Obligație de a face. Decizia 1496/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 1496
Ședința publică de la 15 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sorin Drăguț
JUDECĂTOR 2: Costinela Sălan
JUDECĂTOR 3: Oana Ghiță
Grefier - -
Pe rol judecarea recursului declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 95 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, DGFP D, Consiliul Județean D, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenta reclamantă reprezentată de avocat cu delegație de substituire pentru avocat și consilier juridic pentru intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor, DGFP D, lipsind intimații pârâți Consiliul Local C și Consiliul Județean
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează cererea de repunere pe rol formulată de recurenta reclamantă, după care;
Apărătorul recurentei reclamante depune taxă judiciară de timbru în valoare de 2 lei consemnată prin chitanța nr. 523-309-0025 din 05.11.2009 și timbru judiciar de 0.15 lei, corespunzătoare cererii de repunere pe rol.
Instanța constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Avocat, pentru recurenta reclamantă, pune concluzii, în principal, de admitere a recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond. iar în subsidiar solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru a se pronunța cu privire la temeiul juridic al soluției adoptate de către aceasta.
Susține că Consiliul Local al Municipiului C este cel care trebuie să rectifice titlul de proprietate nr. 354/1977 în sensul că în loc de se va menționa.
Arată că titlu de proprietate a fost emis de către Circumscripția Financiară C din cadrul Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului C iar odată cu intrarea în vigoare a Legii 69/1991, succesorul Consiliului Popular al Municipiului C este Consiliul Local al Municipiului C care a preluat arhivele acestui consiliu, în mod corect instanța de fond obligând Consiliul Local al Municipiului C să rectifice titlu de proprietate.
Consilier juridic pentru intimații pârâți Statul Român prin Ministerul Finanțelor și DGFP D solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
Precizează că nici unul din motivele de recurs invocate nu sunt motive de modificare sau de casare iar Consiliul Local C nu are atribuții de rectificare a titlului de proprietate.
CURTEA
Asupra recursului civil de față;
Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei DGFP D la emiterea titlului de proprietate rectificat, pentru apartamentul situat în C, str. -, -.2,.12.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în luna noiembrie 2005 s-a adresat cu cerere Primăriei Municipiului C - Direcția Patrimoniu prin care a solicitat rectificarea titlului de proprietate nr.359/01.09.1977, în sensul de a se corecta numele său care a fost trecut în loc de.
La data de 25.11.2005 Primăria C, prin adresa nr.22453, i-a comunicat faptul că cererea a fost remisă Consiliului Județean - Sector Servicii Publice, care are competența de soluționare a cererii.
Că, ulterior, prin adresa nr.4060/13.12.2006, Consiliul Județean - Sector Servicii Publice, i-a comunicat că nu este competent să rectifice titlul de proprietate, acesta fiind emis de Circumscripția Financiară
Prin urmare, a mai arătat reclamanta, că s-a adresat cu cerere DGFP D care prin adresa nr.42280/11.05.2007 i-a comunicat faptul că DGFP D, în calitate de organ fiscal aflat în subordinea, nu are nici un fel de competență în soluționarea cererii.
A susținut că, având în vedere că D este succesor legal în drepturile Circumscripției Financiare D, se impune obligarea acesteia la rectificarea titlului de proprietate.
La termenul de judecată din data de 05.09.2007, reclamanta și-a precizat acțiunea, învederând că înțelege să se judece și în contradictoriu cu pârâții Consiliul Local C și Consiliul Județean
Prin întâmpinarea depusă la data 04.10.2007, pârâtul Consiliul Județean Dai nvocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive,având în vedere că nu este emitentul titlului de proprietate invocat.
La termenul de judecată din data de 09.10.2007, instanța din oficiu, a invocat excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj.
Prin sentința civilă nr.3786/09.10.2007 s- admis excepția necompetenței materiale Tribunalului, și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova, fiind înregistrată sub nr-.
Prin sentința civilă nr.8710 din 28 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Craiova, în dosarul nr-, fost admisă acțiunea formulată de reclamanta, față de Consiliul Local
fost obligat pârâtul Consiliul Local să rectifice titlul de proprietate nr. 354/01.09.1977, în sensul că în loc de se va menționa.
fost respinsă acțiunea față de Consiliul Județean D, DGFP D și Statul Român.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că pârâții Consiliul Județean D, D și Statul Român nu au calitate procesuală pasivă, întrucât titlul de proprietate nr.354/1 septembrie 1977 a fost emis de Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Municipiului C, iar succesorul acestuia este Consiliul Local al Municipiului
Pe fondul cauzei, s-a reținut că, din actele de stare civilă depuse la dosar, rezultă că s-a trecut în mod greșit, în loc de, în titlul de proprietate menționat.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Consiliul Local al Municipiului C, care arătat că nu are calitate procesuală pasivă, nefiind emitentul actului cărui rectificare se cere și că s-ar găsi în imposibilitatea de apune în executare hotărârea pronunțată.
