Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 383
Ședința publică de la 14 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Mănăstireanu
JUDECĂTOR 2: Nelida Cristina Moruzi
JUDECĂTOR 3: Carmen
Grefier
Pe rol judecarea cauzei având ca obiect litigiu de muncă privind recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 12165 din 4.10.2007 a Tribunalului Prahova (dosar nr-), intimați fiind, G, C, -, Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că dosarul este la prim termen și că prin serviciul registratură s-au depus la dosar note scrise de către intimatul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-a solicitat judecata în lipsă.
Instanța constată recursul formulat în termen și motivat. Având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, mai constată acțiunea în stare de judecată și rămâne în pronunțare cu privire la acesta.
CURTEA DE APEL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4700/24.07.2007 la ribunalul Prahova reclamanții, G, C, și - au chemat in judecata Statul R - reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate că reclamanții au fost și continuă să fie discriminați de către parați în raport cu ceilalți funcționari publici și demnitari, dar și în raport cu personalul auxiliar de specialitate din parchete, întrucât tuturor acestora, în anul 2007 le-au fost majorate salariile și/sau indemnizațiile, cu 5% de la 01.01.2007 (raportat la nivelul din luna decembrie 2006), cu 2% începând cu data de 01.04.2007 (față de nivelul din luna martie 2007) și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 (față de nivelul din luna septembrie 2007) încălcându-se astfel disp. art. 1 alin. 2 lit. e pct. I din OUG nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, dar și dispozițiile Protocolului 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Reclamanții solicită înlăturarea pentru viitor a discriminării prin acordarea majorărilor de salarii egale cu cele acordate prin nr.OG 10/2007 tuturor demnitarilor, judecătorilor ÎCCJ, procurorului general al parchetului de pe lângă ÎCCJ și adjuncților acestuia, judecătorilor Curții Constituționale și altor categorii de funcționari, obligarea paraților la plata dobânzilor legale conform OG nr. 9/2000, indexarea sumelor conform indicelui de inflație si efectuarea mențiunilor in carnetele de munca ale acestora.
De asemenea, reclamanții arată că prin Legea nr. 232/06.07.2007 pentru aprobarea OG nr. 6/2007, modificând art. 39 alin.2 al acesteia, se prevăd majorările salariale mai sus precizate pentru toate categoriile de funcționari publici, cu excepția procurorilor și judecătorilor.
În drept, au fost invocate dispozițiile OG nr. 137/2000 Protocolul nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului OG nr. 10/2007, OG nr. 16/2007, Legea nr. 232/2007.
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă a formulat întâmpinare, prin care se solicită respingerea acțiunii ca inadmisibilă, invocându-se în prealabil excepția necompetenței materiale a instanței - în conformitate cu disp. art. 27 alin. l din OG nr. 137/2000 - și declinarea competentei de soluționare a cauzei,în conformitate cu dreptul comun, la udecătoria Ploiești.
Pe fondul cauzei, se consideră că nu sunt aplicabile disp art. 2 alin.2 din OG nr. 137/2000, întrucât nu există o discriminare în sensul acestei legi, reclamanții nefăcând parte din categoria personalului ce ocupă funcții de demnitate publică, pentru reclamanți legiuitorul prevăzând prin lege specială drepturile și majorările periodice aplicabile acestora conform nr.OG27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007.
De asemenea, pârâtul Parchetul de pe lângă ÎCCJ a formulat și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, în conformitate cu disp. art. 60-63 din Codul d e procedura civilă, prin care solicită ca acesta să ia act de obligativitatea adoptării unui proiect de rectificare a Ministerului Public pe anul 2007 care să includă alocarea sumelor ce reprezintă pretențiile reclamanților.
Direcția Generală a Finanțelor Publice, în numele Ministerului Economiei și Finanțelor, a formulat de asemenea întâmpinare, prin care invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestui pârât cu motivarea că nu poate fi parte într-un litigiu de muncă neavând raporturi de muncă cu petenții, cât și pentru faptul că nu poate fi ordonator de credite pentru alte instituții și ministere, solicitându-se și judecarea în lipsă.
