Pretentii civile. Speta. Decizia 1334/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ
DOSAR NR- ȘI DE ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 1334
Ședința publică din data de 11 iunie 2009
PREȘEDINTE: Simona Elena Lazăr
JUDECĂTORI: Simona Elena Lazăr, Cristina Mihaela Moiceanu
-
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P, str. - - nr. 22, județul P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1192 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, C -, -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,--3.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recursurile sunt motivate în termen, scutite de plata taxei de timbru și că s-au depus la dosar note de ședință din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, prin consilier juridic conform delegației nr. 310/10.06.2009.
Curtea, dispune rectificarea încheierii de ședință din data de 20 mai 2009 în sensul că în mod greșit doamna JUDECĂTOR 2: Cristina Mihaela Moiceanu a fost trecută ca făcând parte din completul de judecată, în loc de domnul judecător - și având în vedere că recurenții-pârâți au solicitat judecarea cauzei în lipsă, potrivit art. 242 pct.2 Cod pr.civilă, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată:
Prin cererea înregistrată la ribunalul Prahova sub nr. 4698/105 la data de 24.07.2007, reclamanții, G, C -, -, au chemat în judecata Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova Și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării B, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâții, să le acorde începând cu 01.01.2005 și în continuare, pentru funcțiile de conducere și cele de execuție, indemnizația corespunzătoare procurorilor ce își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigații și Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (), sumele urmând a fi actualizate prin aplicarea coeficientului de inflație, începând cu momentul nașterii dreptului și până la efectuarea plății; plata dobânzilor legale conform OG nr.9/2000 pentru fiecare suma lunara aferenta diferenței dintre indemnizația încasată și cea cuvenită.
Reclamanții au mai solicitat obligarea pârâților la efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale acestora.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat ca în calitate de procurori de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, au fost si continua sa fie discriminați, în raport cu procurorii ce își desfășoară activitatea în cadrul DIICOT- structura centrala sau serviciile și birourile teritoriale sub aspectul remunerației diferite a muncii, deși în cea mai mare măsura desfășoară aceeași munca sau poate chiar mai importanta, fiind încălcate prevederile art.1 al.2 lit.2 pct.1 din OG 137/2000, în special dreptul la un salariu egal, pentru muncă egala.
Au mai susținut reclamanții ca procurorii de la DIICOT, indiferent de structura în care lucrează, sunt salarizați ca fiind procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție () si, întrucât atât procurorul sef al DIICOT, cat si procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel sunt ordonatori secundari de credite, considera că începând cu ianuarie 2005, pentru repararea pagubelor, indemnizația unui procuror general de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, trebuie sa fie egala cu a procurorului sef al DIICOT, sau cel puțin egala cu a adjunctului acestuia.
, procurorii generali adjuncți de pe lângă curțile de apel, ar trebui să aibă indemnizații egale cu ale adjunctului procurorului sef DIICOT, sau, cel puțin egala cu ale consilierului acestuia, procurorii șefi de secție de pe lângă Curțile de Apel, ar trebui să aibă indemnizații egale, sau cel puțin egale cu ale procurorului sef de serviciu DIICOT, iar procurorul de execuție de la Curtea de Apel, să aibă o indemnizație egala cu a unui procuror cu funcție de execuție de la DIICOT.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosarul cauzei, copie de pe Ordonanța nr.137/2000.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, a formulat în baza disp.art.115-118 pr.civ. întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca inadmisibila, întrucât legea speciala de salarizare a magistraților nu face nicio referire în mod expres la procurorii care își desfășoară activitatea in cadrul DIICOT, după cum nici Legea nr.508/2004 privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Publica DIICOT nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților.
Prin aceeași întâmpinare, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, a invocat excepția necompetentei materiale a instanței și a solicitat declinarea soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești, precum si a dreptului material la acțiune a reclamanților, pentru perioada 2002-2003.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, în temeiul art.60-63 pr.civ. a chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor (), deoarece rolul acestuia este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Pârâtul MEF a formulat la rândul său întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, cu motivarea că nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere care, la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, așa cum este Ministerul Public.
Pe baza probatoriilor cu înscrisuri administrate în cauză, prin sentința civilă nr. 1192 pronunțată la data de 21.09.2007 Tribunalul Prahovaa respins excepția de necompetentă materială a instanței invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor invocată de același pârât.
