Drepturi salariale (banesti). Decizia 1339/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1339
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Traian Logojan
JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
-- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1639 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M, str. -. - nr. 2, județul P, și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1,--3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursul este motivat în termen și scutit de plata taxei de timbru.
Curtea, având în vedere că recurentul-pârât a solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr- reclamanții -, și - au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Statul Român- reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării ca prin hotărârea ce va pronunța, sa fie obligați pârâții la acordarea creșterilor salariale prevăzute de OG 10/2007, respectiv 5% începând cu data de 01.01.2007 fata de nivelul din luna decembrie 2006; 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007; cu 11% începând cu data de 01.10.2007 față de nivelul din luna septembrie 2007, actualizarea acestor sume cu indicele de inflație de la data nașterii dreptului la despăgubire - 01.01.2007- și până în momentul efectuării plătii drepturilor salariale revendicate ca urmare a discriminării, plata dobânzilor legale calculate conform art.3 al.3 din OG nr.9/2000 si efectuarea mențiunilor referitoare la majorările salariale în carnetele de muncă.
În motivarea acțiunii se arată că prin acte normative, au fost prevăzute creșteri salariale ale diferitelor categorii profesionale din sectorul bugetar, excepție făcând judecătorii și procurorii.
Precizează reclamanții că în acest fel, s-a creat un caz de discriminare care poate fi înlăturat chiar prin acordarea creșterilor salariale în cauza și celor doua categorii care au fost exceptate.
În drept, reclamanții și-au întemeiat pretențiile pe disp. art. OG nr.137/2000 privind discriminarea, art.1-4 din OG nr.10/2007, art.1 din OG nr.16/2007, art.2 al.2 din OG nr.27/2007, prevederile Protocolului nr.12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului si prevederile Constituției României ce reglementează egalitatea în drepturi, egalitatea la tratament și nediscriminarea.
În temeiul art.115 pr.civ. pârâtul Ministerul Economiei si Finanțelor () - prin P, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând ca nu trebuie confundat cu Statul R si cu bugetul de stat, fiind doar ordonator principal de credite.
La rândul său si paratul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție () a depus întâmpinare prin care a invocat excepția de necompetenta materiala a instanței de judecata si declinarea competentei materiale de soluționare a cauzei, in favoarea Judecătoriei Ploiești.
Totodată, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ a solicitat introducerea in cauza a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI - în calitate de ordonator secundar de credite.
Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor ca inadmisibila întrucât acestea nu fac parte din categoria personalului contractual din sectorul de demnitate publica la care ordonanțele de creșteri salariale fac trimitere.
După examinarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința nr. 1639 din 14 decembrie 2007 admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice invocată de P prin întâmpinare si a respins acțiunea față de aceasta.
Totodată, a respins excepția necompetentei materiale a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a admis cererea de introducere în cauză în calitate de pârât a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, ca ordonator secundar de credite formulata de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ.
De asemenea, a admis în parte, acțiunea și a obligat pârâții să calculeze si să plătească fiecărui reclamant sumele aferente creșterii salariale cu 5% începând cu 01.01.2007 în raport cu salariul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 în raport cu salariul din luna martie 2007 si cu 11% începând cu 01.10.2007 în raport cu salariul din luna septembrie 2007, sumele urmând a fi indexate conform indicelui de inflație, începând cu 01.01.2007 și până în momentul efectuării plății.
S-a dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de munca ale reclamanților și s-a respins ca fiind neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata de dobânzi legale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive a MEF invocata de DGFP P prin întâmpinare, instanța a apreciat că acesta nu poate avea calitatea de coordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care, la rândul lor, sunt ordonatori principali de credite - cum este cazul Ministerului Public - și nu repartizează sume de la buget acestora, acestea fiind alocate conform destinațiilor bugetare, în conformitate cu legea bugetului de stat.
Totodată, se apreciază că împrejurarea conform căreia ordonatorul principal de credite, în speță, Ministerul, nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamantelor, nu poate conduce la obligarea MEF la plata unor sume de bani aferente unor raporturi de munca, Guvernul fiind cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare si repartizarea către ordonatorii principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite in conformitate cu legea bugetara anuala.
