Fond funciar. Speta. Decizia 775/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.775
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.185/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate C-S, Primăria C, Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară C-S și Biroul de CF C, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă și mandatar în reprezentarea reclamantului recurent, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 8.09.2008, pârâta intimată Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate C-S a depus întâmpinare, iar la data de 18.09.2008, prin fax, intimatul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S a depus întâmpinare.
Instanța procedează la comunicarea întâmpinării cu reclamanta recurentă și cu mandatarul reclamantului.
Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în susținerea recursului.
Mandatarul reclamantului recurent solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat în scris, trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S - Secția contencios administrativ.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul C-S, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Comisia Județeană de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor C-S, Primăria C, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară C-S și Biroul de CF C solicitând instanței anularea Titlului de proprietate nr.3067/30.11.1993, emis de Comisia Județeană de stabilire a dreptului de proprietate C-S, beneficiari fiind legatarii universali ai numitei, decedată la 16.12.1983, și.
În motivare, reclamanții au invocat afirmate nelegalități săvârșite cu ocazia eliberării titlurilor sus-arătate.
Prin sentința civilă nr.185/25.04.2008 tribunalul a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Caransebeș.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamanții tind ca prin acțiunea formulată să obțină anularea unui titlu de proprietate eliberat ca urmare a procedurilor de reconstituire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor eliberat în temeiul dispozițiilor legilor speciale ale proprietății - Legea nr. 18/1991 și Legea nr. 1/2000, pentru motivul că nu a fost eliberat persoanelor îndreptățite la reconstituire.
În aceste condiții, acțiunea în anularea titlului de proprietate este o acțiune în constatarea nulității absolute a titlului de proprietate, supusă dispozițiilor art.lll din Legea nr. 169/1997, modificată prin Legea nr. 247/2005 și dată în competența de primă instanță a judecătoriei.
Prin urmare, față de dispozițiile art.158 Cod procedură civilă, art.1 Cod procedură civilă raportat la art.lll din Legea nr. 169/1997 modificată prin Legea nr. 247/2005, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței au declarat recurs reclamanții care au criticat-o pentru nelegalitate, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei la instanța de contencios administrativ.
În motivare au invocat modificarea de către tribunal a obiectului pricinii, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.
Au mai invocat faptul că au sesizat instanța de contencios administrativ întrucât petiția lor vizând încălcarea drepturilor cuvenite nu a fost soluționată.
În drept, au invocat dispozițiile art.299 alin.1, 4, art.304 pct.1, 4, 9 raportat la art.312 alin.1, 2, art.146 Cod procedură civilă, art.1 alin.1 raportat la art.2 lit.a, c-i, n din Legea nr. 554/2004.
Pe calea întâmpinărilor formulate în cauză, intimatul a solicitat respingerea recursului declarat de recurenți.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.3041, 306 alin.2 Cod procedură civilă, față de dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, văzând și dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.3 din Legea nr. 169/1997 modificată, soluționarea cererilor în nulitate absolută a actelor de constituire sau reconstituire a dreptului de proprietate (cazul de față) este de competența instanțelor de drept comun.
Or, după cum în mod corect a reținut tribunalul, față de dispozițiile art.1 Cod procedură civilă, instanța de drept comun în sensul acestei dispoziții este judecătoria și nu instanța de contencios administrativ, cum în mod eronat susțin recurenții.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă raportat la art.304 pct.9 Cod procedură civilă, instanța va respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.185/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.185/25.04.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red./29.09.2008
Tehnored. /2 ex./7.10.2008
Prima instanță:
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai, Florin Șuiu