Drepturi salariale (banesti). Decizia 972/2009. Curtea de Apel Suceava
| Comentarii |
|
Dosar nr- - drepturi bănești -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA NR. 972
Ședința publică din 07 iulie 2009
PREȘEDINTE: Gheorghiu Neculai
JUDECĂTOR 2: Maierean Ana
JUDECĂTOR 3: Plăcintă Dochița
Grefier C -
Pe rol judecarea recursurilor declarate de pârâta Curtea de Conturi a României, B, str. - -, sector 1, nr. 22-24, și Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, împotriva sentinței nr. 532 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
La apelul nominal au lipsit pârâta recurentă, recurentul Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S reclamantul intimat și intimatul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța, constatând că recursurile se află în stare de judecată, a rămas în pronunțare cu privire la acestea.
După deliberare,
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin cererea adresată Tribunalului Suceava - Secția civilă și înregistrată la data de 27 ianuarie 2009, după casare cu trimitere, reclamantul a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la acordarea majorării cu 75% a indemnizației de bază începând cu data de 14.03.2005, actualizată în raport cu indicele de inflație la data plății.
În motivarea acțiunii a arătat că a avut calitatea de controlor financiar la Camera de conturi Județeană S, că funcțiile de controlori financiari ca și funcțiile de consilier de conturi, judecător, procuror sunt incompatibile cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior și le este interzisă exercitarea direct sau prin persoane interpuse a activităților de comerț, participarea la administrarea sau conducerea unor societăți comerciale sau civile. Prin Legea nr. 250/2005 de aprobare a OUG nr. 22/2005 privind organizarea și funcționarea Curții de conturi pe lângă această instituție a fost înființată Autoritatea de audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare.
Reclamantul a mai arătat că deși a ocupat aceeași funcție ca și controlorii de la Autoritatea de audit și își desfășoară activitatea în cadrul aceleiași instituții, iar reglementările legale sunt aceleași, este privat de acordarea indemnizației de 75%, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierii lor, ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Reclamantul a mai învederat instanței că distincția ce se face ținându-se seama de apartenența controlorilor financiari la categoria celor implicați în audierea fondurilor acordate României de Uniunea Europeană prin programele și SAPARD, ori doar includerea lor în anumite structuri pe scară ierarhică este lipsită de justificare obiectivă și rezonabilă, fiind astfel discriminatorie în sensul art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și al art. 14 din convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu se poate demonstra existența unui raport acceptabil de proporționalitate între mijloacele folosite și scopul vizat, cu toate particularitățile lui specifice.
În drept au fost invocate prevederile art. 17 lit. 1 și h din Legea 94/1992, ale art. 2 din Legea 490/2004 și ale art. 3 din HG 170/2005.
Prin întâmpinare, pârâta Curtea de Conturi a României a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată întrucât procentul de 75% la indemnizația de bază nu se aplică controlorilor financiari ci angajaților Autorității de Audit înființată prin Legea 200/2005.
Totodată pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Economiei și Finanțelor conform art. 60 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare Ministerul Economiei și Finanțelor a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție întrucât între el și pârâtă nu există un raport juridic obligațional care să justifice chemarea sa în garanție.
Totodată pârâta a invocat prescripția parțială a dreptului la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 14 martie 2005-10 iulie 2005, raportat la disp. art.3 din Decretul nr.167/1958.
Prin sentința nr.1860 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția civilă s-a admis acțiunea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtaCurtea de Conturi a României.
A fost obligată pârâta Curtea de Conturi a României să plătească reclamantului indemnizația de 75% aplicată la nivelul salariului de bază pentru perioada 14.03.2005 - 31.12.2006, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății și a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice.
Împotriva hotărârii primei instanțe au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S, în calitate de chemat în garanție și pârâta Curtea de Conturi a României.
Prin decizia nr.9 din 13 ianuarie 2009 a Curții de Apel Suceava - Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-au admis recursurile, s-a casat sentința nr.1860 din 10 noiembrie 2008 a Tribunalului Suceava - Secția civilă și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru a analiza și a se pronunța cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor prin întâmpinare.
Prin sentința nr.532 din 17 martie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă s-a admis excepția privind prescripția parțială a dreptului la acțiune invocată de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
S-a constatat prescris dreptul la acțiune al reclamantului pentru pretențiile salariale aferente perioadei 14 martie 2005- 9 iulie 2005.
S-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, chemat în garanție Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
A fost obligată pârâta să plătească reclamantului indemnizația de 75% aplicată la nivelul salariului de bază pentru perioada 10 iulie 2005 - 31 decembrie 2006, actualizată în raport de indicele de inflație la data plății.
S-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerul Economiei și Finanțelor Publice
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a avut în vedere faptul că într-adevăr, potrivit disp.art.283 alin.1 lit.c din Codul Muncii, cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă vor fi formulate în termen de trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate.
Astfel, dreptul reclamantului la acțiune s-a născut la data de 14.03.2007, iar cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 10.07.2008.
Rezultă așadar că pretențiile salariale aferente perioadei 14.03.2005-09.07.2005 sunt formulate în afara termenului prev. în mod imperativ de textul de lege, astfel încât excepția privind prescripția parțială a dreptului la acțiune va fi admisă.
