Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1330/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1330
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol se află judecarea recursurilor declarate de reclamanții,și de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul B,-, județul B șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.454din2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reclamanții recurenți, reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Botoșani și reclamanta intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, constatând recursurile în stare de judecată, instanța a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani la data de 2 iunie 2008 și înregistrată sub nr-, reclamanții, -, - și, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Ministerul Finanțelor Publice, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani solicitând obligarea acestora la plata drepturilor salariale rezultând din acordarea sporului de 50% din salariul de bază brut lunar, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, începând cu luna noiembrie 2000 și până la 1 mai 2004, precum și în continuare, de la 1 februarie 2007 și pe viitor, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație.
Totodată, au cerut efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetul de muncă și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce fondurile necesare plății sumelor susmenționate.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că au calitatea de grefieri la Judecătoria Săveni și că pentru perioada 1 mai 2004 - 1 februarie 2007 pretenția de plată a sporului de 50% pentru risc și suprasolicitate neuropsihică a fost deja admisă în mod irevocabil prin sentința civilă nr. 839 din 5 septembrie 2007 Tribunalului Botoșani.
Au mai arătat că acordarea sporului respectiv s-ar justifica însă și pentru perioada anterioară, cât și cea ulterioară intervalului respectiv, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, subzistând aceleași motive de fapt și de drept care au fost avute în vedere la pronunțarea sentinței nr. 839/2007. De altfel, dreptul reclamanților ar fi fost confirmat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 21/10.03.2008.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/96, art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă, art. 41 alin. 2 și art. 53 din Constituția României.
Prin întâmpinare, Ministerul Justiției și Libertăților a invocat excepția prescrierii dreptului material la acțiune pentru drepturile anterioare celor 3 ani de la data introducerii acțiunii, conform art. 1, 3, 7 și 8 din Decretul nr. 167/58, precum și ale art. 283 Codul muncii.
Referitor la obligația de efectuare a mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă, s-a arătat că aceasta nu îi revine ministerului întrucât nu deține carnetele de muncă ale reclamanților. În plus, asemenea mențiuni nu ar fi justificate deoarece sumele pretinse de către reclamanți "nu reprezintă drepturi salariale recunoscute de lege".
În ceea ce privește capătul de cerere de acordare a drepturilor respective pentru viitor, ar fi neîntemeiate deoarece aceste drepturi nu sunt actuale, nefiind încă născute și nereprezentând creanțe certe, lichide și exigibile.
De asemenea, și pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât nu are nici calitatea de angajator și nici pe aceea de ordonator de credite.
În temeiul art. II alin. 2 din nr.OUG 75/2008 Tribunalul Botoșania scos cauza de pe rol prin încheierea de ședință din 2 iulie 2008 și a trimis-o spre competentă soluționare Curții de APEL SUCEAVA.
Prin încheierea de ședință nr. 137 din 19 februarie 2009 Curtea de APEL SUCEAVAa scos cauza de pe rol și a trimis- Tribunalului Botoșani - secția civilă, complet specializat în judecarea conflictelor de muncă și de asigurări sociale, întrucât prin decizia nr. 104 din 20 ianuarie 2009 Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea art. I și II din nr.OUG 75/2008.
Prin sentința civilă nr. 839/5 septembrie 2007 Tribunalului Botoșani, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului (decizia nr. 100/2008) de către Curtea de APEL SUCEAVA, pârâții Ministerul Justiției și Libertăților și Tribunalul Botoșani au fost obligați să plătească reclamanților sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996 pentru perioada 1 mai 2004 - 1 februarie 2007, actualizat în funcție de indicii de inflație.
De asemenea și celelalte căi de atac extraordinare promovate împotriva acestei sentințe de către Ministerul Justiției și Libertăților au fost respinse (contestația în anulare și revizuire).
Prin acțiunea pendinte reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata acestui spor și pentru perioada noiembrie 2000 - 1 mai 2004, precum și de la 1 februarie în continuare și pe viitor.
Prin sentința nr. 454 din 2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă în dosarul nr-, au fost respinse excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice B și excepția prescripției dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 1.11.2000 - 1.05.2004.
A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții, -, - și, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Libertăților B, Ministerul Finanțelor Publice B,Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani.
Au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Botoșani să plătească reclamanților, -, -, sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul de bază brut lunar începând de la 1.11.2000 până la 1.05.2004 și de la 1.02.2007 până la 28.02.2009, iar reclamantului același spor începând cu data de 1.11.2000 până la 1.05.2004, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicii de inflație de la data scadenței până la data plății efective.