A admis în parte acțiunea și în consecință a obligat pârâții să plătească fiecărui reclamant o indemnizație corespunzătoare coeficientului de multiplicare al anexei 1 la OUG nr.27/2006 pentru funcțiile de prim-procurori si procurori de execuție începând cu data de 01.01.2005 și în continuare, actualizate cu indicele de inflație de la data scadenței fiecărei sume și până la data plății efective.
Totodată, a obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să adopte un proiect de rectificare a bugetului Ministerului Public pe anul 2007 care să includă aceste sume.
A dispus efectuarea cuvenitelor mențiuni în carnetele de muncă ale reclamanților și a respins capetele de cerere privind înlăturarea pentru viitor a discriminării și obligarea pârâților la plata dobânzilor legale, ca inadmisibilă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, următoarele:
Referitor la excepția de necompetenta materiala a instanței, invocată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ICCJ, instanța a respins-o având în vedere ca obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competenta materiala de solutionare aparține tribunalului.
De asemenea urmează excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor a fost apreciată ca neîntemeiată, având în vedere ca, deși aceasta instituție nu poate fi ordonator principal de credite pentru alte instituții sau ministere, care la rândul lor sunt ordonatori principali de credite, are rolul de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, precum și de proiectele de rectificare a acestor bugete.
Pe fondul cauzei, s-a reținut de către prima instanță că reclamanții au formulat acțiune prin care au solicitat acordarea aceleiași salarizări cu a procurorilor de la DIICOT- structura centrala si cea teritoriala, unde toți au nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ.
Se mai arată că prin Legea nr.508/2004 a fost creata Direcția de Investigații și Infracțiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism, ca o structură distinctă în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care, în localitățile în care funcționează curți de apel, au servicii si birouri în toate reședințele de județ, unde funcționează tribunale.
Conform art.2 al.3 din Legea nr.508/2004 si a Codului d e procedura penala, reclamanții, în cauzele instrumentate, au aceleași competențe și prestează aceeași munca ca și procurorii de la DIICOT.
Persoanele nemulțumite de soluțiile dispuse de procurorii DIICOT în cauzele instrumentate, conform art.2781pr.pen. pot formula plângere la instanța competenta, judecata facondu-se cu participarea procurorilor de la Parchetele de pe lângă Curțile de Apel si Tribunale.
Mai reține prima instanță că procurorii de pe lângă aceste instanțe, au competența de a aprecia asupra legalității soluțiilor dispuse de procurorii DIICOT, dar și a hotărârilor judecătorești și de a le ataca cu recurs. Procurorii de la parchetele ierarhic superioare, participa la judecarea recursului și pun concluzii, apreciind atât legalitatea soluției procurorilor de la DIICOT, cât și a instanței.
Judecarea în fond, apel, recurs a cauzelor instrumentate de DIICOT, se face de curțile de apel sau tribunale, cu participarea procurorilor de la aceste parchete, care au competenta sa aprecieze asupra legalității si temeiniciei rechizitoriilor si, independenți fiind, pot pune concluzii de achitare sau de condamnare, conform convingerilor lor. Tot ei, apreciază asupra oportunității atacării cu apel sau recurs, a hotărârilor judecătorești pronunțate în cauzele în care au pus concluzii.
Rezultă, în opinia primei instanțe, că procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii, sunt discriminați, întrucât pentru aceeași munca și competenta ca și a procurorilor din cadrul DIICOT, au salarii mult inferioare, încălcându-se astfel principiul egalității între cetățeni și al excluderii discriminărilor în exercitarea dreptului la un salariu egal pentru muncă egala, la o remunerație echitabila și satisfăcătoare prevăzut de art.1 al.2 lit.c pct.1 din OG 137/2000, dar si de Protocolul nr.12 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
În raport de aceste considerente,Tribunalul a admis în parte acțiunea, în sensul celor sus-arătate.
Împotriva acestei sentințe au declarat în termen legal recurs pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, criticând-o pentru neegalitate și netemeinicie.
Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, prin recursul formulat, critică hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică, invocând disp.art. 304 pct. 3,7 și 9 Cod pr.civilă.
