Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 982/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul II-recurs

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 982/2008-

Ședința publică din data de 11 iunie 2008

PREȘEDINTE: Dana Cigan

- -

- JUDECĂTOR 2: Aurora Popa

- -

- JUDECĂTOR 3: Maria Galeș

- -

- judecător

- -

- grefier

Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în, nr. 219, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în O,-, - 52,. 18, județul B și intimații pârâți -prin afișare la ușa instanței, -prin afișare la ușa instanței, domiciliat în, nr. 73, județul B, -, domiciliată în, nr. 92, județul B, domiciliat în, nr. 178, județul B, și, ambii cu domiciliul în, nr. 478, județul B, COMUNA prin primar, localitatea, județul B și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr. 1021/A din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, prin care a fost păstrată în totalitate sentința civilă nr. 515 din 11 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd în dosar nr-, având ca obiect: partaj judiciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă reprezentanta intimaților reclamanți și -ambii lipsă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 20/24.03.2008 emisă de Baroul Bihor -Cabinet Individual, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este legal timbrat cu suma de 25 lei achitată conform chitanței seria - nr. 22-1-77/22.01.2008 emisă de Primăria municipiului O-Direcția Finanțe Locale și timbre judiciare în valoare de 0,45 lei, precum și faptul că la dosarul cauzei au parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 04.06.2008 precizări la motivele de recurs din partea recurenților pârâți, prin care solicită admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare, după care:

Reprezentanta intimaților reclamanți depune la dosar concluzii scrise, învederând instanței faptul că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului de față.

Nefiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentanta intimaților reclamanți solicită respingerea recursului promovat de părțile adverse, ca nefondat, menținerea hotărârii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică, cu acordarea cheltuielile de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 515 din 11.06.2007 pronunțată de Judecătoria Aleșd, s-a admis acțiunea precizată formulată de și, împotriva pârâților, și, G și, Comuna, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, având ca obiect rectificare de carte funciară și partaj, s-a admis acțiunea reconvențională formulată de G și, având ca obiect rectificare de carte funciară și partaj, s-a dispus rectificarea CF 1979 în sensul că dispune radierea dreptului de proprietate al reclamanților și, înscris sub B 9, 10 asupra cotei de 1439/5755 din nr. top 308/5 și s- dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanților și asupra cotei de 807/5755 din nr. top 308/5 și întabularea dreptului de proprietate al pârâților reclamanți reconvenționali G și asupra cotei de 632/5755 din nr. top 308/5, s-a dispus rectificarea CF 2061 în sensul că dispune radierea dreptului de proprietate al reclamanților și, înscris sub B 41,42 asupra cotei de 1810/11510 din nr. top 308/4 ca și a dreptului de proprietate al pârâților reclamanți reconvenționali G și, înscris sub B 38,39 asupra cotei de 800/11510 din nr. top 308/4, și s-a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanților și asupra cotei de 2442/11510 din nr. top 308/4 și întabularea dreptului de proprietate al pârâților reclamanți reconvenționali G și asupra cotei de 168/11510 din nr. top 308/4, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului cu număr top. 308/4 înscris în CF 2061 prin formarea de numere topografice noi, respectiv 308/4a în suprafață de 168 mp, 308/4b în suprafață de 2442 mp și 308/4c în suprafață de 8900 mp, s-a dispus sistarea stării de indiviziune asupra imobilului cu număr top. 308/5 înscris în CF 1979 prin formarea de numere topografice noi, respectiv 308/5a în suprafață de 4316 mp, 308/5b în suprafață de 632 mp și 308/5c în suprafață de 807 mp, s-a dispus alcătuirea și atribuirea în natură a loturilor rezultate în urma partajului, conform variantei 1 schiței de dezmembrare din raportul de expertiză topografică efectuat de expert, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, respectiv: se atribuie reclamanților și lotul nr. 1 format din nr. top 308/5c și 308/4b; se atribuie pârâților reclamanți reconvenționali G și lotul nr. 2 format din nr. top. 308/5b și 308/4a; se atribuie celorlalți proprietari CF lotul format din nr. top. 308/5a și 308/4c și au fost obligați pârâții reclamanți reconvenționali G și să plătească reclamanților suma de 924 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că reclamanții și intervenienții pârâți sunt coproprietari asupra unor terenuri înscrise în cărțile funciare 1979 și 2061, alături de alți coproprietari.

