Drepturi salariale (banesti). Decizia 1894/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1894
Ședința publică din data de 2 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Cristina Pigui
JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului formulat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1067 din data de 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 610, jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta pârâtă SC SA reprezentată de avocat conform contractului de asistență juridică încheiat la 13 iunie 2008 și intimata reclamantă C, reprezentată de avocat din Baroul Prahova.
Procedura legal îndeplinită.
Recurs scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Avocat pentru recurentul reclamant depune la dosar concluzii scrise, după care, având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Avocat depune la dosar, în copie, practică judiciară relevantă în materie, respectiv: sentința civilă nr. 552/24.01.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 4101/15.05.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul București, Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1671/09.11.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Galați; sentința civilă nr. 249/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 248/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Brăila; sentința civilă nr. 1757/5.10.2007 pronunțată în dosarul nr- de Tribunalul Tulcea; sentința civilă nr. 3056/09.04.2008 pronunțată în dosarul nr. 38017/3/LM/2007 de Tribunalul București Secția a VIII-a; sentința civilă nr. 566/11.10.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- și sentința civilă nr. 3158/23.04.2008 pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, arătând că nu mai are alte cereri de formulat în cauză și solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Avocat având cuvântul pentru recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului așa cum fost formulat.
Avocat pentru recurenta reclamantă solicită respingerea recursului ca nefondat pentru considerentele formulate în concluziile scrise depuse la dosarul cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanta C, a chemat în judecată civilă pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată la plata sumei de 8000 lei reprezentând contravaloarea suplimentărilor salariale cu ocazia sărbătorilor de 2004 și Paști 2005, a sporului de 10% pentru munca în condiții deosebite, periculoase, pe perioada 5.11.2004-20.10.2006 și a beneficiilor pe perioada 2004-2006, drepturi salariale actualizate potrivit indicelui de inflație până la data plății, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că a fost salariata pârâtei, iar potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, pe perioada indicată, pârâta avea obligația să plătească fiecărui salariat, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de C, câte o primă constând într-un salariu de bază mediu pe unitate, obligație care nu a fost îndeplinită de către pârâtă nici până în prezent.
În drept, au fost invocate disp. art. 269 Codul muncii și art. 168 (1) din Contractul colectiv de muncă la nivelul societății negociat și reeditat în anii 2005, 2006, 2007.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că primele solicitate de reclamantă au fost incluse în salariul de bază și, prin urmare, aceasta nu mai poate solicita un drept salarial care i-a fost plătit.
Totodată, pârâta a invocat și excepția prescripției dreptului la acțiune, arătând că în cauză sunt incidente disp. art.283 alin.1 lit.e Codul muncii potrivit cărora dreptul la acțiune în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri și expertiză salarizare normare administrate în cauză, Tribunalului Prahova, prin sentința civilă nr.1067 din 1 aprilie 2008 respins excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtă și a admis în parte acțiunea, obligând pârâta să plătească reclamantei drepturile salariale datorate și neachitate, respectiv suma de 2998 lei reprezentând prima de C pe anii 2004-2005 și prima de Paști 2005-2006 și suma de 1392 lei reprezentând cota de participare la beneficiu pe anii 2005-2006 sumă ce va fi actualizată conform indicelui de inflație de la data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă a acestor sume.
Totodată s-a respins și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului pentru condiții deosebite ca neîntemeiat și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 1300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost salariata pârâtei, iar potrivit art.168 din, pe perioada indicată, avea dreptul la prime pentru Paște și în cuantum de un salariu de bază mediu pe unitate pentru fiecare din aceste sărbători situație ce reiese și din raportul de expertiză salarizare care stabilit clar că reclamanta are dreptul să încaseze suma netă actualizată reprezentând drepturi salariale solicitate, însă aceste drepturi salariale nu au fost achitate.
