Drepturi salariale (banesti). Decizia 58/2010. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIALITIGII DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr-
Decizia civilă nr.58
Ședința publică din 15 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Florin Dogaru
JUDECĂTOR 2: Maria Biberea
JUDECĂTOR 3: Carmina Orza
Grefier:- -
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către pârâții-recurenți Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și Ministerul Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C-S împotriva sentinței civile nr. 615/9.06.2009, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, în contradictoriu cu reclamanții-intimați, -a, a, având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă consilier juridic în reprezentarea pârâtului recurent Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în fond asupra recursului.
Reprezentanta pârâtului recurent solicită admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și pe fond respingerea acțiunii reclamanților.
CURTEA
Asupra recursului civil de față.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C-S sub nr. 738/115/20.03.2009, reclamanții, -a, și, procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S și a Parchetelor de pe lângă Judecătoriile O, M-Nouă și B și respectiv reclamanții, a, și, personal auxiliar de specialitate și conex în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S și a Parchetelor de pe lângă Judecătoriile O, M-Nouă și B, au chemat în judecată pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună, obligarea pârâților la plata drepturilor salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la indemnizația brută de încadrare, respectiv salariul de bază brut lunar reactualizat cu rata inflației începând cu data de 03.09.2007 și până la data de 28.02.2009, în condițiile art.47 din Legea nr.50/1996 republicată și modificată, în funcție de perioada în care fiecare reclamant și-a desfășurat activitatea în cadrul parchetului. De asemenea, reclamanții au mai solicitat actualizarea sumelor la care pârâții au fost obligați prin sentința civilă nr.6/03.09.2007 a Tribunalului C-S cu rata inflației sume ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.04.2004-01.09.2007.
În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, rămas în vigoare de la data apariției, beneficiază de un spor de stres de 50% calculat la indemnizația brută de încadrare, spor pe care însă nu l-au primit niciodată de la apariția legii.
Reclamanții au invocat prin acțiune că la data stabilirii acestui drept, legiuitorul a avut în vedere anumite criterii de referință, care rezidă din condițiile în care personalul din cadrul instanțelor judecătorești își desfășoară activitatea, caracterizate de risc și suprasolicitare neuropsihică.
De asemenea, reclamanții au invocat în apărare decizia nr.21/10.03.2008 pronunțată de ÎCCJ, prin care s-a admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ.
Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților ca neîntemeiată, dar a formulat în același timp în baza disp. art.60-63 Cod procedură civilă și cerere de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, deoarece a apreciat că instanța nu poate dispune plata drepturilor bănești solicitate, actualizate cu rata inflației, în situația în care Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ ca instituție bugetară nu poate să înscrie în bugetul propriu nici o plată fără bază legală pentru respectiva cheltuială. De asemenea, pârâtul a subliniat că aplicarea indicelui de inflație solicitat, apare ca un mijloc de constrângere, o amenințare pentru a-l determina pe debitor să-și execute obligația asumată.
Pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARAa formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamanților și a motivat că decizia ÎCCJ a fost pronunțată doar pentru unificarea practicii judecătorești neimpunând obligația de admitere a acțiunilor privind plata sporului de 50%. Această decizie nu poate produce efecte juridice și după abrogarea Legii nr.50/1996, prin nr.OG8/2007.
Referitor la actualizarea sumei din sentința civilă nr.6/2007, pârâtul a solicitat respingerea în baza disp. art.14 alin.2, 17, alin.1 și 29 din Legea nr.500/2002.
Pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor prin DGFP C-S a formulat la rândul său întâmpinare prin care invocă excepția lipsei calității sale procesuale pasive, excepția prescripției extinctive privitor la actualizarea sumelor din sentința civilă nr.6/2007 a Tribunalului C-S, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii reclamanților, deoarece art.47 din Legea nr.50/1996 a fost abrogat expres. În apărare pârâtul a invocat disp. nr.OUG75/2008 și Legea nr.500/2006.
În cauză au fost administrate probe cu înscrisuri, material probator din analiza căruia instanța reține următoarele:
Relativ la excepția privind lipsa calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și în baza disp. art.137 Cod procedură civilă, instanța o va respinge și, pe cale de consecință, va respinge cerere de chemare în garanție formulată de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă ÎCCJ, rămânând ca în speța dedusă judecății Ministerul Finanțelor Publice să aibă calitatea de pârât, pentru considerentele ce urmează a fi dezvoltate mai jos.
