Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 1327/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale ale personalului din justiție -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1327
Ședința publică din 3 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Bratu Ileana
JUDECĂTOR 3: Mitrea Muntean
Grefier
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice, cu sediul în municipiul S,-, județul S șiMinisterul Justiției și Libertăților, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, împotriva sentinței nr.836din13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâților recurenți, reprezentanții pârâților intimați Curtea de Apel Suceava, Tribunalul Suceava, precum și intervenienta în nume propriu intimată.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care, instanța constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava la data de 15.12.2008 sub nr- intervenienta a chemat în judecată pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, Curtea de Apel Suceava, Ministerul Economiei și Finanțelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați primii doi pârâți la plata actualizată în raport de indicele de inflație calculat la data plății a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% lunar, prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar, pentru perioada 1.10.2000 - 30.08.2004.
A susținut că prin decizia 21/10.03.2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001", invocând considerentele acestei decizii obligatorii conform art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă fiind evocate și dispozițiile art. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000, dispozițiile art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, Protocolul nr. 12 la această convenție, art. 16 din Constituția României.
A mai arătat intervenienta că pentru drepturile solicitate anterior datei de 1.07.2005, nu a intervenit prescripția extinctivă întrucât potrivit dispozițiilor - art. 166 din Legea nr. 53/2003 dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale se prescrie în 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate, dar acest termen se întrerupe în cazul în care a intervenit o recunoaștere din partea debitorului. S-a motivat că deși dreptul magistraților la acordarea sporului de 50% a fost considerat de Ministerul Justiției și ceilalți ordonatori de credite ca fiind abrogat prin dispozițiile art. I pct. 32 și 42 din nr.OG 83/2000, prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 prin nr.OG 83/2000 a fost neconstituțională, astfel încât termenul de prescripție nu a început să curgă decât de la data publicării acestei hotărâri.
Pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinarea formulată au invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune, enunțând dispozițiile art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958, precum și art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003.
, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a invocat lipsa calității procesuale pasive arătând că prezentul litigiu este unul specific de dreptul muncii în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai pentru angajator și angajat.
Prin sentința civilă nr. 83 din 18.12.2008, față de dispozițiile art. 55 din Codul d e procedură civilă Curtea de Apel Suceavaa disjuns cererea de intervenție, aceasta fiind înregistrată sub un număr nou în dosarul nr-.
Prin încheierea nr. 44 din 22.01.2009, Curtea de Apel Suceavaa trimis spre competentă soluționare prezenta cauză având în vedere Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale a României.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 29.01.2009 sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 836 din 13.04.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor; respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Finanțelor; admisă cererea de intervenție în nume propriu având ca obiect "drepturi bănești" privind pe intervenienta în nume propriu; au fost obligați pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava să plătească intervenientei drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 1.10.2000 - 30.09.2004, actualizate în raport de indicele de inflație la data plății; obligat pârâtul Ministerul Finanțelor să aloce sumele de bani necesare plății acestor drepturi și obligată pârâta Curtea de Apel Suceava să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetul de muncă al intervenientei.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit Legii nr. 500/2002 și nr.HG 208/2005, Ministerul Economiei și Finanțelor coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, cum ar fi: pregătirea proiectelor legilor anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art. 1 din nr.OG 22/2002, aprobată prin Legea nr. 288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Analizând actele și lucrările dosarului asupra excepției prescripției dreptului la acțiune tribunalul a reținut că prin decizia nr. 21 din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție B - Secțiile Unite - a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al României de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă stabilind că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, constată că judecătorii, procurorii, magistrații - asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, această decizie fiind obligatorie conform art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin considerentele deciziei instanța supremă a stabilit că inițial sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică a fost reglementat prin art. 47 din Legea nr. 50/1996 și prin art. 231din Legea nr. 56/1996, modificată și completată, a fost efectiv plătit magistraților și personalului auxiliar de specialitate, fiind evidențiat ca atare în carnetele de muncă, iar ulterior prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, publicată în al României, Partea I, nr. 425 din 1 septembrie 2000, s-a dispus că art. 47 se abrogă. Această ordonanță a Guvernului a fost aprobată prin Legea nr. 334/200, publicată în Monitorul Oficial al României Partea I, nr. 370 din 9 iulie 2001.
S-a mai reținut că prin Legea nr. 125/2000, Guvernul a fost abilitat doar să modifice și să completeze iar nu să și abroge Legea nr. 50/1996, nici total, nici parțial dar cu toate acestea prin nr.OG 83/2000 au fost depășite limitele speciale de abilitare adoptate de Parlamentul României, încălcându-se dispozițiile art. 108 alin. 3 cu referire la art. 73 alin. 1 din Constituția României, consecința fiind aceea că "art. 11 pct. 42 și art. IX alin. 2 paragraful 1 din nr.OG 83/2000 sunt neconstituționale, conform art. 147 alin. 1 din Constituția României și își încetează efectele".