Pe fondul cauzei tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a deținut calitatea de controlor financiar n cadrul Camerei de Conturi a României până la data de 31.12.2006 când s-a pensionat.
Reclamantul, deși a ocupat aceeași funcție ca și controlorii de la autoritatea de audit și și-a desfășurat activitatea în cadrul aceleiași instituții, iar reglementările legale sunt aceleași, instanța apreciază că sunt privați de acordarea indemnizației de 75% prevăzută de HG 170/ 9 martie 2005, criteriul pe baza căruia s-a făcut această distincție în acordarea drepturilor salariale reprezentându-l doar luarea în considerare a naturii unor obiective pe care o parte dintre controlorii financiari erau desemnați să le verifice pe un anumit parcurs al carierei lor, ceea ce nu are justificare atât timp cât specificul atribuțiilor de ansamblu pe care le au toți controlorii financiari în întregul lor necesită aceeași pregătire de specialitate și experiență, responsabilitate profesională specifică echivalentă, precum și risc identic în exercitarea sarcinilor de serviciu.
Între auditori și controlori - aparținând toți aceleiași categorii - nu poate exista un tratament diferențiat sau criterii de apreciere diferite, deoarece ambii îndeplinesc o funcție similară, cu atribuții similare.
Ca atare având în vedere principiul nondiscriminării, persoanele care au aceleași obligații și interdicții profesionale nu pot fi tratați diferit, deci recunoașterea tuturor drepturilor salariale aferente profesiei și pentru controlorii financiari se impune cu necesitate imperativă, deoarece aceștia se află într-o situație analogă cu auditorii de pe lângă Curtea de Conturi.
Conform Directivei 2000/EC/78 privind crearea cadrului general în favoarea tratamentului egal privind ocuparea forței de muncă și condițiile de angajare (aquis-ul comunitar în domeniul prevenirii și combaterii discriminării, publicat în Oficial al Comunităților Europene nr. L 303 din 2 decembrie 2000), în vederea definirii și constatării discriminării directe, tratamentul diferențiat trebuie analizat prin prisma unor persoane aflate în situații doar comparabile, iar nu neapărat în situații chiar similare.
Prin sistemul de salarizare (instituție de dreptul muncii), se înțelege ansamblul principiilor, obiectivelor, elementelor și formelor salarizării care determină condițiile de stabilire și acordare a salariilor (salariul compunându-se din salariul de bază, indemnizații, sporuri și adaosuri, conform art. 155 din Codul muncii ). Ori, sistemul de salarizare este guvernat, printre altele, de două principii fundamentale: cel al egalității de tratament (art. 154 din Codul muncii ) și cel al diferențierii salariilor numai in raport cu nivelul studiilor, cu treptele sau gradele profesionale, cu calitatea și cantitatea muncii, respectiv condițiile de muncă.
Ca atare, principiul "egalității de tratament în salarizare implică recunoașterea acelorași obiective și elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situație comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeași situație a depunerii unei activități în muncă într-o funcție cel puțin similara dacă nu identică, trebuie să li se recunoască, pentru unul și același element faptic generator de drept salarial, același element salarial. Din moment ce controlorii financiari sunt într-o situație comparabilă cu auditorii sub aspectul exercitării atribuțiilor și incompatibilităților aferente funcției, rezultă că aceștia nu pot fi tratați diferit, in mod discriminatoriu față de auditori, prin refuzul acordării indemnizației de 75 %.
Singurele obiective și elemente care pot duce la o diferențiere în sistemul de salarizare sunt nivelul studiilor, treapta sau gradul profesional, calitatea și cantitatea muncii, condițiile de muncă, dar cu sublinierea în mod deosebit a faptului că această diferențiere se poate reflecta numai în salariul (indemnizația) de bază (partea fixă a salariului), nu și în sporurile salariale, care întotdeauna au obiective și elemente cu totul speciale și specifice de acordare.
În concluzie, prin neacordarea acestei indemnizații (majorări), controlorii financiari sunt în mod evident și grav discriminați, deoarece se află în aceeași situație juridică și faptică care fundamentează și generează acest drept salarial și pentru restul personalului (auditori).
Ca atare, existența discriminării directe a controlorilor financiari reclamanți rezultă și din dispozițiile: art. 7 și art. 23 din Declarația Universală a Drepturilor Omului (care garantează dreptul tuturor la protecție egală a legii împotriva oricărei discriminări și dreptul la o remunerație echitabilă și satisfăcătoare); art. 7 din Pactul internațional cu privire la drepturile economice, sociale și culturale, ratificat prin Decretul nr. 212/1974 (care garantează dreptul la condiții de muncă juste și prielnice și la egalitate de tratament în salarizare, fără nici o distincție); art. 14 din Convenția europeană privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, respectiv Protocolul nr. 12 la această Convenție (care interzic discriminările); art. 4 din Carta socială europeană revizuită (ratificată prin Legea nr. 74/1999) care garantează dreptul la o salarizare echitabilă; art. 5, art. 6, art. 8, art. 39 alin. 1 lit. a, art. 40 alin. 2 lit. c și f art. 154 alin. 3, art. 165 și art. 155 raportat la art. 1 din Legea nr. 53/2003 (care garantează plata integrală a drepturilor de natură salarială, fără discriminări, restrângeri sau limitări); art. 20, art. 16 alin. 1, art. 53 și art. 41 din Constituție (care garantează aplicarea principiului nediscriminării și în raport cu dreptul la salariu, drept care face parte din conținutul complex al dreptului constituțional la muncă și care nu poate face obiectul unor limitări discriminatorii).
