Actiune drepturi banesti. Jurisprudenta. Decizia 1893/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1893
Ședința publică din data de 2 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursul formulat de pârâta - SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1063 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova în contradictoriu cu intimatul reclamant, cu domiciliul în municipiul P,-, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă - SA reprezentată de avocat conform contractului de asistență juridică încheiat la 13 iunie 2008 și intimatul pârât reprezentat de avocat din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul reclamant depune la dosar concluzii scrise, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Avocat depune la dosar în copie, practică judiciară relevantă în materie, respectiv: sentința civilă nr. 552/24.01.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 4101/15.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1671/09.11.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1757/5.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Tulcea; sentința civilă nr. 3056/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr. 38017/3/LM/2007 de Tribunalul București Secția a VIII-a; sentința civilă nr. 566/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și sentința civilă nr. 3158/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cu fost formulat la termenul anterior.
Avocat pentru recurentul reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, pentru considerentele formulate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
CURTEA:
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamantul a chemat în judecată pe pârâta - SA B, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 1200 lei reprezentând contravaloarea suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de 2004, Paște și C 2005, Paște și 2006, Paște 2007 sporului de 20% pentru muncă în condiții deosebite - periculoase pe perioada 23.10.2004- 17.09.2007 și beneficiilor pe perioada 2004-2007 a sumei brute de 2500 lei atribuită fiecărui salariat aflat în evidențele la data de 01.01.2007 în a doua Jal unii martie 2007 și a patru salarii avute la data pensionării, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pe lângă salariul de bază urma să beneficieze și de drepturile acordate în baza contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de societate constând în suplimentări salariale cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, drepturi ce nu i-au fost acordate.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pe considerentul că începând cu anul 2003 suplimentările solicitate au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, situație care s-a păstrat și în următoarele contracte colective de muncă, invocând și excepția prescripției dreptului la acțiune, susținând că sunt aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.e din Codul Muncii în sensul că cererile pot fi formulate în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, excepție pusă în discuția părților și unită cu fondul.
În cauza s-au administrat probe cu acte și expertiză salarizare-normare.
Prin sentința civilă nr.1063 din 1 aprilie 2008 Tribunalul Prahovaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta - ""SA, obligând pârâta să plătească reclamantului suma netă de 6106 lei din care 4783 lei - prima de pe 2004, 2005, 2006 și prima de Paște pe anii 2005, 2006, 2007 și 1323 lei cota de participare la beneficiu, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.
Prin aceeași sentință s-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului de 20 % pentru condiții deosebit de periculoase, a sumei de 2500 lei și a patru salarii avute la data pensionării ca neîntemeiate, obligând pârâta să plătească reclamantului suma de 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarele:
Conform actelor existente la dosar, reclamantul a fost salariatul pârâtei, ocazie cu care nu a încasat drepturile salariale reprezentând suplimentări pentru Paște și
Disp.art.168 din Contractul colectiv de muncă pe unitate pentru anul 2004 stipulează că angajații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale în cuantum de un salariu de bază mediu pe SNP, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, menționându-se că pentru anul 2003 suplimentările de la alin.1 au fost introduse în salariul de bază al fiecărui salariat, prevederi ce au fost preluate ulterior și în Contractele colective de muncă pe unitate, negociate și aplicabile la nivelul societății pe anii 2004, 2005, 2006, 2007.
Așadar, din analiza probelor administrate în cauză rezultă ca reclamantul a fost salariatul pârâtei însă, în perioada 2004-2007 nu a încasat drepturile salariale suplimentare cu ocazia sărbătorilor de Paște și C, astfel încât pârâta era obligată să achite aceste drepturi reclamantului, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar că pârâta ar fi achitat efectiv aceste drepturi sau că le-ar fi inclus în salariul de bază, situație de fapt ce reiese și din raportul de expertiză salarizare care a stabilit clar ca reclamantul are dreptul să încaseze suma netă actualizată reprezentând drepturile salariale solicitate.