Totodată au fost obligați pârâții Tribunalul Botoșani să facă mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă ale reclamanților iar Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor susmenționate.
În fine a fost respins ca prematur capătul de cerere având ca obiect plata acestui spor pentru perioada ulterioară datei de 28.02.2009 și ca nefondată cererea reclamantului de acordare a sporului pentru perioada ulterioară datei de 1.02.2007.
Pentru a hotărî astfel, în temeiul art. 137 Cod procedură civilă, instanța a rezolvat cu prioritate excepțiile ridicate în cauză.
Astfel, în ceea ce privește lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor, aceasta a fost respinsă având în vedere că ministerul respectiv elaborează proiectul bugetului de stat al legii bugetului de stat, raportul asupra proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a acestui buget, fiind cel care alocă ministerelor fondurile necesare plății drepturilor salariale.
Referitor la excepția prescrierii dreptului la acțiune este de observat că, într-adevăr, de la data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, reclamanții nu au mai beneficiat de sporul de risc și suprasolicitate neuropsihică care a fost abrogat. Prin urmare, exercitarea dreptului și în continuare după abrogarea prin nr.OG 83/2000, fost condiționată fie de declararea neconstituționalității art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000, fie a inaplicabilității acestui text, ceea ce s-a și întâmplat prin Decizia nr. 21/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, realizarea condiției fiind deci nesigură atât în ceea ce privește modalitatea de realizare cât și în privința momentului realizării.
Așadar, în contextul în care recunoașterea existenței dreptului și pentru perioadele în care fusese abrogat de OG83/2000, s-a realizat abia la 10 martie 2008 prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțată în recursul legii, decizie care a constatat caracterul nelegal al abrogării, rezultă deci că dreptul la acțiune pentru sporul aferent perioadei respective s-a născut la data pronunțării deciziei, situație în care instanța a respins excepția prescrierii ca nefondată, nefiind deci împlinit termenul de 3 ani prevăzut de art. 283 lit. c Codul muncii cât și de Decretul nr. 167/58.
Pe fondul cauzei, a avut în vedere că prin Decizia nr. 21/10.03.2008 pronunțată în dosarul nr. 5/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/96 a constatat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitate neuropsihică și după intrarea în vigoare a OG 83/2000.
Or, întrucât potrivit art. 329 Cod procedură civilă dezlegarea dată problemelor de drept din recursul în interesul legii este obligatorie, instanța a admis pretențiile aferente perioadei 1.11.2000 - 1.05.2004 și de la 1.02.2007 până la 28.02.2009 când sunt aplicabile dispozițiile Ordinului nr. 768/C/2000.
În privința pretențiilor formulate pentru viitor, instanța a respins ca prematur acest capăt de cerere, dreptul subiectiv nefiind născut și deci actual, încât nu sunt îndeplinite condițiile de exercitare a acțiunii civile.
Întrucât Tribunalul Botoșani păstrează și completează carnetele de muncă ale reclamantelor, instanța - având în vedere dispozițiile Decretului nr. 92/1976 a obligat acest pârât să efectueze mențiunile corespunzătoare privind drepturile salariale acordate prin hotărârea atacată.
De asemenea, în temeiul art. 18 lit. g și art. 28 lit. f din Legea nr. 500/2002, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat să pună la dispoziția Ministerului Justiției și Libertăților fondurile necesare plății sumele ce constituie obiectul acțiunii.
Referitor la reclamantul - agent procedural, instanța a avut în vedere faptul că începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 17/2006 de modificare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor, acesta nu mai face parte din categoria personalului auxiliar de specialitate ci din personalul conex (art. 3).
Or, decizia în recursul în interesul legii are în vedere doar personalul auxiliar de specialitate, nu și pe cel conex, astfel încât instanța a respins capătul de cerere formulat de către acest reclamant pentru perioada ulterioară datei de 1.02.2007 (până la care are recunoscut dreptul, irevocabil, prin sentința nr. 839/2007).
Împotriva sentinței sus-menționate, au declarat recurs reclamanții, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților.
Reclamanții, nu au motivat recursul declarat.
Pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Bac riticat sentința recurată pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește obligarea sa de a prevedea în bugetul alocat Ministerului Justiției sumele cuvenite reclamanților, arătând, în esență, că hotărârea atacată are la bază interpretarea eronată a Legii nr. 500/2002. A precizat că Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de ordonator principal de credite, acestuia revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite.
