Drepturi salariale ale personalului din justiție. Decizia 982/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi salariale -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 982
Ședința publică din 07 iulie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier C -
Pe rol judecarea recursurilor declarat de pârâții Ministerul Finanțelor B - Direcția Generală a Finanțelor Publice S,-, județul S și Ministerul Justiției și Libertăților B, sector 5,-, împotriva sentinței nr. 537 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâții recurenți Ministerul Finanțelor B - Direcția Generală a Finanțelor Publice S și Ministerul Justiției și Libertăților, pârâții intimați Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Tribunalul Suceava, și reclamanții intimați,.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând recursurile în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin acțiunea adresată Curții de APEL SUCEAVA înregistrată sub nr-, din 10.07.2008, reclamanții, au solicitat în contradictoriu cu pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI B, TRIBUNALUL SUCEAVA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA, MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR B, obligarea primilor trei pârâți la plata sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 50% calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 1 octombrie 2000 - 01.09. 2004, în sume actualizate în funcție de rata inflației și înscrierea în carnetele de muncă a mențiunilor corespunzătoare acestor drepturi salariale, precum și obligarea pârâtului Ministerul Economiei și Finanțelor la alocarea sumelor necesare pentru plata drepturilor salariale solicitate.
Motivând acțiunea, reclamanții au arătat că au calitatea de judecători la Tribunalul Suceava, reclamanta, în prezent având calitatea de judecător la Curtea de APEL SUCEAVA iar potrivit art.47 din Legea nr. 50/1996 în forma republicată în Monitorul Oficial nr. 563 din 18 noiembrie 1999,au beneficiat de sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar.
Acest text a fost abrogat însă în mod nelegal și abuziv, întrucât prin Legea nr. 125/2000 (art. 1, lit. Q pct. 1), Guvernul României a fost abilitat doar să modifice și să completeze Legea nr. 50/1996.
Au fost enunțate dispozițiile art. 114 alin. 1 și art. 53 din Constituție privind abilitatea Guvernului de a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul unor legi organice, respectiv cele privind restrângerea unor drepturi sau libertăți, precum și dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
S-a mai susținut că prin sentința civilă nr. 1556/2007, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr- acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de APEL SUCEAVA, Tribunalul Suceava și Ministerul Economiei și Finanțelor, le-a fost admisă, pârâții fiind obligați la plata drepturilor salariale constând în sporul de 50% pentru risc și suprasolicitare pentru perioada 01.11.2006 - 01.02.2007, actualizat în funcție de rata inflației până la plata efectivă, sentință rămasă irevocabilă prin decizia Curții de APEL SUCEAVA.
Prin decizia nr.21 din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, instanța supremă a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar, și după intrarea în vigoare a Ordonanței Guvernului nr. 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Reclamanții au evocat considerentele deciziei susmenționate, astfel cum au fost publicate în Monitorul Oficial nr. 444 din 13.06.2008, obligatorie conform dispozițiilor art. 329 alin. 2 Cod procedură civilă.
Cât privește eventuala prescripție a dreptului la acțiune pentru perioada specificată, reclamanții au evocat dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, conform căruia termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale, text ce se coroborează cu dispozițiile art. 16 alin. 1 lit. c și art. 17 din Decretul nr. 167/1958 care stabilește că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, exemplificând în acest sens nr.HG 232/2005 privind aprobarea strategiei de reforme în sistemul judiciar pentru anii 2005-2007 Planului de acțiuni pentru anii 2005 - 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 273/2005, prin care s- stabilit scadența de plată în luna decembrie 2005 pentru plata drepturilor salariale restante și a celor datorate ca urmare a unei politici salariale discriminatorii, angajamentul privind încheierea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană, precum și decizia nr. XXI din 10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În drept, acțiunea a fost motivată pe dispozițiile art. 47 din Legea nr. 50/2006, astfel cum au fost interpretate prin decizia XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dispozițiile Codului muncii aprobat prin Legea nr. 53/2003, art. 11,20, 53 și 148 din Constituție dar și reglementările internaționale, respectiv art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Justiției a invocat excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocând dispozițiile art. 1 și 7 din Decretul nr. 167/1958 și prevederile art. 283 alin. 1 lit. c din Legea nr. 53/2003 potrivit căruia cererile în materia conflictelor de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat. Au fost evocate dispozițiile deciziei nr. XXI/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, pârâtul susținând și faptul că nu se justifică acordarea actualizării sau a dobânzilor legale față de dispozițiile art. 1088 Cod civil.
