Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 395/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(418/2008)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 395
Ședința publică de la 22.06.2009.
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Daniela Adriana Bînă
JUDECĂTOR 2: Ioana Buzea
GREFIER - - -
* * * * * * * * * * *
Pe rol se află pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta reclamantă, de apelantul pârât STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și de către apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, împotriva sentinței civile nr. 1605 din 14.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția IV a Civilă.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc la termenul de judecată din data de 1.06.2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrală din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise, a amânat consecutiv pronunțarea cauzei la data de 9.06.2009, la data de 15.06.2009, apoi la data de 22.06.2009, când a decis următoarele:
CURTEA
Asupra apelurilor civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 20.02.2005, sub nr.4523/2005, pe rolul Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, reclamanta - a chemat în judecată pe pârâții Primăria Municipiului B și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând instanței obligarea pârâtei Primăria Municipiului B la restituirea în natură a locuințelor nr.2 și nr.8, situate la parter, respectiv etajul 2 al imobilului din str.-.- nr.6, sector 5 B, precum și a spațiului de la demisol, reprezentând fosta spălătorie și obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 665.000 euro, cu titlu de despăgubiri pentru terenul în suprafață de 476 mp, situat la aceeași adresă și pentru restul locuințelor situate în imobil, ce nu pot fi restituite în natură.
Motivându-și acțiunea, reclamanta a susținut că după apariția Legii nr.10/2001 a solicitat Primăriei Municipiului B, prin notificarea nr.1574/2001, restituirea imobilului preluat abuziv de stat de la autoarea sa.
Deoarece Primăria nu a soluționat în termenul prevăzut de lege această notificare, reclamanta s-a adresat instanței de judecată, solicitând obligarea Primăriei Municipiului B la emiterea unei dispoziții sau decizii motivate, prin care să soluționeze notificarea sa.
Prin sentința civilă nr.542/10.06.2004, definitivă și irevocabilă, Tribunalul Bucureștia admis acțiunea reclamantei și a obligat pârâta Primăria Municipiului B să soluționeze notificarea formulată de reclamantă.
Deși i-a fost comunicată această hotărâre, Primăria Municipiului B nu a înțeles să soluționeze notificarea reclamantei, fiind necesară intentarea prezentei acțiuni.
La data de 15.02.2006 reclamanta și-a precizat acțiunea învederând că solicită restituirea în natură doar a unei suprafețe de teren de 300 mp, pentru a rămâne spațiu în jurul clădirii, din care o parte a fost înstrăinată de Primăria Municipiului B în condițiile Legii nr.112/1995 și pentru a evita divergențele pe care le-ar genera recunoașterea unui eventual drept de servitute.
Pârâta Primăria Municipiului Bad epus la dosar întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea acțiunii formulată de reclamantă și, în subsidiar, prematuritatea acțiunii.
În motivare pârâta a susținut că Legea nr.10/2001 reglementează o procedură administrativă pentru restituirea imobilelor trecute în patrimoniul statului în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989, procedură care se finalizează prin emiterea unei decizii sau dispoziții motivate ce poate fi atacată în instanță de persoana interesată. În condițiile în care, notificarea formulată de reclamantă nu a fost încă soluționată printr-o decizie sau dispoziție motivată, s-a apreciat de pârâtă că aceasta nu se poate adresa încă instanței de judecată în vederea restituirii imobilului.
Prin sentința civilă nr.569/17.04.2006, Tribunalul București - Secția a III-a Civilă a admis excepția invocată de pârâta Primăria Municipiului și pe cale de consecință, a respins acțiunea reclamantei ca fiind inadmisibilă, reținând, în esență, că aceasta nu dovedit parcurgerea întregii proceduri administrative prevăzută de Legea nr.10/2001 pentru restituirea imobilului menționat în acțiune.
Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel reclamanta, iar prin decizia civilă nr.583/05.12.2006, pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a IV-a Civilă s-a dispus respingerea apelului ca fiind nefondat.
