Anulare act. Decizia nr. 267/2015. Tribunalul ALBA

Comentarii

0

Decizia nr. 267/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 267/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 267/R/2015

Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. S. C.

Judecător L. D. - Președinte Secția Civilă

Judecător L. V.

Grefier N. C.

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de reclamanții M. N. și M. M. și de pârâții B. C. R. SA și . împotriva sentinței civile nr. 2988/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ având ca obiect/ anulare act - pretenții.

La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa părților.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că mersul dezbaterilor a fost consemnat în încheierile de amânare a pronunțării din data de 3.11.2015, 10.11.2015 și 17.11.2015, care fac parte integrantă din prezenta decizie civilă.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.01.2013 sub dosar nr._ reclamanții M. N. și M. M. au chemat în judecată pe pârâtele B. C. R. SA, B. C. R. SA - SUCURSALA JUDEȚEANĂ A. I. și ., solicitând ca prin hotărâre judecătorească:

I. Să se constate caracterul abuziv și nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar nr. 1727/29.09.2007 în ceea ce privește următoarele clauze:

* clauza prevăzută în cadrul ultimei teze din al 2 pct. 5 din contractul de credit și anume „ dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR „ și să se dispună înlăturarea acesteia, cu stabilirea modului de calcul al dobânzii astfel cum este prevăzut în cadrul pct. 5 din contractul de credit nr. 1727/29.09.2007, respectiv în felul următor: Euribor+marjă fixă de 15,5 p.p;

* clauza prevăzută la pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare ale contractului de credit bancar nr. 1727/29.09.2007 prin care „ pe parcursul derulării creditului, banca își poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent”;

II. Să se constate abuzivă și nedatorată orice dobândă percepută de către BCR începând cu 14.10.2007, dobândă care excede dobânzii Euribor+marjă fixă de 1,5 p.p.

III. Să fie obligate pârâtele la restituirea sumelor percepute cu titlu de dobândă, începând cu luna 10.2007, calculate altfel decât formula Euribor+marjă fixă de 1,5 p.p.

IV. Să se constate abuzivă și nulă clauza prevăzută la pct. 9 lit. c și pct. 3.6 din condițiile generale ale convenției de credit, prin care s-a introdus în convenție comisionul de administrare credit în cuantum de 12 EUR/lunar;

V. Să se dispună înlăturarea clauzelor privind comisionul de administrare credit din convenția de credit bancar nr. 1727/29.09.2007;

VI. Să fie obligate pârâtele la restituirea comisionului de administrare credit, achitat de la data semnării convenției – 29.10.2007 – până în prezent în cuantum de 420 EUR și în continuare până la eliminarea acestuia din convenție și restituirea efectivă;

VII. Să se constate abuzivă și nulă clauza prevăzută în contractul de credit la pct. 10 din condițiile generale de creditare privind „ banca poate cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din prezentul contract „.

VIII. Să fie obligate pârâtele să elimine din componența D. comisioanele de administrare și de urmărire riscuri, precum și alte costuri ( orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului);

IX. Să se constate abuzivă și nulă clauza prev. la pct. 3.7 din condițiile generale de creditare – anexa la contractul de credit nr. 1727/29.09.2007, conform căreia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar – bancare;

X. Să se constate abuziv și nul contractul de cesiune de creanță încheiat între BCR SA și ., prin care s-a cedat creanța reclamanților, impunându-e restabilirea situației anterioare și luarea în calcul a sumelor achitate atțt în contul BCR SA cât și în contul ., cu toate consecințele ce decurg din nulitatea absolută a contractului de cesiune.

XI. Să fie obligate pârâtele la achitarea dobânzii legale aferente sumelor solicitate cu titlu dobândă percepută în mod nelegal, comision de administrare și comision de urmărire riscuri, de la data plății și până la plata efectivă a acestor sume.