Această concluzie rezultă din faptul că pârâta, care a pretins că începând cu anul 2003 primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază conform negocierilor cu sindicatul, nu a făcut și dovada includerii acestor prime în salariu, în condițiile în care acesteia îi revenea sarcina probei.
În ceea ce privește cota de participare a salariaților, susținerea pârâtei în sensul că salariații nu au dreptul la un asemenea beneficiu întrucât nu a existat negocierea cu este neîntemeiată deoarece art.139 din contractele colective de muncă prevede expres dreptul salarial reprezentat de cota de participare la profit, cota de participare a salariaților și modalitatea concretă de acordare urmând a fi stabilite prin negociere cu, ori, lipsa negocierii nu exonerează pârâta de plata unui asemenea drept cât timp este prevăzut în mod expres în contractul colectiv de muncă, contract care reprezintă legea părților.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a sporului de 10% pentru muncă în condiții deosebite, instanța de fond a respins-o întrucât, conform raportului de expertiză efectuat în cauză, singurele locuri de muncă unde salariații au beneficiat de spor condiții periculoase în procent de 5% sunt Depozite, Laborator etanolamine- etoxilate, formația electrică, etanolamine - etoxilate, exploatare parc II + distribuție oxid, prelucrare polietilena precum și în Secția aer- apa și incendiu, care a beneficiat de un spor de pericol de 2%, ori reclamanta nu a lucrat in aceste locuri de muncă.
Totodată, instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune, constatând că, în speță, sunt aplicabile disp. art.283 alin.1 lit. c din Codul muncii conform căruia prezenta acțiune este supusa termenului de 3 ani care a început să curgă de la data scadenței sumelor începând cu anul 2004, cu atât mai mult cu cât prezenta acțiune vizează un conflict de muncă.
Împotriva acestei sentințe, pârâta a declarat recurs criticând soluția ca netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru că drepturile salariale solicitate își au izvorul în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, ceea ce atrage incidența în cauză a dispozițiilor art. 283 alin.1 lit.e Codul muncii, termenul de prescripție fiind de 6 luni.
Pe fond soluția a fost criticată, deoarece instanța nu a ținut seamă de disp. art. 168 alin. 2 din pe anii 2003-2004 potrivit cărora primele de sărbători au fost incluse în salariul de bază și plătite ca atare. Această situație rezultă și din faptul că reclamanta nu a formulat acțiune și pentru plata primelor pe anul 2003, an în care s-a negociat pentru prima dată cu sindicatul includerea acestor prime în salariu și este dovedit de Nota Comisiei Paritare SA.
O altă critică a recursului se referă la faptul că tribunalul nu a acordat atenție, atunci când a stabilit suma datorată de recurentă, dispozițiilor art. 168 din sub aspectul cuantumului sumei care se acordă cu titlu de primă în sensul că aceasta nu este echivalentă cu salariul mediu brut pe unitate, ci cu salariul de bază mediu brut pe unitate, cu alte cuvinte aceste prime nu includ și sporurile.
Ultima critică formulată de recurentă se referă la greșita admitere a capătului de cerere privind plata așa-zisului beneficiu, deoarece între patronat și sindicate nu au avut loc negocieri care să stabilească cota de participare la profit, modalitatea concretă de acordare, precum și condițiile de diferențiere, astfel cum este stabilit prin art. 139 din. Sub acest aspect recurenta a arătat că, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003, vocația salariaților de a primi o cotă parte din profit a fost înlăturată, ea fiind recunoscută doar pentru societățile cu capital integral sau majoritar de stat, prin lege specială. Drept urmare, o asemenea participare a salariaților la cota de profit poate fi stabilită în mod exclusiv numai de către AGA, ori o hotărâre a acționarilor prin care să se cesioneze o cotă - parte din profit salariaților nu există.
Mai arată recurenta că nici modalitatea de calcul nu este corectă deoarece OG nr. 64/2001 se referă exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, iar unitatea recurentă este societate comercială cu capital majoritar privat.
