Drepturi salariale (banesti). Decizia 1216/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
DECIZIA NR.1216
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Ioana Țolu Cristina
- -
Grefier -
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2753 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, ambii cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în P,-, județul
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurenta-pârâtă SC SA reprezentată de avocat,din cadrul Baroului P, conform împutericirii avocațiale depusă la dosar, lipsind intimații-reclamanți,.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință,după care,
Se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus prin Serviciul registratură o cerere formulată de apărătorul intimaților reclamanți prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată, întrucât nu se poate prezenta din motive medicale, cerere însoțită de Biletul de externare eliberat de Spitalul Universitar de Urgență
Avocat, pentru recurenta pârâtă arată că nu mai are alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declaraația apărătorului recurentei pârâte,constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat, pentru recurenta pârâtă, având cuvântul în fond solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat,arătând că pachetul financiar plătit reclamanților a fost reglementat conform planului. Astfel prin acordul încheiat în anul 2006 s-a menționat expres să se plătească sumele prevăzute la punctul 4 din Planul social și nu plata cumulativă.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta SC SA B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la plata unei sume reprezentând indemnizația minimă de concediere la care se adaugă despăgubiri reprezentând beneficiul nerealizat calculat în raport cu rata inflației, către fiecare reclamant.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că în calitate de foști salariați ai pârâtei cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, trebuiau să beneficieze de o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă, fiind un drept distinct care nu se confundă și nu se suprapune peste dreptul de a primi plățile compensatorii reglementate de Planul Social care se adaugă la indemnizația minimă de concediere.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar copia cărților de muncă, copia deciziilor de disponibilizare, a cărților de identitate și a contractului colectiv de muncă (CCM) pe anii 2005, 2006.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de faptul că nu există un temei juridic pentru plata cumulativă a sumelor prevăzute în art.50 alin.1 din și a celor prevăzute la pct.4 din Planul Social, întrucât reclamanții dau o interpretare eronată acestor dispoziții, în condițiile în care dispozițiile art.50 din au fost înlocuite, în avantajul reclamanților, cu cele prevăzute la pct.4 din Planul Social și nu s-a urmărit nici un moment aplicarea cumulativă a celor două categorii de măsuri.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.2753 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-a admis acțiunea, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant indemnizația minimă de concediere conform art.50 din CCM 2005 și CCM pe 2006, sume ce urmează a fi reactualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 100 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au fost salariații pârâtei, cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată, iar contractele lor de muncă încetând în temeiul art.65 și 66 din Codul Muncii.
A mai reținut instanța de fond, că potrivit art.50 alin.1 din CCM/2005 salariații care sunt disponibilizați din motive care nu țin de persoana salariatului, trebuie să primească la disponibilizare drept compensație, o indemnizație minimă de concediere în funcție de vechimea în muncă în
4 al acestui text stipulează că prevederile domeniului vizat în prezentul articol, se completează cu prevederile Planului Social însușit de părți.
Planul Social - versiunea finală pe anul 2005 la punctul 4 intitulat " financiare" prevede că în funcție de vechimea în angajații vor primi următoarele pachete și anume la 0,5 - 5 ani vechime - 8 salarii, la 5 - 15 ani vechime - 12 salarii, peste 15 ani vechime - 15 salarii.
A apreciat instanța de fond, că din interpretarea dispozițiilor de mai sus din CCM/2005 și din Planul social pe anul 2005, rezultă că prevederile art.50 alin.4 din CCM se completează cu dispozițiile din Planul Social și nu în sensul că s-ar exclude, după cum a interpretat pârâta.
Astfel, dispozițiile Planului Social nu sunt atât de explicite, după cum susține pârâta, referindu-se doar la dreptul salariaților disponibilizați de a primi -plăți compensatorii, reglementate de Planul Social și nicidecum de a nu se mai acorda o indemnizație minimă de concediere, în condițiile în care alin.4 al art.50 din
CCM/2005, prevede expres că dispozițiile acestui articol se completează cu cele ale Planului Social.
S-a apreciat de instanța de fond, că rezultă așadar, că dreptul de a primi o indemnizație minimă de concediere este un drept salarial distinct, care nu se confundă cu dreptul de a primi plățile compensatorii reglementate de Planul Social, interpretare valabilă pentru dispozițiile din CCM pe anii 2005 și 2006.
Față de aceste considerente, tribunalul a admis acțiunea după cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art.3041Cod procedură civilă și art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
A arătat recurenta, în esență, că prima instanță a pronunțat o hotărâre nelegală ca urmare a interpretării greșite a legii, întrucât dispozițiile art.50 din au fost înlocuite cu cele prevăzute la pct.4 din Planul social ca urmare a negocierilor purtate între și SC SA, sens în care prevederile pct.4 din Planul social au devenit obligatorii pentru ambele părți semnatare.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Examinând soluția prin prisma actelor și lucrărilor de la dosar, a criticilor formulate de recurenți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, Curtea constată următoarele:
Intimații-reclamanți au fost disponibilizați în urma unei concedieri colective, ocazie cu care au beneficiat, așa cum rezultă din acte, de plăți compensatorii conform art.50 din completate cu prevederile Panului social, în funcție de vechimea salariaților.
Aceste plăți au fost stabilite prin planul social negociat între unitate și sindicat în conformitate cu disp. art. 68 și urm. Codul Muncii și care s-a constituit ca o anexă la CCM.
Este adevărat că, la acea dată, respectiv luna noiembrie 2005, în CCM la art. 50 era prevăzut dreptul salariaților concediați din motive neimputabile la o indemnizație minimă de concediere calculată în raport cu vechimea în muncă.
Referitor la această indemnizație în CCM pe anul 2007 s-a prevăzut că aceasta se acordă numai în cazul concedierilor individuale, pentru ca în anul următor să se stabilească și faptul că nu este posibil cumulul între plățile compensatorii și indemnizația minimă de concediere.
Curtea reține că reclamanții nu puteau fi despăgubiți de două ori pentru același fapt, respectiv aceștia nu puteau primi două tipuri de plăți compensatorii la data disponibilizării, fiind evident faptul că dispozițiile privind plățile compensatorii din planul social, mult mai favorabile recurenților, au luat locul dispozițiilor art. 50 din CCM care aveau valoare de principiu și se aplicau în toate situațiile în care contractul individual de muncă înceta din motive neimputabile salariatului, indiferent că era vorba de o concediere individuală sau colectivă.
În mod eronat prima instanță a apreciat că dreptul de a primi o indemnizație minimă de concediere este un drept salarial distinct care nu se confundă cu dreptul de a beneficiat de plățile compensatorii reglementate de Planul social întrucât în măsura în care negocierea dintre patronat și sindicat, obligatorie în cazul concedierilor colective, ar fi avut în vedere cumulul celor două tipuri de despăgubiri, acest lucru ar fi fost expres prevăzut în planul social.
Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât planul social a fost considerat de părți și cu valoare de act adițional la contractul colectiv de muncă.
Așa fiind recursul se privește ca fiind fondat sens în care în conformitate cu art.312 Cod procedură civilă urmează să îl admită, să modifice în tot sentința și pe fond să respingă acțiunea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr.239, sector 1, împotriva sentinței civile nr.2753 din 31 octombrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, ambii cu domiciliul ales la Cabinet Avocat, cu sediul în P,-, județul P și în consecință:
Modifică în tot sentința și, pe fond, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Ioana Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored./
3 ex./02.07.2009
dosar fond-- Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de date cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Ioana Țolu Cristina