Astfel, Ministerul Finanțelor Publice, potrivit art.19 din Legea nr.500/2002, privind finanțele publice, coordonează acțiuni care sunt în responsabilitatea Guvernului, cu privire la sistemul bugetar: pregătirea proiectelor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și ale legilor privind aprobarea contului general anual de execuție. De asemenea, răspunderea Ministerului Economiei și Finanțelor rezultă și din prevederile art.3 din HG nr.208/2005 și ale art.3 din HG nr. 386/2007.
Astfel, rolul Ministerului Economiei și Finanțelor, este de a răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, pe baza proiectelor ordonatorilor principali de credite, precum și elaborarea proiectelor de rectificare a acestor bugete.
De asemenea, calitatea procesuală a Ministerului Economiei și Finanțelor se justifică și prin dispozițiile art.1 din nr.OG22/2002, aprobată prin Legea nr.288/2002, potrivit cărora executarea obligațiilor de plată ale instituțiilor publice, în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora cu titlu de cheltuieli la care se încadrează obligația de plată respectivă.
Cu privire la excepția prescripției extinctive raportat la petitul ce are ca obiect actualizarea sumelor din sentința civilă nr.6/2007 a Tribunalului C-S, invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, instanța urmează să o respingă, pentru următoarele considerente. La articolul 16, lit. b din Decretul nr.167/1958, se stipulează că:,Prescripția se întrerupe: prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent". Ori se reține că prin cererea formulată și introdusă de aceiași reclamanți pe rolul Tribunalului C-S sub nr.1618/115/26.04.2007 și soluționată prin sentința civilă nr.6/03.09.2007, pronunțată de tribunal au devenit aplicabile disp. art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958, referitoare la întreruperea cursului prescripției extinctive.
Pe de altă parte se reține că în speță sunt incidente și prevederile disp. art. 371^1(3) din Codul d e procedură civilă: "Executarea silita are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum și a cheltuielilor de executare".
Instanța reține că în speță devin aplicabile și disp. art. 371^2(3)din Codul d e procedură civilă:,Dacă titlul executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare poate actualiza valoarea obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, se va proceda, la cererea creditorului, și la actualizarea acestei sume. În cazul în care titlul executoriu nu conține nici un asemenea criteriu, organul de executare va proceda la actualizare în funcție de rata inflației, calculată de la data când hotărârea judecătoreasca a devenit executorie sau, în cazul celorlalte titluri executorii, de la data când creanța a devenit exigibilă și până la data plății efective a obligației cuprinse în oricare dintre aceste titluri".
Tribunalul constată că reclamanții au deschisă calea executării silite în ceea ce privește actualizarea sumelor solicitate și acordate prin sentința civilă nr.6/03.09.2007 a Tribunalului C-
Potrivit art.47 din Legea nr.50/1996, republicată, în temeiul art.VI din nr.OG9/1997 și modificată prin nr.OG56/1997, nr.OUG75/1997 și Legea nr.154/1998: "Pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, magistrații precum și personalul auxiliar de specialitate beneficiază de un spor de 50% din salariul de bază brut lunar". Acest art.47 a fost abrogat prin art.1 pct.42 din nr.OG83/2000.
Totodată, prin art.50 alin.2 din nr.OUG177/2002 a fost abrogat art.11 precum și celelalte dispoziții referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora, din Legea nr.50/1996.
La rândul său, nr.OUG177/2000 a fost abrogată prin art.41 lit.a din OUG27/2006.
De altfel, art.62 alin.3 din Legea nr.24/2000 prevede că: "Abrogarea unei dispoziții sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial".
Pe de altă parte, însă, art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, prevede că:,Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional".
Sporul de 50% de risc și suprasolicitare neuropsihică solicitat de reclamanți, fiind un drept de creanță, este un bun în sensul art.1 din Protocolul adițional nr.1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
Prin abrogarea art.47 din Legea nr.50/1996 reclamanții au fost lipsiți de proprietatea asupra acestui bun. Or, lipsirea de proprietate se putea face, potrivit art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, doar pentru o cauză de utilitate publică.
Din cuprinsul nr.OG83/2000 prin care s-a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996, nu se poate desprinde care a fost utilitatea publică a lipsirii magistraților de proprietatea lor asupra sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică.
Mai mult, în perioada respectivă drepturile salariale ale magistraților au fost majorate, astfel că abrogarea sporului de risc și suprasolicitare neuropsihică apare cu atât mai lipsită de utilitate publică.
Potrivit art.20 alin.2 din Constituția României, dacă există neconcordanță între pactele și tratatele privitoare la drepturile omului la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazurilor în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Astfel, instanța reține că există conflict între art.1 pct.42 din nr.OG83/2000, care a abrogat art.47 din Legea nr.50/1996 și art.1 din Protocolul adițional 1 la Convenția europeană a drepturilor omului, urmând a da preponderență și a face aplicarea acestui din urmă text legal.