Pentru a decide astfel, Curtea a reținut că existența normelor speciale privind modul de redobândire al unor categorii de imobile nu permite promovarea acțiunii în revendicare în condițiile dreptului comun, cu atât mai mult cu cât părțile din imobil revendicate se află în administrarea pârâtei Primăria Municipiului
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs apelanta - reclamantă, criticând-o pentru nelegalitate.
Prin decizia civilă nr.4904/14.06.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat decizia instanței de apel și sentința instanței de fond și a trimis cauza spre rejudecare la același tribunal.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că recurenta - contestatoare a notificat în termen legal Primăria Municipiului B, în vederea restituirii imobilului menționat în acțiune, iar nesoluționarea acestei notificări de către pârâtă, în termenul prevăzut de lege, echivalează cu respingerea cererii de restituire și deschide acesteia, în calitate de persoană îndreptățită, accesul la justiție.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, iar prin sentința civilă nr.1605/14.12.2007 s-a dispus admiterea în parte a acțiunii formulată și precizată de reclamantă, obligarea pârâtului Municipiul B prin Primar General la restituirea în natură a apartamentului nr.2 situat la parterul imobilului din B, str.-.- nr.6, sector 5, a apartamentului nr.8 situat la etajul 2 al aceluiași imobil și a spălătoriei, împreună cu cotele indivize de teren care nu au fost vândute, precum și terenul în suprafață de 300 mp, liber de construcții, cu obligația restituirii despăgubirilor primite de către reclamantă pentru aceste părți din imobil, conform Hotărârii nr.1527/10.06.1998 emisă de Consiliul General al Municipiului B - Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995.
Prin aceeași sentință a fost obligat pârâtul să acorde reclamantei despăgubiri pentru părțile din imobil ce nu pot fi restituite în natură, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, modificată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că imobilul situat în B, str.-.- nr.6, sector 5 a aparținut autoarei reclamantei, în prezent decedată, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.29505/09.06.1945 de Tribunalul Ilfov - Secția notariat, autorizației de construcție nr.9941/03.08.1945 și procesului - verbal pentru stabilirea impozitului din data de 11.12.1948.
S-a reținut că imobilul a fost preluat în mod abuziv de stat, în baza Decretului nr.92/1950, iar prin Hotărârea nr.1527/10.06.1998 emisă de Consiliul General al Municipiului B - Comisia de Aplicare a Legii nr.112/1995 s-a restituit reclamantei apartamentul nr.11 de la etajul 3 al imobilului, cota indiviză de teren aferentă acestuia în suprafață de 36,16 mp și cota parte din dependințele și părțile comune, pentru restul imobilului acordându-i-se despăgubiri.
După apariția Legii nr.10/2001 reclamanta a solicitat prin notificare restituirea imobilului, iar potrivit dispozițiilor acestei legii, instanța de fond a apreciat că este îndreptățită la restituirea în natură a locuințelor care nu au fost înstrăinate în baza Legii nr.112/1995 și a terenului liber, cu condiția restituirii despăgubirilor primite pentru aceste spații în baza Legii nr.112/1995 și la acordarea de despăgubiri pentru partea de imobil ce nu poate fi restituită în natură.
La data de 04.03.2008, pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat tribunalului lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.1605/14.12.2007, în sensul indicării căruia anume dintre pârâți îi revine obligația de a acorda reclamantei (fostă ) - despăgubiri pentru părțile din imobil care nu pot fi restituite în natură, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005, modificată.
La data de 23.03.2008 s-a formulat cerere de lămurire și îndreptare a dispozitivului aceleiași sentințe și de către reclamantă, solicitând să se precizeze că apartamentul nr.2 se restituie în natură cu cota parte indiviză de teren de 8,92 mp, teren aflat sub construcție, apartamentul nr.8 se restituie împreună cu cota parte indiviză de 7,96 mp teren aflat sub construcție, iar încăperea fostă spălătorie se restituie împreună cu cota parte indiviză de 18,10 mp teren aflat sub construcție. A solicitat totodată să se precizeze că terenul liber de construcție în suprafață de 300 mp, care i se restituie în natură, este cel aflat în curtea interioară a imobilului conform planului de situație și să se precizeze că Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor este pârâtul obligat să plătească reclamantei suma de 3.035.092 RON, fără ca aceasta să fie obligată la vreo altă procedură administrativă și fără a fi obligată să restituie despăgubirile primite pentru părțile din imobil care i se restituie în natură.