De asemenea, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Baa rătat că nelegalitatea sentinței recurate derivă și din faptul că rectificarea bugetară se face la inițiativa ordonatorului principal de credite, respectiv Ministerul Justiției, iar competența elaborării unor eventuale proiecte de rectificare bugetară pentru drepturi salariale aparține numai ordonatorului principal de credite, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 500/2002, acest atribut neputând fi extins asupra Ministerului Finanțelor Publice.
În consecință, pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice- Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului B, a solicitat modificarea sentinței recurate și în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată față de Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
În motivarea recursului său, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a reiterat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru drepturile mai vechi de 3 ani de la data introducerii acțiunii, în conformitate cu prevederile art. 1, 3, 7, 8 din Decretul nr. 167/1958 și ale art. 283 din Codul muncii, solicitând să se constate că drepturile solicitate pe perioada 2000 - 2004 sunt prescrise, apreciind că decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate constitui cauză pentru justificarea depășirii termenului de prescripție. A arătat că data cunoașterii pagubei, cât și a celui care răspunde de ea este data intrării în vigoare a nr.OG 83/2000, care a abrogat dreptul la sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică pentru magistrați și celelalte categorii de personal din sistemul justiției. Fiind în prezența unor obligații cu executare succesivă, termenul de prescripție de 3 ani pentru obligarea angajatorului la plata sumelor cuvenite cu titlu de drepturi salariale curge de la data când se datorează aceste sume, adică din momentul prestării muncii a cărei remunerare se urmărește prin prezenta acțiune. Cum în cazul de față nu a intervenit nici un caz de suspendare ori de întrerupere a cursului prescripției extinctive, fiecare prestație stingându-se printr-o prescripție deosebită, drepturile neexercitate în termenul legal sunt prescrise.
De asemenea, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a arătat că din februarie 2007 intrat în vigoare noua lege de salarizare a personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești, nr.OG 8/24.01.2007, care la art. 30 prevede că la data intrării în vigoare a acestei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești. Prin urmare, a apreciat că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.
În consecință, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a solicitat modificarea în parte a sentinței recurate.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 raportat la art. 312 Cod procedură civilă.
Analizând sentința recurată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a motivelor invocate în recurs, care se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice -Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului B, Curtea constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor ordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit dispozițiilor art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
De asemenea, Curtea reține că, potrivit art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Deși raporturile de muncă dau naștere la obligații între angajator și angajat, în speță reclamanții intimați nu l-au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice pentru neîndeplinirea obligațiilor izvorând din contractul de muncă, ci pentru alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale pretinse, acesta justificând calitate procesuală pasivă în cauză în conformitate cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 și art. 3 alin. 1 pct. 2 din HG208/2005.
Este real că, potrivit art. 4 alin. 1 din nr.OG 22/2002 privind executarea obligațiilor stabilite prin titluri executorii, aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorul principal de credite, în speță Ministerul Justiției și Libertăților, are obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Pentru asigurarea efectuării unor astfel de plăți, însă, în lipsa aprobării legii de rectificare a bugetului cu sumele necesare și în lipsa alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției și Libertăților de către Ministerul Finanțelor Publice, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate să achite sumele la care a fost obligat prin sentința recurată.
Legitimarea procesuală activă sau pasivă nu se raportează cu necesitate la raportul juridic dedus judecății, ci la dreptul de a reclama în justiție și la obligația de a răspunde față de pretențiile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar prin prisma celor reținute anterior, Curtea constată că pârâtului Ministerul Finanțelor Publice trebuie să-i fie opozabilă hotărârea primei instanțe, fiind justificată calitatea sa procesuală pasivă.
În situația în care Ministerul Finanțelor Publice nu ar fi fost obligat să aloce fondurile necesare acordării drepturilor salariale solicitate de către reclamanții intimați, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Prin urmare, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerul Finanțelor Publice, astfel încât în mod corect prima instanță a respins această excepție și l-a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare plății sumelor la plata cărora au fost obligați ceilalți pârâți.
Referitor la recursul declarat de către pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Curtea constată că și acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Procedându-se în acest mod, au fost încălcate atât normele constituționale de principiu referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.