În plus, văzând și dispozitivul deciziei nr.21/10.03.2008, pronunțată de ÎCCJ - Secțiile Unite, în dosarul cu nr.5/2008, instanța reține că recursul în interesul legii declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, privitor la interpretarea și aplicarea unitară a disp. art.47 din Legea nr.50/1996, a fost admis și, în consecință, s-a constatat că judecătorii, procurorii, magistrații asistenți precum și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la un spor de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, calculat la indemnizația brută lunară, respectiv salariul de bază brut lunar și după intrarea în vigoare a nr.OG83/2000, abrogată prin Legea nr.334/2001.
Pe de altă parte obligația pârâților de plată a drepturilor bănești, solicitate prin acțiune, este o obligație solidară. Astfel, conform art.295 din Codul muncii, raportul juridic dedus judecății este guvernat de prevederile Codului muncii, completate cu cele ale legislației civile.
În acest sens, Codul civil reglementează solidaritatea pasivă între debitori (art.1039 Cod civil), completând prevederile Codului muncii. Este de remarcat că în materia dreptului muncii, ori de câte ori în plata drepturilor bănești sunt implicate mai multe unități, regula este că acestea răspund solidar.
În consecință, doctrina juridică recentă de dreptul muncii a concluzionat că solidaritatea în domeniul plății drepturilor bănești este regula, iar în baza art.295 din Codul muncii raportat la art.1039 Cod civil, aceasta urmează regulile de drept comun civil. Ori, solidaritatea pasivă poate fi și solidaritate legală, potrivit art.1041 Cod civil.
În speță, solidaritatea pasivă izvorăște, din prevederile art.44, art.35 și art.36 din Legea nr.304/2004, raportate la cele ale G nr.177/2002 și G nr.27/2006, conform cărora pârâții sunt persoane juridice care ordonează (principal, secundar, terțiar), ca și credite salariale, una și aceeași sumă bănească pe care se solicită în prezenta acțiune. Cu alte cuvinte, drepturile bănești nu pot fi plătite decât după aprobarea dată de toți acești pârâți pentru plata uneia și aceleiași sume, deci răspunderea lor este solidară (pentru aceeași sumă). pârâți sunt toți obligați concomitent de lege să aprobe plata sumei pe care o datorează, fiind de neconceput și vădit ilegal ca plata să fie dispusă exclusiv numai de către unul dintre ordonatori.
Reclamanții au mai solicitat actualizarea prejudiciului suferit conform indicelui de inflație, cerere pe care instanța o găsește admisibilă, ținând cont și de prevederile art.1082 din Codul civil și art.161 alin.4 din Codul muncii. Astfel, în acest articol se arată că debitorul este osândit, de se cuvine, la plata unor daune interese, pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este de rea credință din partea sa, afară numai dacă nu va justifica faptul că neexecutarea provine dintr-o cauză străină ce nu-i poate fi imputată. În prezenta cauză pârâții sunt în culpă pentru neacordarea sporurilor, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă finalitate eliminarea acestor discriminări.
Potrivit art.1084 din Codul civil daunele interese ce sunt debite creditorului cuprind în genere pierderea ce a suferit în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit, ori în speță este de notorietate faptul că sumele de bani datorate se devalorizează continuu. Astfel, potrivit practicii judiciare constatate în materie, în mod justificat s-a solicitat actualizarea creanței conform indicelui de inflație.
În cauză nu s-au efectuat cheltuieli de judecată, în înțelesul disp. art.274 din Codul d e procedură civilă.
Prin sentința civilă nr.615 din 9.06.2009, Tribunalul C-S a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și cea a prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor și, în consecință, a respins cerere de chemare în garanție formulată de Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă ÎCCJ și a admis în parte acțiunea reclamanților în contradictoriu cu pârâții obligând pârâții să plătească reclamanților drepturile salariale reprezentând sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% din salariul brut din data de 03.09.2007 și până la data de 28.02.2009, actualizat în funcție de indicele de inflație și va respinge capătul de cerere privind actualizarea sumelor ( la care pârâții au fost obligați prin sentința civilă nr.6/03.09.2007 a Tribunalului C-S ) cu rata inflației sume ce reprezintă sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică pentru perioada 01.04.2004-01.09.2007.
Împotriva acestei hotărâri în termenul prevăzut de lege au declarat recurs pârâții Parchetul de pe lângă B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și Ministerul Economiei și Finanțelor.
Prin recursurile declarate, pârâții Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S au solicitat casarea sentinței recurate și urmare rejudecării cauzei respingerea acțiunii.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 4 și 9 cod procedură civilă.