Prin încheierea pronunțată în ședința din camera de consiliu de la 28.03.2008, tribunalul a admis cererea formulată de pârât, a respins cererea formulată de reclamantă și a lămurit dispozitivul sentinței civile nr.17123/14.12.2007, în sensul că obligă pârâtul Municipiul B să acorde reclamantei despăgubiri pentru părțile din imobil ce nu pot fi restituite în natură.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că potrivit Legii nr.10/2001 unitatea deținătoare, în speță Municipiul B, care a avut în proprietate privată bunul imobil și a fost notificat, conform art.22 din lege, poate fi obligat la acordarea măsurilor reparatorii și respectarea procedurii prevăzută de Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Cu privire la cererea de lămurire dispozitiv formulată de reclamantă, s-a apreciat de instanță că nu poate fi primită întrucât, prin aceasta se tinde de fapt la modificarea hotărârii instanței de fond, lucru posibil doar în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanta și pârâții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelanta - reclamantă a declarat în termen legal apel și împotriva încheierii pronunțată de instanța de fond la data de 28.03.2008, prin care s-a soluționat cererea de lămurire a dispozitivului formulată de Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin motivele de apel formulate de apelanta - reclamantă - s-a susținut că sentința apelată nu cuprinde motivele pentru care tribunalul nu a făcut aplicarea prevederilor Legii nr.10/2001 și nu a soluționat pe fond cererea sa de restituire.
În opinia apelantei - reclamante, obligând pârâta Primăria Municipiului B la acordarea de despăgubiri, instanța de fond a trimis-o practic înapoi la procedura administrativă, încălcând astfel dispozițiile articolului 3 din Codul Civil și ale articolului 4 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorului, care dispun că judecătorul nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă.
S-a susținut că, pronunțându-se astfel și obligând Primăria Municipiului B la acordarea de despăgubiri pentru imobilul ce nu poate fi restituit în natură, instanța de fond a acordat altceva decât s-a cerut prin acțiune, încălcând astfel principiul disponibilității și decizia nr.IX/20.03.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
La dosar existau probe care dovedeau cuantumul despăgubirilor cuvenite apelantei - reclamante pentru imobilul preluat abuziv, partea ce nu putea fi restituită în natură, din care fusese scăzută contravaloarea despăgubirilor primite de aceasta în baza Legii nr.112/1995, iar instanța de fond ar fi trebuit să-i admită pe fond capătul doi de cerere din acțiune.
În finalul motivelor de apel s-a susținut că instanța de fond a omis să menționeze în dispozitivul hotărârii pronunțate cotele indivize de teren aferente apartamentelor restituite în natură, teren situat sub construcție.
Prin motivele de apel formulate de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor s-a invocat lipsa calității procesuale pasive a acestui pârât, cu privire la cele de-al doilea capăt de cerere din acțiune, prin care reclamanta solicită acordarea de despăgubiri pentru partea de imobil ce nu poate fi restituită în natură.
S-a susținut că potrivit articolului 1 din Legea nr.10/2001 măsurile reparatorii în echivalent constând în despăgubiri se acordă de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, prin decizie sau dispoziție motivată și nu de către Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin motivele de apel formulate de Municipiul B prin Primarul General s-a susținut că reclamanta nu putea solicita instanței de judecată restituirea imobilului solicitat prin notificare formulată în baza Legii nr.10/2001, decât după soluționarea acestei notificări, prin decizie sau dispoziție motivată, pe calea contestației.
Pe fondul cauzei, apelantul - pârât a susținut că imobilul solicitat de reclamantă prin notificare a trecut în patrimoniul statului cu titlu valabil, în baza Decretului nr. 50/1992, iar termenul de 60 de zile prevăzut de lege pentru soluționarea notificării este un termen de recomandare și nu de decădere.