Potrivit art. 16 alin. 1 și 2 din Constituția României, cetățenii sunt egali în fața egii și a autorităților, fără privilegii și discriminări, nimeni nefiind mai presus de lege.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, exercițiul drepturilor este apărat împotriva oricăror discriminări, iar conform art. 29 pct. 2, în exercițiul drepturilor și libertăților ale, fiecare persoană este supusă doar îngrădirilor stabilite prin lege, în scopul exclusiv al asigurării, recunoașterii și respectului drepturilor și libertăților celorlalți, în vederea satisfacerii cerințelor juste ale moralei ordinii publice și bunăstării generale într-o societate democratică.
În conformitate cu art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor trebuie interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte, iar dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care legislația internă conține dispoziții mai favorabile.
De asemenea, potrivit art. 6 alin. 2 din Codul muncii, pentru muncă egală este obligatorie remunerație egală, aspect ce se află în contradicție cu situația de față.
Împotriva sentinței nr.532 din 17 martie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă au declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice - prin Direcția Generală a Finanțelor Publice S cât și Curtea de Conturi a României.
Prin recursul declarat Ministerul Economiei și Finanțelor Publice Bas usținut ca fiind nelegală sentința recurată în ceea ce privește admiterea cererii de chemare în garanție dat fiind că în cauză nu ar fi incidente prevederile art.60 alin.2 Cod procedură civilă.
Cu privire la acest recurs, Curtea constată că acesta este tardiv dat fiind că deși sentința nr.532 din 17 martie 2009 a Tribunalului Suceava - Secția civilă a fost comunicată acestui pârât la 16 aprilie 2009, recursul a fost depus la Tribunalul Suceava la data de 28 aprilie 2009 cu depășirea termenului de 10 zile de la comunicare prev. de art.80 din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă.
Prin recursul declarat Curtea de Conturi a României a susținut că în anul 2005 a fost înființată Autoritatea de Audit prin Legea nr.200/2005 privind aprobarea OUG nr.22/2005 pentru completarea Legii nr.94/1992 unde la articolul 145alin.1 se arată că "salarizarea personalului din cadrul autorității de audit se face în conformitate cu legislația privind salarizarea personalului din cadrul Curții de Conturi și cu prevederile Legii nr.490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare". A mai susținut că auditorii, față de controlorii financiari, au atribuții bine trasate prin lege în virtutea cărora le-a fost stabilit prin lege procentul de 75% în art.141alin.1 din Legea nr.200/2005, în acest text arătându-se: ".în vederea îndeplinirii unor obligații ce revin României în procesul de integrare europeană, pe lângă Curtea de Conturi se constituie Autoritatea de Audit pentru fondurile acordate României de Uniunea Europeană, prin programele și SAPARD și pentru fondurile ce vor fi acordate în perioada postaderare, denumită în continuare Autoritatea de Audit, care are atribuții, respectiv proceduri de lucru proprii.
A conchis că procentul de 75% aplicat la nivelul indemnizației de bază nu se aplică controlorilor financiari din afara cadrului Autorității de Audit, deoarece nu există un text de lege în acest sens privitor la aceștia.
Examinând recursul Curții de Conturi a României, Curtea îl Constată întemeiat.
Astfel, față de textele normative invocate de Curtea de Conturi a României în recursul declarat, este a se vedea că în cauză sunt incidente deciziile nr.818-821 din 03 iulie 2008 ale Curții Constituționale, decizii definitive și general obligatorii prin care s-a constatat că prevederile art.1, art.2 alin.3 și art.27 alin.1 din OG nr.137/2000, republicată, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, sunt neconstituționale, în măsura în care din acestea se desprinde înțelesul că instanțele judecătorești au competența să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, și să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.
Față de cele de mai sus, Curtea având în vedere prevederile art.312 alin.1 și 2 Cod procedură civilă va respinge ca tardiv recursul declarat de Ministerul Economiei și Finanțelor Publice B prin DGFP
Va admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României în sensul că va modifica sentința recurată și în rejudecare va respinge acțiunea formulată de reclamantul, ca nefondată.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
DECIDE
Respinge, ca tardiv, recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice prin împotriva sentinței nr. 532 din 17 martie 2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.
Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României, în sensul că: Modifică sentința recurată și, în rejudecare, respinge acțiunea formulată de reclamantul ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7 iulie 2009.
Președinte Judecători Grefier
Red.
Thred.
2 ex.13.07.2009
Jud fond
Președinte:Gheorghiu NeculaiJudecători:Gheorghiu Neculai, Maierean Ana, Plăcintă Dochița