Prin sentința civilă nr. 1265/4.10.2007, Tribunalul Prahova a dispus următoarele:
Respinge excepția de necompetență materială a instanței invocată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin întâmpinare.
A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor invocată prin întâmpinare și, în consecință, a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A admis acțiunea formulată de reclamanții, G, C, -, în contradictoriu cu pârâții Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, și în consecință:
A obligat pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în solidar la plata către reclamanți a majorărilor salariale de 5% cu începere de la 01.01.2007 (raportat la salariul din luna decembrie 2006), de 2% cu începere de la 01.04.2007 (raportat la salariul din luna martie 2007), sume ce urmează a fi indexate în raport de indicele de inflație începând cu luna ianuarie 2007 până la data pronunțării hotărârii, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând majorări salariale de 5% și 2% conform OG nr. 9/2000 modificată și completată începând cu data pronunțării hotărârii - 07.09.2007 și până la data efectuării plății.
A obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților.
A luat act că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Reclamanții, G, C, -, procurori la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești au chemat în judecată Statul R reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, solicitând înlăturarea discriminării la care au fost supuși prin neacordarea unui salariu egal cu al celorlalți magistrați, demnitari, funcționari publici si salariați contractuali ce au beneficiat de majorări salariale de 5%, 2% respectiv 11 % în anul 2007, în baza unor acte normative emise de către Guvernul României, repararea prejudiciului cauzat prin neacordarea acestor drepturi salariale, dobânzi legale, indexarea sumelor datorate și efectuarea mențiunilor in carnetele de munca ale reclamanților.
Referitor la excepțiile invocate, instanța a respins ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale a instanței invocată de Parchetul de pe lângă ÎCCJ prin întâmpinare întrucât prezentul litigiu este un litigiu de muncă prin care se solicită drepturi salariale neacordate și nu o cerere pentru acordarea de despăgubiri pentru discriminare formulată conform dreptului comun; ca atare competentă să judece cauza este instanța specializată din cadrul Tribunalului Prahova.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocata de acesta prin întâmpinare, tribunalul a reținut că acest pârât nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care - la rândul lor - sunt ordonatori principali de credite (așa cum este Ministerul Public ) și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare în conformitate cu legea bugetului de stat, astfel încât nu poate fi obligat Ministerului Economiei si Finanțelor să facă efectiv o plată pentru salariații altor instituții.
De asemenea, Ministerul Economiei și Finanțelor nu trebuie confundat cu statul și cu bugetul de stat, el doar răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicită, în baza bugetelor de venituri și cheltuieli întocmite, alocarea fondurilor necesare funcționării lor.
Faptul că ordonatorul principal de credite (în speță Ministerul Public ) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea acestuia la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de muncă.
În același timp, atât Ministerul Economiei si Finanțelor cât și Ministerul Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit disp. art. 47 alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice "creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite".
Ca atare, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de acesta prin întâmpinare și a respins acțiunea față de acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins și cererea de chemare în garanție întrucât, deși Ministerul Economiei și Finanțelor - potrivit HG nr. 736/2003 a art. 131 alin. l din Legea nr. 304/2004 și art. 19 din Legea nr. 500/2002 - are atribuții privind finanțarea, coordonarea, aprobarea și rectificarea bugetelor pârâților în cauză, nu are nici o obligație de garanție față de ordonatorii de credite.
Potrivit art. 132 alin.3 din Legea nr. 304/2004 republicată, Ministerul Public își elaborează propriul proiect de buget, el fiind cel ce propune rectificările bugetare pe care le înaintează Ministerului Economiei și Finanțelor pentru a le include în legea de rectificare a bugetului de stat.
Atât legea bugetară anuală, cât și legea de rectificare a bugetului de stat sunt înaintate de către Guvern către Parlament care le aprobă, astfel, că nu Ministerul Economiei și Finanțelor decide ce sume să includă în buget ori în legea rectificativă a bugetului.
În atare condiții Ministerul Economiei și Finanțelor nu poate fi obligat să includă în legea de rectificare sumele solicitate, întrucât decizia nu-i aparține și deci nu poate avea calitate procesuală pasiva în cauză.
