Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 945/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 945
Ședința publică din 2 iulie 2009
PREȘEDINTE: Sas Laura
JUDECĂTOR 2: Biciușcă Ovidiu
JUDECĂTOR 3: Timofte Cristina
Grefier - -
Pe rol se află judecarea recursului declarat de pârâtul MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.899din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit reprezentanții pârâtului recurent, reprezentanții pârâților intimați Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava, Ministerul Finanțelor Publice B și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, reclamanții intimați, (), -, precum și intervenientul în nume propriu intimat.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursul în stare de judecată, a rămas în pronunțare asupra acestuia.
După deliberare,
URTEA,
Asupra recursului de față, constată:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava la data de 09.10.2007 și înregistrată sub nr- reclamanții, (, -, precum și prin cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul, la termenul de judecată din data de 5.11.2007, au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării solicitând obligarea pârâților la plata sporului de confidențialitate de 15% începând cu anul 2004 până la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și în continuare, drepturi actualizate în raport cu rata inflației, la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în carnetele de muncă.
În motivarea cererii reclamanții au arătat că judecătorii, funcționarii publici și personalul auxiliar de specialitate care lucrează cu documente clasificate nu beneficiază de spor de confidențialitate, în timp ce alte persoane, de exemplu cei din Ministerul Apărări Naționale, Ordine Publică și siguranță Națională, aparatul de lucru al Guvernului, din cadrul Administrației Președințiale, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, Ministerul Afacerilor Externe, ministerul Integrării Europene, Ministerul Economiei și Comerțului, Consiliul Legislativ, beneficiază de acest spor.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 30 alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002 și art. 3 din nr.OG 19/2006.
În dovedirea acțiunii reclamanții au depus la dosar înscrisuri.
Pârâtul Ministerul Justiției a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
A arătat pârâtul că, dat fiind conținutul concret diferit al atribuțiilor de serviciu ale personalului auxiliar de specialitate față de alte categorii profesionale precum și sistemele diferite de salarizare ale diverselor categorii profesionale, fac să nu poată fi reținută o situație comparabilă între categorii distincte - magistrați, funcționari publici, demnitari, alți salariați.
A invocat totodată ( 89 - 91 dosar fond) prescripția dreptului material la acțiune pentru perioada 16.08.2004 - 28.10.2004 în temeiul art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 și art. 283 alin. 1 lit. c) din Codul muncii.
Pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că față de obiectul litigiului nu poate avea calitatea de pârât în cauză.
Legal citați, ceilalți pârâți nu au formulat întâmpinare în cauză.
Prin sentința civilă nr. 1439/03.12.2007 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Suceavaa respins acțiunea și cererea de intervenție ca nefondate.
Pentru a pronunța această sentință prima instanță a reținut următoarele:
În conformitate cu art.2 alin. 1 din nr.OG137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înțelege "orice deosebire, excludere sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate - precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice".
Potrivit art. 1 alin. 3 din nr.OG137/2000, exercitarea drepturilor enunțate în cuprinsul prezentului articol privește persoane aflate în situații comparabile.
Pentru a aprecia dacă situația personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești este comparabilă cu cea a funcționarilor publici, demnitarilor și a altor salariați care beneficiază de sporul de confidențialitate, sunt relevante în cauză dispozițiile Legii nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, ale Legii nr. 444/2006, ale nr.OG 137/2000, nr.OG 6/2007 și ale Legii nr. 656/2002.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 231alin. 3 din nr.OG 137/2000, art. 15 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, legiuitorul a avut în vedere informații clasificate astfel cum sunt reglementate acestea de Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, ori doar întocmirea unor lucrări sau desfășurarea unor activități cu caracter confidențial, fără a fi vorba de acces la informații clasificate.
Personalul auxiliar de specialitate este subordonat ierarhic conducerii instanței, activitatea acestora constituind un sprijin pentru judecători și procurori în înfăptuirea actului de justiție, conform art. 1 din Legea nr. 567/2004.
Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească stabilește în art. 12 că activitatea de judecată este publică, în afară de cazurile prevăzute de lege.
Astfel, cu excepția deliberării, procesele se desfășoară în fața instanței, în ședință publică, în prezența părților, dar și a oricărei alte persoane străine de litigiu, care dorește să asiste la dezbateri.
Acest principiu, al publicității este reglementat și de art. 126 din Constituție.
Faptul că în unele situații, instanța în aplicarea dispozițiilor art. 121 alin. 2 din Codul d e procedură civilă, dacă dezbaterea publică ar vătăma ordinea sau moralitatea publică sau pe părți, poate dispune ca dezbaterile să se facă în ședință secretă, ori la instanță sun depuse înscrisuri care conțin informații confidențiale, nu justifică acordarea unui spor personalului care ia cunoștință de aceste informații, în condițiile în care respectarea confidențialității este obligatorie în conformitate cu deontologia profesională.
Dacă adăugăm și deosebirile privind atribuțiile de serviciu, ocuparea funcției, cariera profesională, astfel cum sunt reglementate în actele normative menționate, putem conchide că aceste categorii profesionale nu sunt "comparabile" în sensul nr.OG 137/2000, astfel încât nu se pune problema unei discriminări.
În sprijinul acestei argumentări vine și decizia nr. 239 din 05.06.2003 a Curții Constituționale care menționează că în considerarea condițiilor specifice de numire, funcționare și eliberare din funcție dar mai ales a atribuțiilor profund diferite pe care le au anumite categorii de persoane, legiuitorul poate stabili drepturi diferite, drepturi care sunt indisolubil legate de rolul, răspunderea, complexitatea și privațiunile inerente fiecărei funcții în parte și fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalității reglementat de art. 16 din Constituție și de reglementările internaționale.
Împotriva sentinței civile nr. 1439/03.12.2007 pronunțată în dosarul nr- au declarat recurs reclamanții și intervenientul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 888/17.06.2008 pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA în dosarul nr- a fost admis recursul declarat de reclamanți și intervenient, a fost casată sentința civilă nr. 1439/03.12.2007, iar cauza a fost trimisă pentru rejudecare la Tribunalul Suceava instanță la care dosarul a fost reînregistrat sub nr- din data de 18.07.2008.
Ulterior, prin sentința civilă nr. 1358 din 07.07.2008, față de prevederile art. II, pct. 2 din nr.OUG 75/2008, dosarul a declinat spre competentă soluționare Curții de APEL SUCEAVA.
Prin sentința civilă nr. 117 din data de 22.01.2009, având în vedere Decizia nr. 104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. II, pct. 2 din nr.OUG 75/2008, Curtea de APEL SUCEAVAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava pentru competentă soluționare.
La Tribunalul Suceava dosarul a fost reînregistrat sub nr- din 06.03.2009.
Instanța a încuviințat și administrat în cauză proba cu înscrisuri pentru toate părțile.
La termenul de judecată din data de 14.04.2009 instanța de fond a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Prin sentința civilă nr. 899 din 14 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, ca nefondată; admisă excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 16.08.2004 - 08.10.2004 și a intervenientului pentru perioada 16.08.2004 - 18.11.2004 invocată de pârâtul Ministerul Justiției; admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice; respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane care nu are calitate procesuală pasivă; admisă în parte acțiunea; admise în parte cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenient; obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 09.10.2004 - 14.04.2009, precum și în continuare cât timp se mențin condițiile pentru acordarea acestui spor, corespunzător perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanți, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății; obligați pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească intervenientului în interes propriu drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 19.11.2004 - 11.04.2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Totodată au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientului în nume propriu.
Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut următoarele:
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, tribunalul a apreciat că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 27 alin. 3 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările ulterioare, în litigiile în care se invocă discriminarea citarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, prin urmare, față de motivele arătate în cuprinsul acțiunii tribunalul apreciază că reclamanții nu au chemat în judecată Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în calitate de parte ci doar pentru opozabilitatea hotărârii.
În ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată.
Astfel, în susținerea acțiunii reclamanții au solicitat obligarea directă a pârâtului Ministerului Finanțelor Publice la plata către ei a drepturilor salariale invocate.
Față de această susținere, tribunalul a constatat că reclamanții nu se află în raporturi de serviciu (de muncă) cu pârâtul Ministerului Finanțelor Publice, astfel încât nu pot solicita plata drepturilor salariale direct de la acesta întrucât Ministerul Finanțelor Publice nu are calitatea de angajator în ceea ce-i privește.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamanților pentru perioada 16.08.2004 - 08.10.2004 și a intervenientului pentru perioada 16.08.2004 - 18.11.2004 invocată de pârâtul Ministerul Justiției, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată
Astfel, potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege. Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind drepturile accesorii. Orice clauză care se abate de la reglementarea legală a prescripției este nulă.
Totodată, potrivit art. 3 din actul normativ precizat anterior, termenul prescripției este de 3 ani.
De asemenea, potrivit art. 166 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii dreptul la acțiune cu privire la drepturile salariale, precum și cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligațiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate. Termenul de prescripție prevăzut la alin. (1) este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului. În același sens sunt și dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
Or, în cauza de față nu a existat nici un impediment care să le limiteze reclamanților ori intervenientului dreptul de a acționa în justiție pârâții în termenul legal de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune.
În același sens, nu s-a putut reține faptul că în perioada 2003 - 2005 au existat mai multe acte întrerupere a termenului de prescripție prin acte de recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau derivând din plata salariului întrucât nu a fost dovedit în cauză acest aspect.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 73 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, stabilirea drepturilor judecătorilor și procurorilor se face ținându-se seama de locul și rolul justiției în statul de drept, de răspunderea și complexitatea funcției de judecător și procuror, de interdicțiile și incompatibilitățile prevăzute de lege pentru aceste funcții și urmărește garantarea independenței și imparțialității acestora.
Totodată, potrivit art. 99 alin. 1 lit. d) din actul normativ precizat anterior, raportat la art. 16 alin. 1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților, judecătorilor le incumbă obligația de păstra confidențialitatea lucrărilor care au acest caracter.
De asemenea, potrivit art. 111 alin. 2 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile legale privind obligațiile, interdicțiile și incompatibilitățile judecătorilor și procurorilor se aplică și asistenților judiciari, iar potrivit art. 113 alin.1 din actul normativ anterior precizat asistenților judiciari li se aplică dispozițiile legale privind abaterile și sancțiunile disciplinare, precum și motivele de eliberare din funcție prevăzute de lege pentru judecători și procurori.
Astfel, prin dispozițiile art. 99 lit. d din Legea nr. 303/2004 și art. 3 și 4 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, raportat la art. 16 din Codul d eontologic, personalul din unitățile de justiție are obligația profesională imperativă, specială și specifică de confidențialitate, în cadrul executării raporturilor de muncă.
Prin însăși natura sa, activitatea judiciară desfășurată de această categorie de personal implică administrarea sau contactul cu informații confidențiale, constând în date privind arestări, interceptări ale convorbirilor telefonice, martori sub acoperire, protecția victimelor, date cu caracter personal ale justițiabililor și a colegilor de serviciu (art. 2 alin. 4 și alin. 5 din Legea nr. 677/2001), sesizările adresate organelor statului (art. 18 lit. c din Legea nr. 108/1999), veniturile salariale, protecția minorilor, secretul bancar, secretul economic, drepturile de proprietate intelectuală.
Obligația de confidențialitate și corelativ recunoașterea unui spor (drept salarial) a fost recunoscută și personalului ce lucrează în cadrul unităților bugetare (art. 13 din nr.OUG 57/2000, art. 30 alin. 3 din nr.OG 147/2000, art. 13 alin. 1 din nr.OUG 123/2003, art. 15 alin. 1 din nr.OG 6/2007, art. 20 alin. 3 din Legea nr. 656/2002, art. 15 din nr.OG 64/2006, art. 13 din nr.OG 10/2007, art. 12 din Legea 53/1991, art. 8 din nr.OUG 111/1999, art. 9 alin. 4 din nr.OG65/1998, art. 23 lit. m din Legea 319/2003, art. 10 alin. 3 din Legea 274/2004).
Așadar, toate persoanele din cadrul unităților bugetare, inclusiv reclamanții, sunt parte a unui raport juridic (atipic) de muncă, generat de Codul muncii, fiind supuși obligației de fidelitate, așa cum prevăd dispozițiile art.295, art.1 alin. 1 din Codul muncii, contractele colective și individuale de muncă, cât și Regulamentele de organizare și funcționare ale instanțelor judecătorești și parchetelor.
Obligația și prestația de confidențialitate reprezintă cauza juridică expresă și indiscutabilă a obligației sinalagmatice și a contraprestației angajatorului (a organizației) de a plăti salariaților sporul de confidențialitate.
Ca un corolar al argumentărilor prezentate, Înalta Curte de Casație și Justiție, urmare a recursului în interesul legii promovat de Parchetul de pe lângă instanța supremă a pronunțat decizia nr.46 din 15.12.2008 prin care a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă statuând că "în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art.16 alin.1 și 2 din Codul d eontologic al magistraților și art.78 alin.1 din Legea nr.567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, modificată și completată, raportat la art.9 din Codul d eontologic al acestora, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar", decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de confidențialitate solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar prin neacordarea acestui drept bănesc reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Actualizarea la indicele de inflație se justifică prin necesitatea unei corelații a salariului real cu salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
Față de considerentele arătate, tribunalul a admis în parte acțiunea principală și a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 09.10.2004 - 14.04.2009, precum și în continuare cât timp se mențin condițiile pentru acordarea acestui spor, corespunzător perioadei lucrate de fiecare dintre reclamanți, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
De asemenea, a obligat pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA și Tribunalul Suceava să plătească intervenientului în interes propriu drepturile salariale reprezentând sporul de confidențialitate în procent de 15% din salariul de bază brut lunar pentru perioada 19.11.2004 - 11.04.2005, actualizate în raport cu indicele de inflație la data plății.
Totodată, față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă pârâții angajatori au fost obligați să efectueze cuvenitele mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și intervenientului în nume propriu.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților motivat de faptul că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.
A arătat recurentul că nu există nici un act normativ în vigoare care să prevadă ori să garanteze dreptul la sporul de confidențialitate pentru personalul din sistemul justiției iar instanța de fond trebuia să aibă în vedere și deciziile Curții Constituționale nr. 818, 819, 820 din 3 iulie 2008; nr. 1325 din 4 decembrie 2008 care de asemenea sunt obligatorii, să aplice și să interpreteze strict actele normative care reglementează salarizarea personalului în cauză.
În drept cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 din Codul d e procedură civilă și art. 312 alin. 3 din același act normativ.
Intimații, legal citați nu au formulat întâmpinare.
Examinând actele și lucrările dosarului, asupra cererii de recurs, instanța reține următoarele:
Prin decizia nr. 46 din 15 decembrie 2008 pronunțată în dosar nr. 27/2008 Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 99 alin. 1 lit. d din Legea nr. 303/2004, raportat la art. 16 alin. 1, 2 din Codul d eontologic al magistraților și art. 78 alin. 1 din Legea nr. 567/2004, privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, raportat la art. 9 din Codul d eontologic al acestora, că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de confidențialitate de 15% calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar.
Este adevărat că prin decizia nr. 838 din 27 mai 2009 Curtea Constituțională a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între autoritatea judecătorească, pe de o parte, și Parlamentul României și Guvernul României, pe de altă parte.
atribuțiilor prevăzute de art. 146 lit. e din Constituție cu efectuarea de către Curtea Constituțională a unui control de legalitate/constituționalitate asupra hotărârilor judecătorești, transformând Curtea într-o instanță de control judiciar, ar echivala cu o deturnare a dispozițiilor constituționale privind soluționarea conflictelor juridice și o încălcare flagrantă a competențelor Curții Constituționale.
Însăși Curtea Constituțională arată în cuprinsul deciziei mai sus menționate că această decizie pronunțată în soluționarea conflictelor de natură constituțională nu produce nici un efect cu privire la valabilitatea deciziilor deja pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în exercitarea atribuțiilor consacrate de art. 329 din Codul d e procedură civilă.
Curtea a statuat și cu alte ocazii că, potrivit competențelor sale care sunt expres și limitativ prevăzute de art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992, nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea sunt lipsite de efecte juridice (decizia nr. 988 din 1 octombrie 2008).
Art. 329 alin. 3 din Codul d e procedură civilă prevede că dezlegarea dată problemelor de drept judecate, prin intermediul deciziilor pronunțate în interesul legii, este obligatorie pentru instanță.
Față de aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul d e procedură civilă și al dispozițiilor legale mai sus arătate, urmează ca instanța să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtulMINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR, cu sediul în municipiul B,-, sector 5, prin reprezentanții săi legali, împotriva sentinței nr.899din14 aprilie 2009pronunțată de Tribunalul Suceava - secția civilă, în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Jud. fond
Tehnored.
Ex. 2 / 9.07.2009
Președinte:Sas LauraJudecători:Sas Laura, Biciușcă Ovidiu, Timofte Cristina