Arata că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești, acordând un drept salarial pe care legiuitorul a înțeles să-l abroge expres.
Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin DGFP C S, a solicitat modificarea sentinței recurate în sensul respingerii față de el a acțiunii.
Recursul este întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct.9 coroborat cu art. 3041cod procedură civilă.
Arată că cererea este inadmisibilă deoarece Ministerul Finanțelor Publice nu poate avea calitate procesuală pasivă, deoarece nu trebuie confundat cu Statul Român și cu bugetul de stat, rolul său fiind de a răspunde de elaborarea bugetului de stat pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite, că între Ministerul Finanțelor Publice și reclamanți nu există raporturi de dreptul muncii; că Ministerul Finanțelor Publice nu are nici o culpă pentru faptul că ordonatorul principal de credite nu a corectat indemnizațiile cuvenite reclamanților; că Parlamentul României este cel care aprobă bugetul de stat.
Analizând recursurile declarate prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 9 coroborat cu dispozițiile art. 3041cod procedură civilă, instanța a apreciat întemeiat recursurile în parte, doar în ce privește pretențiile formulate de reclamanții, care au calitatea de personal conex, cu următoarea motivare:
In mod corect a soluționat instanța de fond excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice.
Ministerul Finanțelor Publice a fost obligat să aloce fondurile necesare plății drepturilor salariale recunoscute reclamantelor, avându-se în vedere atribuțiile pe care acesta le are pe linia elaborării proiectelor bugetare și a legilor de rectificare a acestor bugete.
Instanțele judecătorești sunt instituții finanțate integral de la bugetul de stat, iar în lipsa alocării fondurilor bănești necesare achitării drepturilor, aceste instituții ar fi în imposibilitatea de a executa hotărârea judecătorească.
Referitor la fondul cauzei se reține următoarele:
Decizia nr. XXI/10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a recursului în interesul legii declarat de Procurorul General în raport de o jurisprudență neunitară, în legătură cu interpretarea și aplicarea art. 47 din Legea nr. 50/1996 a constatat că prin art. 1 pct. 42 din Ordonanța Guvernului 83/2000 care abrogă art. 47 din Legea nr. 50/1996, au fost încălcate atât normele constituționale referitoare la delegarea legislativă, cât și dispozițiile Legii nr. 125/2000 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și doar de la data pronunțării acesteia începe să curgă termenul de prescripție.
În același timp, caracterizate ca fiind o valoare economică drepturile salariale se subscriu noțiuni de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană și proprietatea reclamanților asupra acestor bunuri conferă dreptul de a nu fi lipsiți de ele în mod nejustificat din perspectiva art. 44 din Constituția României coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1.
In mod greșit a apreciat însă prima instanță că acest drept se cuvine și personalului conex.
Decizia nr. 21/2008 pronunțată de ÎCCJ în interesul legii și care stă la baza pretențiilor reclamanților are în vedere numai categoria personalului auxiliar de specialitate, categorie din care nu fac parte potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 567/2004 și agenții procedurali, aprozii și șoferii.
În consecință, s-a arătat în esență că sporul de stres și suprasolicitare neuropsihică a fost prevăzut de lege pentru magistrați și personal auxiliar de specialitate, având în vedere condițiile în care aceștia își desfășoară activitatea, riscurile și presiunile psihice la care sunt supuși în cadrul activităților specifice funcției, neputând afirma că șoferii și aprozii, prin munca pe care o desfășoară sunt supuși unor riscuri majore ori presiuni psihice de natură a determina necesitatea acordării prin lege a unui sporul de risc și suprasolicitare neuropsihică, iar cât privește decizia nr. 21 din data de 10.03.2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, aceasta nu include și categoria personalului conex, astfel că pretențiile reclamanților sunt vădit neîntemeiate.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 alin. 1 cod procedură civilă, va admite recursurile și va modifica în parte sentința recurată în sensul respingerii acțiunii formulată de reclamanții, și.
- menține în rest dispozițiile sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție B, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA, Parchetul de pe lângă Tribunalul C-S și Ministerul Finanțelor Publice - prin C-S împotriva sentinței civile nr.615 din 9.06.2009, dată de Tribunalul C- în dosarul nr-.
Modifică în parte sentința civilă și respinge acțiunea intentată de reclamanții, și.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Irevocabilă.
15 ianuarie 2010, în ședință publică.
Președinte Judecător Judecător
- - - - - -
Grefier
- -
Red.-/23.03.2010
Tehnored.DR/23.03.2010
Prima instanță - Trib.C-severin
Judecători:;
2 ex.+com.
Președinte:Florin DogaruJudecători:Florin Dogaru, Maria Biberea, Carmina Orza