Pe fondul cauzei instanța a admis acțiunea motivat de faptul că se constată o discriminare directă prin situația creată, ce face să fie incidente dispozițiile art. 1 din OUG nr. 137/2000, întrucât se constată privilegii în favoarea unor categorii ample de funcționari publici și magistrați (procurorul general, adjunctul acestuia, judecători ai ÎCCJ) raportat la petenții - procurori din prezenta cauză.
Astfel, prin OG nr. 10/2007, OG nr. 16/2007 si OG nr. 27/2007 din 31.01.2007 Guvernul a decis majorarea salariilor, demiterilor publici funcționari publici, salariați contractuali, judecători ai ÎCCJ, Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ și adjuncți cu 5% de la 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 și cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007.
Ori, printre categoriile cărora le-au fost majorate salariile se află și categorii de judecători și procurori ce ocupă funcții de demnitate publică stabilite conform anexelor II si III din Legea nr. 154/1998, care însă se regăsesc și în anexa la OUG nr. 27/2006 actualizată privind salarizarea în alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aceste categorii de personal beneficiind de indexările și majorările mai sus precizate față de celelalte categorii de magistrați (procurori si judecători).
Instanța a considerat nefondate concluziile pârâtului Parchetul de pe lângă ÎCCJ care precizează că pentru corpul magistraților au fost prevăzute prin legea specială drepturile salariale, atât timp cât pentru o parte din acest corp se aplică indexările și creșterile salariale mai sus invocate, iar pentru o mare parte acestuia nu se aplică aceste creșteri salariale.
De altfel, în legea de salarizare a corpului magistraților, OG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007, nu se prevăd nici un fel de majorări periodice aplicabile acestei categorii, iar valoarea de referință sectorială este modificată anual prin lege pentru toate categoriile de salariați bugetari din țară (funcționari publici, funcționari contractuali, etc.).
Față de aceste considerente, avându-se în vedere dispozițiile legale mai sus menționate tribunalul a admis acțiunea, dispunând obligarea pârâților Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova în solidar la plata către reclamanți a majorărilor salariale de 5% cu începere de la 01.01.2007 (raportat la salariul din luna decembrie 2006) de 2% cu începere de la 01.04.2007 (raportat la salariul din luna martie 2007), sume ce urmează a fi indexate în raport de indicele de inflație începând cu luna ianuarie 2007 până la data pronunțării hotărârii, precum și la plata dobânzii legale aferente sumelor reprezentând majorări salariale de 5% și 2% conform OG nr. 9/2000 modificată și completată începând cu data pronunțării hotărârii, 07.09.2007, și până la data efectuării plății.
În baza disp. art.274 Cod procedură civilă a luat act că reclamanții nu au solicitat obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie prin prisma motivelor prevăzute de art. 304 pct. 3, 4, 7 și 9 și 304 ind. 1 Cod procedură civilă.
Susține recurentul că hotărârea cuprinde motive contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale instanței pe motiv că obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă, iar pe de altă parte, în motivare, instanța precizează că exceptarea magistraților de la indexarea salarială generală aplicată în anul 2007 presupune discriminare la adresa puterii judecătorești.
Această constatare a instanței cu privire la existența unei discriminări ar fi atras, în mod logic, admiterea excepției - arată recurentul - în conformitate cu dispozițiile art. 27 alin. 1 din OG137/2000.
Mai motivează recurentul că instanța de fond depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât prin acordarea indexărilor salariale pentru anul 2007, a schimbat sistemul de salarizare al magistraților stabilit prin lege specială (OG 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/2007).
Acceptarea susținerilor instanței de fond ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare ale diferitelor categorii de personal și ar da posibilitatea funcționarilor publici să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor magistraților. Pentru aceste considerente, arată recurentul, intervenția instanței de judecată este nelegală, atributul de modificare a sistemului de salarizare revenind în mod exclusiv legiuitorului.