Prin întâmpinarea formulată, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, precum și excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că în cauză calitatea de ordonator principal de credite aparține Ministerului Justiției, iar raportul juridic dedus judecății este unul tipic de dreptul muncii, în conținutul căruia intră drepturi și obligații numai între angajator și angajat.
Cât privește cererea de obligare a Ministerului Economiei și Finanțelor la alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, a susținut că atribuția de a iniția un proiect de rectificare bugetară aparține ordonatorului principal de credite, invocând dispozițiile nr.OG 22/2002.
Prin încheierea nr.49 din data de 22.01.2009, având în vedere Decizia nr.104/20.01.2009 a Curții Constituționale prin care au fost declarate neconstituționale dispozițiile art. II, pct.2 din nr.OUG75/2008, Curtea de APEL SUCEAVAa declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, instanță pe rolul căreia dosarul a fost înregistrat sub nr- din data de 29.01.2009.
Prin sentința civilă nr.537 din 17 martie 2009, Tribunalul Suceavaa respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Justiției,precum și excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, ca nefondate.
admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâții MINISTERUL JUSTIȚIEI, TRIBUNALUL SUCEAVA și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL SUCEAVA, să le plătească sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% prevăzut de art. 47 din Legea nr. 50/1996, calculat la salariul de bază brut lunar pentru perioada 01.10.2000- 01.09.2004, reactualizat cu indicele de inflație la data plății efective și să efectueze mențiunile corespunzătoare în carnetele de muncă.
Totodată, a obligat pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor să aloce sumele necesare efectuării plăților.
Pentru a hotărî astfel tribunalul a reținut că potrivit art. 47 din Legea 50/1996, republicată, "pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar", dar prin art. 1 pct. 42 din OG nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii 50/1996, art. 47 din Legea nr. 50/1996 a fost abrogat expres.
Prin decizia nr. XXI din 10 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea, alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000 aprobată prin Legea nr. 334/2001.
Pentru ca prescripția să-și producă efectul sancționator extinctiv, este necesar ca pentru titularul dreptului la acțiune să existe, pe lângă voința de a acționa și posibilitatea reală de a acționa, adică de a se adresa organului competent pentru protecția dreptului său.
Dacă pe timpul cât durează împrejurarea care îl împiedică pe titularul dreptului la acțiune să acționeze prescripția nu ar fi oprită, adică suspendată, s-ar ajunge la situația în care titularul dreptului la acțiune să i se aplice efectul extinctiv, fără a i se imputa posibilitatea ori neglijența în a acționa, într-o asemenea situație prescripția ar fi deturnată de la finalitatea sa, nemaiavând caracter real.
În condițiile în care prin art. 1 pct. 42 din OG nr.83/2000 art. 47 din Legea 50/1996 a fost abrogat, nu le poate fi imputată reclamanților pasivitatea ori neglijența în a acționa.
După pronunțarea deciziei în interesul legii reclamanții au avut posibilitatea reală de a acționa, de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi.
Pe de altă parte, câtă vreme prin decizia XXI din 10.03.2008, instanța supremă a constatat și neconstituționalitatea unei norme de abrogare a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei abrogatoare, nu se poate pune problema curgerii prescripției dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Deși pârâtul Ministerul Justiției a invocat dispozițiile art. 283 alin. 1 lit. c din Codul muncii, conform cărora cererile pentru soluționarea unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația conflictelor de muncă având ca obiect plata unor drepturi salariale neacordate, aceste prevederi trebuie coroborate cu dispozițiile art. 166 alin. 2 din Codul muncii, care stabilește expres că termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine o recunoaștere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului dar și cu dispozițiile legislației civile în măsura în care nu sunt incompatibile specificului raporturilor de muncă conform art. 295 din Codul muncii.
S-a mai reținut că, potrivit art. 16 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, prescripția se întrerupe și în cazul în care intervine recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția, efectul întreruperii termenului de prescripție constând, conform art. 17 alin. 1 și 2 din același act normativ în ștergerea prescripției începute înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o și începerea unui nou termen de prescripție.
