Acţiune oblică. Revocarea contractului de vânzare. Decizia nr. 284/2015. Tribunalul ALBA
Comentarii |
|
Decizia nr. 284/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 284/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.284/A/2015
Ședința publică de la 30 aprilie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. S.
Judecător G. B. P.
Grefier A. R.
Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile, după casare, formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâții P. G., P. G. M. și S. T. M. P. având ca obiect - acțiune oblică.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.
Procedura de citare este îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei după care; Mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 23 aprilie 2015 care face parte integrantă din prezenta decizie.
T R I B U NA L U L
Prin sentința civilă nr. 428/2014 pronunțată de Judecătoria S. în dosar civil nr:_ a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanta . S. împotriva pârâților P. G. și S. T. M. P., prin care s-.a solicitat revocarea contractului de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul 1 -. Vânzător și pârâtul 2 – cumpărător; având ca obiect autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de identificare WVWZZZ1KZ9W446294 și numărul de înmatriculare_ declarând opozabil acest act față de reclamantă și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
La data de 31.01.2014, reclamanta și-a precizat acțiunea, urmare a operațiunilor juridice ulterioare încheierii actului atacat prin acțiunea inițială, ce rezultă din întâmpinare formulată de către pârâtul 2 prin care a chemat în judecată pe pârâții P. G. M. CNP_, P. G. CNP_ și S. T. M. P., dom. în S. ..4, ., solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună revocarea contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtul 1, în calitate de vânzător și pârâtul 2 în calitate de cumpărător, contract având ca obiect autoturismul marca Volkswagen Golf, având nr. de identificare VVVVVZZZ1KZ9W446294, cu nr. de înmatriculare_, declarând
inopozabil acest act față de reclamantă; să se dispună de asemenea, revocarea contractului de vânzare cumpărare încheiat între pârâtul 2 și pârâtul 3, relativ la autoturismul marca Volkswagen Golf, având nr. de identificare WVWZZZ1KZ9W446294, declarând inopozabil acest contract față de reclamantă; să se dispună repunerea părților contractante, în situația anterioară încheierii acestor contracte frauduloase și să se dispună obligarea pârâților 1 și 2, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 2785/2012 pronunțată de către Tribunalul A. în Dosar nr._, definitivă și irevocabilă prin Decizia civilă nr.1000/2013 a Curții de Apel A. I., s-a admis acțiunea în pretenții a reclamantei, fiind obligat pârâtul P. G. M. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 39.120,30 lei cu titlu de pretenții și la suma de 2.700 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, ca urmare a avarierii de către pârât, angajat la acel moment șofer la reclamantă, a autocamionului reclamantei, în urma unui incident rutier, de care s-a făcut vinovat.
La data de 21.02.2012 executorul judecătoresc B. L., urmând să instituie sechestru asigurător asupra autoturismului pârâtului P. G. M., a constatat faptul că autoturismul era înstrăinat de către pârât către tatăl său P. G., la data de 30.01.2012. Ulterior, la data de 26.04.2012, P. G. l-a vândut pârâtului S. T. M. P., conform contractului de vânzare-cumpărare depus la dosar (f.38).
Acțiunea pauliană reprezintă un mijloc juridic prin care creditorul, dacă dovedește un prejudiciu, poate cere să fie declarate inopozabile față de el actele juridice încheiate de debitor în frauda drepturilor sale, conform art. 1562 Cod civil.
Astfel, prejudicierea creditorului se concretizează in faptul că prin încheierea unor acte juridice, debitorul își mărește sau își creează o stare de insolvabilitate.
Acțiunea pauliană poate fi exercitată doar cu îndeplinirea cumulativă a 4 condiții:
- actul atacat să fi creat un prejudiciu creditorului;
- frauda debitorului, acesta având cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor;
- creditorul să aibă o creanțe certă, lichidă și exigibilă și, în principiu, anterioară actului atacat;
- complicitatea la fraudă a terțului dobânditor sau/ și a terțului subdobânditor cu care debitorul a încheiat actul cu titlu oneros atacat, respectiv terțul să cunoască că prin încheierea actului atacat, debitorul își mărește sau își creează o stare de insolvabilitate.
