Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1125/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 1125

Ședința publică de la 21 Octombrie 2009

PREȘEDINTE: Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu

JUDECĂTOR 2: Nela Drăguț

Judecător: - - -

Grefier: -

Pe rol, judecarea recursului formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 300 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 539 din 26 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-, având ca obiect plângere împotriva încheierii de carte funciară (Art.52 alin.2 Legea nr.7/1996).

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a lipsit recurenta petentă COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat instanței solicitarea recurentei petente de judecare a cauzei în lipsă, potrivit dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care;

Instanța, luând act de solicitarea recurentei petente de judecare a cauzei în lipsă și apreciind cauza în stare de soluționare, a trecut la deliberări asupra recursului formulat în cauză.

CURTEA

Asupra recursului civil de față;

Compania Națională de Ferate-CFR SA - reprezentată prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate CFR Caf ormulat plângere împotriva încheierii nr.56289 din 1.10.2008 emisă de D, solicitând anularea acesteia și obligarea I să emită o încheiere de admitere.

In motivarea plângerii, a arătat că între CFR SA B și SC SRL a fost încheiat un contract având ca obiect intabularea domeniului public al statului deținut în concesiune de subscrisa pe tronsonul de cale de ferată C - C și că până la această dată au fost intabulate un număr de 35 de documentații.

A susținut că prin încheierea nr. 56289 din 1.10.2008 a fost respinsă cererea privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară, pentru următoarele motive: documentație cadastrală incompletă, nu a fost individualizat imobilul printr-un identificator unic (nr. cadastral) și lipsa titlului de proprietate.

Că, încheierea de respingere a cererii este nelegală și netemeinică și că pentru documentațiile care au fost admise, a acceptat încadrarea în zonă la scara 1:10000 numai pentru C și că firma prestatoare a solicitat ANCPI - Direcția Fondul Național Geodezic planul de încadrare în zonă 1:5000 acesta punând la dispoziție planul la scara 1:5000, deoarece în arhiva fondului nu există alte planuri cadastrale și a convenit cu I ca anexa 14 să nu mai fie introdusă în aceste documentații, iar pentru documentațiile cadastrale pentru care nu s-au constatat suprapuneri se vor recepționa, iar imobilelor respective li se vor aloca nr. cadastrale.

De asemenea, a arătat că argumentația OCPI D cu privire la lipsa titlului de proprietate este eronată, întrucât potrivit prevederilor art.3 alin.2 din Legea nr.213/1998 și art.3 alin.2 din HG 581/1998, infrastructura feroviară aparține domeniului public, iar bunurile din domeniul public pot fi date în concesiune în condițiile legii.

Plângerea formulată de petentă a fost înaintată judecătoriei d e către D, împreună cu o copie a dosarului nr.56289/2008.

Petenta a depus la dosar precizare la acțiune, învederând instanței că temeiul de drept al plângerii formulate este Legea nr.7/1996, Ordinul nr.633/2006, Ordinul nr.634/ 2006 și art.331 - 338 Cod pr. civilă.

In motivarea precizării a arătat că prin actul înregistrat la. sub nr.- din 27.08.2008 SC SRL și-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitările OCPI D de completare a documentației și că pe tronsonul de cale ferată au fost intabulate un număr de 35 de documentații și la emiterea celor 35 de încheieri de admitere s-a avut în vedere o documentație similară,

Prin sentința civilă nr.539/26 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești, în dosarul nr-, fost respinsă plângerea, așa cum a fost precizată formulată în baza Legii nr.7/1996 de Compania Națională de Ferate-CFR SA - reprezentată prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate CFR C, împotriva încheierii nr. 56289 din 1.10.2008 emisă de

