Drepturi bănești. Jurisprudență. Decizia 1219/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA nr.1219
Ședința publică din data de 3 iunie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Ioana Țolu Cristina
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâta SC SA cu sediul în B, sector 1, Calea nr. 239, împotriva sentinței civile nr. 3179 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, reprezentați de avocat, cu domiciliul ales în comuna, nr. 772, județul
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-pârâtă SC SA, reprezentată de avocat din cadrul Baroului P, conform împuternicirii avocațiale depusă la dosar și intimații-reclamanți, reprezentați de avocat, din cadrul Baroului P, potrivit împuternicirii avocațiale.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință,după care,
Apărătorii recurentei pârâte și a intimaților reclamanți arată că nu mai au alte cereri de formulat și solicită cuvântul în fond.
Instanța ia act de declarația apărătorilor părților,constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond.
Avocat,pentru recurenta pârâtă solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii pretenției privind obligarea recurentei pârâte la plata primelor de aprovizionare toamnă-iarnă ca neîntemeiată. Depune la dosar concluzii scrise.
Avocat pentru intimații reclamanți solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta SC SA, arătând că nu s-a făcut dovada introducerii în salariu a suplimentului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la nr- pe rolul Tribunalului Prahova, reclamanții, au chemat în judecată pe pârâta SC. SA, solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să fie obligată pârâta la plata către fiecare reclamant drepturilor salariale reprezentând contravaloarea aprovizionării de toamnă - iarnă în cuantum de un salariu minim brut pe ramură,
conform prevederilor art.176 din Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 ce vor fi reactualizate cu indicele de inflație, precum și la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea acțiunii reclamanții au arătat că pentru perioada solicitată au avut calitatea de salariați ai pârâtei, conform mențiunilor din carnetele de muncă.
In dovedirea acțiunii aceștia au arătat că înțeleg să se folosească de proba cu înscrisurile pe care le-au anexat, respectiv: copiile cărților de muncă, copii extras din CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anul 2006, actul adițional înregistrat la sub nr.397 din 12.02.2007, copia sentinței civile nr.6551/2008 pronunțată de Tribunalul Gorj.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea pretențiilor ca neîntemeiate și a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune motivat de faptul că pentru plata altor drepturi decât cele salariale termenul de prescripției este de 6 luni și începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.
S-a mai invocat și excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe considerentul că nu există o creanță certă, lichidă și exigibilă, astfel că reclamanții nu sunt creditori în raporturile obligaționale și pe cale de consecință nu au calitate procesuală pasivă în cauză.
Ulterior, reclamanții au precizat acțiunea în sensul că au arătat sumele solicitate de fiecare reclamant.
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr.3179 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, s-au respins excepțiile lipsei calității procesuale active și excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârâtă, s-a dmis acțiunea precizată, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant suplimentările salariale reprezentând aprovizionarea toamnă-iarnă conform art.176 din CCM la nivel de ramură pentru anii 2005-2007 calculata la nivelul salariului minim pe ramură pentru fiecare an, respectiv 1628 lei pentru fiecare, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective, a fost obligată pârâta să plătească fiecărui reclamant câte 200 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință. Instanța de fond a reținut că în conformitate cu înscrierile carnetelor de muncă depuse la dosarul cauzei, reclamanții au avut pentru perioada menționată calitatea de salariați la SA
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților, instanța de fond a reținut că reclamanții sunt părți în contractele colective de muncă pe care și-au întemeiat acțiunea și au calitatea de creditori chiar în ipoteza în care nu ar indica exact cuantumul sumelor din moment ce există criterii clare în raport de care pretențiile pot fi stabilite, în speță solicitându-se cuantumul de un salariu minim pe ramură pentru perioada 2005-2007, astfel că urmează să respingă excepția, cu atât mai mult cu cât chiar pârâta se contrazice întrucât a susținut printre altele că drepturile respective au fost incluse în salariu, ceea ce înseamnă că recunoaște implicit calitatea lor de reclamanți.
Instanța de fond a respins și excepția prescripției dreptului la acțiune, având în vedere că termenul este de 3 ani și nu de 6 luni, fiind aplicabile disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul muncii, conform cărora termenul de prescripție este de 3 ani, fiind vorba de drepturi de natură salarială.
S-a mai reținut de instanța de fond că, Contractul Colectiv de Muncă la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze pe anii 2005, 2006, 2007 la art.176 prevede în mod expres "Cu ocazia unor evenimente anuale, Paști, Ziua meseriei, C precum și în luna octombrie pentru aprovizionarea de toamnă-iarnă, salariații vor beneficia de câte o suplimentare a drepturilor salariale, sub forma unui adaos, în sumă fixă.
Fiecare din adaosurile de mai sus va avea un cuantum minim de un salariu minim pe ramură, stabilit conform prevederilor prezentului contract. "
In consecință, instanța de fond a apreciat că din actele și lucrările dosarului a rezultat că reclamanții, deși erau îndreptățiți la plata acestor drepturi salariale, nu au primit aceste sume reprezentând aprovizionarea de toamnă iarnă conform prevederilor CCM la nivelul ramurii energie electrică, termică, petrol și gaze.
Mai mult decât atât, potrivit art. 243 din Codul muncii executarea contractului colectiv de muncă este obligatorie pentru părți.
Neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul colectiv de muncă atrage răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Față de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța de fond a considerat că, pârâta nu a respectat prevederile disp. art.176 alin. 1 și 2 din contractul colectiv de muncă la nivel de ramură energie electrică, termică, petrol și gaze, respectiv acordarea unei suplimentări a drepturilor salariale, sub forma unui adaos în sumă fixă, în cuantum de un salariu minim pe ramură.
În consecință, instanța de fond a admis acțiunea precizată așa cum s-a arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta, criticând-o ca netemeinică și nelegală.
Pârâta susține că soluția este netemeinică și nelegală în sensul că în mod greșit instanța de fond nu a reținut excepția de prematuritate a acțiunii, deoarece sumele ce trebuiau achitate cu titlu de primă puteau fi plătite numai în condițiile negocierilor cu sindicatele care urmau să aibă loc cu 15 zile calendaristice anterior celor două evenimente și așa cum s-a dovedit aceste negocieri nu au avut loc.
Cea de-a doua critică a recursului se referă la greșita respingere a excepției de prescripție a acțiunii, motivat de faptul că, fiind vorba de drepturi prevăzute de CCM în cauză este incident termenul de prescripție de 6 luni prev. de art. 283 alin. 1 lit. e Codul muncii.
Un alt motiv de recurs se referă la faptul că acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, deoarece sumele pretinse de reclamanți au fost deja încasate ca urmare a includerii acestor prime în salariu.
Sub acest aspect, recurenta arată că potrivit art. 9 CCM interpretarea clauzelor acestui contract se face prin consens, iar potrivit art.10 soluționarea problemelor ivite privind executarea contractului revine unei Comisii paritare, organ care a confirmat includerea în salariu a primelor solicitate prin acțiune.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința atacată și motivele de recurs, curtea va constata că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.176 alin.1 și 2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de energie electrică, termică, petrol și gaze (denumit în continuare ) precum și art.168 alin.1,2 din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Unitate pe anul 1997( denumit ) reprezentanții părților contractante au convenit ca anual, cu ocazia unor evenimente: Paști, Ziua, C precum și în luna octombrie (pentru aprovizionarea de toamnă) salariații să beneficieze de câte o suplimentare a drepturilor salariale al căror cuantum minim să fie de un salariu minim pe -RA, iar în conformitate cu art.168 alin.3 din același contract, începând cu 1 iunie 1997 suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă să fie introdusă în salariul de bază, după un mod de calcul ce va face obiectul unui act adițional la contract.
Respectând aceste clauze contractuale, în anul 1997 angajatorul a plătit salariaților suma de 440.000 lei brut reprezentând suplimentarea salarială prevăzută în contract, astfel cum rezultă din adresa nr.2328/8 octombrie 1997.
Prin această adresă semnată de reprezentanții Patronatului și s-a convenit ca includerea acestui drept în salariul de bază să se facă începând cu data de 1 ianuarie 1998, după un mod concret de calcul ce va fi negociat odată cu indexarea salariilor pentru trimestrul IV.
Curtea mai reține că prin adresa comună (telex) nr.2412/29.05.1998 emisă de SN SA pentru mai multe dintre sucursalele sale între care și recurenta pârâtă pe de o parte și pe de alta, s-a stabilit ca prima anuală de aprovizionare pentru toamnă să fie inclusă în salariu sub formă de cotă procentuală începând cu data de 1 martie 1998, astfel: salarii brute de bază până la 1.000.000 lei-10%; salarii brute de bază între 1.000.000-2.000.000 lei-7% și salarii peste 2.000.000 lei-5%.
În pe anul 1998 la art.168 alin.2 există mențiunea expresă că suplimentarea salarială pentru aprovizionarea de toamnă a fost introdusă în salariul de bază, conform telex 2412/1998 alături de o indexare salarială de 5% de care au beneficiat toți salariații, în temeiul nr.208/31.03.1998.
Și în contractele colective de muncă la nivel de unitate aferente anilor 1999-2002 dreptul salarial suplimentar pentru aprovizionarea de toamnă este prevăzut în aceeași termeni de mai sus, iar ulterior anului 2002, deși reglementarea nu mai este stipulată, nu s-a susținut și nici nu s-a probat că nu ar mai fi fost plătit, fiindcă salariile angajaților nu au fost diminuate cu cotele procentuale arătate expres în cele două adrese semnate și însușite de părțile contractante, așa cum au fost analizate în cele ce preced.
În concluzie, există dovada includerii acestui drept în salariile brute de bază ale angajaților, prin efectul menținerii lui în salariul brut de bază, până în prezent, astfel că acțiunea prin care același drept salarial este revendicat din nou pentru anii 2005, 2006 și 2007, trebuie respinsă.
Drept consecință, recursul declarat în cauză urmează a fi admis în temeiul art.312 cod pr.civ. se va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge și capătul de cerere privind aprovizionarea de toamnă iarnă, ca neîntemeiat.
Curtea va menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECI D E:
Admite recursul declarat de pârâta SC SA, cu sediul în B, Calea nr. 239, sector 1, împotriva sentinței civile nr. 3179 din 12 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, reprezentați de avocat, cu domiciliul ales în comuna, nr. 772, județul P și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 3 iunie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Cristina Ioana Țolu Cristina
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
3 ex./15.06.2009
dosar fond-- Tribunalul Prahova
judecători fond-
-
operator de ate cu caracter personal
număr notificare 3120/2006
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Cristina Ioana Țolu Cristina