Drepturi patrimoniale. Jurisprudenta. Decizia 4618/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 2726/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr. 4618R
Ședința publică de la 22 iunie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ignat Silvia Georgiana
JUDECĂTOR 2: Călin Dragoș Alin
Judecător: - -
Grefier:
Pe rol judecarea cauzei recursului formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.318/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata TV, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul, personal, legitimat în fața instanței, lipsind intimata TV.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentului cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, arătând că a avut funcția de administrator clădire și urma să fie tehnician pentru emisiunea de folclor, stabilindu-se un salariu de 700 RON. Așa cum rezultă din probele administrate la dosarul de fond, serviciul a fost zilnic, lucrând între 12-14 ore pe zi. De aceea, solicită obligarea intimatei la plata drepturilor bănești care i se cuvin.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civila nr.318/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, s-a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul in contradictoriu cu pârâta TV.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut că intre reclamant si parata s-au stabilit raporturi juridice in perioada decembrie 2005-martie 2006. Este adevărat ca potrivit art.16 din Codul muncii se instituie obligația angajatorului de a încheia contractul individual de munca in forma scrisa, iar in cazul in care nu a fost îndeplinita aceasta obligație, partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestațiilor efectuate, prin orice alt mijloc de proba.
Din depozițiile martorilor audiați nu a rezultat insa cu certitudine ca raporturile juridice dintre parți au fost unele guvernate de prevederile Codului muncii, întrucât depozițiile acestora sunt contradictorii, incomplete si contrazic uneori chiar susținerile reclamantului, astfel incat nu se pot corobora, in sensul dorit de acesta.
Chiar reclamantul, in partea introductiva a cererii de chemare in judecata, a arătat ca, inițial, a convenit cu parata sa se ocupe de partea administrativa, ulterior urmând sa promoveze o emisiune in cadrul, având ca tema agricultura.
Aceste susțineri, in lipsa unor alte probe concludente conduc la ideea ca, partile s-au inteles ca reclamantul sa exercite o anumita activitate probabil contra unei remunerații, activitate care putea sa îmbrace forma unui contract civil de locațiune a lucrărilor sau convenției civile de prestări servicii, reglementate de art.1470 alin.1 si art.1413 civ.
Este adevărat ca, toate convențiile civile de prestări servicii ca natura juridica sunt contracte civile de locațiune a muncii si a serviciului si presupun prestarea unei munci de către persoana fizica angajata si remunerarea (salarizarea) acesteia de către angajator(beneficiar), insa intre convențiile civile si contractele individuale de munca exista si o serie de deosebiri fundamentale: convențiile civile nu conferă calitatea de salariat prestatorului, cu toate consecințele ce decurg de aici: nu beneficiază de salariu, ci de preț (remunerație); activitatea desfășurata nu constituie vechime in munca si nici stagiu de cotizare; subordonarea prestatorului este minima, iar răspunderea fata de beneficiarul lucrării este civila si nu disciplinara.
Pe cale de consecința, este posibil ca intre parți sa se fi urmărit încheierea unui contract de prestări servicii, urmând ca ulterior relațiile dintre acestea sa fie guvernate de elementele specifice ale unui contract de cesiune de drepturi de autor sau poate chiar ale unui contract individual de munca.
Legea impune angajatorului obligația de a încheia in forma scrisa contractul individual de munca, nerespectarea acestei obligații constituind contravenție, care se sancționează cu amenda, potrivit art.276 alin.1 lit. e din Codul muncii.
Forma scrisa, deși are o însemnătate incontestabila pentru concretizarea voinței parților, precizarea drepturilor si a obligațiilor reciproce si dovedirea conținutului real al raporturilor juridice, nu constituie o condiție de validitate, ci una de proba, fiind reglementata îndeosebi in interesul salariatului pentru a-i asigura un mijloc de proba sigur si ușor de administrat.
Insa dovedirea raporturilor juridice intre parți in cazul inexistentei unui contract individul de munca incumba îndeosebi salariatului care are in aceasta un anumit interes si care trebuie sa dovedească împrejurarea ca s-au născut raporturile juridice specifice de munca, ca drepturile bănești primite imbraca forma salariului, care era trecut in evidentele contabile ale paratei, iar funcția pe care a ocupat-o exista in cadrul societatii intimate in organigrama sa sau in statele de funcții, sau chiar daca aceasta nu era menționata, sa existe o recunoaștere din partea paratei in sensul existentei si exercitării acesteia.