Aceasta, întrucât potrivit art. 108 din alin.3 din Constituție "Ordonanțele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele și condițiile prevăzute de aceasta". Or, prin art. 1 pct. Q 1 din Legea 125/2000 Guvernul a fost abilitat să emită ordonanțe doar cu privire la "Modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești, republicată".
Prin OG nr. 83/2000 s-a procedat și la abrogarea unor dispoziții ale Legii 50/1996, deși așa cum rezultă din dispozițiile art. 56 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, modificarea, completarea și abrogarea constituie evenimente legislative distincte.
Deci, cu toate că prin legea de abilitare nu a fost prevăzută decât posibilitatea modificării și completării legii, prin ordonanța emisă în temeiul legii a avut loc și abrogarea unor dispoziții ale acesteia.
Este de remarcat în acest context, că acolo unde legislativul a intenționat să acorde executivului abilitare pentru abrogarea unor texte de lege, a prevăzut expres aceasta în cuprinsul legii de abilitare. Astfel, conform art. 1 pct. Q 3 din Legea 125/2000, Guvernul a fost abilitat să emită ordonanță pentru "Abrogarea art. 2 alin.3 pct. B lit. d din Decretul 247/1997."
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Or, din cuprinsul OG nr. 83/2000 prin care s-a modificat art. 47 din Legea nr. 50/1996, nu rezultă care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare.
Potrivit art. 20 alin. 2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate de aplicare reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne ar conține dispoziții mai favorabile, Curtea constatând că există conflict între art. 1 pct. 42 din OG 83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art. 1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, acest din urmă text legal având, deci, prioritate.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa, și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, iar într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputat reclamanților intimați pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii nr. XXI/10.03.2008, reclamanții intimați au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi, astfel încât Curtea apreciază că în speță, termenul de prescripție începe să curgă de la data pronunțării deciziei sus-menționate.
Pe de altă parte, atât timp cât prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul recurent Ministerul Justiției și Libertăților a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
Conform art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Or, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
De asemenea, prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsură preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
În consecință, Curtea constată că în cauză nu este dată excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților, astfel încât în mod corect prima instanță a respins această excepție.
Referitor la celălalt motiv de recurs invocat, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007, dispozițiile Legii nr. 50/1996 privind salarizarea personalului auxiliar fiind abrogate în întregime, întrucât prin art. 30 din nr.OG 8/2007 se prevede că la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abrogă Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, Curtea reține următoarele:
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, rezultând astfel că acest spor se cuvine și pentru viitor.
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Art. 73 alin. 3 lit. l din Constituția României prevede că prin lege organică se reglementează organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public și a Curții de Conturi.
Ordonanțele emise de Guvern nu pot interveni cu reglementări în domenii care fac obiectul unei legi organice (art. 115 alin. 1 din Constituție).
De asemenea, Curtea reține că potrivit art. 56 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, abrogarea unui act normativ poate fi dispusă prin acte normative ulterioare, de același nivel sau de nivel superior.
Or, prin art. 30 din nr.OG 8/2007 s-a dispus abrogarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele judecătorești - lege organică, iar prin ordonanțe nu se putea interveni în domenii care fac obiectul unei legi organice, așa cum s-a arătat mai sus.
Față de cele reținute, Curtea nu va reține punctul de vedere expus de către recurentul Ministerul Justiției și Libertăților, în sensul că sporul de 50% nu mai subzistă începând cu februarie 2007.
În ceea ce privește recursul declarat de către reclamanți, Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 303 Cod procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, care se socotește de la comunicarea hotărârii.
Fără a se conforma prevederilor legale menționate mai sus, reclamanții au formulat o simplă declarație de recurs, fără arătarea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a sentinței atacate, făcând astfel imposibilă exercitarea controlului de către instanța investită cu soluționarea căii de atac.
Potrivit dispozițiilor art. 306 alin. 1 Cod procedură civilă, "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute în alin. 2", iar alin. 2 al aceluiași articol prevede că "Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu de instanța de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părților".
Având în vedere cele reținute și constatând că în cauză nu există motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanța de recurs, în temeiul art. 312 al. 1 și art. 306 al. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Justiției și Libertăților și va anula ca nemotivat recursul declarat de reclamanți.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județuluiși Ministerul Justiției și Libertăților, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.454din2 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Botoșani - secția civilă (dosar nr-).
Anulează ca nemotivat recursul declarat de reclamanții,și, împotriva aceleiași sentințe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond:
Tehnored.
Ex. 2 / 27.11.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean
