Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 726/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- drepturi salariale ale personalului din justiție
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE DREPTURI ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR.726
ȘEDINȚA PUBLICĂ D- 2009
PREȘEDINTE: Andrieș Catrinel
JUDECĂTOR 2: Timofte Cristina
JUDECĂTOR 3: Ciută Oana
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursurilor declarate de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S,-, județul S și de către reclamanta, împotriva sentinței nr. 1214 din 19 iunie 2008, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâtul recurent Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, reclamanta recurentă, pârâții intimați Ministerul Justiției și Libertăților B, Tribunalul Suceava, cât și reclamanții intimați, C, -, -, -,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, invocă excepția nemotivării recursului declarat de reclamanta recurentă și, constatând cauza în stare de judecată cu privire la recursul formulat de Ministerul Finanțelor Publice B - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului S, față de împrejurarea că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform prev.art.242 alin.2 Cod procedură civilă, a rămas în pronunțare.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată:
Prin cererea adresată Curții de Apel Suceava, reclamanții, C, -, -, -, au chemat în judecată pe pârâții Tribunalul Suceava, Ministerul justiției B și Ministerul economiei și finanțelor B, prin reprezentanții legali, pentru ca prin sentința ce se va pronunța să fie obligați pârâții la plata actualizată a sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică, în procent de 50% din salariul de bază brut lunar, prevăzut de art. 47 din Legea 50/1996, reactualizată, pentru perioada 1 aprilie - 1 februarie 2007.
În motivare, reclamanții susțin că potrivit dispozițiilor art. 47 din Legea 50/1996, republicată, pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații, precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariu de bază brut lunar și, ulterior, prin art. 50 din OUG177/2002 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, printre altele, a fost abrogat și art. 47 din Legea 50/1996, abrogare ce a fost înlăturată prin art. 41 din nr.OUG 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și a altor categorii de personal din sistemul justiției, prin faptul că acest ultim act normativ a abrogat în totalitate nr.OUG 177/2002. Reclamanții arată că acțiunea este pe deplin întemeiată și pe considerentul că un act normativ cu puterea juridică a unei legi nu poate fi modificat sau abrogat decât de un alt act normativ de aceeași forță juridică, în cazul de față încălcându-se astfel prevederile din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Mai menționează, de asemenea, că la data stabilirii acestui drept, în baza art. 47 din Legea nr. 50/1996, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință care rezidă în condițiile în care judecătorii și personalul auxiliar își desfășoară activitatea, condiții ce sunt caracterizate de acesta ca fiind condiții de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar aceste condiții nu s-au schimbat, ci dimpotrivă, s-au acutizat, întrucât au crescut cerințele înfăptuirii actului de justiție în condiții de calitate și de eficiență sporite.
Pârâtul Ministerul Justiției, prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât art. 47 din Legea nr. 50/1996, învederat de reclamanți în susținerea pretențiilor formulate, a fost abrogat total și expres prin art. I pct. 42 din nr.OUG 83/2000, astfel că sporul solicitat de reclamanți nu este datorat acestora.
Prin sentința nr. 1214 din 19.06.2008, Tribunalul Suceavaa admis acțiunea în parte, a respins ca prescrise pretențiile reclamanților pentru perioada 01.04.2004 - 10.09.2004, a respins ca nefondate pretențiile formulate de reclamanții, și a obligat pârâții Tribunalul Suceava, Ministerul economiei și finanțelor și Ministerul Justiției B să plătească reclamanților sumele reprezentând drepturile salariale constând în sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din indemnizația de bază brută lunară, în cuantum actualizat cu indicele de inflație până la data plății efective, pentru perioada 11.09.2004 - 28.02.2005 reclamantei, pentru perioada 11.09.2004 - 19.06.2005 reclamantului, pentru perioada 11.09.2004 - 01.10.2005 reclamantei, respectiv pentru perioada 11.09.2004 - 01.02.2007 celorlalți reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art.47 din Legea nr.50 din 1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, doar pentru o cauză de utilitate publică, iar din cuprinsul nr.OG 83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea 50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților și personalului auxiliar de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare. Constatând că există conflict între dispozițiile art. 1 pct. 42 din OG83/2000, care a abrogat art. 47 din Legea 50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului,în temeiul art. 20 alin. 2 din Constituția României s-a dat preponderență și s-a făcut aplicarea acestui din urmă text legal.
Reclamantele, nu au îndeplinit funcții de personal auxiliar de specialitate în cadrul Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc, astfel că acestea nu pot beneficia de sporul prevăzut de actul normativ arătat doar în favoarea magistraților și a personalului auxiliar de specialitate.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul economiei și finanțelor care a reiterat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport de atribuțiile concrete ce îi revin în baza dispozițiilor legii privind finanțele publice.
În drept, cererea de recurs au fost întemeiată pe prevederile art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă.
Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs și reclamanta, fără a arăta motivele pentru care înțelege să critice hotărârea instanței.
Examinând recursurile, prin prisma motivelor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, Curtea constată că recursul declarat de Ministerul economiei și finanțelor este nefondat, iar recursul reclamantei este nul, nefiind motivat.
Cu privire la recursul pârâtului Ministerul economiei și finanțelor se reține că potrivit dispozițiilor art. 19 din Legea - privind finanțele publice, Ministerul economiei și finanțelor coordonează acțiunile ce sunt în responsabilitatea guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume: pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție, iar potrivit art. 3 al. 1 pct. 2 din HG208/2005, ministerul pârât este cel care are ca atribuții elaborarea proiectului bugetului de stat, precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare. În lipsa aprobării rectificării bugetului cu sumele necesare și alimentării cu fonduri a conturilor Ministerului justiției de către Ministerul economiei și finanțelor, cel dintâi ar fi practic în imposibilitate de a achita sumele la care ar fi obligat prin prezenta hotărâre. În situația în care nu ar fi obligat și Ministerul economiei și finanțelor să rectifice bugetul cu sumele necesare reparării prejudiciului suferit de reclamanți, hotărârea judecătorească ar fi lipsită de una dintre cele mai importante funcții ale sale, respectiv puterea executorie.
Cu privire la recursul reclamantei, instanța reține că potrivit art. 303 Cod procedură civilă raportat la art. 80 din Legea nr. 168/1999, recursul se motivează în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.
Decizia a fost comunicată reclamantei la data de 09.07.2007, recursul fiind înaintat prin poștă la data de 18.07.2008, fără a fi motivat. Reclamanta nu a motivat recursul nici ulterior. Potrivit art. 306 Cod procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termen legal.
Cum nu s-au constatat motive de ordine publică care să fie invocate din oficiu,instanța va anula recursul reclamantei pentru nemotivare, respingând ca nefondat recursul pârâtului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de pârâtul Ministerul economiei și finanțelor - prin DGFP S,-, jud. S împotriva sentinței nr. 1214 din 19 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava - Secția civilă, în dosar nr-.
Anulează ca nemotivat recursul declarat de reclamanta.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Pentru grefier plecat în semnează prim grefier
Red.
Jud. fond
ex.2/15.07.2009
Președinte:Andrieș CatrinelJudecători:Andrieș Catrinel, Timofte Cristina, Ciută Oana