Prin urmare instanța, în baza Contractelor colective sus - menționate și a art.161 și urm. muncii, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 6106 lei din care 4783 lei reprezintă prima de pe 2004, 2005, 2006 și prima de Paște pe anii 2005, 2006, 2007 și 1323 lei cota de participare la beneficiu, sume ce vor fi actualizate de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.
În ceea ce privește cota de participare a salariaților, susținerea pârâtei în sensul că salariații nu au dreptul la un asemenea beneficiu întrucât nu a existat negocierea cu este neîntemeiată deoarece art.139 din contractele colective de muncă prevede expres dreptul salarial reprezentat de cota de participare la profit, cota de participare a salariaților și modalitatea concretă de acordare urmând a fi stabilite prin negociere cu, ori, lipsa negocierii nu exonerează pârâta de plata unui asemenea drept cât timp este prevăzut în mod expres în contractul colectiv de muncă, contract care reprezintă legea părților.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a sporului de 20% pentru muncă în condiții deosebite, instanța a respins-o întrucât, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, singurele locuri de muncă unde salariații au beneficiat de spor condiții periculoase în procent de 5% sunt Depozite, Laborator etanolamine- etoxilate, formația electrică, etanolamine -etoxilate, exploatare parc II + distribuție oxid, prelucrare polietilena precum și în Secția aer - apă, incendiu care a beneficiat de un spor de pericol de 2%, ori reclamatul nu a lucrat în aceste locuri de muncă.
De asemenea, instanța a respins și capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 2500 lei și a patru salarii avute la data pensionării, deoarece, din probele administrate nu rezultă o asemenea obligație a pârâtei astfel încât pretenția reclamantului în acest sens este neîntemeiată
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând ca în speță sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul Muncii conform căruia prezenta acțiune este supusă termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe pârâta a declarat recurs (filele 5-8) pe care ulterior l-a dezvoltat (filele 18-37) criticând soluția ca netemeinică și nelegală.
Sub aspectul capătului de cerere referitor la suplimentările salariale pentru primele de Paște și C, recurenta a susținut că acestea au fost incluse în salariul lunar de bază al fiecărui angajat fără a fi individualizate distinct, astfel că reclamanta și-a primit drepturile bănești care i-au fost în mod injust acordate din nou de instanța fondului, deși aceasta le-a încasat anual, începând cu anul 2004.
Prima instanță a pronunțat deci o hotărâre greșită sub acest aspect, interpretând eronat dispozițiile art.168 din contractul colectiv de muncă.
În subsidiar, s-a mai arătat că expertiza de specialitate a calculat drepturile reclamantului numai teoretic, fără o deplasare la sediul societății pentru a consulta evidențele contabile și a stabilit valoarea salariului mediu practicat la nivel de societate, iar nu cea a salariului efectiv încasat de reclamantă.
Pentru capătul de cerere privind acordarea beneficiilor reprezentând cota din profitul societății, recurenta a invocat excepțiile:lipsei calității procesuale active a reclamantei, prematurității, prescripției și respectiv inadmisibilității acțiunii.
S-a arătat în susținerea acestor excepții că reclamanta nu are calitate procesuală activă fiindcă părți în contractul colectiv de muncă sunt patronatul pe de o parte și salariații pe de alta, care la nivel de unitate sunt reprezentați de sindicatul legal constituit.
Invocând dreptul prevăzut în art.139 din contractul colectiv de muncă, salariații nu pot să acționeze individual deoarece nu sunt titularii dreptului subiectiv în cadrul raportului juridic dedus judecății.
Recurenta a criticat sentința și prin prisma excepției prematurității cererii de chemare în judecată, cu motivarea că atât cota de participare la profit cât și modalitatea concretă de acordare și condițiile de diferențiere a acesteia între salariați trebuiau negociate ori neîndeplinirea acestei cerințe atrage sancțiunea respingerii acțiunii ca prematur formulate.
Sub aspectul celei de a treia excepții-a prescripției dreptului material la acțiune-recurenta a arătat că în cauză erau incidente prevederile art.283 lit.e din Codul Muncii, termenul în care reclamantul avea dreptul la acțiune fiind de 6 luni, iar nu de 3 ani-așa cum greșit s-a reținut de instanța de fond care a respins greșit această excepție.