Susțin recurenții-pârâți că hotărârea cuprinde motive contradictorii, având în vedere că, pe de o parte, respinge excepția necompetenței materiale a instanței invocată de recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în temeiul dispozițiilor Ordonanței de Guvern nr. 137/2000, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,republicată, reținând că"obiectul acțiunii vizează drepturi salariale rezultate din raporturi de muncă pentru care competența materială de soluționare ar aparține tribunalului",iar pe de altă parte, în motivare hotărârii judecătorești criticate instanța precizează că " procurorii de la parchetele de pe lângă curțile de apel, tribunale și judecătorii sunt discriminați, întrucât pentru aceeași muncă și competență ca și a procurorilor din cadrul Direcția de Investigare a Organizate și Terorism, au salarii mult inferioare ".
Se mai arată că hotărârea judecătorească este nelegală, întrucât este pronunțată cu încălcarea competentei altei instanțe întrucât în mod eronat, instanța de fond a înlăturat ca nefondată excepția necompetenței materiale a tribunalului invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, motivând că intimații-reclamanți au contestat modul de acordare a drepturilor salariale rezultate din raporturi de muncă, fără a constata, așa cum era firesc în această situație, că nu este competent să judece, întrucât în baza art.42 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 177/2002, precum și a art. 36 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, în aceste litigii este stabilită expres de către legiuitor competența Curții, de Apel București.
Totodată, învederează instanței că în speță, dispozițiile Codului Muncii au caracter de normă generală, iar dispozițiile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 27 din 29 martie 2006 - privind salarizarea și alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor și altor categorii de personal din sistemul justiției,aprobată prin Legea nr. 45/2007, reprezintă norma specială.
Astfel, intimații-reclamanți magistrați beneficiază de lege specială de organizare și de un statut special reglementat, ceea ce ar fi făcut mai mult decât firească din partea instanței admiterea excepției necompetenței materiale sau mai degrabă invocarea ei din oficiu în această situație și declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.
Într-un alt motiv de recurs arată că instanța de fond a dispus în mod nelegal obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție la plata drepturilor salariale solicitate, acțiunea reclamanților fiind neîntemeiată iar hotărârea pronunțată fiind lipsită de temei legal si a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Intimații-reclamanți au solicitat acordarea aceleași salarizări cu procurorilor de la Direcția de Investigare a Organizate și Terorism -structura centrală și cea teritorială, care, în viziunea reclamanților, ar avea toți nivelul de salarizare al procurorilor din cadrul Parchetul pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Or, potrivit art. 1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 45/2007, acest act normativ reglementează "salarizarea și alte drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, ale judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale și judecătorii, ale procurorilor de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, ale magistraților-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, potrivit Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și salarizarea și unele drepturi ale asistenților judiciari".
Legea specială de salarizare magistraților nu face referire în mod expres la procurorii care își desfășoară activitatea în cadrul Direcției de Investigare a Organizate și Terorism, după cum nici Legea nr. 508/2004, privind înființarea, organizarea și funcționarea în cadrul Ministerului Public a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism nu cuprinde prevederi speciale referitoare la salarizarea magistraților cuprinși în structura centrală sau în structurile teritoriale ale acestei direcții.
Recurentul solicită înlăturarea susținerile intimaților-reclamanți în sensul că există un nivel de salarizare diferit și că aceasta are un caracter discriminatori, apreciind că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 2 alin. 2 din Ordonanța de Guvern nr. 137/2000, modificată și completată prin Ordonanța de Guvern nr. 77/2003, aprobată prin Legea nr. 27/2004, potrivit căruia " sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanțe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre, care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. 1, față de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acestui scop sunt adecvate și necesare ".
Un alt motiv de recurs privește admiterea capătului de cerere privind reactualizarea sumelor solicitate de intimații-reclamanți cu indicele de inflație.
Se arată că ondurile alocate Ministerului Public pe anul 2007 pentru plata drepturilor de personal au fost aprobate prin Legea de stat nr. 486/2006, lege ce nu cuprinde un capitol distinct de cheltuieli pentru plata diferențelor de drepturi salariale acordate de către instanță, astfel că acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată - chiar reprezentând dobânda legală ori indicele de inflație - nu se justifică.
Totodată, în conformitate cu prevederile art.29 alin.3 din Legea nr.500/2002 privind finanțele publice,"cheltuielile prevăzute în capitole și articole au destinație precisă și limitată", iar potrivit art.47 "creditele bugetare aprobate la un capitol nu pot fi utilizate pentru finanțarea altui capitol".
Întrucât Ministerul Public este o instituție bugetară, fondurile salariale sunt stabilite de legiuitor prin legea bugetului de stat apreciază că obligarea pârâților la plata sumelor acordate de instanță ar reprezenta stabilirea în sarcina instituțiilor pârâte a unei obligații imposibile.
S- solicitat pentru aceste motive admiterea recursului, așa cum a fost formulat.
În recursul său pârâta DGFP Pac riticat hotărârea primei instanțe ca nelegală și netemeinică invocând disp.art. 304 Cod pr.civilă.
Arată că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică în ce privește soluționarea cererii de chemare în garanție și a excepției lipsei calității procesuale pasive încât nu poate fi obligat Ministerul Economiei și Finanțelor să facă efectiv o plata pentru salariații altor instituții.
Ministerul Economiei si Finanțelor nu trebuie confundat cu Statul R și cu bugetul de stat, el doar răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite ai acestui buget, aceștia fiind cei care solicita in, baza bugetelor de venituri si cheltuieli întocmite alocarea fondurilor necesare funcționarii lor.
Faptul ca ordonatorul principal de credite (in. speța, Ministerului Public ) nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților, nu poate conduce la obligarea Ministerul Economiei si Finanțelor Ia plata unor sume de bani aferente unor raporturi de munca.
În același timp, se mai arată că atât Ministerul Economiei și Finanțelor cât și Ministerului Public sunt ordonatori principali de credite, iar potrivit art. 47, alin. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, " creditele bugetare aprobate pentru un ordonator principal de credite nu pot fi virate si utilizate pentru finanțarea altui ordonator principal de credite".
Guvernul este cel răspunzător de realizarea prevederilor bugetare și repartizarea ordonatorilor principali de credite a sumelor de la bugetul de stat conform destinațiilor bugetare stabilite în conformitate cu legea bugetară anuală astfel încât este neîntemeiata aprecierea că Ministerul Economiei și Finanțelor trebuie sa fie parte în litigiu și, să fie obligate la alocarea fondurilor necesare pentru achitarea sumelor solicitate de reclamanți.
S-a solicitat pentru aceste motive admiterea recursului și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii excepției invocate și respingerii acțiunii față de Ministerul Economiei și Finanțelor ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate.
Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate în recursurile declarate, în raport de actele și lucrările dosarului, de dispozițiile legale ce au incidență în soluționarea cauzei, Curtea constată că recursurile sunt fondate, potrivit considerentelor ce urmează:
În ceea ce privește recursul formulat de Ministerul Economiei și Finanțelor Curtea constată că se impunea admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice față de împrejurarea că prezenta cauză are ca obiect un conflict de muncă, iar potrivit art. 281 din Codul muncii scopul jurisdicției muncii este acela al soluționării conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, părți în conflictele de muncă, putând fi potrivit art. 282 din Codul muncii, salariații, angajatorii, sindicatele și patronatele ori alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau a Codului d e procedură civilă.
Prima instanță a apreciat in mod greșit ca această institutie - recurentă- justifică calitatea procesuală pasivă, Ministerul Finanțelor Publice având rolul doar de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite.
Acesta este considerentul pentru care Curtea apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite nici condițiile privind chemarea în garanție, prevazute de art. 50.pr.civ.. Astfel chemarea în garanție reprezintă mijlocul procesual prin care una dintre părțile inițiale solicită introducerea în proces a unei terțe persoane împotriva căreia ar putea să se îndrepte cu o cerere de chemare în garanție sau în despagubire, dacă ar cădea în pretenții. Ori, în spetă pârâtul Ministerul Public nu are posibilitatea de a solicita despagubiri Miniterului Economiei și Finanțelor în cazul eventualității căderii în pretenții.
Pentru aceste considerente, Curtea apreciaza fond recursul formulat de recurentul pârât Ministerul Economiei și Finanțelor.
Referitor la criticile aduse soluției pronunțate de instanța de fond de către recurentul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă ICCJ, Curtea constată ca acestea sunt parțial fondate.
In mod legal instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale invocata de recurentă, apreciind că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 36 din Ordinanța de Urgență a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea și alte drepturi ale magistraților, deoarece nu se invoca nemultumiri legate de stabilirea incorecta a drepturi salariale in raport de dispozițiile acestui act normativ, ci, invocându-se o discriminare în raport de alti salariați prezentul litigiu este un conflict de munca de competența instanței de drept comun în aceasta materie, respectiv tribunalul din raza de domiciliu a reclamanților.