Prin considerentele aceleiași decizii, instanța supremă a constatat că "instanțele judecătorești pot să se pronunțe asupra regularității actului de abrogare și a aplicabilității în continuare a normei abrogate în virtutea principiului plenitudinii de jurisdicție" astfel încât "inaplicabilitatea normelor de abrogare conținute în art. 1 pct. 42 și art. IX alin. 2 din nr.OG 83/2000 impune ca instanțele de judecată să considere rămase în vigoare dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată".
Pentru ca prescripția să-și producă efectul extinctiv, este necesar ca orice titular al dreptului la acțiune să aibă posibilitatea reală de a acționa pentru protecția dreptului său în condițiile în care prin nr.OG 83/2000 emisă în mod nelegal cu depășirea limitelor speciale stabilite prin Legea drepturilor abilitare, s-a dispus abrogarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, este evident că reclamanții nu au avut posibilitatea de a se adresa prin instanțe de judecată pentru plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Ori câtă vreme prin decizia nr. 21/2000 Înalta Curte de Casație și Justiție s-a constatat neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată, cu modificările și completările ulterioare și de aplicabilitate în continuare a normei abrogate pe durata de timp de la abrogare și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Pe de altă parte, însăși pârâtul Ministerul Justiției, care în calitate de organ al administrației centrale de stabilire a avut conform nr.HG 83/2005 privind asigurarea și funcționarea Ministerului Justiției inițiativa legislativă în domeniul de activitate al justiției prin elaborarea de proiecte, de acte normative în acest domeniu dar și avizarea din punct de vedere a legalității, a proiectelor de acte normative elaborate de alte ministere, însuși pârâtul Ministerul Justiției a recunoscut că datorează magistraților și personalului auxiliar de specialitate din justiție, drepturi salariale restante, începând cu anul 2000, stabilind ca termen de plată luna decembrie 2005 termen care însă nu a fost respectat.
Așadar în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a prescripției prin adresele făcute de pârâtul Ministerul Justiției acestei instanțe pentru a se întocmi situația de plată, privind drepturile salariale restante atât pentru persoane care aveau cât și pentru cele care nu dețineau un titlu executoriu, fiind emise în acest sens, diferite ordine, respectiv Ordonanța nr. 903/C/2003 din 28.03.2003 pentru constituirea comitetului mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților sau Ordonanța nr. 3/C/2005 prin care s-a dispus calcularea și actualizarea sumelor datorate magistraților și personalului din organele autorității judecătorești conform anexelor 11 - 18.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivat de faptul că nu justifică în cauză calitate procesuală pasivă.
A arătat recurentul că responsabilitatea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor necesare pentru efectuarea plății sumelor stabilite prin titluri executorii revine ordonatorilor de credite Ministerul Justiției, respectiv Curtea de Apel Suceava.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041Cod procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților invocând excepția prescripției dreptului la acțiune pentru perioada 1.2000 - 30.09.2004.
Arată recurentul că prima instanță a admis cererea cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererilor de recurs. Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 alin. 1 pct. 2 din nr.HG 208/2005, Ministerul Finanțelor este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare.
În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului Justiției de către Ministerul Finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitatea să achite sumele la care a fost obligat prin hotărârea atacată.
În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul Finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de intervenientă, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
De asemenea, reține Curtea că, potrivit dispozițiilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, privind organizarea judiciară, activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat.
Potrivit art. 47 din Legea nr. 50/1996 republicată "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din sporul de bază brut lunar".
Prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. 21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul său extinctivă, adică sancționator, este necesar ca, pentru titularul dreptului la acțiune, să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze, prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa pasivitatea ori neglijența în a acționa; într-o asemenea situație, prescripția ar fi deturnată de finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din nr.OG 83/2000 art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres nu poate fi imputată intervenientei pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii, intervenienta a avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Astfel, termenul de 3 ani impus de dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c se calculează de la data pronunțării acestei decizii.
Față de aceste considerente reține Curtea că în cauză nu a intervenit prescripția dreptului la acțiune.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate urmează ca instanța să respingă recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâțiiMinisterul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor PubliceșiMinisterul Justiției și Libertăților, împotriva sentinței nr. 836 din13 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă (dosar nr-).
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 03 noiembrie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 13.11.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Bratu Ileana, Mitrea Muntean