XII. Să fie obligată pârâta de ord. 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței ce se va pronunța să pună la dispoziția reclamanților actul adițional al contractului, conform sentinței date și un nou grafic de rambursare a creditului;

Totodată s-a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat, în esență, că la data de 29.09.2007 reclamanții au încheiat contractul de credit bancar nr. 1727, valoarea creditului obținut de către aceștia fiind de_ EUR, pe o perioadă de 300 luni; că potrivit convenției de credit dobânda curentă stipulată în contract este de 7,4% pe an fixă și variabilă ulterior, fiind formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 puncte procentuale. Pe parcursul derulării convenției, de la data semnării acesteia – 26.09.2007 – dobânda nu a fost variabilă, dar conform graficului de rambursare acesta a variat foarte puțin, chiar dacă euribor a avut un procent tot mai scăzut, astfel că banca nu a înțeles să reducă cuantumul dobânzii. Potrivit art. 14 din Legea nr. 193/2000 consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Cod civ., și Cod pr.civ; că dezechilibrul contractual indus de aceste clauze și lipsa bunei credințe a băncii trebuie analizate în funcție de justețea acestui comision față de costurile suportate de bancă în legătură cu activitatea sa de acordare a creditului; că o astfel de justificare nu există, acest comision nereprezentând altceva decât o dobândă mascată; că comisionul de administrare este calculat și perceput la valoarea inițială a creditului și nu la soldul acestuia, ceea ce face, în cazul creditelor ipotecare acordate pe mai mult de 20 de ani, ca dobânda aplicată să ajungă să fie chiar mai mică decât comisionul; că riscul de plată trebuie asumat în egală măsură de ambele părți, atât de bancă, care este jucător profesionist cât și de consumator. Potrivit art. 36 din OUG nr._ pentru creditul acordat, creditorul poate percepe numai: comision de analiză dosar, comision de administrare credit, de administrare cont, pentru rambursare anticipată, costuri aferente asigurărilor, penalități, comision unic pentru serviciile prestate la cererea consumatori, iar acest text nu lasă deloc interpretări; că după primirea cererii de executare silită reclamanții au aflat că de fapt creditul acestora a fost preluat de către pârâta ., contractul de cesiune fiind lovit de nulitate pentru existența clauzei abuzive de cesionare în contractul de credit, clauză care determină nulitatea absolută a cesionării, existența cauzei ilicite determinând nulitatea cesionării.

În drept, art. 969 Cod civ., art. 948 Cod civ., art. 4 din Legea nr. 193/2000, art. 274 Cod pr.civ.

În probațiune reclamanții au depus la dosar set înscrisuri.

Pârâta BCR SA, legal citată, a formulat și a depus la dosar întâmpinare (f 16-34) prin care a invocat excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. I. raportat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. J 1128/22.12.2010, netimbrării raportat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. J 1128/22.12.2010, lipsei capacității de folosință și implicit a calității procesual pasive a BCR SA – Suc. A. I., inadmisibilității acțiunii pe temeiul de drept indicat de reclamanți – Legea nr. 193/2000 – și prescripției dreptului material la acțiune.

Pe fondul cauzei a solicitat, în principal, respingerea acțiunii formulate de reclamanți având în vedere că, contractul de credit supus analizei a fost cesionat către ., în mod legal, în anul 2010; iar în subsidiar, respingerea acțiunii ca neîntemeiată în situația în care instanța va admite petitul formulat cu privire la constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. J 1128/22.12.2010.

