Drepturi banesti castigate in instanta. Speta. Decizia 1333/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1333
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ioana Cristina Țolu
JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
-- -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.220 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul ales în B,--3, sector 3 - la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu sediul în B,--3, sector 3, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în B,--3, sector 3, Curtea de Apel București, cu sediul în B,-, sector 4, Administrația Națională a Penitenciarelor cu sediul în B,-, sector 2.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt motivate în termen și scutite de plata taxei de timbru.
Curtea, având în vedere că recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrata la ribunalul Prahova sub nr-, reclamanții, () -, -, () -, -, () --, (), -, cu domiciliul ales la Parchetul de pe lîngâ Curtea de Apel București,--3, sector 3 în contradictoriu cu pârâții Statul R Prin Ministerul Finatelor Publice,cu sediul în B,-, sector 5, Ministerul Public -Parchetul de pe lânga ICCJ B, cu sediul în B,--14, sector 5, Parchetul de pe Curtea de Apel B,cu sediul în B,--3,sector 3, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în B,--3,sector 3, MINISTERUL JUSTITIEI, cu sediul în B,-, sector 5, Curtea de Apel B,-, sector 4, Administratia Nationala a Penitenciarelor, cu sediul în B,-, sector 2, solicitând obligarea pârâților să înlăture pentru viitor discriminarea la care au fost suspuși ca urmare a neacordării unor indemnizații egale cu cele ale procurorilor din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, să repare prejudiciul cauzat prin neacordarea acelorași indemnizații începând cu 1 ianuarie 2005, obligarea pârâților la plata dobânzilor legale pentru fiecare sumă lunară, aferentă diferenței dintre indemnizația încasată și cea la care ar fi avut dreptul dacă nu erau discriminați, obligarea pârâților la indexarea sumelor datorate, prin aplicarea coeficientului de inflație începând cu momentul nașterii dreptului la despăgubiri, 1 ianuarie 2005 și până la momentul efectuării plății, efectuarea mențiunilor privitoare la drepturile salariale în cărțile de muncă ale reclamanților.
La termenul de judecată din data de 8 ianuarie 2008 instanța din oficiu a invocat excepția necompetenței teritoriale față de domiciliul reclamanților, cu excepția reclamantei.
Prin sentința civila nr. 91/10.01.2008, instanța a admis exceptia necompetentei teritoriale, invocata din oficiu și a declinat competenta de solutionare a litigiului de munca formulat de reclamanții, (), (), -, () -, (), cu domiciliul ales la Parchetul de pe lîngâ Curtea de Apel București,--3, sector 3 în contradictoriu cu pârâții STATUL R PRIN MINISTERUL FINATELOR PUBLICE,cu sediul în B,-, sector 5, MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE ICCJ B, cu sediul în B,--14, sector 5, PARCHETUL DE PE CURTEA DE APEL B,cu sediul în B,--3,sector 3,PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL B, cu sediul în B,--3,sector 3, MINISTERUL JUSTITIEI, cu sediul în B,-, sector 5, CURTEA DE APEL B,str.- -, nr.5, sector 4, ADMINISTRATIA NATIONALA A PENITENCIARELOR, cu sediul în B,-, sector 2, cu exceptia reclamantei, cu privire la care Tribunalul Prahovaa disjuns cauza, formandu-se dosarul nr-.
S-a retinut ca,potrivit art.284 alin.2 codul muncii cererile în materia conflictelor de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința, ori, după, caz, sediul, astfel ca, in speta, întrucât numai reclamanta, a făcut dovada, potrivit cărții de identitate, ca are domiciliul pe raza teritorială a Tribunalului Prahova, instanța a disjuns acțiunea cu privire la aceasta, constatând că este instanța competentă.
Cu privire la ceilalți reclamanți instanța a constatat că, față de împrejurarea că aceștia nu au domiciliul sau reședința în circumscripția teritorială a Tribunalului Prahova, menționând expres că domiciliul ales este la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București,--3, sector 3, instanța competentă din punct de vedere teritorial este Tribunalul București, normele de competență fiind absolute.
În dovedirea actiunii, reclamantii au depus la dosarul cauzei, copie de pe Ordonanta nr.137/2000.