Intimata formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului.
Prin decizia civilă nr.95 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a admis apelul declarat de pârâtul CONSILIUL LOCAL C împotriva sentinței civile nr. 8710 din 28.05.2008 pronunțată de Judecătoria Craiova în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă și intimații pârâți STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, D și CONSILIUL JUDEȚEAN
A fost schimbată în parte sentința civilă, în sensul că s-a respins acțiunea față de pârâtul Consiliul Local.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate.
În motivarea deciziei s-a reținut că excepția lipsei calității procesuale pasive este fondată, instanța de fond neprecizând care este reglementarea legală a unei asemenea obligații a Consiliului Local, și cum s-a stabilit raportul obligațional între reclamantă și acest pârât.
S-a reținut că, potrivit art. 23 alin. 1 din Legea nr.215/2001, consiliile locale sunt autorități deliberative prin care se realizează autonomia locală, iar potrivit alin. 2 "consiliile locale și primarii funcționează ca autorități ale administrației publice locale și rezolvă treburile publice din comune și municipii, în condițiile legii", iar atribuțiile consiliilor locale sunt enunțate de art. 36 și potrivit art. 46, în exercitarea atribuțiilor consiliul local adoptă hotărâri.
S-a apreciat că, printre atribuțiile Consiliului Local nu se regăsește și aceea de a rectifica atele de proprietate ale persoanei fizice.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamanta, criticând-o ca nelegală.
În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a invocat că instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, raportat la prevederile Legii nr.4/1973, titlul de proprietate fiind emis de către Circumscripția Financiară din cadrul Comitetului Executiv al Consiliului Popular al Municipiului C, iar odată cu intrarea în vigoare a Legii nr.69/1991, au fost abrogate o serie de acte normative care reglementau administrația publică locală, astfel că în prezent Consiliul Local al Municipiului C este succesorul fostului Consiliu Popular al Municipiului C, acesta având calitate procesuală pasivă.
Recursul este fondat.
Se constată că titlul de proprietate a cărei rectificare se solicită, a fost emis de fostul Comitet Executiv al Consiliului Popular, prin Circumscripția Financiară, în baza deciziei nr.85/12.02.1977 a aceluiași Comitet Executiv.
Potrivit art.52 din Legea nr.4/1973, titlul de proprietate asupra locuinței, precum și titlul de folosință pe durata existenței construcției asupra terenului, se dobândește în baza actelor prevăzute la alin. 1 și 2 - contract de construire și respectiv decizia de atribuire - administrațiile financiare având obligația de a înregistra dreptul de proprietate și de a elibera actul care atestă titlul de proprietate sau folosință, evidențiere necesară în vederea impozitării.
La data emiterii titlului de proprietate, circumscripția fiscală funcționa ca organ local de specialitate al administrației locale, era condusă, îndrumată și controlată de comitetul executiv al consiliului popular, iar prin abrogarea Legii nr.57/1968, Legii nr.5/1990 și Legii nr.4/1973, actualele consilii locale ale localităților fiind continuatoare, succesoare de drept ale fostelor consilii populare, ca organe deliberative și care rezolvă treburile publice în condițiile legii.
Atribuțiile consiliilor locale, în prezent sunt prevăzute de dispozițiile art. 36 din Legea nr.215/2001, aceste atribuții fiind prevăzute cu caracter exemplificativ, și nu limitativ, întrucât potrivit alineatului ultim, consiliul local îndeplinește orice alte atribuții, în scopul rezolvării tuturor problemelor de interes local, inclusiv gestionarea serviciilor către cetățeni, înregistrarea și eliberarea titlului de proprietate fiind un serviciu care a fost în competența fostului consiliu popular și orice cerere în legătură cu acesta, trebuie rezolvată de entitatea continuatoare în drepturi și obligații.
Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 Cod pr. civilă, a se admite recursul, a se modificare decizia, a se respinge apelul și a se menține sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva deciziei civile nr. 95 din 11 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații pârâți Consiliul Local C, Statul Român prin Ministerul Finanțelor, DGFP D și Consiliul Județean
Modifică decizia, în sensul că respinge apelul și menține sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 2009.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.Judec.-
Tehn./4 ex.
11.01.2010
Jud.apel
Președinte:Sorin DrăguțJudecători:Sorin Drăguț, Costinela Sălan, Oana Ghiță