Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 34/2009

Ședința publică de la 29 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Truță

JUDECĂTOR 2: Mihaela Florentina Cojan

JUDECĂTOR 3: Anca președinte secție

Grefier

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de reclamanta, prin reprezentanți legali și, împotriva deciziei civile nr. 277/R/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurenta reclamantă a depus prin registratura instanței un înscris olograf intitulat "Motive" împreună cu înscrisuri solicitând și apărător din oficiu fiind minoră, că s-au depus note din partea intimaților și cu înscrisuri, o adresă din partea Penitenciarului Tg. J și două cereri din partea reprezentanților legali ai recurentei și care privesc termenul de judecată din 8.01.2009 și prin care se solicită termen și se formulează cerere de asistență judiciară. Se mai arată că recursul este netimbrat, recurenta fiind citată cu această mențiune.

Instanța, din oficiu, ridică excepția netimbrării prezentului recurs, excepție ce primează oricărei cereri, astfel că respinge cererile de asistență judiciară și de acordare de termen. Lasă cauza în pronunțare pe excepția netimbrării.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Constată că prin sentința civilă nr. 4763/26.11.2007 Judecătoria Devaa fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta - minoră, fără capacitate de exercițiu, prin reprezentanții săi legali - și în contradictoriu cu pârâții - și.

-//-

A fost admisă cererea reconvențională formulată de pârâți, reclamanți reconvenționali - și, împotriva reclamantei și pârâții reconvenționali - și, atât în nume propriu cât și ca reprezentanți legali ai minorei, în sensul obligării acesteia din urmă și a celor doi pârâți reconvenționali să recunoască pârâților - reclamanți reconvenționali dreptul de proprietate cu privire la terenul de 93,25 mp situat pe o lățime de 0,93 pe lungimea terenului proprietatea reclamantei, respectiv 100,25 mp, pe aliniamentul punctelor top. A-B-C-D, din planșa anexă la completarea expertizei topo efectuată de expertul topograf.

A obligat pe aceștia să le predea în posesie reclamanților reconvenționali acel teren și să se abțină pe viitor de la orice tulburare și a le permite accesul în vederea executării lucrărilor de tencuire a zidului și garajului dinspre proprietatea lor.

Prin aceiași sentință pârâta reconvențională a fost obligată alături de - și la 507,5 RON către pârâți, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel instanța de fond, în raport de constatările expertizei topografice dispusă în cauză a reținut și motivat în esență, că reclamanta principală justifică o suprafață de 812 mp, iar pârâții și justifică 2027 mp.

S-a stabilit că acele suprafețe sunt cele dobândite anterior modernizării străzii, astfel că au fost reținute repere pentru linia de hotar dintre imobilele lor.

Ca efect al exproprierilor suprafața terenului cumpărat de antecesorii lui în 1964 prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 1014/17.07.1964 ( fila 98 dosar fond) a fost diminuat de la 910 la 812 mp, teren ce se regăsește și în contractul de întreținere prin care pârâtul reconvențional - l-a transmis reclamantei, în calitate de fiică.

Potrivit expertizei aceasta în realitate folosește 971 mp, iar pârâții 1885 mp. A reținut expertul că vechiul gard despărțitor nu mai există, cele 2 proprietăți fiind delimitate prin zidurile construcțiilor pârâților.

S-a stabilit pe baza aceleiași expertize topo că nici amplasamentul spațiului comercial și nici al anexelor gospodărești nu încalcă dreptul de proprietate al reclamantei, așa cum este protejat de art. 480 și 615 cod civil, fiind situate la 0,93 cm de terenul acesteia, astfel că revendicarea și pretenția de demolare a acelor edificate sunt nejustificate.

Referitor la geamuri s-a stabilit că sunt simple ochiuri de lumină de dimensiuni reduse, făcute cu respectarea art. 613 cod civil, nefiind de natură să încalce servitutea de vedere consacrată de art. 611 - 612 cod civil. Situația este similară și cu pretinsul gol de ușă și cu acoperișul spațiului comercial care nu încalcă prevederile art. 615 cod civil, picătura streșinii urmând să cadă pe terenul pârâților.

-//-

Cât privește cererea reconvențională s-a stabilit că se justifică doar pentru terenul de 93,25 mp situat pe aliniamentul A-B-C-D din planșa anexă la completarea de expertiză, astfel că s-a admis în aceste limite.

Împotriva sentinței civile nr. 4769/26.11.2007 a Judecătoriei Deva, în termen au declarat recurs reclamanta prin reprezentanții săi legali, susținându-se că s-a ignorat faptul că pârâții au fost sancționați pentru nerespectarea autorizației de construcție, încălcând astfel limitele dintre proprietăți, astfel explicându-se diferența de suprafață dintre cea înscrisă în CF și cea veche.

Expertiza s-a efectuat în lipsa sa și a reprezentanților săi legali doar din exterior, reținându-se greșit că vechiul gard nu mai există, arată în continuare recurenta reclamantă.

S-a nesocotit și împrejurarea că de fapt CF-ul nu garantează suprafața ci doar dreptul de proprietate în sine.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 și urm. cod procedură civilă.

Pârâții intimați și au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea ca nefondat a recursului.

Recursul a fost respins ca nefondat, prin decizia civilă nr. 277/R/2008 a Tribunalului Hunedoara - Secția civilă, în acest mod confirmându-se legalitatea și temeinicia sentinței recurate, argumentându-se în esență că instanța de fond a analizat corect actele și lucrările dosarului în raport de textele de lege invocate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, prin care solicita modificarea în totalitate a deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii sale așa cum a fost formulată și precizată.

În expunerea de motive, în esență, s-au reiterat aceleași critici din recursul precedent astfel că ele nu vor mai fi reluate.

În drept s-au invocat dispozițiile art. 299 cod procedură civilă.

Prealabil analizării fondului recursului, instanța din oficiu, a pus în discuție faptul că această cale de atac exercitată este netimbrată, deși recurenta reclamantă a fost legal citată cu această mențiune specială.

Dând curs acestei chestiuni de excepție, urmează ca în baza art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997 privind taxa judiciară de timbru, recursul să fie anulat ca netimbrat.

De altfel, în speță ne găsim în situația unui recurs la recurs, ceea ce evident este inadmisibil.

Pentru aceste motive:

În numele legii

DECIDE

Anulează ca netimbrat recursul declarat de reclamanta, prin reprezentanți legali și

-//-

(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 34/2009 dată în dosar nr-)

împotriva deciziei civile nr. 277/R/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 29.01.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

.

Tehn.

2 ex/18.02.2009

Jud. fond -

Jud. recurs - / /

Președinte:Ioan Truță
Judecători:Ioan Truță, Mihaela Florentina Cojan, Anca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 34/2009. Curtea de Apel Alba Iulia