Ministerul Public -Parchetul de pe ICCJ a formulat intampinare prin care a solicitat respingerea actiunii ca inadmisibila, intrucat legea speciala de salarizare a magistratilor nu face nici o referire in mod expres la procurorii care isi desfasoara activitatea in cadrul DIICOT, dupa cum nici Legea nr.508/2004 privind infiintarea, organizarea si functionarea in cadrul Ministerului Publica DIICOT nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistratilor.
Prin aceeasi intampinare,paratul Ministerul Public - Parchetul de pe ICCJ, a invocat exceptia necompetentei materiale a instantei si a solicitat declinarea solutionarii cauzei in favoarea Judecatoriei sector 5.
Paratul Ministerul Public - Parchetul de pe ICCJ, in temeiul art.60-63 pr.civ. a chemat in garantie Ministerul Economiei si Finantelor (), deoarece rolul acestuia este de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Paratul MEF a formulat la randul său intampinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii sale procesuale pasive, cu motivarea ca nu poate fi ordonator principal de credite.
După administrarea probatoriilor, Tribunalul Prahova prin sentința civilă nr. 220 din 22 ianuarie 2008 respins excepția de necompetenta materiala a instantei invocata de Ministerul Public - Parchetul de pe Inalta C de Casatie si Justitie, a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MEF, invocata de DGFP P, a respins actiunea fata de acest parat, ca fiind introdusa impotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva și a respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei si Finantelor invocata de același parat.
Totodată a admis în parte acțiunea și a obligat pârâții să plătească reclamantei drepturile salariale reprezentând diferența dintre indemnizația încasată și cea cuvenita procurorilor din cadrul DIICOT, actualizata de la data scadentei pana la data plății efective, cu coeficientul de inflație pentru perioada 01.01.2005, la zi.
Au fost obligați pârâții să efectueze cuvenitele mențiuni in carnetul de muncă al reclamantei și s-a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
Referitor la excepția de necompetenta materiala a instanței, invocata de Ministerul Public - Parchetul de pe ICCJ, instanța urmează sa o respingă având în vedere ca obiectul actiunii vizeaza drepturi salariale rezultate din raporturi de munca pentru care competenta materiala de solutionare apartine tribunalului.
De asemenea instanța a admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a MEF, avand in vedere ca, desi aceasta institutie nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte institutii sau ministere, care la randul lor sunt ordonatori principali de credite, are rolul de a raspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum si de proiectele de rectificare a acestor bugete și pe cale de consecinta instanta va respinge actiunea fata de acest parat ca fiind introdusa impotriva unei persoane fara calitate procesual pasiva.
Totodata instanta, pe cale de consecinta, a respins cererea de chemare in garantie a MEF formulata de paratul Ministerul Public -Parchetul de pe ICCJ.
Pe fondul cauzei, reclamanta a formulat actiune prin care a solicitat acordarea aceleiasi salarizari cu a procurorilor de la DIICOT- structura centrala si cea teritoriala, unde toti au nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de pe ICCJ.
Prin Legea nr.508/2004 a fost creata Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Ordanizata si Terorism, ca o structura distincta in cadrul Parchetului de pe Inalta C de Casatie si Justitie, care, in localitatile in care functioneaza curti de apel, au servicii si birouri in toate resedintele de judet, unde functioneaza tribunale.
Conform art.2 al.3 din legea nr.508/2004 si a Codului d e procedura penala, reclamanții procurori, în cauzele instrumentate, au aceleași competente si prestează aceeași muncă ca și procurorii de la DIICOT.
Persoanele nemultumite de solutiile dispuse de procurorii DIICOT in cauzele instrumentate, conform art.2781pr.pen. pot formula plangere la instanta competenta, judecata facandu-se cu participarea procurorilor de la Parchetele de pe Curtile de Apel si Tribunale.
De asemenea, procurorii de pe aceste instante, au competenta de a aprecia asupra legalitatii solutiilor dispuse de procurorii DIICOT, dar si a hotararilor judecatoresti si de a le ataca cu recurs. Procurorii de la parchetele ierarhic superioare, participa la judecarea recursului si pun concluzii, apreciind atat legalitatea solutiei procurorilor de la DIICOT, cat si a instantei.