Referitor la excepția de necompetenta materiala a instanței de judecată invocată prin întâmpinare de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, instanța a respins-o motivat de faptul ca reclamanții au solicitat instanței satisfacerea unor pretenții pecuniare, acțiunea constituindu-se într-un litigiu de muncă în care părți nu pot fi, potrivit art.282 din muncii, decât salariații, angajații, sindicatele si patronatul, precum si alte persoane juridice sau fizice ce au aceasta vocație în temeiul legilor speciale sau ale Codului d e procedura civila.
De asemenea, având în vedere ca reclamanții sunt procurori la Parchetul de pe lângă Judecătoria V de M, iar atributul privind elaborarea proiectului de buget pentru parchetele de pe lângă tribunale și parchetele de pe lângă judecătorii, revine parchetelor de pe lângă curțile de apel, potrivit art.132 al.1 din Legea nr.304 /2004 republicata si modificata, privind organizarea judiciara, va fi admisa cererea formulata de Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ de introducere in cauza, in calitate de parat, a Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, in calitate de ordonator secundar de credite.
În ceea ce privește fondul cauzei, tribunalul reține ca art.155 din Legea nr.53/2003, act normativ aplicabil si reclamanților, prevede ca noțiunea de "salariu" cuprinde salariul de baza, indemnizațiile, sporurile, precum si alte adaosuri.
Dreptul la salariu este, în accepțiunea Codului muncii, Constituției României, un drept fundamental si principalul drept al salariatului, noțiune generica în cadrul căreia, cu delimitările de vigoare sunt incluși și reclamanții.
Salariul, indemnizația, în speță dedusa judecații, se impune a fi luat in considerare alături de sporurile si adaosurile statuate de legiuitor pentru a nu se ajunge astfel la golirea de sens a acestei noțiuni.
Față de acest aspect, relativ la cererea introductiva de instanța, tribunalul retine ca prin Ordonanța de Guvern nr.10/2007, au fost stipulate creșteri salariale ce se vor acorda pe parcursul anului 2007 personalului bugetar si celui care ocupa funcții de demnitate publică.
Conform art.1, salariile de baza ale categoriilor menționate, se majorează în 3 etape, după cum urmează: cu 5% începând cu 01.01.2007 față de nivelul din luna decembrie 2006, cu 2% începând cu data de 01.04.2007 față de nivelul din luna martie 2007 si cu 11% începând cu 01.10.2007 fata de nivelul din luna septembrie 2007.
Aceste creșteri salariale nu au fost acordate si judecătorilor, motivându-se, printre altele si prin aceea ca aceasta categorie profesionala a beneficiat de măriri salariale substanțiale pe parcursul anilor 2006-2007.
Aceasta apărare nu poate fi primita de vreme ce creșterile salariale prevăzute de.nr.10/2007 se acorda si persoanelor care ocupa funcții de demnitate publică în aceasta categorie intrând, după cum riguros se arată în întâmpinarea depusă de Ministerul Justiției, menționate de anexa nr.II pct.11-13 din Legea nr.154/1998.
Pe de alta parte, unul din principiile fundamentale ale dreptului muncii este si cel al nediscriminării, stipulat de disp.art.5 din cod, in raport cu care, în cadrul relațiilor de muncă funcționează principiul egalității de tratament față de toți salariații si angajatorii.
În aceeași ordine de idei, tribunalul retine ca potrivit art.2 al.1 din OG.nr.137/2000 astfel cum a fost completata si modificata, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe baza de orice criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării în condiții de egalitate, a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social si eventual sau in orice alte domenii ale vieții publice.
Conform al.2 al aceluiași text de lege sunt discriminatorii prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane fata de altele, în afara cazului in care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate si necesare.
Din examinarea textului legal (OG 10/2007) precum și a apărărilor formulate în cauză de către pârâți, tribunalul nu a reținut invocarea în speță dedusa judecații sau dovedirea existentei vreunui scop legitim care sa conducă la înlăturarea categoriei reclamanților de la beneficiul creșterilor salariale prev.de art.1 lit.a,b si c din OG.nr.10/2007.
Așa fiind, instanța a apreciat ca discriminatorie prevederea legala prin care se acorda creșteri salariale doar anumitor categorii de personal din sectorul bugetar si persoanelor care ocupa funcții de demnitate publica.