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 19.06.2006 între Agenția Națională de cadastru și Publicitate Imobiliară și Compania Națională de Ferate CFR SA s-a încheiat un protocol de colaborare, privind modul de înscriere în cărțile funciare centrale în care se menționează că actele necesare înscrierii în cartea funciară a imobilelor care sunt proprietatea Statului Român cu drept de administrate sau de concesiune în favoarea CF. CFR SA, sunt: cererea pentru înscrierea în cartea funciară locală; actul prin care s-a constituit dreptul de proprietate al statului; actul prin care imobilele au fost concesionate către CNCF CFR SA; documentația cadastrală; dovada achitării tarifului pentru serviciul de publicitate imobiliară conform Ordinului nr.456/2004, documentația cadastrală urmând să fie întocmită de SC SRL.

S-a mai reținut că, prin încheierea nr.56289 din 1.10.2008 emisă de D în dosarul nr.56289/ 2008, a fost respinsă cererea formulată de CFR SA C privind înscrierea dreptului de proprietate în cartea funciară în baza contractului de concesiune nr.224/ 2002, pentru că documentația cadastrală nu a fost recepționată și nu a fost atribuit nr. cadastral, lipsind actul juridic la care se referă art.20 alin.1 din Legea nr.7/1996 republicată, în baza căruia dreptul de proprietate s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil.

Instanța a constatat că încheierea de respingere este temeinică și legală, întrucât imobilul trebuie individualizat printr-un identificator unic (nr. cadastral) așa cum prevăd dispozițiile.art.48 alin.1 lit. c din Legea nr.7/ 1996, republicată.

Că, potrivit art.48 din Legea nr.7/1996 republicată, în cazul în care registratorul admite cererea, dispune intabularea sau înscrierea provizorie prin încheiere, dacă înscrisul îndeplinește următoarele condiții: a) este încheiat cu respectarea formelor cerute de lege; b) indică numele părților;c) individualizează imobilul printr-un identificator unic; d) este însoțit de o traducere legalizată dacă actul nu este întocmit în limba română; e) este însoțit după caz de o copie a extrasului de carte funciară pentru autentificare sau a certificatului de sarcini ce a stat la baza întocmirii actului, iar potrivit art.49 dacă se constată că cererea de înscriere în cartea funciară nu întrunește condițiile legale, se va respinge printr-o încheiere motivată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel petenta Compania Națională de Ferate CFR SA, care a arătat că instanța nu a ținut cont de actele depuse la dosar, că în răspunsul ANCPI se arată că documentațiile cadastrale în care nu s-au constatat suprapuneri se vor recepționa, la imobilele respective se vor aloca numere cadastrale, iar pentru documentațiile cadastrale la care s-au constatat suprapuneri, OCPI D va da încheieri de respingere.

S-a motivat că între ANCPI și CFR SA s-a încheiat un protocol de colaborare, privind modul de înscriere în cărțile funciare centrale și că OCPI D nu a respectat prevederile acestuia.

Prin decizia civilă nr.300 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins apelul formulat de petenta Compania Națională de Ferate-CFR SA - reprezentată prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate CFR C, împotriva sentinței civile 539 din 26.03.2009 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că cererea formulată de petentă privind înscrierea în cartea funciară nu îndeplinește cerințele prevăzute de art. 48 alin. 1 lit. din Legea nr.7/1996, republicată, text de lege conform căruia înscrisul depus de petentă trebuie să individualizeze imobilul printr-un identificator unic.

Că, împrejurările de fapt invocate de apelantă sunt irelevante în soluționarea pricinii, întrucât nemulțumirile legate de refuzul oficiului de cadastru de a acorda numere cadastrale, pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios - administrativ.

Împotriva deciziei, în termen legal a declarat recurs reclamanta, susținând că greșit a motivat tribunalul că nemulțumirile legate de refuzul Oficiului de Cadastru de a acorda numere cadastrale pot fi valorificate pe calea unei acțiuni în contencios - administrativ, și nu pe calea plângerii împotriva încheierii de carte funciară.