Pe fond, recurentul susține că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Intimații - reclamanți au solicitat creșterile salariale prevăzute în acest text de lege în condițiile în care nu fac parte din corpul funcționarilor publici și nici nu sunt numiți în temeiul Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Astfel, acordarea acestor creșteri salariale numai anumitor categorii profesionale nu constituie o discriminare, așa cum este aceasta definită în OG137/2000 art. 2 alin. 2, întrucât nu reprezintă o deosebire excludere, restricție sau preferință efectuată pe bază de rasă, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare sau categorie defavorizată.
Mai mult decât atât, prevederile criticate au un scop legitim, respectiv combaterea corupției, iar metodele prin care se ajunge la realizarea acestui scop, respectiv acordarea unui astfel de spor, sunt adecvate si necesare.
Dar în cauză nu se pune problema discriminării pe vreunul din criteriile prevăzute de OG137/2000 sau art. 154 alin. 3 Codul muncii ci, susțin intimații - reclamanți, pe principiul egalității între cetățeni materializat prin nerespectarea dreptului la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare.
Consideră recurentul că nu se poate considera discriminatoriu faptul că nu s-au
acordat măriri salariale magistraților și s-au acordat personalului contractual, în condițiile în care nu se consideră în același timp discriminatoriu că această din urmă categorie profesională nu este salarizată în baza coeficienților de multiplicare și a valorii de referință salarială utilizată pentru salarizarea magistraților.
În aceeași ordine de idei, consideră nefondate aceste susțineri în condițiile în care pentru corpul magistraților legiuitorul a prevăzut prin lege specială drepturile salariale și majorările periodice aplicabile acestora.
În speță, potrivit dispozițiilor Ordonanței de Guvern nr. 27/2006, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, aprobată prin Legea nr. 45/2007, valoarea de referință sectorială este indexată periodic.
Astfel, legiuitorul a elaborat acte normative speciale de salarizare diferite pe categorii de personal.
Acceptarea susținerilor intimaților - reclamanți ar însemna echivalarea sistemelor de salarizare între categorii diferite de personal și ar da posibilitatea personalului contractual să solicite sporurile și indexările salariale acordate de legiuitor pentru magistrați.
Ca urmare, se solicită admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamanților.
Prin încheierea nr. 3738/6 iunie 2008, a admis cererile de obținere formulate de judecătorii Curții de Apel Ploiești și a trimis cauza spre soluționare Curții de APEL IAȘI, cu păstrarea actelor procedurale îndeplinite.
Având în vedere dispozițiile art. II alin. 3 din OG75/2008, Curtea de APEL IAȘI, prin încheierea din 2.09.2008, a trimis recursul spre competentă soluționare la
Urmare a declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de APEL IAȘI prin decizia nr. 2043/24.02.2009 a, în baza deciziei 104/20.01.2009 a Curții Constituționale, recursul a fost reînregistrat pe rolul Curții de APEL IAȘI sub nr-.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea de Apel constată că recursul formulat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă este fondat doar pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Într-adevăr, hotărârea pronunțată de prima instanță nu motivează cuantumul procentelor acordate și face trimitere la dispozițiile nr.OG 10/2007 cu referire la anexa III/2 din Legea nr. 154/1998, deși dispozițiile privind salarizarea președintelui, vicepreședintelui, președinților de secții și judecătorilor Înaltei Curți de Casație și Justiție cuprinse în Legea nr. 154/1998 au fost abrogate prin nr.OUG 27/2006.
În doctrină și jurisprudență s-a stabilit, însă, că instanța de recurs, atunci când constată că motivarea primei instanțe este necorespunzătoare, se va opri la soluția respingerii recursului dacă soluția încorporată în dispozitivul hotărârii este legală. În acest caz, instanța va menține hotărârea atacată, dar va proceda la substituirea motivării.
Curtea de Apel reține că, în speță, soluția primei instanțe este legală, astfel încât va menține hotărârea atacată și va proceda la substituirea motivării, după cum urmează:
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare, în vederea definirii și constatării discriminării directe tratamentul invocat ca fiind diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile și nu neapărat similare.