De asemenea, reclamanții sunt înscriși în CF 1979 ca proprietari asupra unei cote de 1439 din nr. top. 308/5 iar în CF 2061 sunt înscriși ca proprietari supra unei cote de 1810 din nr. top. 308/4.

Conform înscrierilor de la 38-39 din CF 2069 intervenienții sunt proprietari asupra unei case și cotă de 800 mp teren situat în nr. top. 308/4

Din lucrarea de expertiză topografică efectuat în cauză rezultă că înscrierea din cartea funciară, în ceea ce privește drepturile de proprietate ale celor două părți nu corespund cu situația reală, casa intervenienților fiind înscrisă în CF 2061 pe nr. top. 308/4 în vreme ce, în fapt casa se află pe nr. top. 308/5 înscris în CF 1979.

Având în vedere situația reală a poziției casei intervenienților, instanța a constatat situarea în teren a proprietăților celor două părți nu corespunde înscrierilor din cartea funciară, astfel că luând în considerare lucrarea de specialitate depusă a dosar și având în vedere concluziile acesteia va dispune, în baza art. 351din Legea nr.7/1996, cuvenitele rectificări în cărțile funciare astfel ca conținutul acestora să, reflecte situația din teren.

În acest sens, ținând cont de concluziile raportului de expertiză, instanța a dispus rectificarea CF 1979 în sensul că s-a dispus radierea dreptului de proprietate al reclamanților și, înscris sub B 9, 10 asupra cotei de 1439/5755 din nr. top 308/5 și a dispus întabularea dreptului de proprietate al reclamanților și asupra cotei de 807/5755 din nr. top 308/5 și întabularea dreptului de proprietate al pârâților reclamanți reconvenționali G și asupra cotei de 632/5755 din nr. top 308/5.

De asemenea, a dispus rectificarea CF 2061 în sensul radierii dreptului de proprietate al reclamanților și, înscris sub B 41,42 asupra cotei de 1810/11510 din nr. top 308/4 ca și a dreptului de proprietate al pârâților reclamanți reconvenționali G și, înscris sub B 38,39 asupra cotei de 800/11510 din nr. top 308/4, cu întabularea dreptului de proprietate al reclamanților și asupra cotei de 2442/11510 din nr. top 308/4 și întabularea dreptului de proprietate al pârâților reclamanți reconvenționali G și asupra cotei de 168/11510 din nr. top 308/4.

În ce privește sistarea stării de indiviziune asupra imobilelor înscrise în cele două CF-uri, instanța, având în vedere dispozițiile art. 728 Cod civil, față de variantele de partaj propuse de expert, a apreciat că cea mai echitabilă metodă de partajare este cea cuprinsă în varianta 1 expertizei, care asigură fronturi la stradă echitabile atât pentru reclamanți cât și pentru intervenienți, cu atribuire de loturi conform acestei variante a expertizei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Având în vedere dispozițiile art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă coroborat cu art. 277 Cod procedură civilă, instanța a compensat cheltuielile de judecată efectuate de reclamanți și pârâții intervenienți, respectiv 1.254 lei plătiți de reclamanți cu titlul de taxă de timbru 54 lei, onorariu expertiză încuviințat de instanță - 200 lei și onorariu avocat - 1.000 lei, și 330 lei plătiți de pârâții reclamanți reconvenționali cu titlul de taxă de timbru - 30 lei și onorariu avocat - 300 lei, a obligat pe aceștia din urmă, respectiv G și la plata către reclamanți a sumei de 924 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel pârâții G și, solicitând instanței schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acțiunii principale și a admiterii acțiunii reconvenționale, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr.1021/A din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul civil introdus de apelanții G și, în contradictoriu cu intimații, -, INSTITUȚIA PRIMARULUI COMUNEI și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL D E FINANȚE, împotriva sentinței civile nr. 515 din 11.06.2007, pronunțată de Judecătoria Aleșd, care a fost păstrată în totalitate.