În susținerea întâmpinării, pe fondul cauzei, s-a arătat, în esență, că reclamanții își invocă propria culpă vând în vedere neplata la termen a ratelor către bancă, neplată ce rezultă din notificările atașate; că opozabilitatea a fost asigurată prin înscrierea contractului de cesiune în Arhiva Electronică de Garanții Reale Mobiliare sub nr._/22.12.2010, respectiv 2010-_-BYX; că, clauzele atacate prin acțiunea introductivă sunt legal stipulate și nu îndeplinesc condițiile prev. de Legea nr. 193/2000; că în practică instanța a reținut că nu poate interveni în acordul de voință al părților iar modificarea clauzelor contractuale este atributul exclusiv al părților care au nu numai dreptul dar și obligația de a stabili o nouă formulă de calcul al dobânzii; că dobânda de referință variabilă avută în vedere la pct. 5 din condițiile speciale de creditare a convenției analizate este evident dobânda de referință practicată de bancă, anume dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR; că marjele fixe aplicate de bancă pentru fiecare tip de credit/dobândă sunt diferite, iar realizarea unei combinații între un anumit tip de dobândă și marja procentuală adițională aferentă celuilalt tip de dobândă reprezintă o deturnare gravă a voinței părților, astfel cum a fost consemnată în contract; că modificarea dobânzii variabile percepută reclamanților a avut o motivație întemeiată, legală și independent de voința băncii; că pct. 9 din convenția de credit prevede în mod expres ce comisioane și în ce cuantum li se percep reclamanților. S-a mai arătat că Legea nr. 193/2000 nu interzice nicio clauză, ci prevede criteriile pe care trebuie să le îndeplinească o clauză pentru a nu produce efecte abuzive, nu se interzice un anumit conținut, ci o anumită modalitate de stabilire a acelui conținut; că, clauzele indicate ca fiind abuzive nu creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților; că reclamanții au achitat și achită dobânda și comisionul de administrare în temeiul prevederilor contractuale pe care li le-au însușit prin semnare.

Totodată a solicitat și obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată.

În probațiune pârâta a depus la dosar set înscrisuri (f 35-186).

La termenul din date de 09.05.2013 pârâta BCR SA a depus la dosar note de ședință (f 202-203).

Pârâta BCR SA – Suc. A. I., legal citată, nu a depus la dosar întâmpinare.

La termenul din data de 13.06.2013 reclamanții au depus la dosar precizare de acțiune (f 209-211) prin care au solicitat să se constate nulitatea absolută parțială a contractului de cesiune nr. J 1128/22.12.2010 încheiat de pârâta BCR SA cu pârâta ., în ce privește pe reclamanți, pentru lipsa formei autentice a contractului de cesiune, pentru fraudarea legii și pentru lipsa identificării creanței cesionate în ceea ce-i privește pe reclamanți, având o cauză ilicită. A fost menținută în rest acțiunea principală.

Pârâta .; legal citată, a formulat și depus la dosar întâmpinare (f 251-265) prin care a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamanți ca netemeinică și nelegală.

În susținerea întâmpinării s-a arătat, în esență, că măsurile solicitate de reclamanți sunt injuste și au ca scop îmbogățirea acestora în detrimentul pârâtelor; că, contractul de credit a fost încheiat la data de 24.07.2008 și prin urmare toate dispozițiile legale invocate de reclamanți în vederea anulării parțiale a acestuia și realizării celorlalte pretenții în legătură cu executarea contractului, potrivit regulii de drept comun – regit actum – se vor raporta la această dată; că, clauzele contractului nu sunt abuzive, ele fiind negociate direct, fiind exprimate în termeni simpli, obișnuiți astfel încât o persoană cu un minim de pregătire și interes își putea face o reprezentare mentală a efectelor contractului; că la momentul încheierii contractului nu exista nicio dispoziție legală care să oblige comercianții să includă în contract modul de calcul al dobânzii variabile; că prin contractul de credit și condițiile generale reclamanții s-a obligat la plata creditului, potrivit celor inserate în cuprinsul acestora; că prin înlocuirea dobânzii de referință BCR cu indicele de referință euribor se încalcă principiul forței obligatorii al convențiilor prev. de art. 969 Cod civ., anterior și echilibrul contractual . S-a mai arătat că decizia nr. 77/13.02.2008 pronunțată de Curtea de Apel București a stabilit că „ nu este întemeiată nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care dă dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobândă „; că, comisionul de administrare nu are nicio legătură cu riscurile pe care și le sumă vreuna din părți și nu se poate confunda cu comisionul de risc care se percepe pentru creditele negarantate; că contractul de cesiune a fost valabil încheiat.