Persoanele din acest cadru al personalului bugetar, inclusiv reclamanții (procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești ), sunt parte a unui raport juridic de muncă și, ca efect al prestării acesteia au dreptul la o salarizare echitabilă, satisfăcătoare, fără limitări și restrângeri, ca de exemplu cele ale devalorizării monedei naționale și a creșterii ratei inflației ca și dreptul la un tratament egal în materie de salarizare. Deci, sub aceste aspecte, este fără echivoc că reclamanții se află în aceeași situație ca și restul personalului din sistemul bugetar. Cu toate acestea, printr-o serie de acte normative (OG 10/2007, 11/2007, 16/2007, 27/2007, 8/2007, 20/2007, 23/2007) personalul din sistemul bugetar a beneficiat în anul 2007, ca în fiecare an, de majorările anuale sub forma indexărilor salariale. Acestea au fost aplicate nediscriminatoriu sub aspectul categoriei socio-profesionale, fiind de enumerat, exemplificativ: demnitarii (art. 1 din G nr. 10/2007); judecătorii Curții Constituționale (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul asimilat demnitarilor publici (art. 3 alin. 3 din G nr. 10/2007); personalul din unitățile de cult religios (art. 19 din G nr. 10/2007); personalul Curții de Conturi (art. 2 din G nr. 27/20007); personalul contractual din unitățile bugetare (art. 1 din G nr. 10/2007); personalul auxiliar din justiție (art. 31 din G nr. 8/2007); personalul didactic și didactic auxiliar (art. 1 din G nr. 11/2007), personalul din aparatul Ministerului Afacerilor Externe, a Ministerului Integrării Europene, a misiunilor diplomatice, a oficiilor consulare și a institutelor culturale din străinătate (art. 1 din G nr. 16/2007); funcționarii publici (articolul unic, pct. 5 din Legea nr. 232/2007); personalul din unitățile sanitare publice (art. 1 pct. 3 din G nr. 23/2007); funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare (art. 1 din G nr. 20/2007).
de motive ale acestor acte normative (întocmite conform art. 29-32 din Legea nr. 24/2000 și potrivit art. 6 din Legea nr. 52/2003) au ca numitor comun, în esență, fundamentul necesității acordării majorărilor salariale pe anul 2007 în sistemul bugetar, ca efect al creșterii indicelui prețurilor bunurilor de consum în anul 2007 față de anul 2006, precum și tratamentul egal între diferitele categorii de personal bugetar, în sensul acoperirii devalorizării datorate creșterii inflației.
Trebuie subliniat în mod deosebit că, în nici un caz, temeiul acordării acestor adaosuri salariale nu a fost o măsură de protecție socială a categoriilor socio-profesionale cu venituri salariale, în mod cert mai scăzute decât cele ale reclamanților, deoarece majorările au fost aplicate deopotrivă și demnitarilor, personalului asimilat demnitarilor, judecătorilor Curții Constituționale, membrilor Curții de Conturi și altor categorii cu venituri salariale considerabil mai ridicate decât cele ale reclamanților.
Cu toate acestea, reclamanților (personal salarizat prin G nr. 27/2006) nu le-a fost acordat, în mod discriminatoriu, adaosul salarial constând în indexările salariale anuale pe anul 2007, omisiune care s-a repercutat pregnant asupra acestora, deoarece spre deosebire de majoritatea restului personalului bugetar, reclamanții nu pot obține (datorită incompatibilităților, interdicțiilor și incapacităților legale) alte venituri decât cele salariale, care, însă, le-au fost erodate de creșterea indicelui prețurilor de consum, la fel ca și în cazul celorlalte salarii bugetare.
Nu corespunde adevărului faptul că prin Legea nr. 45/2007, indemnizațiile reclamanților ar fi fost majorate la fel ca și în cazul celorlalți bugetari, deoarece această lege nu indexează indemnizațiile de încadrare ale reclamanților. Dimpotrivă, această lege nu face decât să reinstituie sporul de vechime în favoarea reclamanților, tocmai datorită constatării de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a unei alte discriminări a categoriei socio-profesionale a reclamanților.
Curtea constată că este inadmisibilă operarea unei noi discriminări (constând în neacordarea majorărilor anuale destinate contracarării erodării salariilor datorită creșterii prețurilor de consum și a inflației) sub pretextul înlăturării unei discriminări preexistente (cea a neacordării sporului de vechime).