Judecarea in fond, apel, recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT, se face de curtile de apel sau tribunale, cu participarea procurorilor de la aceste parchete, care au competenta sa aprecieze asupra legalitatii si temeiniciei rechizitoriilor si, independenti fiind, pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor. Tot ei, au apreciat asupra oportunitatii atacarii cu apel sau recurs, a hotararilor judecatoresti pronuntate in cauzele in care au pus concluzii.
Rezulta deci, ca procurorii de la parchetele de pe curtile de apel, tribunale si judecatorii, sunt dinscriminati, intrucat pentru aceeasi munca si competenta ca si a procurorilor din cadrul DIICOt, au salarii mult inferioare, incalcandu-se astfel principiul egalitatii intre cetateni si al excluderii discriminarilor in exercitarea dreptului la un salariu egal pentru munca egala, la o remuneratie echitabila si satisfacatoare prevazut de art.1 al.2 lit.c pct.1 din OG 137/2000, dar si de Protocolul nr.12 la Conventia Europeana a Drepturilor Omului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs pârâții Ministerul Justiției și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În recursul său, pârâtul Ministerul Justiției a criticat sentința sub următoarele aspecte:
-Acest minister nu are calitate procesuală pasivă întrucât între reclamantă care este procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și Ministerul Justiției nu există raporturi juridice de muncă.
Prin hotărârea pronunțată și deci, prin acordarea unor drepturi neprevăzute de legea de salarizare a magistraților ( OUG nr. 27/2000) prima instanță a depășit limitele puterii judecătorești, fiind incident motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 4 Cod pr.civilă.
-Prima instanță în mod greșit a reținut existența unei situații comparabile între reclamantă și procurorii numiți în cadrul DIICOT.
Astfel, faptul că salarizarea procurorilor din cadrul DIICOT este diferită de cea a procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă tribunale și Curți de Apel nu reprezintă o discriminare a acestora din urmă, de vreme ce reglementările în materie de organizare judiciară stabilesc competențe în sarcina acestora în faza judecății în cauzele în care rechizitoriul este întocmit de DIICOT.
Astfel, nu se poate reține sub nicio formă existența unei situații analoge sau comparabile între situația intimatei reclamante și cea a procurilor numiți în cadrul DIICOT și pe cale de consecință, existența unei discriminări a acesteia în materie de salarizare.
Pentru aceste considerente, s-a solicitat admiterea recursului, conform art. 304 pct. 4 și 9 Cod pr.civilă.
Recurentul-pârât Ministerul Public Parchetul de le lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a criticat sentința sub următoarele aspecte:
-Hotărârea este nelegală deoarece a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe.
Astfel, în raport de prevederile art. 27 alin. 1 din OG nr. 137/2000 cererea trebuia să fie soluționată potrivit dreptului comun de către instanța competentă, respectiv judecătoria.
-Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Astfel, precizează recurenta că nu pot fi reținute susținerile reclamantei în sensul existenței unui nivel de salarizare diferit și că aceasta acre caracter discriminatoriu, nefiind aplicabile în cauză disp.art. 2 alin. 2 din OG nr. 137/2000, modificată și completată prin OG nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004 prin raportare la disp.art. 75 alin. 2 din Legea nr. 303/2004 privind modul de funcționare și salarizare a DIICOT și art. 154 alin. 3 din codul muncii.
- Instanța de fond în mod nelegal a dispus plata drepturilor bănești reactualizate în situația în care ministerul ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nicio plată fără bază legală.
- Totodată, în mod greșit a fost respinsă cererea de chemare în garanție a MEF, în raport de disp.art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice.
Pentru aceste considerente s-a solicitat admiterea recursului, în raport de disp.art. 304 pct. 3 și pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod pr.civilă.
Curtea examinând sentința recurată în raport de criticile invocate, de actele și lucrările dosarului precum și prin prisma dispozițiilor legale ce au incidență în soluționarea cauzei precum și art. 304 indice 1 Cod pr.civilă constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentului-pârât Ministerul Justiției, Curtea constată că este întemeiată urmând să o admită și să respingă acțiunea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, întrucât intimata-reclamantă ocupă funcția de procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și nu există raporturi juridice de muncă între reclamantă și acest minister.