În drept, dispozițiile Cod pr.civ., Cod civ., Decretul nr. 167/1958, legislația privind protecția consumatorilor, Regulamentul BNR nr. 3/2009.

În probațiune pârâta a depus la dosar set înscrisuri (f 266-298).

La termenul din data de 04 iulie 2013 instanța a respins excepțiile necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. I. raportat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. J 1128/22.12.2010, netimbrării raportat la capătul de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de cesiune nr. J 1128/22.12.2010, lipsei capacității de folosință și implicit a calității procesual pasive a BCR SA – Suc. A. I., inadmisibilității acțiunii pe temeiul de drept indicat de reclamanți – Legea nr. 193/2000 – invocate de pârâta BCR SA prin întâmpinare ( 299-300).

La același termen – 04 iulie 2013 – instanța a admis în parte excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâta BCR SA prin întâmpinare constând prescris dreptul reclamanților de a solicita restituirea sumelor achitate cu mai mul de 3 ani înainte de data introducerii acțiunii – 29.01.2013 – respectiv pentru perioada 29.09.2007 – 29.01.2010 (f 299-300).

A fost încuviințată pentru părți proba cu înscrisuri, constând în înscrisurile depuse la dosar și proba privind interogatoriul reclamanților, răspunsurile date de către aceștia fiind consemnate în chestionarele depuse la dosar (f 321-326).

A fost încuviințată pentru reclamanți proba privind efectuarea unei expertize contabile și unei completări la aceasta, lucrările fiind întocmite în cauză de către expert I. A. I. și depuse la dosar la filele 354-374, 432-434.

La termenul din data de 27.11.2014 instanța a reținut cauza spre soluționare pe fond, pronunțarea fiind amânată inițial la data de 04.12.2014 pentru concluzii scrise și ulterior la data de 11.12.2014 pentru deliberare.

Prin sentința nr. 2988/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. s-a admis în parte acțiunea formulată și precizată de reclamanții M. N. și M. M., ambii domiciliați în loc.Pianu de Jos, nr.152, jud.A., în contradictoriu cu pârâtele B. C. ROMÂNĂ SA cu sediul în București, .. 5, sector 3, CUI_, J_ cu sediul procesual ales în București, .. 1A, ., sector 1, Complexul Bucharest Business Park, B. C. Română SA –Sucursala Județeană A. cu sediul în mun.A.-I., ..35, jud.A., CUI_, . cu sediul în mun. București, ..5, Corp B, etaj 3, sector 3, și în consecință:

1. S-a constatat nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1727/26.09.2007 încheiată între reclamanți și pârâta B. C. ROMÂNĂ SA în privința următoarelor clauze:

- pct.5 ultima teză și anume “După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50”

- pct. 2.10. a din Condițiile generale de creditare – anexa la contractul de credit bancar nr._/26.09.2008

- pct. 3.7 alin. 1 din Condițiile generale de creditare – anexa la contractul de credit bancar nr._/26.09.2008

2. S-au desființat clauzele contractuale din contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1727/26.09.2007, menționate la pct. 1.

3. S-a constatat abuzivă și nedatorată orice dobândă care excede nivelului dobânzii avut în vedere de părțile contractante la momentul încheierii contractului de credit, adică de 7,4% pe an.

4. Au fost obligate pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate în plus de către reclamanți cu titlu de dobândă peste nivelul de 7,4% pe an, aferente contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1727/26.09.2007, începând cu data de 29.01.2010 și până la momentul rămânerii irevocabile și punerii în executare a prezentei sentințe, la care se va adăugă dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data plăților și până la momentul plății efective.

A fost respinsă în rest cererea principală așa cum a fost precizată.

A fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut următoarele:

Instanța a reținut că reclamanții M. N. și M. M., în calitate de împrumutați au încheiat cu pârâta B. C. Română SA, un contract de credit bancar cu privire la suma de24.000 euro (f.238-f.242).

La art. 5 din contract, s-a stabilit că la data încheierii contractului, dobânda curentă este de 7,4 % pe an, este fixă pe primele 12 luni și variabilă ulterior fiind formată din dobânda de referință variabilă, afișată la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 puncte procentuale.

Dispozițiile art.969 din Codul civil de la 1864, aplicabil cu privire la contractul de credit în cauză, conferă putere de lege contractelor legal făcute, ceea ce înseamnă ca legea recunoaște forță deplina doar contractelor legale făcute.

Potrivit art.948 din Codul civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții care se obligă, un obiect determinat și o cauză licită.

Conform art.968 din Codul civil cauza este nelicită când este prohibită de legi și când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice.

Cauza unui contract sinalagmatic, cum este contractul de credit în speță, este formată din doua componente și este diferită pentru cele două parți care contractează. Pentru banca, cauza proximă sau scopul imediat o reprezintă restituirea împrumutului, iar scopul mediat îl constituie obținerea de profit. Pentru împrumutat, scopul imediat îl constituie obținerea de bani, iar scopul mediat folosirea banilor în interes personal.

Apoi, una din condițiile de valabilitate a cauzei este ca aceasta să fie licită și morală.

Art.966 din Codul Civil de la 1864, prevede că obligația nelicită nu poate avea nici un efect, iar art.968 din Codul civil stabilește: „Cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor moravuri și ordinii publice”.

Potrivit art.14 din Legea nr.193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, consumatorii prejudiciați prin contracte încheiate cu încălcarea prezentei legi au dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu prevederile Codului civil si Codului de procedură civilă.

Așadar, ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr.193/2000, el are dreptul de a se adresa organelor judecătorești în conformitate cu dispozițiile Codului Civil și Codului de procedură civilă. Încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr.193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicita, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.

Analizând clauzele contractuale invocate de către reclamanți în cererea de chemare în judecată, raportat la cele anterior menționate, instanța retine că scopul mediat al încheierii contractului de credit în speța de față, adică motivul determinant al încheierii contractului, din punctul de vedere al băncii este obținerea de profit, banca urmărind obținerea de profit chiar și cu încălcarea legii pentru următoarele motive:

Contractul de credit în cauză a fost transformat în mod tacit de bancă într-unul de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate de către împrumutați, întregul contract fiind impus în forma respectivă de bancă.

Potrivit art.4 alin. 1 din Legea nr.193/2000, privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, prin care a fost transpusă în legislația românească Directiva 84/450/CE, o clauză contractuală ce nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului și contrar cerinței bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Faptul că anumite aspecte ale clauzelor comerciale sau numai una din clauze a fost negociată direct cu consumatorul nu exclude aplicarea legi pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a contractului evidențiază ca acesta a fost prestabilit unilateral de comerciant. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

În cauză, nu s-a făcut dovada că prevederile contractuale conținute de pct.5 ultima teză și anume “Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50 puncte procentuale”, pct. 2.10. a din Condițiile generale de creditare – anexa la contractul de credit bancar nr._/26.09.2008 și pct. 3.7 alin. 1 din Condițiile generale de creditare – anexa la contractul de credit bancar nr.1727/26.09.2007, invocate în acțiune ca fiind abuzive ar fi fost negociate cu consumatorul.

Prin urmare, din moment ce la art. 5 din contract se prevede că pentru creditul pus la dispoziție de bancă, împrumutatul va plăti o dobândă fixă de 7,4% pe primele 12 luni, după această dată dobânda urmând să fie variabilă, formată din dobânda de referință variabilă, care afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 puncte, aceste clauze, pe lângă faptul că permit băncii să modifice unilateral dobânda fără a se raporta la niște indici obiectivi de pe piața bancară, trebuie interpretate în favoarea consumatorului, în sensul că dobânda curentă este de „7,4%”.Această interpretare are ca efect desființarea clauzei prevăzute la art. 5 ultima teză și anume “Dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50”, precum și pct. 2.10. a din Condițiile generale de creditare – anexa la contractul de credit bancar nr.1727PF/26.09.2007 prin care pârâta BCR SA a stabilit că poate modifica dobânda fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.