În concluzie, cu alte cuvinte, unul și același element (constând în majorarea salarială anuală pentru acoperirea devalorizării monedei în care se face plata salariului) produce efecte juridice diferențiate în sistemul de salarizare al personalului din unitățile finanțate din fonduri bugetare, în funcție de apartenența la o anumită categorie socio-profesională.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii) se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art.155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art.154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai în raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, tuturor persoanelor care se află în aceeași situație (a depunerii unei activități în muncă și a erodării salariilor datorită creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației), trebuie să li se recunoască, pentru același element faptic generator de drept salarial același element salarial: indexările salariale anuale.
Din moment ce reclamanții sunt într-o situație identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului din unitățile bugetare sub aspectul primirii unui salariu erodat de inflație la fel ca și restul personalului, rezultă că reclamanții nu pot fi tratați diferit, în mod discriminatoriu față de restul personalului, prin refuzul adaosului salarial anual pe 2007.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nici o justificare obiectivă și rezonabilă excluderii lor deoarece criteriul acordării indexărilor pe anul 2007 este unul și același: creșterea indicelui prețurilor de consum și a inflației în anul 2007 față de anul 2006.
Deci, este de subliniat faptul că, în realitate, pentru aprecierea existenței discriminării, relevanță are doar criteriul justificativ generator al sporului al indexării anuale, și anume existența obligației de acordare a unei salarizări echitabile, nerestrânse de devalorizare, pe calea unui tratament egal în salarizare din acest punct de vedere (sub aspect juridic), respectiv a perioadei de muncă prestată în aceste condiții și a plății în moneda națională (sub aspect faptic) și, în nici un caz, criteriul categoriei socio-profesionale.
Simplul fapt că o persoană face parte dintr-o categorie socio-profesională (cea a judecătorilor, asistenților judiciari și a procurorilor) nu constituie o justificare obiectivă și rezonabilă pentru decăderea acestora dintr-un drept garantat de lege (dreptul la o contraprestație salarială echitabilă, nerestrânsă de devalorizare) cu toate efectele și consecințele juridice salariale ale acestui drept, deoarece nu categoria socio-profesională este resortul (obiectivul și elementul) generator și fundamentul stabilirii și acordării indexărilor anuale în sistemul de salarizare.
În mod eronat pârâții invocă elementul categoriei socio-profesională a reclamanților pentru a încerca justificarea discriminării acestora, însă acest element este total nepertinent și neconcludent în această analiză, neavând nici o legătură cu fundamentarea indexărilor anuale pentru acoperirea efectelor inflației.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile, adaosurile sau indexările salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea adaosurilor salariale constând în majorările anuale, reclamanții sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează adaos salarial și pentru restul personalului. De altfel, doctrina juridică și practica judiciară au statuat în mod unanim și constant existența discriminării în materie de muncă, ori de câte ori un spor sau un adaos salarial nu a fost acordat tuturor categoriilor profesionale (deci indiferent de funcție) care întruneau elementul generator al respectivului spor sau adaos specific.
Deci, reclamanții sunt discriminați în sensul art.5 din Codul muncii, întrucât le-au fost refuzate indexările salariale pe anul 2007 nu datorită faptului că nu ar îndeplini condiția normativă de acordare a acestui spor și a acestui adaos (condiția existenței creșterii indicelui prețurilor de consum și a inflației, concomitent cu indexarea indemnizațiilor și salariilor restului personalului bugetar), ci sub pretextul că aparțin la o anumită categorie socio-profesională, criteriu de produce efectele unei discriminări directe, conf.art.5 alin.4 din Codul muncii.