În fine, recurenta a mai susținut și inadmisibilitatea acțiunii cu argumentul că art.139 din contractul colectiv de muncă ca și art.42 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel național nu creează un drept ci doar o vocație, o posibilitate a salariaților de a beneficia de cota de participare la profitul anual al societății.
Chiar și în situația în care dreptul salariaților de a primi o cotă parte din beneficiul realizat anual de societate ar fi considerat că există, el este afectat de modalități, respectiv de o dublă condiție suspensivă mixtă privind existența unui profit la finele fiecărui an și obligativitatea negocierii cu organizația sindicală reprezentativă a salariaților-ambele nefiind îndeplinite în cauză.
Recurenta-pârâtă a depus înscrisuri (filele 45-103) constând în soluții din practica judiciară în sensul celor susținute în calea de atac exercitată.
Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise (filele 39-43) prin care a cerut respingerea ca nefondat a recursului atât în privința excepțiilor invocate cât și referitor la criticile de fond aduse sentinței recurate.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurentă, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, dar și sub toate aspectele conform art.3041cod.pr.civ. Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia, pentru considerentele care succed:
Având a soluționa cu prioritate, conform art.137 alin.1 cod pr.civ.excepțiile invocate de recurentă cu privire la lipsa calității procesuale active a reclamantei, a prematurității și respectiv a inadmisibilității acțiunii și care nu au făcut obiectul apărării la instanța de fond, fiind ridicate direct în calea de atac, Curtea constată că niciuna dintre acestea nu este întemeiată și drept urmare vor fi respinse pentru următoarele argumente:
Calitatea procesuală presupune existența unei identități între persoana reclamantului și cel care ar fi titular al dreptului afirmat (calitate procesuală activă) și între persoana pârâtului și cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă).
Reclamantul, fiind cel care pornește acțiunea, trebuie să justifice atât calitatea sa procesuală cât și pe cea a pârâtului chemat în judecată, prin indicarea obiectului cererii și a motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază pretenția sa.
În cauză de față, reclamantul a indicat cu claritate în cererea introductivă de instanță atât obiectul pretențiilor sale-pentru fiecare petit din acțiune-cât și motivele de fapt și de drept pentru care a chemat în judecată societatea pârâtă, astfel că aceasta are calitatea procesuală de a sta în judecată în raportul juridic cu pârâta pentru drepturile bănești pe care le-a cerut în nume propriu, afirmând că acestea decurg din relațiile sale de muncă cu unitatea angajatoare.
Prin invocarea excepției de prematuritate recurenta-pârâtă își invocă de fapt propria sa culpă, deoarece atât inițiativa negocierilor cât și obligația organizării lor aparțin patronatului, conform Legii 130/1996 republicată.
Chiar recurenta a susținut prin motivele de recurs (fila 123) că "art.139 din CCM dă naștere în patrimoniul salariaților la un drept al cărui conținut constă strict în posibilitatea acestora de a solicita demararea negocierilor cu privire la stabilirea dreptului de participare la cota din profitul anual".
În egală măsură însă, pretinsa prematuritate a acțiunii așa cum a fost susținută de recurentă se referă la inexistența dreptului însuși al salariaților și implicit și al reclamantei-intimate, la profitul anual al societății.
S-a arătat că în termenii art.139 din și art.42 alin.3 din, participarea salariaților la profitul anual al societății este enunțată o vocație, o posibilitate care nu naște în sarcina recurentei vreo obligație de executat corelativă dreptului pretins de reclamant.
În plus, s-a mai argumentat tot în sprijinul aceleiași excepții că existența unui eventual drept la profitul anual al societății este condiționată suspensiv de realizarea unui profit la finele anului de referință și respectiv de negocierea cu federația sindicatelor libere independente (în continuare ) SA.- niciuna dintre aceste cerințe nefiind îndeplinită până la data introducerii acțiunii de către reclamant.