Intr-o asemenea situație, chiar daca probele nu dovedesc in mod direct existenta contractului individual de munca, ar putea fi de natura sa creeze o prezumție întemeiata ca intre parți s-a încheiat un asemenea contract, existând acordul de voința al parților necontestat.
In cazul de fata insa, primul martor audiat de către instanța in primul ciclu procesual ( ) a arătat doar ca, reclamantul a lucrat la parata anterior lunii decembrie 2005, de putina vreme, fapt care contrazice insasi susținerile acestuia care afirma ca a început sa lucreze pentru parata la începutul acestei luni. Martora a relatat ca acesta se ocupa de supravegherea muncitorilor, de acte, fiind zilnic prezenta la locul de munca pana la momentul la care martora a încetat colaborarea cu parata, in martie 2006. Martora audiata nu a putut preciza ce funcție îndeplinea reclamantul si ce salariu negociase cu angajatorul, arătând doar ca nu si-a primit "salariul" pentru munca prestata ca si ceilalți angajați.
Celalalt martor audiat in rejudecare, ( ) a menționat ca nu cunoaște aspecte legate de încheierea sau negocierea unui contract individual de munca intre reclamant si parata ci doar ca, in perioada unei colaborări a martorului cu, l-a găsit pe reclamant la viitorul sediu al, implicat in viitoarele proiecte ale paratei". Activitatea pe care o desfășura reclamantul era zilnica, făcea acte de administrare sau era sef de șantier in privința viitorului spațiu. Acest martor nu a putut sa furnizeze vreo informație certa cu privire la funcția pe care reclamantul o ocupa, a apreciat doar ca acesta făcea acte de administrare sau era sef de șantier, ocupându-se de amenajarea clădirii. Nu a putut preciza nici cu ce suma era remunerat reclamantul, știind doar ca acesta era nemulțumit pentru ca nu a fost plătit. Subliniem in acest sens aprecierea subiectiva a martorului "impresia noastră a celor care l-am găsit acolo a fost aceea ca lucra pentru un anumit domn care lucra pentru ".
Ulterior acestor aprecieri, chiar martorul se contrazice, inițial afirma ca reclamantul era administrator/sef de șantier după care spune "părea ca reclamantul avea atribuții de gestionar pentru materialele de construcții, am văzut ca mai erau si niște muncitori pe care ii coordona si le dădea materiale."
In consecința, întrucât elementele definitorii ale unui contract de munca sunt funcția, salariul si obligațiile specifice postului, iar acestea nu au fost dovedite prin probele administrate in cauza de către contestator, prima instanța nu poate retine ca intre reclamant si parata au existat raporturi de munca, din probe instanța neputând stabili nici pe baza unor prezumții simple cu certitudine ca intre parți s-a dorit încheierea unui contract de munca in cadrul căruia reclamantul urma sa ocupe o funcție anume si ca partile au negociat un salariu clar determinat.
Legat de solicitarea reclamantului de a i se plăti orele suplimentare, întrucât nu s-a putut dovedi existenta unor raporturi juridice de munca intre parți, prima instanța a apreciat ca in cauza raporturile au fost de natura civila imbracate sub forma unui contract de prestări servicii, remunerarea acestuia pentru orele suplimentare nu se mai justifica, întrucât in contractele de prestări servicii prețul aferent prestației se stabilește pe baza mai multor factori: timpul destinat realizării lucrării, complexitatea muncii, anvergura lucrărilor.
In acest sens, chiar instanța de recurs a dat îndrumări primei instanțe in sensul de a suplimenta probatoriul pentru a se stabili daca drepturile cerute de către reclamant au natura juridica a unui salariu sau a altui gen de contraprestație.
Interogatoriul depus de către reclamant cu ocazia rejudecării nu poate fi apreciat ca o mărturisire deplina sau ca un început de dovada, in condițiile art.225 civ.Cod Penal, întrucât acesta nu s-a putut corobora cu nici o alta proba administrata in cauza.
