Plângere contravenţională. Sentința nr. 1130/2015. Judecătoria ZALĂU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1130/2015 pronunțată de Judecătoria ZALĂU la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 1130/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA Z.
Nr. operator 2519
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 1130/2015
Ședința publică de la 05 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. P.
Grefier A. B. M.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza civilă privind pe petentul S.C. F. T. S.R.L. prin administrator S. R. în contradictoriu cu petenții DIRECȚIA R. ANTIFRAUDĂ FISCALĂ ORADEA, și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ, având ca obiect plângere contravențională OUG 28/1999.
La apelul nominal făcut în cauză nu se prezintă nimeni, procedura fiind legal îndeplinită fără citarea părților.
Mersul dezbaterilor și concluziile părților pe fond sunt consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 21 aprilie 2015, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
JUDECĂTORIA
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța constată următoarele:Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, petenta ., în contradictoriu cu intimata Agenția Naționala de Administrare Fiscală, Direcția Generală Antifraudă Fiscală 6 Oradea, a solicitat anularea procesului verbal . nr_, încheiat la data de 23.12.2014, iar, în subsidiar, reindividualizarea sancțiunii amenzii în cuantum de 8000 lei.
În motivarea plângerii, petenta a susținut că starea de fapt reținută în procesul verbal de contravenție nu corespunde realității, întrucât suma de 714 lei, găsită în plus în casa de marcat, provenea din încasări precedente, fiind destinată plății furnizorilor din ziua controlului. Totodată, s-a arătat că raportul zilnic din casa de marcat, aferent zilei controlului, indica suma de 200 lei la ora 9:30, or, este imposibil ca în intervalul cuprins între ora 7:00, ora listării raportului pentru ziua precedentă, și ora 9:30, cea a controlului, petenta să fi încasat suma de 914 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. OUG nr. 28/1999 și OG nr. 2/2001.
In susținerea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri (f. 9-18).
Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.
In cauză a fost formulată întâmpinare, prin care intimata a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, situația de fapt consemnată in procesul verbal fiind corespunzătoare realității, petenta neprezentând la momentul controlului nici un document care să justifice suma de 714 lei găsită în casierie. Totodată, intimata a subliniat gradul de pericol social al faptei.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu înscrisurile, iar la termenul din 21 aprilie 2015 a rămas în pronunțare.
Analizând și coroborând ansamblul materialului probator administrat in cauză, instanța retine următoarele:
În fapt, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, încheiat la data de 23.12.2014, petenta a fost sancționată cu amenda contravențională în sumă de 8.000 lei pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. b din O.U.G. nr. 28/1999, fiindu-i aplicate și sancțiunile complementare de confiscare a sumei de 714 lei, potrivit prevederilor art. ll alin.(3) din același act normativ, și de suspendare a activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (2) din același act normativ.
În conținutul procesului verbal de contravenție s-a reținut faptul că, în data de 23.12.2014, în urma controlului inopinat efectuat la punctul de lucru al petentei din Z., s-a constatat că suma de 714 lei nu a fost marcată în aparatul de marcat electronic fiscal, pentru această sumă nefiind emise bonuri fiscale clienților.
Analizând legalitatea procesului verbal contestat instanța retine că acesta a fost încheiat cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, neexistând niciun motiv de nulitate.
Analizând temeinicia procesului verbal în discuție, instanța constată că starea de fapt reținută in cuprinsul acestuia corespunde realității.
Procesul-verbal de contravenție face dovada deplină asupra situației de fapt reținute, întrucât împrejurările comiterii faptei contravenționale reprezintă constatări personale (ex propriis sensibus) ale agentului constatator, până la proba contrară care incumbă petentului. În ceea ce privește sarcina probei, potrivit art. 249 Cod pr. civ, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Prin urmare, dacă petentul susține netemeinicia celor arătate în procesul-verbal, trebuie să o dovedească. Nu se poate spune că, în acest mod, s-ar încălca cerința referitoare la sarcina probei ce decurge din prezumția de nevinovăție, pe motiv că organul constatator este cel care trebuie să probeze contravenția reținută.
