente, desemnați de consiliul local sau de consiliul județean, la propunerea primarului, respectiv a președintelui consiliului județean, precum și la propunerea consilierilor locali sau județeni, după caz.
(2) Consiliul de administrație este condus de un președinte ales cu votul majorității membrilor săi.
(3) Pentru realizarea obiectivelor proprii, consiliul de administrație poate înființa un aparat tehnic, finanțat din resursele asociației de dezvoltare intercomunitară.
(4) Organizarea și modul de funcționare a consiliului de administrație și a aparatului tehnic sunt stabilite prin actul de înființare și statutul asociației de dezvoltare intercomunitară, aprobate prin hotărârile consiliilor locale, respectiv județene asociate.
Din aceste dispoziții legale rezultă că, prin derogare de la prevederile OG 26/2000 asociația intercomunitară poate fi constituită din cel puțin 2 membri și are ca organ de conducere consiliul de administrație.
Potrivit art. 40 din Statutul Asociației de D. Intercomunitara, consiliul de administrație, este organul suprem de conducere al asociației și este format din reprezentanții tuturor membrilor asociației.
Pe mai departe, in conformitate cu art. 50 din Statut, în atribuțiile Consiliului de administrație, intră și cea de a aproba primirea de noi membrii asociați precum și retragerea din asociație.
Potrivit art.. 33 din OG 26/2000 modificarea actului constitutiv sau a statutului asociației se face prin înscrierea modificării în Registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa judecătoriei în a cărei circumscripție își are sediul asociația, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8-12.
Concluzionând pentru retragerea Comunei P. din Asociația de Dezvoltarea Intercomunitara se impunea aprobarea hotărârii de către consiliul de administrație și apoi acestă modificare în componența membrilor asociației trebuia înscrisă în Registrul asociațiilor și fundațiilor.
Astfel hotărârea nr. 60 din data de 08.11.2012 adoptata de Consiliul local al Comunei P., fără îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege și statut nu produce nici un efect cu privire la retragerea acestui membru din Asociația de Dezvoltarea Intercomunitara P.-F..
În raport de cele reținute, instanța urmează să respingă excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, pârâta . continuare calitatea de în Asociația de D. Intercomunitara P.-F..
Pe fondul cauzei instanta constata ca reclamanta a solicitat, în temeiul dispozițiilor art.974 C.Civil, obligarea pârâtelor . . la virarea cotelor de contribuții la bugetul Asociației de D. Intercomunitară P.-F. pentru a-și putea îndestula creanța.
În drept, potrivit art. 974 cod civil „Creditorii pot exercita toate drepturile și acțiunile debitorului lor, afară de acelea care îi sunt exclusiv personale".
Acțiunea oblică este un corolar al dreptului de gaj general al creditorilor, drept care poarta asupra întregului patrimoniu al debitorului, având menirea de a învinge inerția debitorului inactiv.
Condițiile de admisibilitate ale acțiunii oblice sunt următoarele: creditorul care exercita acțiunea oblică să fie titularul unui drept de creanță împotriva debitorului în locul care i se substituie, creanța să fie certă, lichidă și exigibilă, debitorul să nu își exercite drepturile și acțiunile patrimoniale, respectiv să fie inactiv.
Aceste condiții sunt îndeplinite în prezenta cauză și vor fi analizate în continuare de instanță.
Reclamanta este creditoarea pârâtei Asociația de D. Intercomunitara P.-F. de Jos, existând astfel un raport obligațional între reclamantă și persoana în locul căreia exercită acțiunea, reclamanta deținând o creanță certă, lichidă și exigibilă împotriva debitoarei Asociația de D. Intercomunitară P.-F. având împotriva acesteia un titlu executoriu, respectiv Sentința civilă nr.3178/2012 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Z..
A doua condiție care se impune a fi analizată pentru aplicarea textului art.974 C.Civil vizează inactivitatea debitorului, adică acesta să nu intenteze el însuși acțiunea pe care o poate formula împotriva debitorului său.