Din actele depuse la dosar, rezultă îndeplinirea primelor 3 condiții: actul atacat să fi creat un prejudiciu creditorului; frauda debitorului, acesta având cunoștință de rezultatul păgubitor al actului față de creditor; existența unei creanțe certe, lichide și exigibile și anterioară actului atacat, însă nu s-a dovedit cea de-a patra condiție, nerăsturnându-se prezumția bunei credințe a terțului dobânditor și subdobânditor, nefăcându-se nicio probă pentru răsturnarea acestei prezumții legale.
Simplele susțineri ale reclamantei sunt simple indicii fără forța probantă necesară răsturnării unei prezumții legale.
Totodată, nu există nicio probă care să dovedească complicitatea la fraudă a terțului subdobânditor, respectiv că pârâtul S. T. M. P., prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare, a cunoscut că pârâtul P. G. M. a devenit insolvabil, astfel că, prezumția bunei-credințe cu care a acționat acesta nu a fost răsturnată și nici probată complicitatea acestuia la fraudă.
Instanța a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta . S., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea apelului se susțin următoarele:
Hotărârea instanței de fond este nemotivată, fiind dată cu încălcarea flagranta a disp.art.425 (1) lit.b NCPC,
Instanța, în două fraze a „motivat" respingerea acțiunii subscrisei, neglijând voit, se pare, atât cele invocate în acțiunea precizată, în notele de ședință, cât și probele administrate în cauză.
Instanța de fond a teoretizat în mod abstract, relativ la condițiile ce trebuie îndeplinite pentru admiterea acțiunii pauliene - 4 condiții - din care consideră îndeplinite 3, iar a 4-a - „nerăsturnăndu-se prezumția bunei credințe a terțului dobânditor și subdobânditor, nefăcându-se nicio probă pentru răsturnarea acestei prezumții legale
a. Instanța a ignorat nepermis, faptul că sa solicitat ȘI ÎNCUVIINȚAT administrarea probei cu interogatoriul pârâților intimați, care au fost citați cu această mențiune, însă au lipsit nejustificat de la administrarea acestei probe. S-a solicitat atât oral – a se vedea Încheierea de ședință din data de 19.05.2014 - ca instanța să facă aplicarea disp.art.358 NCPC și același lucru sa cerut și în scris, prin notele de ședință depuse la aceeași dată de 19.05.2014.
INSTANȚA DE FOND NU S-A PRONUNȚAT ASUPRA INCIDENȚEI ÎN SPEȚĂ A DISP.ART.358 NCPC, AȘA CUM S-A SOLICITAT - NU SE AMINTEȘTE MĂCAR ÎN HOTĂRÂRE ACEASTĂ APĂRARE INVOCATĂ ȘI NICI NU MOTIVEAZĂ INSTANȚA, DE CE AR ÎNLĂTURA ACEASTĂ APĂRARE .
Nu amintește instanța - nici în considerente, nici în practicaua hotărârii –despre faptul că sa solicitat proba cu interogatoriul pârâților intimați (probă cerută atât prin acțiunea inițială, cât și prin precizarea de acțiune) și nici despre faptul că - urmare a lipsei nejustificate a intimaților pârâți de la administrarea probei cu interogatoriul - s-au depus interogatoriile la dosarul cauzei, fiind incidente disp.art.358 NCPC - ceea ce reprezintă o încălcare a legii și a dreptului subscrisei la un proces echitabil.
b. Se ignoră de către instanța de fond, faptul că tocmai pârâții intimați nu au produs probe - deși au solicitat respingerea acțiunii - care să determine înlăturarea celor susținute și probate.
S-a refuzat de către pârâtul 2, chiar și depunerea contractului de vânzare-cumparare pentru vehicul la dosar, deși i s-a solicitat acest lucru de către instanță.
Nici această împrejurare, instanța nu o califică drept rea-credință din partea intimaților, pe care îl consideră neargumentat, de bună credință.
2. Instanța de fond se contrazice în scurta și neargumentata „motivare" a hotărârii atacate.
Prin urmare, instanța reține inițial că, atât terțul dobânditor P. G. și terțul subdobănditor S. au fost de bună credință, pentru ca în următorul aliniat să conchidă că există fraudă, dar că terțul subdobânditor nu are nicio complicitate la respectiva fraudă.