În realitate, fapta reținută este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a procesului-verbal de constatare a contravenției – actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond si de forma prevăzute de lege – și cu prezumția de veridicitate – actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă – prezumții care, deși nu sunt consacrate expres de lege, sunt recunoscute atât de doctrină, cât și de practica judiciară, putând fi considerate a fi prezumții legale, în sensul pe care instanța europeană îl dă acestei noțiuni.
În acord cu jurisprudența Curții de la Strasbourg, în privința prezumțiilor și a limitei rezonabile pe care statele nu trebuie sa o depășească în folosirea lor în materie penală, instanța consideră ca una din limitele până la care poate să acționeze prezumția de temeinicie a procesului verbal trebuie să fie dată de constatarea personală a faptei de către agent. Astfel, în situația în care fapta este constatată personal, cum este și situația în cauza de față – fapta fiind constatată nemijlocit de către agentul constatator – procesul-verbal, dacă este legal întocmit, se va bucura de prezumția de temeinicie, astfel încât va reveni petentului sarcina de a proba netemeinicia.
Instanța apreciază că această soluție este în acord cu articolul 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, din moment ce instanța are oricum obligația de a verifica din oficiu, legalitatea procesului verbal, în raport cu mențiunile a căror lipsă atrage nulitatea absolută a acestuia. Astfel, deși pornește de la prezumția de temeinicie a procesului verbal, soluția cauzei nu se va întemeia doar pe aceasta, fapt care constituie o limită rezonabilă în aplicarea prezumției.
Astfel, conform monetarului întocmit la punctul de lucru al petentei cu prilejul efectuării controlului, s-a constatat un sold faptic de 816 lei și un sold scriptic de 132 lei, rezultând astfel diferența de 714 lei față de raportul X emis de aparatul de marcat electronic fiscalizat, diferența fiind explicată de reprezentantul societății ca provenind din încasări precedente și fiind destinată plății furnizorilor din ziua controlului.
Instanța nu poate reține ca întemeiate apărările petentei amintite mai sus, deoarece nu a dovedit prin documente justificative că suma de 714 lei a fost înregistrată vreodată de aparatul de marcat electronic fiscalizat, indiferent de proveniența acesteia. Așadar, petenta avea obligația înregistrării acestei sume de bani și a individualizării destinației ei, în sensul plății anumitor furnizori, tocmai pentru a evita o eventuală confuzie în cazul unui control al intimatei, însă nu a făcut-o, iar argumentele prezentate în fața instanței nu sunt de natură să răstoarne prezumția de legalitate și adevăr de care se bucură procesul-verbal de contravenție
În ceea ce privește sancțiunea amenzii în cuantum de 8000 lei aplicată petentei, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 21 al. 3 din OG 2/2001, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul si mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului, precum și dispozițiile art. 5 alin. 5 din același act normativ, care prevăd că sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Față de aceste dispoziții, instanța consideră că în prezenta cauză sancțiunea avertismentului nu ar fi în măsură să asigure scopul educativ al sancțiunii, opinia instanței întemeindu-se pe gradul concret de pericol social al faptei, pe faptul că s-a urmărit deturnarea sumelor de bani obținute de la finalitatea lor legală – plata impozitului pe profit și ținând cont și de mijloacele de săvârșire a faptei- în sensul că, deși aparatul de marcat electronic fiscal funcționa, în mod intenționat nu a fost folosit pentru eliberarea de bonuri fiscale către clienți. De asemenea, suma de 714 lei nu reprezintă o sumă nesemnificativă, iar agentul constatator a aplicat minimul sancțiunii prevăzut de lege. De altfel, legiuitorul, în prevederile OUG 28/1999, nu a condiționat aplicarea sancțiunii amenzii de o anumită limită a sumelor pentru care nu au fost emise bonuri fiscale, rațiunea fiind tocmai stoparea favorizării comiterii evaziunii fiscale prin neemiterea bonurilor fiscale pentru bunurile livrate.