Curtea constată că sub aspectele relevate de recurentă, excepția de prematuritate nu se justifică.
Pentru ca o cerere de chemare în judecată să fie prematur introdusă, este decisiv ca o procedură prealabilă, reglementată expres ori un termen prevăzut în condiții de accesibilitate și previzibilitate să fie parcurse cu necesitate de cel care se adresează instanțelor judecătorești, înainte de înregistrarea acțiunii.
În cauză, acțiunea reclamantului de a pretinde în calitate de salariată, anumite categorii de drepturi bănești de la societatea angajatoare, nu este condiționată de parcurgerea vreunei proceduri prealabile ori împlinirea vreunui termen sau condiții, așa încât cererea formulată să fie considerată prematur introdusă la prima instanță.
Excepția inadmisibilității astfel cum a fost argumentată de recurentă privește în realitate fondul dreptului reclamat de intimată și contestat de pârâtă.
, cum sunt generic denumite în doctrina juridică sunt veritabile apărări de fond având drept efect împiedicarea judecății fiindcă noțiunea de inadmisibilitate vizează nu excepția ci efectul spre care aceasta tinde.
constituie mijloace de apărare specifice caracterizate prin trăsături care le diferențiază de excepțiile de procedură și le apropie de apărările de fond, nefiind prevăzute între excepțiile procesuale.
În cauza de față, recurenta opunând excepția inadmisibilității, a susținut în realitate că dreptul reclamantei la acțiune nu există câtă vreme norma din art.139 din nu reglementează acest drept, ceea ce constituie o apărare de fond cu consecința împiedicării judecății realelor raporturi juridice dintre părți.
De aceea, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca neîntemeiată față de motivele sub care a fost argumentată, urmând ca acestea să fie cercetate în cadrul analizei legalității și temeiniciei hotărârii declanșate ca efect al recursului exercitat de recurenta - SA
Nici excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de recurentă în apărare la instanța de fond și apoi drept critică în recurs, nu este întemeiată.
Această excepție a fost cercetată de instanța fondului.
Curtea constată că tribunalul a respins în mod corect excepția prescripției dreptului material la acțiune, întrucât potrivit art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii în situația în care obiectul litigiului constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat termenul de prescripție este de 3 ani indiferent de izvorul acestor drepturi salariale, fiind de neconceput ca pentru aceleași drepturi să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora și în plus dispozițiile art. 283 alin.1 lit.c Codul Muncii au caracter de normă specială în raport cu dispozițiile. art. 283 alin.1 lit.e Codul Muncii care se referă la toate drepturile, respectiv obligațiile prevăzute într-un contract colectiv de muncă între care și drepturile salariale.
Referitor la fondul recursului exercitat de recurenta - SA B prin reprezentanții săi legali, în ceea ce privește primul capăt de cerere, Curtea constată că prima instanță în mod corect a hotărât că nu există nicio dovadă a faptului că-incluse ori nu în salariul reclamantului-suplimentările salariale reprezentând prime de Paște și C, i-ar fi fost efectiv plătite, statele de plată nefiind depuse la dosar de către recurenta pârâtă, așa cum obligă prevederile art. 163 din Codul Muncii.
Din înscrisurile aflate în dosar rezultă că începând cu anul 2003, anual s-a negociat acordarea acestor drepturi, conform art.168 alin.1 din contractele colective de muncă, disputa juridică a părților nefiind legată de sintagma includerii lor în salariu ci a efectivității plății lor.
Este adevărat că începând cu anul 2003 s-a negociat ca primele de sărbători să fie incluse în salariul de bază, numai că începând cu anul 2004 acest lucru nu s-a produs, fapt dovedit cu expertiza contabilă efectuată în cauză și necontrazis de recurentă cu înscrisurile depuse la dosar.
În aceste condiții se constată că nu pretențiile reclamantului ci susținerile recurentei sunt lipsite de fundament, Curtea reținând că potrivit art.287 din Codul Muncii, sarcina probei revine în conflictele de muncă angajatorului, care avea obligația de a proba susținerile privind plata drepturilor suplimentare cu destinație de prime de C și respectiv de Paște în perioada de referință, prin includerea lor în salariile de bază ale angajaților, așa cum a susținut.