În ceea ce privește critica vizând excepția necompetenței materiale a instanței de fond, Curtea constată că în raport de disp.art. 282 din codul muncii, prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă fapt care atrage competența de soluționare în primă instanță a tribunalului.
În ceea ce privește pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor, Curtea constată că în mod corect prima instanță a constatat că nu are calitate procesuală pasivă, acesta neputând fi obligat la plata unor drepturi salariale către salariații unui alt minister, la rândul lui ordonator principal de credite.
Pe fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În conformitate cu disp.art.3 alin.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți au dreptul pentru activitatea desfășurată la o indemnizație de încadrare brută lunară stabilită în raport cu nivelul instanțelor sau parchetelor, cu funcția deținută și cu vechimea în magistratură prevăzută de art.86 din Legea nr.303/2004 republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza valorii de referință sectorială și a coeficienților de multiplicare prevăzuți în anexa care face parte integrantă din respectiva ordonanță de urgență.
Reclamanta solicită, practic, achitarea unor diferențe salariale actualizate, rezultând din aplicarea unor alți coeficienți de multiplicare, mai mari decât cei la care sunt îndreptățiți potrivit dispozițiilor legale, respectiv a coeficienților de multiplicare prevăzuți pentru procurorii din cadrul DNA și DIICOT-care au dreptul, tot conform OUG nr.27/2006, la alți coeficienți de multiplicare- deci a unor coeficienți de multiplicare prevăzuți de anumite dispoziții legale pentru alte subiecte de drept.
Astfel, conform art.11 alin.1 din OUG nr.27/2006, cu modificările și completările ulterioare, procurorii din cadrul DNA și cei din cadrul DIICOT sunt salarizați potrivit nr.crt.6-13 de la lit.A din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii, coeficienții de multiplicare fiind cuprinși pentru aceștia între 19 și 23, corespunzător Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Prin decizia nr.819/3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției în mai multe cauze aflate pe rolul diferitelor instanțe de judecată din țară, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus-menționate s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în cauzele analizate, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
În același sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin deciziile nr.818/3.07.2008 și nr.820/3.07.2008, decizii care sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale și având în vedere obiectul acțiunii reclamanților, motivarea în fapt și temeiul de drept invocat de aceștia în susținerea acțiunii, precum și considerentele mai sus-reținute, rezultă că în mod greșit prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților, în sensul celor statuate prin dispozitivul sentinței atacate.
Concluzionând, față de cele ce preced, Curtea privește recursurile ca fondate, astfel încât în baza art.312 alin.1 Cod pr.civilă le va admite, în cauză fiind incidente motivele de modificare a sentinței invocate, iar conforma art.312 alin.2 și 3 Cod pr.civilă va modifica în parte sentința, în sensul că va respinge acțiunea reclamantei față de recurentul Ministerul Justiției ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă și ca neîntemeiată în raport de ceilalți pârâți, urmând a se menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Justiției și Libertăților, cu sediul în B,-, sector 5 și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva sentinței civile nr.220 din 22 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-reclamantă cu domiciliul ales în B,--3, sector 3 - la sediul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, intimații-pârâți Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în B,-, sector 5, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, cu sediul în B,--3, sector 3, Parchetul de pe lângă Tribunalul București, cu sediul în B,--3, sector 3, Curtea de Apel București, cu sediul în B,-, sector 4, Administrația Națională a Penitenciarelor cu sediul în B,-, sector 2 și în consecință:
Modifică în parte sentința în sensul că respinge ca neîntemeiată acțiunea reclamantei și pentru lipsa calității procesuale a Ministerului Justiției.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11 iunie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
--- - - - -- -
GREFIER,
Fiind în CO semnează
Grefier-șef secție
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Tehnored. /VS
3 ex./9.07.2009
f- Tribunalul Prahova
R -
Președinte:Ioana Cristina ȚoluJudecători:Ioana Cristina Țolu, Cristina Pigui Simona