Existența discriminării directe a reclamanților rezultă și din: dispozițiile art.23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare; din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr.212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzice discriminările); art. 4 din Carta Socială Europeană revizuită, ratificată prin Legea nr.4/1999 care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art.5, art.6, art.8, art.39 alin.1 lit. a, art. 154 alin.3, art. 165 și art. 155 raportat la art.1 din Legea nr.53/2003(care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art.20, art. 16 alin. 1, art.53 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art.2 pct.1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art.29 pct.2, în exercițiul drepturilor și libertăților sale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei, ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
Art.26 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede că toate persoanele sunt egale în fața legii și sunt îndreptățite fără nici o discriminare la protecție egală din partea legii. În acest sens, legea trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor protecție egală și efectivă împotriva discriminării în baza oricărui criteriu.
Potrivit Protocolului nr.12 la Convenția europeană privind drepturile omului și libertăților fundamentale, paragraful 1, exercițiul drepturilor și libertăților recunoscute delege trebuie să fie garantate fără nici o discriminare pe nici un temei precum sexul, rasa, culoarea, limba, religia, opinia politică sau alt tip de opinie, originea națională sau socială, apartenența la o minoritate națională, averea, nașterea sau alt statut. Nimeni nu poate fi discriminat de nici o autoritate pe nici un criteriu precum cele menționate în paragraful 1.
Se reține că, la transpunerea în practică a acestui principiu, orice autoritate publică are obligația legală de a reglementa în sensul asigurării și realizării efective a protecției egale din partea legii.
Față de toate considerentele expuse, în raport și de prevederile art.269 din Codul muncii, Curtea de Apel constată că acțiunea reclamanților este fondată, iar pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite reclamanților, s-au aplicat, doar prin analogie, procentele de majorări prevăzute de art.1 din nr.OG10/2007, întrucât numai astfel se poate realiza principiul unei juste și integrale despăgubiri, iar pe de altă parte, art.3 din Codul civil oprește instanța să invoce lacuna legislativă.
Ca atare, fiind vorba de un drept recunoscut de lege, în mod discriminatoriu, doar pentru anumite categorii de bugetari, cu excepția celei socio-profesionale a judecătorilor, procurorilor sau asistenților judiciari, nu pot fi reținute motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9, invocate de recurent.
Având în vedere că reclamanții au investit instanța cu o acțiune privind plata drepturilor bănești reprezentând indexările salariale acordate tuturor celorlalte categorii de bugetari pe anul 2007, în speță sunt aplicabile dispozițiile art.284 Codul muncii și art.2 pct.1 lit. c Cod procedură civilă, cu referire la art.166 și 283 lit. c Codul muncii, competența de soluționare revenind tribunalului ca instanță de drept comun în materia conflictelor de muncă.
În ceea ce privește depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, curtea de Apel reține că nu este incident nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod procedură civilă. Astfel, în ceea ce privește deciziile Curții Constituționale nr.818/819/820/03.07.2007, Curtea reține că nu împietează cu nimic soluționarea prezentului litigiu.
Prin aceste decizii Curtea Constituțională constată că prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) și <LLNK 12000 137131 302 27 55>art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În speță nu nu au fost invocate doar prevederile OG137/2000, ci și cele ale Protocolului nr. 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel potrivit art.16 din Constituție, cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, iar potrivit art.21, orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime; nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
Și art.5 din Codul muncii interzice discriminarea, prevăzând că în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații și angajatorii, orice discriminare directă sau indirectă fiind interzisă.
Prevederi asemănătoare sunt cuprinse și în Protocolul 1 și 12 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 25 alin. (1) din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În plus, în jurisprudența, cauza Von Kamann Nord - 14/83, s-a statuat că ordinea juridică comunitară permite tuturor persoanelor care se consideră nedreptățite de o discriminare rezultată din acte normative să o invoce efectiv în litigiile de pe rolul tribunalelor naționale.
În consecință, față de toate considerentele expuse, Curtea de Apel urmează ca, în baza art. 312 Cod proc.civ. să respingă recursul declarat de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și să mențină sentința primei instanțe, cu substituirea motivării prin aceea a prezentei decizii.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 1265/4.10.2007 a Tribunalului Prahova, sentință pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - -
-
Red. /30.04.2009
Tehnored. /
11.05.2009 - 02 ex.
Tribunalul Prahova -
-
Președinte:Cristina MănăstireanuJudecători:Cristina Mănăstireanu, Nelida Cristina Moruzi, Carmen