Analizând sentința instanței de fond, în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 și de criticile formulate în apel, care stabilesc limitele devoluțiunii în prezenta cauză, Curtea va reține că doar apelurile declarate de apelanta - reclamantă și de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
Prin acțiunea adresată instanței de fond, apelanta - reclamantă a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Primăria Municipiului B, restituirea imobilului situat în B, str.-.- nr.6, sector 5, în baza Legii nr.10/2001, prin restituirea în natură a terenului liber de construcții, în suprafață de 300 mp, a apartamentelor nr.2 și 8 din imobil, împreună cu cotele părți indivize din dependințele comune ale imobilului și cu terenul aflat sub acestea, a spălătoriei situată la demisol cu terenul aferent și prin acordarea de despăgubiri pentru restul terenului, în suprafață de 476 mp, și pentru locuințele ce nu pot fi restituite în natură.
În motivarea acțiunii reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.10/2001 și refuzul Primăriei Municipiului B de a emite o dispoziție sau decizie motivată prin care să soluționeze notificarea sa formulată în baza Legii nr.10/2001, în condițiile în care, prin hotărâre judecătorească irevocabilă, aceasta a fost obligată, în calitate de unitate deținătoare la soluționarea notificării.
Prin sentința apelată, instanța de fond a admis în parte acțiunea, a obligat pârâtul Municipiul B prin Primarul General să restituie în natură reclamantei o suprafață de teren de 300 mp, apartamentul 8, situat la etajul 2 al imobilului, apartamentul 2 situat la parterul imobilului și spălătoria, împreună cu cotele de teren care nu au fost vândute și a obligat Municipiul B prin Primarul General să acorde reclamantei despăgubiri pentru părțile din imobil ce nu pot fi restituite în natură, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005.
Cererea de restituire formulată de reclamantă, prin care se invoca refuzul nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificare, trebuia soluționată însă de către instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile obligatorii ale deciziei nr.XX pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 19.03.2007, în recurs în interesul legii, pe fond, prin restituirea în natură și acordarea de despăgubiri, și nu prin restituirea în natură și obligarea pârâtei la stabilirea și acordarea acestor despăgubiri.
Calitatea apelantei - reclamante de persoană îndreptățită la restituire, conform Legii nr.10/2001, reținută și motivată de instanța de fond, prin considerentele sentinței pronunțate, nu a fost criticată în apel, iar din raportul de expertiză efectuat în apel a rezultat o valoare de circulație a părții de imobil ce nu poate fi restituită în natură de 3.801.837,73 lei, diminuată cu valoarea reactualizată a despăgubirilor primite de reclamantă, în baza Legii nr.112/1995, de 49.346 lei.
Prin obiecțiunile formulate la acest raport de expertiză, apelantul - pârât Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat o greșeală de calcul, cu care apelanta - reclamantă, prin apărător a învederat că este de acord, instanța reținând în final dreptul acesteia la despăgubiri în cuantum de 3.801.452,73 lei.
Conform dispozițiilor articolului 26 din Legea nr.10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, despăgubirile se acordă de entitatea învestită cu soluționarea notificării, în speță Primăria Municipiului B, situație în care, excepția invocată de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, privind lipsa calității sale procesuale pasive este întemeiată și urmează să fie admisă de
Curtea nu va reține însă susținerile pârâților, prin care se invocă dreptul apelantei - reclamante la acordarea de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Titlul VII din Legea nr.247/2005, reținute și de către instanța de fond, având în vedere circumstanțele speței deduse judecății și dispozițiile deciziei nr.LII (52) pronunțată la data de 04.06.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii.
Prin această decizie s-a reținut, cu putere obligatorie pentru instanțele de judecată, faptul că, prevederile cuprinse în articolul 16 și următoarele din Legea nr.247/2005, privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr.10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.247/2005.
Înalta Curte de Casație și Justiție a asimilat refuzul unității deținătoare de a soluționa notificările formulate în baza Legii nr.10/2001, în termenul prevăzut de această lege, cu respingerea cererii de restituire și a stabilit prin decizia nr.XX/19.03.2007 dreptul persoanelor interesate de a ataca în instanță acest refuz și obligația instanței de a soluționa pe fond cererea de restituire.