Pe de altă parte, în ceea ce privește pretinsa discrimiare Curtea observă că legiuitorul a înțeles să atribuie anumitor categorii de personal beneficii salariale diferite în raport cu alte categorii, concretizate sporuri diferite, respectiv procurorii de la Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curțile de apel.
Diferențierea a fost făcută pe criterii obiective, în funcție de atribuțiile de serviciu concrete ale fiecărei structuri profesionale.
Reclamanții solicită a se face, practic, o analiză a soluției legislative adoptate în privința salarizării procurorilor din cadrul celor doua structuri, iar nu o analiză a modului de aplicare a dispozițiilor legale.
Prevederea unor drepturi în beneficiul unei categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat si neprevederea sau prevederea în alt cuantum în beneficiul unei alte categorii profesionale salarizate, de asemenea, de la bugetul de stat este exclusiv o opțiune a legiuitorului.
Prin acțiunea de față, s-a solicitat de către reclamanții procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI înlăturarea discriminării rezultate din acordarea unor drepturi salariale diferite de cele acordate procurorilor din cadrul unei alte structuri, respectiv Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Prin mai multe decizii pronunțate în ședința din 3.07.2008, Curtea Constituțională, învestită cu soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicată de Ministerul Justiției, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că prevederile art. 1, art.2 alin 3 și art.27 alin. 1 din nr.OG 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
În considerentele deciziei sus menționate, s-a reținut, printre altele, că având în vedere dispozițiile art. 1, ale art.2 alin.3 și ale art.27 alin 1 din nr.OG 137/2000, cu modificările și completările ulterioare, la care s-a făcut trimitere, instanța de judecată ar putea să înțeleagă, ceea ce s-a și petrecut în prezenta cauză, că are competența să anuleze o dispoziție legală pe care o consideră discriminatorie și pentru a restabili situația de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăși o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziții prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport de care persoana care s-a adresat instanței se consideră discriminată.
Or, a reținut Curtea Constituțională, un asemenea înțeles al dispozițiilor ordonanței, prin care se conferă instanțelor judecătorești competența de a desființa norme juridice instituite prin lege și de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituțional, întrucât încalcă principiul separației puterilor, consacrat în art. 1 alin 4 din Constituție, ca și prevederile art.61 alin 1, potrivit cărora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării.
De asemenea, Curtea Constituțională a arătat că Parlamentul și prin delegare legislativă, Guvernul, au competența de a institui, modifica și abroga norme juridice de aplicare generală, iar instanțele judecătorești nu au o asemenea competență, misiunea lor constituțională fiind aceea de a soluționa, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existența, întinderea și exercitarea drepturilor lor subiective.
Deciziile invocate, pronunțate de Curtea Constituțională sunt definitive și general obligatorii, așa cum statuează disp.art.147 alin.4 din Constituție și ale art.31 alin.1 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
Prin urmare, pentru toate considerentele mai sus aratate, Curtea, văzând disp. art.304, 3041și 312 alin.1 pr.civ. va admite recursurile declarate și va modifica în parte sentința, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și va respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție formulate împotriva acestui pârât ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea, va respinge, pe fond, acțiunea ca neîntemeiată și vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de pârâții Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice P, cu sediul în P, str. - - nr. 22, județul P și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu sediul în B, sector 5,-, împotriva sentinței civile nr. 1192 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimații-reclamanți, G, C -, -, toți cu domiciliul ales la Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI, cu sediul în P,-, județul și intimații-pârâți Statul Român - prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în B, sector 5,-, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI cu sediul în P,-, județul P, Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova, cu sediul în P,-, județul P și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în B,--3.
Modifică în parte sentința și în consecință:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Economiei și Finanțelor Publice și respinge acțiunea și cererea de chemare în garanție formulate împotriva acestui pârât ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, pe fond, acțiunea ca neîntemeiată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 11.06.2009.
Președinte Judecători
--- - --- - -
Fiind în CO semnează
Președintele instanței
Grefier
Fiind în CO semnează
Grefier-șef secție
/VS
3 ex./ 22.07.2009
f--Trib.
-
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3120
Președinte:Simona Elena LazărJudecători:Simona Elena Lazăr, Cristina Mihaela Moiceanu