Potrivit Statutului asociației, membrii sunt obligați să achite la timp cotizația anuala si celelalte contribuții stabilite de Consiliul de administrație.
Potrivit art. 12 din Legea 215/2001 asociațiile de dezvoltare intercomunitara se finanțează prin contribuții din bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale membre, precum și din alte surse, în condițiile legii.
Din răspunsul la interogatoriu al pârâtei . acesta nu a achitat nimic din prețul lucrării la care s-a obligat prin contractul de prestări servicii nr. 3 din data de 26.09.2009, iar din interogatoriul pârâtei . rezultă că, pentru lucrarea studii topografice, ambele comune trebuiau să își onoreze obligația de a achita cota de contribuție prevăzuta în contract.
Potrivit înscrisurilor administrate in cauza rezulta ca Asociația de Dezvoltarea Intercomunitara a încheiat un număr de trei contracte de prestări servicii fiind astfel prevăzute expres cotele de contribuție cu care trebuie să participe fiecare membru al asociației.
Astfel contractul nr. 6/29.06.2009 încheiat cu . ( f. 233), contractul nr. 348/24.06.2009 încheiat cu . ( f. 237) si contractul nr. 3 / 26.06.2009 încheiat cu ..
Potrivit susținerilor pârâtei . acesta a achitat cotele de contribuție în temeiul contractului nr. 3 încheiat cu reclamanta astfel că în opinia acesteia, obligația sa a fost îndeplinită ( f.205, 221). Se susține că a achitat suma de 1528,48 lei în data de 23.12.2009 și suma de 6725,16 lei în data de 22.12.2011.
Dupa cum rezultă din înscrisurile depuse în probațiune de această pârâtă, susținerile acesteia nu au fost confirmate.
Este real faptul ca pârâta . a achitat o parte din cota de contribuție prevăzută în contractele încheiate însă nu și în ceea ce privește cota de contribuție prevăzută în contractul de prestării servicii încheiat cu reclamanta. Potrivit extraselor de cont (f. 243-253) suma de 1528,48 lei a fost decontată ., pentru achitarea f.f. 0163. Apoi cu suma de 6725,16 lei au fost stinse alte datorii așa cum rezultă din extrasele de cont (suma de 2770,39 lei pentru achitarea f.f. 0164 emise de Geo Search SRL; suma de 2312,95 pentru achitarea penalităților la f.f. nr. 0164, suma de 1081,30 lei achitarea unor cheltuieli de judecată.
D. urmare pârâta nu a facut dovada, așa cum în mod neîntemeiat susține, ca a achitat cota de contribuție la care era obligată prin contractul de prestării servicii nr. 3/26.06.2009. În ceea ce o privește pe pârâta . recunoscut faptul că nu a achitat nici o suma prevăzută în contractul încheiat de Asociația de D. Intercomunitară cu reclamanta.
Prin răspunsul la interogatoriul luat pârâtei Asociația de Dezvoltarea Intercomunitara P.-F. aceasta a menționat faptul că a făcut demersuri în vederea încasării sumei datorată de pârâta . din data de 10.10.2012, însă instanța reține că o astfel de adresă emisă la data de 10.10.2012 nu există la dosarul cauzei, ci doar un înscris nedatat (f.174) și care nu poartă nici un număr de înregistrare, prin care A.D.I P.- F. solicita Comunei P. să achite sumele aferente cotei de contribuție, în urma contractelor de prestări servicii încheiate cu cele trei societăți menționate mai sus, printre care și societatea reclamantă.
Printr-un astfel de înscris nu se poate susține că debitorul Asociația de Dezvoltarea Intercomunitara a acționat împotriva propriilor debitori în vederea recuperării sumelor datorate de acesteia, astfel că inactivitatea debitorului a fost probată de reclamantă, acesta neexercitându-și drepturile și acțiunile patrimoniale împotriva propriilor debitori.