Prin dezvoltarea/completare la motivele de recurs au fost invocate ca fiind motive de ordine publică excepțiile lipsei calității procesuale active, prematurității acțiunii, a prescripției dreptului material la acțiune și a inadmisibilității dreptului pretins de reclamant.
Astfel, se arată de către recurentă că reclamanta nu avea dreptul ca salariat individual să acționeze direct unitatea, drept care revine numai sindicatului reprezentativ, parte în contractul colectiv de muncă și numai după încheierea negocierilor și numai în măsura în care erau stabilite drepturi concrete, salariații puteau acționa individual, respectiv fără să apeleze la sindicat.
Rolul sindicatului în aplicarea prev. art. 139 din CCM este determinant întrucât numai prin negociere se putea stabili o cotă de participare la profit și modalitățile concrete de acordare iar în lipsa unor atare negocieri acțiunea are un caracter prematur.
Se pretinde de către aceeași recurentă că în ce privește cota de participare la profit care are o natură diferită de aceea a drepturilor salariale, fiind calificată ca intrând la capitolul "alte venituri" dispozițiile art. 283 lit. e Codul muncii își găsesc pe deplin aplicarea și pretențiilor formulate de reclamanți urmează să li se aplice prescripția de 6 luni prevăzută de textul de lege sus-menționat.
Susține recurenta că, potrivit Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale așa cum a fost modificată prin Legea nr. 161/2003 acțiunea reclamantului este inadmisibilă, în cauză nefiind posibilă aplicarea OG 64/2001.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar a criticilor formulate de recurentă și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată că este afectată legalitatea și temeinicia acesteia așa după cum se va arăta în continuare:
Este adevărat că, potrivit art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii, dreptul la acțiune în cazul neexecutării CCM ori a unor clauze ale acestuia se prescrie în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului, așa cum se susține prin primul motiv de recurs, legea nefăcând nici o diferențiere în ce privește natura acestui drept, însă, în ce privește drepturile salariale prin același articol la lit. c s-a prevăzut un termen de 3 ani aplicabil în toate situațiile în care obiectul acțiunii este dat de pretenții salariale, indiferent de izvorul acestora, astfel că instanța de fond în mod corect a respins excepția invocată de recurentă, această critică a recursului fiind nefondată.
Nu există reglementare și nici nu a fost în intenția legiuitorului vreodată ca pentru drepturile salariale să existe termene de prescripție diferite în funcție de izvorul acestora, astfel încât prima instanță a respins în mod corect excepția prescripției acțiunii.
În ce privește modul de rezolvare al capătului de cerere privind cota de participare a salariaților la profit, Curtea constată că motivele de recurs sunt întemeiate în parte sub aspectul criticilor de fond, nu însă și al excepțiilor care vor fi respinse ca nefondate, și aceasta pentru că atâta timp cât un salariat revendică drepturi bănești proprii nu se poate discuta despre o excepție a lipsei calității procesuale active, respectivul salariat fiind titularul dreptului. Pe aceeași linie de idei se constată că nu este întemeiată nici excepția prematurității atâta vreme cât obligațiile prevăzute în CCM nu au fost executate iar scadența acestora se corelează cu perioada de valabilitate a contractului, în concret, reclamanții acționând în temeiul vocației conferite de CCM de a pretinde cotă parte din profit după încheierea anului economic financiar precedent. De asemenea, susținerile recurenteivis-a-visde aplicabilitatea legii 31/1990 astfel cum a fost modificată prin OG 64/2001 sunt susțineri de fond și nu îndreptățesc inadmisibilitatea acestui capăt de cerere.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că susținerile recurentei nu își găsesc reflectarea în probatoriul administrat în cauză, deoarece nimeni nu a contestat că, începând cu anul 2003, în urma negocierilor purtate cu sindicatul, primele de sărbători urmau a fi incluse în salariu, numai că acest lucru trebuia și probat de către recurentă în sensul de a demonstra cât din creșterea salarială a fiecărui an s-a datorat includerii în salariul de bază a acestor prime.