Ori, în cauză au intervenit mai multe acte de întrerupere a cursului prescripției, prin diferite acte emise de Ministerul Justiției, respectiv prin Ordinul nr. 903/C din 18.03.2003 al Ministrului Justiției s-a constituit Comitetul mixt de soluționare a problemelor de natură salarială a magistraților, Ministerul Justiției efectuând diferite demersuri la Ministerul Finanțelor Publice pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale restante, iar prin Ordinul nr. 3/C din 11.01.2005 același pârât a dispus calcularea și centralizarea sumelor datorate magistraților din cadrul organelor autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii (anexele 1-18 la ordin).
Totodată, s-a constatat că prin nr.HG 232/2005, publicată în nr. 273/2005, act normativ cu putere de lege, producând efecte erga omnes, a fost aprobată Strategia de reformă a sistemului judiciar pe anii 2005 - 2007 și Planul de acțiune pentru implementarea Strategiei de reformă pentru perioada specificată, iar prin Cap. VI pct. 3.2 din anexa 2 s-a stabilit măsura plății drepturilor salariale restante și diminuarea discriminărilor salariale pentru personalul din domeniul autorității judecătorești, inclusiv pentru cei care nu dețineau titluri executorii cu scadența de plată în luna decembrie 2005, măsura preluată și în Angajamentul perfectat cu ocazia încheierii negocierilor de aderare a României la Uniunea Europeană, obligația de plată a drepturilor salariale restante și salarizarea adecvată și nediscriminatorie a magistraților și personalului auxiliar de specialitate constituind o prioritate cuprinsă în planul de acțiune pentru anii 2005-2007.
Referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice prin S, s-a constatat că acest pârât are legitimare procesuală pasivă, întrucât în conformitate cu dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat precum și proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare, astfel încât, față de capătul de cerere pentru alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale, instanțele fiind instituții finanțate de la bugetul de stat conform prevederilor art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepția nu este dată.
În consecință excepția invocată a fost respinsă la fel și celelalte apărări formulate.
Pe fondul cauzei Tribunalul Suceavaa reținut că, acțiunea reclamanților este întemeiată întrucât, potrivit art. 47 din legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din cadrul autorității judecătorești, republicată, cu modificările și completările ulterioare s-a stabilit că pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, atât magistrații cât și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% lunar.
Prin decizia nr. XXI din 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în compunerea Secțiilor Unite, a fost admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța supremă constatând că " în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 50/1996 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, precum și personalul auxiliar de specialitate, au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG 83/2000, aprobată prin Legea nr. 334/2001, decizia instanței supreme fiind obligatorie în raport de prevederile art. 329 alin. 3 Cod procedură civilă.
Prin art. 1 din Protocolul 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, s-a stabilit că "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Drepturilor Omului, iar prin abrogarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Ori, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Actualizarea la indicele de inflație s-a apreciat a fi justificată din necesitatea unei corelații împotriva salariului real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul în care angajatorul datora drepturile salariale pretinse și momentul în care aceste sume vor putea intra efectiv în patrimoniul beneficiarilor, știut fiind că funcția principală a indexării este atenuarea efectelor inflației asupra nivelului de trai.
În temeiul dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 500/2002 și a dispozițiilor art. 131 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor a fost obligat la alocarea fondurilor necesare drepturilor salariale specificate.
De asemenea, față de prevederile Decretului nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, pârâții Tribunalul Suceava și Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava au fost obligați la efectuarea mențiunilor în carnetele de muncă ale fiecărui reclamant cu privire la sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Împotriva aceste sentințe au declarat recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Finanțelor Publice a Județului S și Ministerul Justiției și Libertăților criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice B prin Direcția Finanțelor Publice a Județului Sas usținut că greșit a fost respinsă excepția lipsei calității sale procesuale pasive întrucât în toate legile bugetare anuale (legi care prevăd si autorizează pentru fiecare an bugetar veniturile si cheltuielile bugetare), precum si in legile de rectificare a bugetului statului, este prevăzută obligația pentru ordonatorii de credite de a stabili salariile de bază, criteriile, sumele necesare pentru cheltuielile de personal și de acordare a drepturilor bănești cuvenite.
În speță Ministerul Justiției și Tribunalul Suceava, în calitate de ordonatori de credite au obligația de a stabili cheltuielile de personal ce vor fi cuprinse in legea bugetară, Ministerul Finanțelor Publice neavând nici o răspundere in acest sens, raportul juridic fiind unul tipic de dreptul muncii in conținutul căruia intra drepturi si obligații numai pentru angajator si angajat, Ministerului Finanțelor Publice revenindu-i, potrivit legii, doar obligația de aprobare a statelor astfel întocmite de ordonatorii de credite.
În motivarea recursului, pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților a susținut că sentința civilă recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul d e procedură civilă, întrucât instanța de fond a admis cererea reclamanților cu ignorarea dispozițiilor care reglementează instituția prescripției extinctive a dreptului la acțiune în sens material.
În acest sens au fost invocate prevederile art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, art. 283 alin. 1 lit. c din Legea 53/2003, art. 12 din Decretul 167/1958, Decizia nr. 21/10.03.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție
Analizând recursurile prin prisma motivelor invocate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că sunt nefondate.
Referitor la recursul Ministerului Economiei și Finanțelor se constată că susținerile formulate nu sunt fondate, acest pârât având legitimare procesuală pasivă, întrucât potrivit art.19 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, Ministerul Economiei și Finanțelor elaborează proiectul bugetului de stat, precum și proiectul de rectificare bugetară.
Față de cererea de alocare a fondurilor necesare drepturilor salariale restante, în mod corect s-a respins excepția formulată, dat fiind că, potrivit art.131 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, instanțele sunt instituții finanțate de la bugetul de stat.
Totodată, potrivit OG nr.22/2002 aprobată prin Legea nr.288/2002, modificată prin Legea nr.110/2007, ordonatorii de credite au obligația să dispună toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare pentru plata sumelor stabilite prin titluri executorii, aceste operațiuni putând fi efectuate pe tot parcursul anului.
Referitor la recursul Ministerului Justiției, prin care se invocă prescripția dreptului material la acțiune al reclamanților, raportat la prevederile art. 3 din Decretul nr.167/1958 și ale art. 283 alin.1 lit. c din Codul muncii, curtea constată că în mod corect această excepție a fost respinsă.
Potrivit art.166 alin.2 din Codul muncii, termenul de prescripție este întrerupt în cazul în care intervine recunoașterea din partea debitorului cu privire la drepturile salariale sau cele derivând din plata salariului.
Dispozițiile art.16 alin.1 din Decretul nr.167/1958 prevăd de asemenea că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărei acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căreia curge prescripția.
În speță, actele normative invocate de instanța de fond în motivarea hotărârii atacate considerate ca fiind de natură să întrerupă cursul prescripției se constituie într-o recunoaștere din partea debitorului a drepturilor salariale sau derivând din salariu, așa cum sunt și cele care fac obiectul prezentei cauze.
Totodată, prin decizia nr.21 din 10 martie 2008, ÎCCJ B - Secțiile Unite a constatat neconstituționalitatea normei de abrogare a dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996 și de aplicabilitate în continuare a măsurii abrogate, așa încât pe durata de timp de la abrogarea nelegală și până la constatarea neconstituționalității normei nelegale nu se poate vorbi de curgerea termenului de prescripție a dreptului la acțiune pentru plata drepturilor salariale restante.
Reclamanții nu au dovedit pasivitate și neglijență în a acționa pentru dobândirea drepturilor lor salariale constând în sporul solicitat, posibilitatea reală de a se adresa instanței pentru plata acestor drepturi având-o după pronunțarea deciziei în interesul legii, date în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.47 din Legea nr.50/1996.
Față de cele reținute, nefiind date motive de nelegalitate a sentinței și nici motive de casare de ordine publică, în temeiul art.312 alin.1 Cod proc. civilă, recursurile formulate vor fi respinse, ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE
Respinge recursurile formulate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice B - S și Ministerul Justiției și Libertăților B împotriva sentinței nr. 537 din 17 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 07 iulie 2009.
Președinte, Judecători, Grefier,
Red.
Tehnored.
ex.2/12.07.2009
Jud.fond
Asist.Jud.
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Plăcintă Dochița