Că, instanța de apel a ignorat dispozițiile art. 50 alin. 1 din Legea nr.7/1996 republicată, care reglementează obligativitatea comunicării încheierii, iar prin alineatele următoare se prevede că "încheierea de înscriere sau de respingere poate fi atacată cu plângere care se înaintează judecătoriei în a cărei rază de competență teritorială se află imobilul".

În drept, recurenta își întemeiază recursul pe dispozițiile art.304 pct. 7 Cod pr. civilă.

Recursul este nefondat.

Reclamanta Compania Națională de Ferate CFR SA,reprezentată prin delegare de competență de către Sucursala Regională de Ferate CFR Cai nvestit instanțele cu o plângere împotriva încheierii nr.56289/1.10.2008 emisă de OCPI D, încheiere prin care li s-a respins cererea de înscriere a dreptului de proprietate în cartea funciară în baza actului de concesiune nr.224/2002 și a actului adițional nr.2016/2008 la contractul de concesiune.

În considerentele încheierii se face vorbire de referatul de respingere al registratorului întocmit în conformitate cu art.62 alin. 4 din Ordinul nr.633/2006, emis pentru aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a biroului de cadastru și publicitate imobiliară, referat în care se consemnează că nerespectarea documentelor solicitate a condus la nerecepționarea documentației cadastrale, cu consecința nealocării numărului cadastral.

Că, lipsește actul juridic la care se referă art. 20 alin. 1 din Legea nr.10/1996 în baza căruia dreptul de proprietate s-a constituit ori s-a transmis în mod valabil.

Încheierea de carte funciară nr.56289/2008 emisă de OCPI este legală și în mod corect a fost menținută.

Încheierea de carte funciară este actul procedural prin intermediul căreia, registratorul poate admite sau respinge cererea de înscriere în cartea funciară.

Anterior înscrierii, registratorul cercetează îndeplinirea condițiilor de fond și formă ale cererii, prevăzute de art. 20 și 48 din Legea nr.7/1996.

În art. 20 se menționează că dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra unui imobil, se vor înscrise în cartea funciară pe baza actului prin care s-au constituit ori s-au transmis în mod valabil, iar art. 48 relevă condițiile pe care trebuie să le îndeplinească un înscris, pentru a se dispune intabularea dreptului de proprietate.

Cum în speță există piedici la înscriere, constând în lipsa identificatorului unic de individualizare a imobilului ce se acordă la finalul recepției cadastrale a documentației cadastrale întocmite de SC SRL, conform art. 10 alin. 4 din Ordinul nr.634/2006, în mod corect plângerea petentei a fost respinsă.

De altfel, critica recurentei referitoare la motivarea instanței de apel că recurenta poate promova o acțiune în contencios pentru valorificarea dreptului său nu poate fi reținută, câtă vreme instanțele s-au pronunțat pe baza înscrisurilor din dosar, aplicând corect dispozițiile Legii nr.788/1996 și ale Ordinelor nr.633/2006 și 634/2006.

Față de cele ce preced, întrucât în cauză nu subzistă motivul de recurs prevăzut de art.304 pct. 7 Cod pr. civilă, urmează ca în baza art. 312 alin. 1 Cod pr. civilă, să se respingă recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de petenta COMPANIA NAȚIONALĂ DE FERATE "CFR" PRIN SUCURSALA REGIONALĂ DE FERATE C împotriva deciziei civile nr. 300 din 13 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr- și a sentinței civile nr. 539 din 26 martie 2009, pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 21 Octombrie 2009.

Președinte,

- - - -

Judecător,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

Red.Judec.-

Tehn./2 ex.

05.11.2009

Jud.fond

Jud.apel

Președinte:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu
Judecători:Mihaela Loredana Nicolau Alexandroiu, Nela Drăguț

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Plângere împotriva încheierii de carte funciară (art.52 legea 7/1996). Decizia 1125/2009. Curtea de Apel Craiova