Creditorul poate exercita, în principiu toate drepturile și acțiunile debitorului cu excepția drepturilor și acțiunilor strict personale. Domeniul de aplicare a acțiunii oblice se circumscrie sferei drepturilor patrimoniale, reale sau de creanța. În speță nu suntem în prezența unei acțiuni patrimoniale strict personale a debitorului care să nu poate fi exercitată de creditor, ci este vorba de o acțiune în pretenții, admisibilă pe cale oblica.
Legea permite creditorului să intervină pe cale oblică în afacerile debitorului sau, în scopul protejării intereselor sale, reclamanta justificând astfel un interes, care rezultă din faptul dovedit de creditor de a nu-și putea realiza creanța datorită neexercitării de către debitorul sau a unui drept sau a unei acțiuni care îi aparține împotriva terțului care are o obligație față de el, existând pericolul, ca debitorul, să devină insolvabil sau să-și accentueze starea de insolvabilitate.
Prin urmare, reținând că, în cauză, sunt întrunite condițiile impuse de art. 974 C.civ. pentru promovarea unei acțiuni oblice, instanța va admite în parte cererea reclamantei . având ca obiect obligarea Comunei P. și a Comunei F. de Jos la virarea cotelor de contribuții la bugetul Asociației de D. Intercomunitară P.-F., respectiv a sumei totale de_ lei, din care 8282,40 lei revine in sarcina pârâtei .,60 lei în sarcina Comunei F. de Jos.
Referitor la penalitățile de întârziere în suma de_,01 lei la care a fost obligata pârâta Asociația de Dezvoltarea Intercomunitara față de reclamanta instanța reține că pârâtele . F. de Jos nu pot fi obligate la plata acestor sume de bani, întrucât față de aceste pârâte Sentința civilă nr. 3178/2012 nu le este opozabilă și pe mai departe creditorul nu poate să dobândească drepturi noi în contul debitorului lor.
Efectele acțiunii oblice sunt determinate de ideea că creditorul i s-a substituit debitorului în exercitarea drepturilor sale, în consecință, ea produce aceleași efecte ca și cum acțiunea ar fi fost exercitată de debitor.
Valoarea condamnării la care ajunge acțiunea oblică este aceea a dreptului debitorului contra sub-debitorului. Dreptul debitorului contra sub-debitorului este cel luat în considerație, nu acela al creditorului contra debitorului sau.
Cum pârâtele . F. de Jos aveau obligația de a contribui cu cota de contribuite la Asociație, prevăzută în contractul nr. 3//26.06.2009 în valoarea totală de 12.852 lei pentru acesta sumă urmează a fi admisă acțiunea promovată de reclamantă.
În temeiul art.274 C.pr.civ., văzând cheltuielile efectuate de reclamanta, în cuantum de 1872 lei, reprezentând taxa judiciara de timbru instanța va obliga pârâtele, la plata către reclamanta a sumei de 1872 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ..
Admite în parte cerere de chemare în judecată precizată de reclamanta . cu sediul in loc. Derșida nr. 248/A, . în contradictoriu cu pârâtele . in loc. P. nr. 268, jud. Salaj, . in F. de Jos nr. 30, jud. Salaj și Asociația de D. Intercomunitara P. F. cu sediul in loc. F. de Jos nr. 30, jud Salaj.
Obliga pârâta . de membru al Asociației de D. Intercomunitara P.-F. să achite pârâtei Asociația de D. Intercomunitara P.- F. suma de 8282,40 lei reprezentând cota de contribuție la fondul asociației conform obligațiilor ce îi revin, în calitate de membru al asociației.
Obliga pârâta . de membru al Asociației de D. Intercomunitara P.-F. să achite pârâtei Asociația de D. Intercomunitara P.-F. suma de 4569,60 lei reprezentând cota de contribuție la fondul asociației conform obligațiilor ce îi revin, în calitate de membru al asociației.
Obliga pârâtele la plata catre reclamanta a sumei de 1872 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi 12.10.2015.
Președinte, Grefier,
M. A. M. B. I. O.
Red.M.A.M./09.11.2015
Dact.B.I.O./10.11.2015/ ex.
.>
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 2269/2015. Judecătoria ZALĂU | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2232/2015.... → |
|---|