Atâta timp cât în contractul inițial s-a prevăzut că dobânda contractului de credit este variabilă și compusă din dobânda de referință a Băncii la care se adaugă marja de 1,5%, instanța apreciază că această clauză contractuală în ansamblul ei este abuzivă prin necircumstanțierea decât în parte a elementelor care-i permit băncii modificarea unilaterala a dobânzii curente contractuale. Prin neindicarea niciunui criteriu care sa-i dea băncii acest drept de a determina unilateral dobânda de referință a Băncii, lăsând la libera sa apreciere majorarea acestei părți componente a dobânzii, această clauză încalcă prevederile legale incidente în materie, fiind de natură să îl prejudicieze pe consumator. Această clauză care dă dreptul împrumutătorului de a modifica unilateral dobânda nu este raportata la un indicator precis, individualizat. Modalitate de exprimare din contract face ca respectiva clauză să fie interpretată doar în favoarea împrumutătorului, servind doar intereselor acestuia, fără a da posibilitatea consumatorului de a verifica dacă majorarea este judicios dispusă și dacă era necesară și proporțională scopului urmărit. Piața financiară evoluează diferit în funcție de indicele la care ne raportăm, iar banca va putea invoca de fiecare dată că s-a raportat la alt indicator, favorabil intereselor sale. În măsura în care banca interpretează clauzele contractuale doar în favoarea sa, fără să se raporteze la un indicator obiectiv stabilit de comun acord cu împrumutatul, această interpretare excede limitele teoriei impreviziunii și este contrară cerințelor bunei credințe. Instanța are, de asemenea, în vedere si faptul ca dobânda este un element esențial într-un contract de credit bancar, orice clauză nelegală cu incidentă asupra dobânzii, afectând însăși normala derulare a raporturilor contractuale. În raport de prevederile contractuale, instanța reține că, în ipoteza în care acest contract s-ar derula în continuare în această formă, se menține pericolul lezării drepturilor si intereselor consumatorului prin majorarea indirecta a dobânzii anuale efective.

Aceasta clauză contravine si legislației comunitare, încălcând prevederile art. 3 si 4 din Directiva 87/102/CEE a Consiliului din 22 decembrie 1986 cu privire la armonizarea dispozițiilor legislative, reglementare si administrative ale Statelor membre în materie de credit destinat consumului.

Art.6 din Legea nr.193/2000 prevede următoarele: clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acestora mai poate continua.

Acest art.6 nu reprezintă altceva decât transpunerea efectelor nulității absolute în Legea nr.193/2000, deoarece nulitatea reprezintă o sancțiune care lipsește actul juridic de efectele contrare normelor juridice edictate pentru încheierea sa valabilă.

La judecarea cauzei, instanța are în vedere și interpretarea pe care a dat-o Curtea de Justiție a Comunității Europene articolului 6 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive, articol ce a fost transpus în art.6 din Legea nr.193/2000. Astfel, în cauza C-243/08 Pannon GSM Zrt împotriva E. Sustikne G. și cauza Murciano Quintero, C - 240/98, Curtea a stabilit ca art.6 alin.1 din Directiva nr.93/13/CEE a Consiliului din data de 5 aprilie 1993 privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretat în sensul că o clauză contractuală abuzivă nu creează obligații pentru consumator și nu este necesar în acest sens ca respectivul consumator să fi contestat în prealabil cu succes o astfel de clauză. De asemenea, s-a mai dispus că instanța națională are obligația de a examina din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale de îndată ce dispune de elemente de drept și de fapt necesare în acest sens, iar atunci când consideră că o astfel de clauză este abuzivă, nu o aplică.