Pe de alta parte, cu ocazia suplimentarii probei cu acte, o serie de înscrisuri ca, liste de materiale (filele 5-8 si 12-13), fara a avea vreo semnătura sau ștampila pentru a se putea verifica de la cina emana, nu pot fi luate in considerare pentru dovedirea existentei raporturilor de munca, dovedind dimpotrivă tot existenta a unui contract de prestări servicii.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs motivat, în termenul legal, recurentul, criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
Recurentul susține că, în fapt, parata nu numai ca nu plătește salariile ci se sustrage de la plata taxelor si impozitelor.
Instanța are dreptul de "a ordona administrarea probelor pe care le considera necesare, chiar daca partile se împotrivesc". Aceasta măsura este venita ca instanța sa fie echidistanta fata de parți, așa cum prevăd dispozițiile art.129 alin. 4 si 5 din Codul d e procedura civila.
De asemenea, tot refuzul nejustificat de a răspunde la interogatoriu ar fi trebuit sa îndrepte instanța către art. 225 din Codul d e procedura civila, fapt care nu a fost arătat.
Din explicațiile martorilor reiese clar ca recurentul avea o activitate ce imbraca o forma administrativa in toata complexitatea ei. Faptul ca deținea acte si întocmea, la rândul sau, situații si inventare solicitate de către conducere, arata ca nu oricui i se puteau încredința valori ce depășesc un miliard, inclusiv toate cheile de Ia clădire.
Persoanele care aveau cate un rând de chei de la noul sediu erau:,. In dosar exista un document copie stampilat si semnat Fundația care are aceeași semnătura cu documentul scris de mana in care mi se solicita "adrese e-mail, intra numai dl in clădire". In actul de constituire al fundației sunt enumerați membri fondatori printre care, redactor, patron, toți fiind veri si membri in consiliul director la care mai pot fi adăugați dl., si alții. In contractul de închiriere al clădirii pe care sediul din- este atribuit Fundației, -ului si. Recurentul arata ca a avut in permanenta contact cu dl., cu care a colaborat pana in momentul plecării, acesta rugându-l sa ramana, menționând atitudinea când ironica, agresiva si disprețuitoare, scopul intimidării sale ("ce căuta un poet in construcții?", "daca mai te plângi de durata procesului te amendez", "asa va trebuie daca nu căscați ochii").
După încheierea contractului de munca, angajatorul oferea angajatului o copie. In situația recurentului si a altor 20 de angajați nu s-a întocmit nici o angajare sau vreun contract de munca pe perioada deteminata sau nedeteminata, fapt pentru care ambii martori au declarat ca nici ei nu si-au primit salariul. Mai mult Norman si, in antetul cererilor de angajare nu era -ul, ci Fundația pentru Tineret si Sport. are un simplu formular de munca in care este trecuta meseria zidar, zugrav necalificat salariul 6.000.000 lei vechi, proba de lucru intre 30- 60 zile.
La fel s-a petrecut si in cazul reclamantului, cu proba de munca 30-90 zile cu angajarea. Orice document in original furat (sustras) de către un angajat sau o persoana străina atrage după sine o culpa penala.
Prima instanța respinge dreptul la apărare, fara sa motiveze lipsa administrararii probei cu interogatoriul paratului, deși in cazul in care nu s-ar mai putea administra alte probe, instanța va putea considera atitudinea respectiva ca o mărturisire deplina.
Conform art. 174 din Codul d e procedura civila, daca partea refuza sa răspundă la interogatoriu care s-a propus in dovedirea deținerii sau existentei înscrisului, daca reiese din dovezile administrate ca l-a ascuns sau l-a distrus sau daca după ce s-a dovedit deținerea înscrisului, nu-l infatiseaza la cererea instanței, aceasta va putea socoti ca dovedite pretențiile parții care a cerut infatisarea, cu privire la cuprinsul acestui înscris.
Așa cum rezulta din toate documentele depuse la dosar si din declarația martorilor, reclamantul arata ca a lucrat la din 2 decembrie 2005 pana in luna iunie 2006.
Serviciul a fost zilnic si a lucrat intre 12 si 14 ore pe zi, inclusiv sâmbăta si duminica. Cu privire la salariul lunar, acesta a fost stabilit la suma de 200 Euro (aproximativ 7.000.000 lei vechi la cursul de schimb).