Din această reținere rezultă faptul că, instanța de fapt recunoaște:
- EXISTENȚA FRAUDEI ÎN DAUNA .>
- COMPLICITATEA TERȚULUI DOBÂNDITOR - P. G. -LA ACEASTĂ FRAUDARE A . - ceea ce era suficient pentru admiterea acțiunii;
Același lucru rezultă și din reținerea, ca fiind îndeplinite, a primelor trei condiții necesare exercitării acțiunii pauliene. Cea de-a patra condiție, nu este recunoscută unanim în literatura de specialitate și în practica judiciară.
De fapt, reaua credință, atât a terțului dobânditor, cât și subdobânditor a fost dovedită, susținem noi, chiar prin refuzul acestora de a se prezenta la administrarea probei cu interogatoriul, în condițiile disp.art.358 NCPC - această împrejurare echivalând eu o mărturisire deplină în favorul subscrisei.
In ceea ce-l privește pe terțul dobânditor - tatăl intimatului 1 - cel care a „cumpărat" de la fiul său autoturismul, singurul bun pe care acesta din urmă îl deținea și din valorificarea căruia subscrisa puteam să-mi recuperez prejudiciul - reaua credință a acestuia și intenția certă de a participa la fraudarea subscrisei, rezultă:
- din chiar întâmpinarea formulată de acesta în cauză, din care cităm: „ La data de 27 iulie 2011 fiul meu s-a angajat la .. în calitate de șofer de autocamioane, AVÂND ACCIDENT DE CIRCULAȚIE CU CAMIONUL_, IN DATA DE 28.12.2011...întrucât în luna ianuarie se expirase asigurarea obligatorie la autoturismul GOLF AM HOTĂRÂT DE COMUN ACORD SÂ ÎNMATRICULEZ AUTOTURISMUL PE NUMELE M. PENTRU Â PLAȚI MAI PUȚIN LA asigurare CA URMARE A ACCIDENTULUI PRODUS DE FIUL M....
- din faptul că acesta domiciliază împreună cu fiul său și că se gospodăresc împreună - vezi aceeași adresă de domiciliu a intimaților pârâți 1 și 2 și recunoașterea din aceeași întâmpinare, cităm „După sărbătorile de iarnă, fiul meu a primit DECIZIA nr.10 din_, prin care i s-a comunicat desfacerea contractului de muncă RĂMÂNÂND IN GRIJA ȘI ÎNTREȚINEREA L AMILI EI MELE";
Apare evidentă intenția de fraudare și practic recunoașterea faptului că autoturismul a fost înmatriculat doar și nu vândut, în favorul intimatului 2, nu doar pentru a se plăti mai puțin la asigurare, ci pentru ca subscrisa să nu-mi pot recupera prejudiciul.
Prin întâmpinarea comunicată la fond, cu adresa din data de 08.01,2014 a Judecătoriei S., pârâtul intimat 2, învederează faptul că, a înstrăinat autoturismul unui terț, pârâtul intimat 3 - de aceasta dată cu prețul real - de 8.000 Euro.
Motivează intimatul 2 vânzarea autoturismului, pe motivul stării sale de sănătate, ce a determinat tratamente și cumpărarea de medicamente.
Apare încă odată evidentă intenția incorectă a pârâților intimați 1 și 2, de a-și crea starea de insolvabilitate față de subscrisa, cu evidentă rea credință, cunoscând foarte bine ambii pârâți, atât titlul executoriu deținut de către subscrisa, precum și demersurile ce le-am întreprins, în vederea recuperării prejudiciului suferit, prin fapta culpabilă a pârâtului intimat .
ESTE ÎNDEPLINITĂ ÎN MOD CLAR ȘI CONDIȚIA RELEI CREDINȚE A VICLENIEI DEBITORULUI, PRECUM SI COMPLICITATEA, CEL PUȚIN A INTIMATULUI 2 PRECUM ȘI INTENȚIA ACESTORA DE FRAUDARE A ., PRIN ACTELE VICLENE ÎNCHEIATE ÎN DAUNA APELANTEI.
Iată că, îndeplinite fiind cele trei condiții, recunoscute dealtfel de către instanța de fond, CEEA CE ESTE SUFICIENT: s-a dovedit în speță totuși și a patra condiție, aceea a relei credințe, a intenției de fraudare a subscrisei de către terțul dobânditor - caz în care, chiar făcând abstracție de terțul subdobânditor - intimatul 2 răspunde în fața subscrisei cu contravaloarea bunului înstrăinat în favorul terțului subdobânditor, dacă acesta a fost de rea-credință - ca obligație strictă, ori dacă se consideră a fi fost de bună credință, subzistă aceeași obligație - dar în baza îmbogățirii nedrepte.