Constatând abuzivă și nulă clauza prevăzută la pct.5 teza finală din Contractul de credit care privește modul de calcul al dobânzii variabile, aceasta se impune a fi eliminată, contractul urmând să producă efecte prin celelalte clauze. De vreme ce s-a constatat abuzivă teza 2 a art.5, este firesc să producă efecte clauza de la art.5 teza 1 din contract, respectiv dobânda curentă de 7,4 % pe an, întrucât această clauză a făcut obiectul consimțământului părților la încheierea contractului.

Având în vedere că instanța nu poate stabili un mod de calcul al dobânzii străin de acordul părților la încheierea contractului, rezultă că este nedatorată orice dobândă care excede nivelului dobânzii avut în vedere de părțile contractante la momentul încheierii contractului de credit, respectiv dobânda curentă de 7,4 % pe an.

Așadar, instanța va obliga pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate în plus de către reclamanți cu titlu de dobândă peste nivelul de 7,4% pe an, aferente contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1727/26.09.2007, începând cu data de 29.01.2010 (pentru sumele încasate în perioada anterioară s-a admis excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune al reclamanților la termenul de judecată din data de 04.07.2013 f.300) și până la momentul rămânerii irevocabile și punerii în executare a prezentei sentințe, la care se va adăugă dobânda legală aferentă acestor sume calculată de la data plăților și până la momentul plății efective.

Cu privire la cererea reclamanților de a stabili un anumit mod de calcul a dobânzii, respectiv Euribor +marja fixă de 1,5 pp, instanța reține că raportat la dispozițiile art. 969 C.civil vechi (aplicabil dat fiind momentul nașterii raporturilor juridice), instanța nu are dreptul de a impune o altă dobândă și deci de a introduce ex novo în contract un element care nu a făcut obiectul acordului părților în niciun moment. În ceea ce privește clauza 2.10.a din Condiții generale ale contractului, la care au făcut referire reclamanții, instanța apreciază că, din interpretarea Contractului, rezultă că aceasta se aplică „creditelor cu dobândă variabilă stabilită în funcție de indicele de referință Euribor” și nu oricăror credite cu dobândă variabilă. (contractul de credit bancar nr.1727/26.09.2007 fiind întocmit, în ceea ce privește caracterul variabil, ca un contract de credit cu dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR și la care se adaugă 1,5 pp).

În cauza C-618/10, Banco Español de Crédito SA împotriva Joaquín Calderón Camino, CEJ a stabilit că decurge din textul articolului 6 alineatul (1) că instanțele naționale au numai obligația de a exclude aplicarea unei clauze contractuale abuzive pentru ca aceasta să nu producă efecte obligatorii în ceea ce privește consumatorul, fără a avea posibilitatea să modifice conținutul acesteia. Astfel, acest contract trebuie să continue să existe, în principiu, fără nicio altă modificare decât cea rezultată din eliminarea clauzelor abuzive, în măsura în care, în conformitate cu normele dreptului intern, o astfel de menținere a contractului este posibilă din punct de vedere juridic.

În lumina celor arătate anterior cu privire la teza ultima, alineatul 2 al art.5 din Contractul de credit, instanța constată ca fiind abuzivă și prevederea pct. 3.7 alin. 1 din Condițiile generale de creditare – anexa la contractul de credit bancar nr. 1727 PF/26.09.2007 prin care banca își rezervă dreptul discreționar ca pe parcursul derulării creditului să poată modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar bancare fără să se raporteze la un indicator obiectiv stabilit de comun acord cu împrumutatul (capătul IX din cererea de chemare în judecată).

În privința comisionului de administrare conținut de punctul 9.c din contractul de credit bancar nr. 1727 PF/26.09.2007, instanța constată că acesta este clar și concis exprimat, fiind inteligibil pentru orice persoană chiar și lipsită de cunoștințe de specialitate, fiind stabilit în conținutul contractului în mod legal de către pârâtă, la suma de 12 euro pe lună. În plus, actele normative apărute ulterior încheierii contractului de credit și care aliniază România normativelor din Uniunea Europeană, cum ar fi OUG nr. 50/2010, stabilesc că societățile bancare pot avea comisioane de administrare (nu însă și comisioane de risc) în contractele bancare.