Referitor la postul pe care l-a ocupat de administrator, fisa postului pe care a semnat-o a rămas la dosar. Având in vedere ca interviurile nu sunt publice si au un caracter individual vizând in mod special aptitudinile si compatibilitatea noului angajat cu viitorul loc de munca, negocierea salariului, sporurilor, primelor, concediilor, inclusiv păstrarea confidentialitatii, este normal ca martorii, cat si reclamantul sa nu aibă cunoștința despre drepturile negociate de terți cu angajatorul. Totuși, s-a aflat "unii de alții" cu privire la salariul oferit de angajator cu ocazia neplății angajatorului. De altfel, angajatorii fac cunoscute obligațiile fata de aceștia parcurgând toate etapele angajării: oferta, primul interviu, al doilea interviu, proba practica, întrebări, fisa postului, proba de lucru intre 30 si 60 zile, contractul, negocierea salariului si a altor drepturi.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, prin prisma criticilor formulate în cererea de recurs, conform dispozițiilor art. 3041din Codul d e procedură civilă, Curtea constată că formulat de recurentul este fondat, pentru considerentele ce urmează a fi expuse în continuare:
Potrivit art. 10 din Codul muncii, contractul individual de muncă este contractul în temeiul căruia o persoană fizică, denumita salariat, se obligă să presteze munca pentru și sub autoritatea unui angajator, în schimbul unei remunerații. Având în vedere că munca se prestează în cadrul unor raporturi juridice diverse, de drept civil, de drept comercial etc. de esența raportului de muncă sunt subordonarea salariatului față de angajator, ceea ce implică dreptul angajatorului de a da salariatului ordine și dispoziții executorii și de a controla munca salariatului său, precum și dreptul salariatului la un salariu.
In baza art.16 din Codul muncii, se instituie obligația angajatorului de a încheia contractul individual de munca in forma scrisa, dar in cazul in care nu a fost îndeplinita aceasta obligație, partile pot face dovada prevederilor contractuale si a prestațiilor efectuate, prin orice alt mijloc de proba.
Prin proba testimoniala administrata, s-a dovedit faptul ca intre parti au existat raporturi de munca.
Martorul Norman a arătat ca reclamantul a lucrat la parata in perioada decembrie 2005 - martie 2006, ocupându-se de supravegherea muncitorilor, de acte, fiind zilnic prezent la locul de munca. Acest martor nu a putut preciza ce funcție îndeplinea reclamantul si ce salariu negociase cu angajatorul, arătând doar ca nu si-a primit "salariul" pentru munca prestata ca si ceilalți angajați.
Martorul a menționat ca nu cunoaște aspecte legate de încheierea sau negocierea unui contract individual de munca intre reclamant si parata ci doar ca, in perioada unei colaborări a martorului cu, l-a găsit pe reclamant la viitorul sediu al, implicat in viitoarele proiecte ale paratei". Activitatea pe care o desfășura reclamantul era zilnica, intre 6 si 10 ore, inclusiv sambata, dar si duminica, o jumatate de zi, in perioada aprilie-iunie 2006, făcea acte de administrare sau era sef de șantier in privința viitorului spațiu, ocupându-se de amenajarea clădirii. Nu a putut preciza nici cu ce suma era remunerat reclamantul, știind doar ca acesta era nemulțumit pentru ca nu a fost plătit.
Martorul afirma ca reclamantul era administrator/sef de șantier după care precizează ca "părea ca reclamantul avea atribuții de gestionar pentru materialele de construcții, am văzut ca mai erau si niște muncitori pe care ii coordona si le dădea materiale." Aceasta nu reprezintă insa o contradicție, așa cum a reținut prima instanța, dimpotrivă, este vorba de activitati complementare in domeniul construcțiilor civile.
In aceeași perioada, spre exemplu, numitul incheia un contract individual de munca pentru un salariu de 6.000.000 ROL (fila 24 dosar fond), in calitate de zidar.
Declarațiile martorilor nu au fost combatute in nici un fel de intimata.
Asa cum aratam anterior, de esența raportului de muncă sunt subordonarea salariatului față de angajator, ceea ce implică dreptul angajatorului de a da salariatului ordine și dispoziții executorii și de a controla munca salariatului său, precum și dreptul salariatului la un salariu.
Din declaratiile martorilor reiese ca recurentul lucra intre 6 si 10 ore pe zi, si sambata, dar si duminica, o jumatate de zi, in folosul intimatei.
Totodată, martorii arata ca recurentul se plângea ca nu isi primește salariul, iar o suma in jur de 700 RON lunar (cat reprezentau 200 de euro) este rezonabila in raport de activitatea desfășurata si profilul postului.