Față de refuzul intimatului 3 de a se prezenta și răspunde la interogator, în mod evident și acesta a achiesat practic la pretențiile subscrisei, iar consecința trebuia să fie aceea a revocării, a declarării ca fiind inopozabile a celor două contracte de vânzare-cumparare, față de ,,.,,.
Prin decizia civilă nr. 20/A/2015 pronunțată de Tribunalul A. în acest dosar a fost admis apelul de mai sus, anulată sentința apelată și păstrată cauza spre rejudecare, cu următoarea motivare:
În primul rând, așa după cum se poate constata din analiza sentinței atacate, sentința de fond este motivată sumar, strict prin redarea textului de lege aplicabil speței și fără a face referire la susținerile reclamantei referitoare la aplicabilitatea dispozițiilor art. 358 NCPCiv.
Dar, se poate constata cu ușurință faptul că întradevăr în fața instanței de fond nu s-a produs nici o probă de natură a demonstra cu certitudine complicitatea la fraudă a terțului subdobânditor cu care s-a încheiat cel de-al doilea contract de vânzare-cumpărare.
Simplele susțineri cuprinse în întâmpinare coroborate cu atitudinea manifestată de către pârâții de ordin 1 și 2 nu sunt suficiente, chiar și în condițiile aplicabilității dispozițiilor 358 NCPCiv, pentru a demonstra cu certitudine complicitatea la fraudă și reaua credință a terțului subdobânditor.
Prin urmare, instanța, în virtutea rolului activ și pentru a da eficiență principiului aflării adevărului în cauză și a se realiza o valorificare judicioasă a drepturilor părților de bună credință, a procedat la admiterea apelului în baza disp. art. 480 al. 2 NCPC, anularea sentinței atacate și păstrarea cauzei spre rejudecare.
Cu ocazia rejudecării instanța a pus în discuție, în condiții de contradictorialitate, necesitatea administrării de probe, absolut necesar demonstrării cu certitudine a complicității la fraudă și a relei credințe a subdobânditorului autoturismului în cauză, condiție esențială pentru admisibilitatea unei acțiuni fundamentată pe disp. art. 1562 Noul Cod Civil.
Analizând sentința apelată prin prisma criticilor formulate împotriva acesteia de către apelantă, tribunalul reține următoarele:
Starea de fapt a fost corect reținută de către instanța de fond precum și condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea acțiunii pauliene, însă, îndeplinirea cumulativă a acestora, în speță, a fost greșit apreciată în ceea ce privește primul contract de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de ordinul 1, P. G. M. în calitate de vânzător și pârâtul de ordinul 2, P. G. în calitate de cumpărător – având ca obiect autoturismul marca Volkswagen Golf cu numărul de înmatriculare_ și de identificare WVWZZZ1KZ9W446294.
Astfel, neîntemeiat a reținut prima instanță că nu s-a dovedit cea de-a patra condiție, a complicității la fraudă a terțului dobânditor P. G., nerăsturnându-se prezumția bunei – credințe a acestuia, prin nici o probă.
Îndeplinirea acestei condiții rezultă din chiar întâmpinarea formulată de pârâtul intimat P. G., prin care acesta arată împrejurările în care a cumpărat autoturismul în litigiu și apoi l-a vândut.
Pârâtul P. G. nu s-a prezentat la interogator, deși a fost legal citat cu această mențiune și nici nu a depus contractul prin care a cumpărat de la pârâtul P. G. M. autoturismul în cauză, împrejurări față de care se va face aplicarea prevederilor art.358 NCPC.
Deși nu s-a depus acel contract este indicată de pârât în întâmpinare,data încheierii acestuia ca fiind 23.01.2012, astfel încât apare evident că el s-a încheiat înainte de data de 26.04.2012; dată la care s-a încheiat cel de-al doilea contract de vânzare – cumpărare între acest dobânditor și subdobânditorul S. T. M. P.- pârât de ordinul 3. Aceste date sunt ulterioare titlului executoriu constând în Încheierea Camerei de Consiliu nr. 17/CC/F/2012 a Tribunalului A. pronunțată în dosar civil nr._ prin care a fost instituit sechestru asigurator asupra autoturismului mai sus identificat aparținând pârâtului P. G. M..