În ceea ce privește sancțiunea complementară a confiscării sumei de 714 lei, instanța reține că, potrivit art. 11 alin. 3 din OUG nr. 28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparatele de marcat electronice fiscale, în registrul special ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență și se confiscă. În speță, deși a invocat că suma confiscată ar reprezenta bani proveniți din încasări precedente, având destinația de plată a furnizorilor, petenta nu a prezentat documente justificative ale înregistrării în evidențele sale contabile a sumei de 714 lei.
În consecință, instanța apreciază că luarea măsurii complementare a confiscării se justifică în cauză față de cele expuse mai sus.
Referitor la cea de-a doua sancțiune complementară, aceea a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, instanța are în vedere jurisprudenței Curții de la Strasbourg, potrivit căreia dreptul de a desfășura o activitate economică este cuprins în noțiunea autonomă de „bun” în sensul Convenției (cauzele Tre Traktorer AB c. Suediei–„interesele economice legate de gestionarea restaurantului constituie bunuri, conform Articolului 1”, Iatridis c. Greciei și Pine Valley Developments Ltd. c.Irlandei ).
Astfel, beneficiind de protecția Articolului 1 al Protocolului 1, orice limitare adusă dreptului de proprietate asupra acestor bunuri trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim și să răspundă exigenței de proporționalitate, așa cum rezultă din cauzele Sporrong și Lönnroth c. Suediei (para. 69-74), Brumărescu c. României (para. 71-80) și V. c. României (para. 51-54).
Examinând aceste condiții, instanța constată că disp. art. 14 alin 2 din O.U.G. nr. 28/1999, prevăd expres suspendarea activității unității care nu a emis bonuri fiscale. De asemenea, măsura are caracterul unei sancțiuni complementare ce urmărește să reprime și să prevină activitățile comerciale ilicite și încălcările la regimul fiscal, apreciate de către legiuitor ca fiind de o gravitate ridicată, urmărind deci un scop legitim.
În aprecierea ultimului criteriu, Curtea a stabilit că „trebuie menținut un echilibru just între cerințele de interes general ale comunității și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale individului. Grija de a asigura un astfel de echilibru este inerentă mecanismului convenției. Curtea reamintește, de asemenea, că echilibrul este distrus atunci când persoana în cauză suportă o sarcină specială și exorbitantă” (hotărârea Sporrong și Lonnroth mai sus citată, pag. 26 - 28).
Astfel, cerința proporționalității presupune ca ingerința „să fie necesară într-o societate democratică”, să răspundă „unei nevoi sociale imperioase”, iar argumentele invocate în sprijinul ei să fie „pertinente și suficiente” (cauza C. și M. c. României, para. 88-90).
Făcând aplicarea acestor principii în cauză, instanța constată că petentei i-a fost aplicată o sancțiune pecuniară totală de 8.000 lei și i-a fost confiscată suma de 714 lei, sancțiuni care, prin cuantumul lor, au un profund caracter represiv.
Din aceste împrejurări, instanța apreciază că măsura suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni depășește ceea ce este necesar pentru reprimarea încălcării produse, devenind „o sarcină specială și exorbitantă” (cauza Sporrong și Lonnroth mai sus citată, para. 26 - 28).
Astfel, dând prioritate reglementărilor Convenției față de dreptul intern, conform Articolului 20 alin. 2 din Constituția României, instanța va înlătura această sancțiune complementară din cuprinsul procesului-verbal contestat, menținând în schimb atât amenda contravențională de 8000 lei, cât și celelalte sancțiiuni, ca temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte plângerea formulată de petenta ., cu sediul În Z., .. 90/C, jud. S., J_, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5.
Înlătură sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni, aplicată prin procesul verbal . nr._, încheiat la data de 23.12.2014.
Menține sancțiunea principală a amenzii în cuantum de 8000 lei și sancțiunea complementară a confiscării sumei de 714 lei.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Z..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 mai 2015.
Președinte, Grefier,
A. M. P. A. B. M.
Red. A.M.P../06.05.2015
Dact. A.B.M./07.05.2015
Ex. 5/3 .>
Confidențial. Date cu caracter personal prelucrate în conformitate cu prevederile Legii 677/2001.
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 1099/2015. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 1631/2015. Judecătoria ZALĂU → |
|---|