Depozițiile martorilor nu sunt contradictorii, chiar daca sunt incomplete si contrazic uneori chiar susținerile reclamantului, insa acestea se coroborează in sensul arătat.
In plus, interogatoriul depus de către reclamant cu ocazia rejudecării poate fi apreciat ca o mărturisire deplina sau ca un început de dovada, in condițiile art.225 civ.Cod Penal, cel puțin in ceea ce privește perioada lucrata - 01.12.2005-10.06.2006, a se vedea întrebările 26,29,30 - fila 22 dosar rejudecare.
Totodată, interogatoriul este in măsura sa probeze ca activitatea reclamantului putea fi efectuata numai in cadrul unui raport de munca, prin multitudinea sarcinilor de serviciu.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art. 304 pct. 9 si art. 312 din Codul d e procedura civilă, va admite recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.318/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata TV, va modifica in tot sentința recurata, in sensul ca va admite in parte cererea, astfel cum a fost precizata.
Va constata ca intre reclamant, in calitate de salariat, si parata, in calitate de angajator, a intervenit un raport de munca pe perioada 01.12.2005-10.06.2006, confirmata de martorii audiati, salariatul fiind angajat pe postul de muncitor, cu un salariu de 200 euro, in echivalent lei.
În aplicarea art. 1 din Decretul nr. 92/1976, față de natura salarială a sumei, pentru care angajatorul urmează a reține și vira contribuțiile către fondurile de asigurări sociale de stat, va obliga parata sa facă mențiunile corespunzătoare acestui raport de munca, in carnetul de munca al reclamantului.
Va obliga parata sa plătească reclamantului drepturile salariale in cuantum de 1264 euro, in echivalent in lei la data plații, reprezentând cuantumul calculat la un salariu de 200 euro, pe perioada 01.12.2005-10.06.2006.
Va obliga parata sa plătească reclamantului daune morale in cuantum de 500 euro, in echivalent lei la data plătii. S-au dovedit existenta unei fapte ilicite a angajatorului, aceea de a nu ii plati recurentului salariul, de natura a prejudicia de ordin moral angajatul. morale ale angajatului au fost lezate tocmai prin atitudinea angajatorului, respectiv prin consecințele rezultate neplata salariului, care l-au pus pe recurent intr-o stare de subzistenta, angajatorul actionand cu vinovatie, fiind constient de atitudinea sa si de consecintele negative rezultate pentru angajat.
Va respinge restul pretențiilor, ca neîntemeiate, nedovedindu-se efectuarea de ore suplimentare de către recurent si nici vreun prejudiciu de 1000 de euro, probabil recurentul confundând "daunele interese" cu daunele morale.
reptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenția europeana a drepturilor omului si libertăților fundamentale, include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria A, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea împotriva Franței (GC), cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, 2004-I, și Hotărârea Van der împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria A, nr. 288, p. 19, paragraful 59].
Obligația pe care o impune art. 6 paragraful 1 instanțelor naționale de a-și motiva deciziile nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument (Hotărârea, paragraful 81; Hotărârea Van der, p. 20, paragraful 61; Hotărârea Ruiz, paragraful 29; a se vedea, de asemenea, Decizia și împotriva Franței, cererea nr. 40.490/98, 2000-IX).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul împotriva sentinței civile nr.318/15.01.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata TV.
Modifica in tot sentința recurata, in sensul ca:
Admite in parte cererea, astfel cum a fost precizata.
Constata ca intre reclamant, in calitate de salariat, si parata, in calitate de angajator, a intervenit un raport de munca pe perioada 01.12.2005-10.06.2006, salariatul fiind angajat pe postul de muncitor, cu un salariu de 200 euro, in echivalent lei.
Obliga parata sa facă mențiunile corespunzătoare acestui raport de munca, in carnetul de munca al reclamantului.
Obliga parata sa plătească reclamantului drepturile salariale in cuantum de 1264 euro, in echivalent in lei la data plații.
Obliga parata sa plătească reclamantului daune morale in cuantum de 500 euro, in echivalent lei la data plătii.
Respinge restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A
GREFIER,
Red.
tehnored.
4.ex./23.07.2009
Jud. fond:
Președinte:Ignat Silvia GeorgianaJudecători:Ignat Silvia Georgiana, Călin Dragoș Alin