Pârâtul de ordinul 2 P. G. este tatăl pârâtului de ordinul 1 P. G. M., ambii cunoscând situația de debitor în care se află fiul, cu at’t mai mult cu cât pe rolul instanțelor a mai existat un proces între părți, având ca obiect pretenții ale reclamantei față de pârâtul de ordinul 1 înregistrat sub dosar civil nr._ la data de 25.01.2012, deci, anterior încheierii contractului de vânzare – cumpărare între acești doi pârâți; cu putere de lucru judecat s-a reținut prin sentința civilă nr. 677/2012 pronunțată de Judecătoria S. în dosar civil nr._, că data primului contract a fost 30.01.2012, așa cum s-a consemnat și în procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc și s-a comunicat de către acesta, reclamantei. Apare evident că pârâții au presupus că P. G. M. va fi obligat la repararea prejudiciului produs societății reclamante și de aceea au încheiat contractul. Toate acestea converg spre evidențierea complicității la fraudă a terțului dobânditor dobânditor P. G., fiind astfel dovedită și cea de a patra condiție de admisibilitate a acțiunii pauliene față de acesta. Raportat la contractul încheiat între pârâții de ordinul 1 și 2 devin, incidente dispozițiilor art. 1562 NC Civ., în baza cărora primul contract de vânzare – cumpărare, va fi declarat inopozabil față de reclamantă și, deci, revocat.
In ceea ce privește cei de-al doilea contract de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul de ordinul 2, P. G. în calitate de vânzător și pârâtul S. – T. M. – P. – în calitate de cumpărător, așa cum corect a reținut și instanța de fond, nu există nici o probă sau indiciu din care să rezulte îndeplinirea condiției complicității la fraudă a cumpărătorului; simpla lipsă la interogator nu poate fi apreciată ca probă suficientă în acest sens.
In urma anulării sentinței atacate cu apel și păstrării cauzei spre rejudecare în fond, nu s-a administrat nici o probă de către reclamantă pentru demonstrarea cu certitudine a complicității și relei – credințe a subdobânditorului autoturismului în cauză, deși, tocmai în acest scop s-a pronunțat Decizia civilă nr. 20/A/ 2015 de către Tribunalul A. în prezentul dosar.
Față de această împrejurare, acțiunea va fi respinsă față de pârâtul – subdobânditor S. – T. M. – P., pentru revocarea celui de al doilea contract de vânzare cumpărare.
În privința cheltuielilor de judecată se va face aplicarea prevederilor art. 453 alin.2 NCPC, în baza cărora pârâții de ordinul 1 și 2 vor fi obligați la plata sumei de 1930 lei, reprezentând onorariul de avocat suportat de reclamantă și taxa de timbru achitată pentru pretențiile admise.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECIDE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta . împotriva pârâților P. G. M., P. G. și în consecință:
Revocă contractul de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul 1 în calitate de vânzător – P. G. M. – și pârâtul de ordin 2 în calitate de cumpărător – P. G., având ca obiect autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de identificare WVWZZZ1KZ9W446294 și nr. de înmatriculare_ .
Respinge acțiunea față de pârâtul S. T. M. P..
Respinge în rest acțiunea.
Obligă pârâții P. G. M. și P. G. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1930 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
I. S. G. B. P.
GREFIER
A. R.
Red. SI
Tehnored. RA/23.10.2015 /6 ex/
j.fond.A. M. M.
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA CIVILĂ
In numele legii
DECIDE
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta . împotriva pârâților P. G. M., P. G. și în consecință:
Revocă contractul de vânzare – cumpărare încheiat între pârâtul 1 în calitate de vânzător – P. G. M. – și pârâtul de ordin 2 în calitate de cumpărător – P. G., având ca obiect autoturismul marca Volkswagen Golf cu nr. de identificare WVWZZZ1KZ9W446294 și nr. de înmatriculare_ .
Respinge acțiunea față de pârâtul S. T. M. P..
Respinge în rest acțiunea.
Obligă pârâții P. G. M. și P. G. la plata în favoarea reclamantei a sumei de 1930 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 30.04.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
← Fond funciar. Sentința nr. 348/2015. Tribunalul ALBA | Investire cu formulă executorie. Decizia nr. 295/2015.... → |
---|