Partea apelantă a fost obligată să plătească părții intimate și, suma de 800 lei, cheltuieli de judecată în apel - onorariu avocat.

Pentru a pronunța în acest mod, instanța de apel a avut în vedere următoarele considerente:

S-a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus sistarea stării de indiviziune potrivit variantei I din expertiză, întrucât aceasta este cea mai echitabilă metodă de partajare care asigură fronturi la stradă corespunzătoare terenurilor în cauză atât pentru reclamanți cât și pentru intervenienți, respectă întinderea drepturilor de proprietate ale părților și pe cât posibil folosința actuală a acestora.

Față de cele arătate, tribunalul în baza art. 296 Cod procedură civilă a respins ca nefondat apelul introdus și a păstrat în totalitate sentința apelată.

În baza art. 274 Cod procedură civilă a obligat apelanții, aflați în culpă procesuală, să plătească părților intimate care și-au dovedit cheltuielile de judecată, și, suma de 800 lei cheltuieli de judecată în apel, constând în onorariu avocațial.

Împotriva hotărârilor pronunțate, au declarat recurs pârâții G și, solicitând modificarea acestora în sensul respingerii acțiunii principale și admiterii în întregime a acțiunii reconvenționale.

Recurenții apreciază că în urma pronunțării hotărârilor atacate le-a fost diminuat în mod nejustificat frontul stradal, de la 18 la 11,78, în ciuda faptului că ei au fost cumpărătorii inițiali, că ei au o folosință mult mai îndelungată decât cea a reclamanților, aspecte asupra cărora instanțele nici măcar nu s-au pronunțat.

La 4 iunie 2008 recurenții au invocat nulitatea deciziei pentru necitarea intimatului.

Acest motiv de casare a fost înlăturat de instanță, deoarece, pe de o parte, intimatul a fost citat -a se vedea filele 11 și 27 dosar apel, dar recurenții nici nu au calitatea să invoce necitarea unui alt intimat, dreptul lor nefiind lezat, astfel încât doar partea interesată, dacă apreciază că i-a fost încălcat vreun drept, poate sesiza instanța în acest sens.

Pe fondul cauzei, se constată că instanțele au pronunțat soluții legale deoarece părțile dețineau cote părți din imobilele supuse partajului, ori, suprafața deținută de reclamanți era de patru ori mai mare decât cea deținută de recurenți, astfel încât stabilirea unui front la stradă, potrivit primei dintre variantele propuse de expert, asigură o utilizare optimă a imobilelor supuse partajului.

Față de cele reținute, instanța va respinge recursul ca nefondat, obligându-i pe recurenți în favoarea intimaților reclamanți la 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul civil declarat de recurenții pârâți și, ambii cu domiciliul în, nr. 219, județul B, în contradictoriu cu intimații reclamanți și, ambii cu domiciliul în O,-, - 52,. 18, județul B și intimații pârâți -prin afișare la ușa instanței, -prin afișare la ușa instanței, domiciliat în, nr. 73, județul B, -, domiciliată în, nr. 92, județul B, domiciliat în, nr. 178, județul B, și, ambii cu domiciliul în, nr. 478, județul B, COMUNA prin primar, localitatea, județul B și STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, împotriva deciziei civile nr. 1021/A din 6 decembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Obligă părțile recurente G și să plătească părților intimate și suma de 500 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocațial.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică de azi, 11 iunie 2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER

- - - - - - - -

- judecător fond -

- judecători apel-

- redactat decizie - judecător- -03.07.2008

- dactilografiat grefier -03.07.2008-2 ex.

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Aurora Popa, Maria Galeș

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Partaj judiciar Proces partaj Imparteala judiciara. Decizia 982/2008. Curtea de Apel Oradea