La cele menționate anterior, se adaugă și faptul ca disp.art.4 si art.16 din Constituția României, consacra principiul egalității intre cetățeni prin excluderea privilegiilor si a discriminării, iar in raport de art.20 din legea fundamentala, art.23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului care face parte din dreptul intern, statuează ca tuturor salariaților care prestează o munca, le este recunoscut dreptul la plata egala pentru munca egala.
aplicabile în speță sunt si disp.art.14 din Convenția CEDO care reglementează interzicerea discriminării.
În ceea ce privește actualizarea cu indicele de inflație a acestor drepturi bănești, tribunalul o considera întemeiată din perspectiva disp.art.161 pct.4 muncii, precum si a faptului ca prin aceasta se realizează o corelație între salariul real și salariul nominal de care reclamanții ar fi beneficiat la momentul la care pârâții le datorau drepturile bănești în cauza si momentul in care aceste sume au intrat efectiv in patrimoniul beneficiarului. Aceasta deoarece principala funcție a indexării este aceea de a atenua efectele inflației asupra nivelului de trai.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sens în care a invocat disp.art. 304 pct.3,4,7 și 9 și art. 304 indice 1 Cod pr.civilă.
A apreciat recurentul, în esență, că sentința primei instanțe este criticabilă sub următoarele aspecte:
- În raport de disp.art. 27 alin. 1 din OG 137/2000 competența de soluționare a prezentei acțiuni întemeiată pe existența unei discriminări este de competența judecătoriei, potrivit dreptului comun.
- Prima instanță, prin hotărârea pronunțată, a depășit atribuțiile puterii judecătorești, întrucât sistemul de salarizare este cel prevăzut prin OG nr. 27/2006 aprobată prin Legea nr. 45/200, ceste creșteri salariale nefiind prevăzute pentru această categorie, atributul de modificare a sistemului de salarizare aparținând în mod exclusiv legiuitorului.
Nu se poate aprecia deci, ca discriminatoriu faptul că aceste creșteri salariale s-au acordat funcționarilor publici și nu s-au acordat magistraților.
În mod greșit s-a dispus plata drepturilor bănești solicitate actualizate cu rata inflației în situația în care Ministerul Public -Parchetul de pe lână Înalta Curte de Casație și Justiție, nu poate înscrise, ca instituție bugetară, nicio plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială.
- În mod greșit a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor în raport de dispozițiile legale.
Pentru toate aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului.
Curtea, examinând sentința recurată, prin prisma criticilor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și în raport de dispozițiile legale care au incidență în soluționarea cauzei și de dispozițiile art. 304 indice 1 Cod pr.civilă, constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește critica vizând excepția necompetenței materiale a tribunalului, Curtea constată că în raport de disp.art. 282 din Codul muncii, prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă fapt care atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului.
În ceea ce privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că în mod corect prima instanță a constatat că nu are calitate procesuală pasivă, acesta neputând fi obligat la plata unor drepturi salariale către salariații unui alt minister, la rândul lui ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamantele fac trimitere prin acțiunea promovata la disp.OG 10/2007 care vizează creșterile salariale ce se acorda personalului bugetar salarizat conf.OUG 24/2000 si Legii 154/1998, conf. OG 16/2007, OG 6/2007 si OG 27/2006.
Prevederea unor drepturi in beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat si neprevederea sau prevederea in alt cuantum in beneficiul unei alte categorii profesionale salarizate, de asemenea, de la bugetul de stat este exclusiv o opțiune a legiuitorului.
Prin acțiunea de față, s-a solicitat înlăturarea discriminării rezultate din acordarea unor drepturi salariale inferioare celor acordate altor categorii de personal bugetar.
Prin decizia nr. 818/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției s-a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în una din cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Decizia nr. 818/3.07.2008 a Curții Constituționale este definitivă și general obligatorie, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere considerentele mai sus-reținute, Curtea apreciind pe cale de consecință recursul ca fondat, sens în care, conform art. 312 Cod pr.civilă îl va admite, va modifica în parte sentința și pe fond va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Se va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1639 din 14 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, și, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vălenii d Munte, cu sediul în V de M, str. -. - nr. 2, județul P, și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova cu sediul în P,-, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B, sector 1,--3 și în consecință:
Modifică în parte sentința și pe fond respinge în tot acțiunea.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
- - --- - -- -
GREFIER,
Fiind în CO semnează
Grefier- șef secție
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /VS
3 ex./9.07.2009
f- Tribunalul Prahova
Președinte:Traian LogojanJudecători:Traian Logojan, Simona Petruța Buzoianu Ioana
