Rectificare carte funciara. Speta. Decizia 777/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ Nr.777
Ședința publică din 18 septembrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Oberșterescu
JUDECĂTOR 2: Daniela Calai
GREFIER: - -
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.479/A/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâtul intimat Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară T, având ca obiect rectificare CF.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 4 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că prin registratura instanței, la data de 11 septembrie 2008, reclamanta recurentă a depus cerere de judecare în lipsă, copia sentinței civile nr.4043/19.03.2001 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 2620/1.02.2001, copia certificatului de deces a soțului său și extras CF 4736.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 479/A/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr- a fost respins apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.3230/13.03.2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară
Tribunalul a apreciat că prima instanță a făcut corecta aplicare a dispozițiilor legale la starea de fapt reținută, după cum urmează:
Reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T rectificarea cărții funciare nr.1157 nr.top.1690/b/1/b/2/29, în sensul radierii dreptului de proprietate al defunctului, înscris în mod eronat în această carte funciară, în baza sentinței civile nr.4043/19.03.2001 pronunțată în dosarul nr. 2620/01.02.2001 al Judecătoriei Timișoara.
În motivare a invocat, în esență, lipsa capacității de folosință a fostului său soț care era decedat la data introducerii acțiunii civile soluționate prin hotărârea sus-menționată.
Prin sentința civilă apelată, cererea reclamantei a fost respinsă.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că operațiunile de carte funciară (înscrieri și transcrieri) au fost efectuate cu respectarea întocmai a titlului, respectiv a sentinței civile nr.4043/19.03.2001 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 2620/2001 prin care s-a statuat irevocabil dobândirea dreptului de proprietate și de către defunctul soț al reclamantei.
În acest context, prezenta cerere de chemare în judecată nu putea fi îndreptată împotriva Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară care nu are calitate procesuală pasivă ci, eventual, împotriva moștenitorilor defunctului, câtă vreme acestea sunt persoanele ale căror drepturi tabulare ar putea fi afectate de o rectificare a cărții funciare.
Respingând apelul, Tribunalul a reținut că în mod corect a stabilit prima instanță lipsa calității procesuale pasive a pârâtului și a apreciat, totodată, că nu se mai impunea examinarea fondului pretențiilor reclamantei, dată fiind incidența dispozițiilor art.137 alin.1 Cod procedură civilă.
Împotriva deciziei a declarat recurs în termen reclamanta, care a criticat-o pentru nelegalitate, solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare a invocat greșita reținere a calității fostului soț de codobânditor al imobilului pe cale de uzucapiune, câtă vreme el era decedat la data pronunțării hotărârii ce a constituit titlul înscris în cartea funciară.
A mai invocat greșita interpretare dată de instanță acestui titlu (sentința civilă nr.4043/19.03.2001 a Judecătoriei Timișoara ) și împrejurarea că, dat fiind faptul că fostul soț era decedat la data pronunțării titlului, instanța care a pronunțat hotărârea era datoare să introducă în cauză pe moștenitorii acestuia.
Recursul nu a fost motivat în drept, însă, în baza art.306 alin.3 Cod procedură civilă, criticile recurentei pot fi încadrate în dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Intimatul nu a formulat întâmpinare în cauză.
Examinând recursul prin prisma criticilor formulate și în baza art.306 alin.2 Cod procedură civilă, văzând dispozițiile art.299 și următoarele Cod procedură civilă, precum și dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
Prin sentința civilă nr.4043/19.03.2001 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr. 2620/2001 s-a constatat dobândirea de către reclamantă "și defunctul său soț" a dreptului de proprietate asupra imobilului înscris în CF 1157 cu titlu de uzucapiune și s-a dispus întabularea dreptului de proprietateal dobânditorilorîn cartea funciară (fila 9 dosar), iar reclamanta a solicitat - prin prezenta cerere de chemare în judecată - rectificarea ei, invocând nelegalitatea înscrierilor aici efectuate.
În primul rând, este de reținut că în cadrul procesual al rectificării de carte funciară nu pot fi aduse critici unei hotărâri irevocabile ce a constituit titlul supus înscrierii în cartea funciară, astfel că nu pot fi reținute ca temeiuri de modificare sau casare a deciziei referirile reclamantei la sentința civilă nr.4043/19.03.2001 a Judecătoriei Timișoara.
În continuare, rectificarea de carte funciară în sensul art.34 din Legea nr.7/1996 republicată trebuie solicitată în contradictoriu cu persoana al cărui drept deja înscris este afectat, conform art.37 alin.1 din lege.
Or, cum în mod corect au reținut instanțele, pârâtul Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară T nu are calitate procesuală pasivă în cauză, el fiind o instituție cu atribuții în păstrarea evidențelor funciare.
Pentru aceste considerente, în baza dispozițiilor art.312 alin.1 Cod procedură civilă, raportat la art.304, 306 alin.2 Cod procedură civilă, instanța va espinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.479/A/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.479/A/11.06.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 18 septembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Florin Șuiu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red./30.09.2008
Tehnored. /2 ex./7.10.2008
Prima instanță: Milita
Instanța de apel:,
Președinte:Gheorghe OberșterescuJudecători:Gheorghe Oberșterescu, Daniela Calai, Florin Șuiu