Această probă nu a fost făcută, astfel că, în mod corect, instanța de fond admis acțiunea.
Nici criticile vizând cuantumul sumei nu sunt reale, deoarece expertul contabil numit în cauză a calculat cuantumul primelor de sărbători având în vedere salariul de bază mediu brut și nu salariul mediu brut, cum greșit s-a indicat prin motivele de recurs.
Chiar dacă această cotă de participare la profit a fost calificată în CCM ca făcând parte din capitolul "alte venituri" fiind vorba de o obligație patrimonială exprimabilă în bani și supusă termenului general de prescripție de 3 ani nu există nicio rațiune pentru aplicarea sub acest aspect a prevederilor art. 283 lit.e Codul muncii doar pe criteriul izvorului obligației pentru că, prin aceasta, se ajunge pe o cale ocolită la restrângerea unor drepturi ale cetățeanului în calitatea sa de salariat și căruia i s-ar aplica un regim juridic derogatoriu de la dreptul comun sub aspectul prescripției dreptului material la acțiune vizând drepturi patrimoniale, ceea ce evident nu a fost în intenția legiuitorului, pentru că, dacă s-ar fi dorit acest lucru, el ar fi fost menționat în mod expres în textul de lege.
Cererea reclamantei privind acordarea cotei de participare la profit este însă neîntemeiată, iar aceasta pentru că, prin modul de redactare al textului art.139 din CCM rezultă că părțile nu au negociat un criteriu sau mai multe prin care dreptul salariaților să poată fi determinat sau determinabil, fiind vorba mai mult de o vocație a salariaților care trebuie analizată nu numai prin prisma disp. art. 139 din CCM ci și legilor în vigoare prin care este reglementat regimul juridic al profitului.
Sub acest aspect în mod corect recurenta a arătat că, în urma modificărilor Legii nr.31/1990 privind societățile comerciale prin Legea nr. 161/2003, vocația salariaților de a primi o cotă parte din profitul unei societăți comerciale cu capital integral sau majoritar privat a fost înlăturată întrucât se aducea o atingere regimului juridic al proprietății private, astfel că singurul organ îndreptățit să dispună asupra profitului este AGA.
Trebuie înțeles sub acest aspect că, anterior oricărei negocieri între patronat și sindicate, mai precis între administrația recurentei și sindicatul reprezentativ, trebuie să existe o hotărâre a acționarilor prin care aceștia să determine o anumită cotă din profit ce urmează a fi cesionată salariaților și, numai după emiterea unei astfel de hotărâri, se poate discuta despre aplicabilitatea dispozițiilor art. 139 din CCM.
Cum o astfel de hotărâre nu există caracterul de vocație al dreptului pretins prin acțiune devine evident.
De asemenea, așa cum s-a reținut mai sus, cuantumul sumelor care eventual ar trebui acordate salariaților nu este determinat și nici nu poate fi determinat prin prisma prevederilor contractuale, iar aplicarea în speță a OG nr.64/2001 este greșită, deoarece acest act normativ se referă în mod exclusiv la societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, el nefiind aplicabil în domeniul economiei private.
Așa fiind, în temeiul art. 312 Cod pr.civilă, Curtea va respinge excepțiile invocate, va admite recursul, și va modifica în parte sentința în sensul că va înlătura dispozițiile privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1392 lei reprezentând cotă de participare la profit.
Pe cale de consecință vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în municipiul B, Calea, nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 1067 din data de 1 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata reclamantă C, cu domiciliul în comuna, sat, nr. 610, jud.
Modifică în parte sentința în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1392 lei reprezentând cotă de participare la profitul anual.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 octombrie 2008.
Președinte JUDECĂTORI: Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
- - - - - -
Grefier
P/VS
3 ex-7.10.2008
f--Trib.
-
Operator de date cu caracter personal
Nr.notificare 3120
Președinte:Cristina PiguiJudecători:Cristina Pigui, Vera Andrea Popescu Marilena