Sub acest aspect, criticile aduse sentinței nu sunt justificate si drept consecință nu pot fi primite, obligația plății respectivelor drepturi către reclamantă fiind legal si temeinic stabilită de instanța fondului pe baza expertizei contabile salarizare care a calculat echivalentul sumelor cuvenite reclamantului la valoarea totală netă actualizată de 4783 lei.
În privința capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat și plata cotei de participare la profitul anual al societății pentru perioada 2005, 2006, 2007 Curtea constată că prima instanță, interpretând greșit dispozițiile art.139 din a
admis acest capăt de cerere acordându-i reclamantului, cu acest titlu, drepturi bănești evaluate de același raport de expertiză la suma totală de 4783 lei pentru anii 2005, 2006, 2007.
În formularea din, art.139 stabilește că atât cota de participare la profitul anual cât și modalitatea concretă de acordare precum și condițiile de diferențiere între salariații SA vor fi stabilite prin negociere cu.
Această clauză contractuală nu generează prin ea însăși dreptul la acordarea cotei de participare la profitul societății, existența acestui drept fiind într-adevăr dublu condiționată, așa cum în mod corect a susținut recurenta, de:
-înregistrarea de profit la finele fiecărui an din perioada de referință ce face obiectul litigiului (anii 2004, 2005, 2006)
-negocierea modalităților concrete de acordare și a criteriilor de diferențiere între salariați, cu.
În mod greșit, expertiza efectuată în cauză și însușită de instanța fondului a stabilit că temeiul legal pentru acordarea cotei de participare la profitul societății îl constituie 64/2001( modificată prin nr.61/2004) aprobată prin Legea nr.769/2001, căci acest act normativ privește exclusiv repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și la regiile autonome dacă acestea s-au angajat și au stabilit prin bugetele de venituri și cheltuieli obligația de participare la profit ca urmare a serviciilor angajaților lor în relație cu acestea, situație în care se pot acorda aceste drepturi în limita a 10% din profitul net - așa cum se prevede în art.1 alin.1din actul normativ sus-citat.
Cum în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de însăși clauza contractuală pentru valabila existență a dreptului la cota de participare la profit, pe de o parte, iar pe de alta, cum în legislația română actuală nu este reglementată obligația adunării generale a acționarilor unei societăți pe acțiuni (societatea recurentă - SA fiind constituită ca societate pe acțiuni sub regimul instituit de Legea nr.31/1990 modif. prin Legea nr.161/2003) să acorde salariaților săi dreptul de participare la beneficii-conform art.178 și art.183 din aceste acte normative- rezultă că art.139 din conferă salariaților doar premisele negocierii unui eventual drept de a participa la beneficiul (profitul) net al societății, cu respectarea cerințelor impuse de actul constitutiv al societății angajatoare și a condițiilor prealabile stabilite prin această clauză contractuală, astfel cum au fost enumerate mai sus și numai dacă nu s-a decis reinvestirea profitului societății iar nu distribuirea lui.
Așa fiind, pentru toate considerentele care preced Curtea va respinge ca neîntemeiate excepțiile invocate și constatând că în cauză este incident cazul de modificare prevăzut de art.304 pct.9 cod pr.civ, în temeiul art.312 din același cod, va admite recursul cu consecința modificării în parte a sentinței recurate în sensul că înlătura dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1323 lei reprezentând cota de participare la beneficiul anual,menținând celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta - "" SA, cu sediul în B, Calea, nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.1063 din 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în P,-, județul P și în consecință:
Respinge excepțiile invocate de recurenta-pârâtă.
Modifică în parte sus-menționata sentință în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1323 lei reprezentând cotă de participare la beneficiul anual.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 2 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- - --- - -
Grefier
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3120/2006
Tehnored.3 ex./20.10.2008
/
Dosar fond nr- Trib.
Jud.fond
-
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