În condițiile în care refuzul Primăriei Municipiului B de a soluționa notificarea înregistrată sub nr.1574/17.04.2001 a fost atacat în instanță de apelanta - reclamantă încă din data de 13.05.2004, dată la care, cel mai târziu, acest refuz putea fi asimilat, conform deciziei în interesul legii arătate anterior, cu respingerea notificării sale, este evident că nu erau aplicabile în cauză dispozițiile articolului 16 și următoarele privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, apelanta - reclamantă fiind îndreptățită conform legii la acordarea de despăgubiri prin echivalent.
Apelanta - reclamantă era îndreptățită totodată conform Legii nr.10/2001 la restituirea în natură a părții de imobil liberă, inclusiv a cotelor indivize de teren situat sub construcție, aferente celor două apartamente restituite în natură.
Susținerile apelantului - pârât în sensul că instanța de fond nu putea să soluționeze cererea de restituire formulată de apelanta - reclamantă decât după emiterea de către unitatea deținătoare a unei decizii sau dispoziții motivate, nu poate fi reținută de către instanța de apel având în vedere dispozițiile deciziei nr.XX/04.06.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, decizia nr- pronunțată de instanța de casare în prezenta cauză, prin care s-a reținut faptul că acțiunea reclamantei este admisibilă și dispozițiile articolului 315 alin.1 Cod Procedură Civilă, potrivit cărora problemele de drept dezlegate de instanța de casare sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Nefondate sunt și criticile dezvoltate de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General prin care se susține valabilitatea titlului statului asupra imobilului în litigiu.
Din probele administrate în cauză a rezultat că imobilul situat în B, str.-.- nr.6, sector 5 aparținut autoarei reclamantei, conform contractului de vânzare - cumpărare autentificat sub nr.29505/09.06.1945 și autorizației de construire nr.9941/03.08.1945 și a trecut în proprietatea statului în baza de Decretului nr.92/1950, situație de fapt și de drept necontestată de apelantul Municipiul B prin Primarul General.
Preluarea imobilului de către stat, fără plata vreunei despăgubiri și fără să fie impusă de existența unor motive de utilitate publică este, conform dispozițiilor articolului 6 din Legea nr.213/1998 și articolului 2 pct.1 lit.a din Legea nr.10/2001, o preluare abuzivă, fără titlu valabil.
În consecință, pentru toate aceste considerente și în baza dispozițiilor articolului 296 Cod Procedură Civilă, Curtea va respinge apelul declarat de apelantul - pârât Municipiul B prin Primarul General ca nefondat, va admite apelurile formulate de apelanta - reclamantă și de apelantul - pârât Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, va schimba în parte sentința instanței de fond, în sensul respingerii acțiunii față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, pentru lipsă calitate procesuală pasivă și obligării Municipiul B prin Primarul General la plata către reclamantă a sumei de 3.801.452,73 lei, reprezentând despăgubiri pentru partea de imobil ce nu poate fi restituită în natură și la restituirea în natură a cotelor indivize de teren aflate sub construcție, respectiv 8,92 mp, 7,96 mp și 18,10 mp, aferente apartamentelor și spălătoriei restituite în natură acesteia.
Restul dispozițiilor sentinței vor fi menținute de instanța de apel ca fiind legale și temeinice.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta - pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI B, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.1605/14.12.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, în contradictoriu cu apelanta - reclamantă, domiciliată în,-, județul I, apelantul - pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în B,-, sector 5 și în B, str.-.-. nr.13, sector 2.
Admite celelalte apeluri formulate de apelanta - reclamantă și de apelantul - pârât STATUL ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, împotriva aceleiași sentințe.
Schimbă în parte sentința, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a STATULUI ROMÂN prin MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE și respinge acțiunea față de acest pârât.
Obligă MUNICIPIUL B la plata sumei de 3.801.452,73 lei, reprezentând despăgubiri pentru partea din imobil ce nu se restituie în natură.
Obligă MUNICIPIUL B să restituie în natură și cota indiviză de teren aflat sub construcție, respectiv 8,92 mp, 7,96 mp și 18,10 mp, aferente apartamentelor nr.2, 8 și spălătoriei restituite în natură.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi 22.06.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
GREFIER
Red.
./
6 ex./03.07.2009
TB-4 -
Președinte:Daniela Adriana BînăJudecători:Daniela Adriana Bînă, Ioana Buzea