Ca atare, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul 4 din cererea introductivă privitoare la constatarea ca fiind abuzive și nule clauzele de la punctele 9.c. și 3.6, din contractul de credit bancar nr. 1727 PF/26.09.2007, și în consecință și capetele de cerere V și VI privind înlăturarea din Convenție a clauzelor privind comisionul de administrare credit și restituire sumelor achitate de către reclamanți cu titlu de comision administrare credit.

Cu privire la capătul de cerere VII privind constatarea de către instanță ca abuzivă și nulă a clauzei prevăzute în contractul de credit la pct.10 din Condiții generale de creditare potrivit căruia „B. poate cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din prezentul contract”, instanța apreciază că nu sunt întrunite condițiile pentru a considera ca abuzivă această clauza înscrisă în contractul de credit bancar, prin care banca își rezervă dreptul de a cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din contract, întrucât, din punct de vedere obiectiv, nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului, iar prin cesionarea creanței se schimbă doar titularul dreptului de a încasa creanța, și nicidecum drepturile și obligațiile debitorului. De asemenea, art.1391 din Codul Civil de la 1864, reglementează dreptul creditorului de a cesiona creanțele pe care le deține și nu prevede obligativitatea încheierii contractului de cesiune în formă autentică.

Potrivit art. 1 lit. n din anexa 1 la Legea nr. 193/2000, se consideră abuzive clauzele care “dau dreptul profesionistului să transfere obligațiile contractuale unei terțe persoane - agent, mandatar etc. -, fără acordul consumatorului, dacă acest transfer servește la reducerea garanțiilor sau a altor răspunderi față de consumator”.

În speța de față, instanța constată că nu poate fi vorba despre o cesiune efectivă a obligațiilor băncii câtă vreme aceasta și-a îndeplinit obligația sa contractuală, respectiv a pus la dispoziția reclamanților suma menționată în contractul de credit. În consecință nu se poate vorbi de o reducerea a garanțiilor sau a altor răspunderi a băncii către consumator. Mai mult instanța arată că cesiunea drepturilor de creanță a băncii nu este interzisă de nici o prevedere legală.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtelor să elimine din componența D., comisioanele de administrare și de urmărire riscuri și orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului, instanță constată că la art.2.1. din Condiții Generale ale Contractului de credit se arată că „în cazul creditelor de consum acordate persoanelor fizice, dobânda anuală efectivă reprezintă costul total al creditului, exprimat în procent anual din valoarea creditului. Potrivit art.6 din condițiile speciale ale contractului de credit bancar, dobânda anuală efectivă este de 8,70% pe an. În D. sunt incluse: dobânda anuală, comisionul de analiză a documentației, de acordare credit și de administrare, cheltuieli efectuate cu încheierea poliței de asigurare de viață, comisionul de urmărire riscuri, precum și alte costuri.

Instanța reține că acest articol face o descriere a costurilor incluse în D., în general, în timp ce particularizarea comisioanelor datorare de reclamantă în baza contratului este făcută la art. 9 din convenție. Acest articol nu cuprinde și comisionul de risc, ceea ce înseamnă, că în cazul de față, reclamanții nu au obligația de plată a unui asemenea comision. Referitor la „alte costuri”, instanța apreciază că aceasta este o formulare cu caracter general, iar în lipsa altor circumstanțieri de fapt, instanța nu poate stabili la acest moment caracterul abuziv al acestei prevederi.

Prin urmare, instanța va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere VIII, în condițiile în care a constatat că nici clauza prin care se percepe comisionul de administrare nu are caracter abuziv.

În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor de refacere a planului de rambursare al creditului și emiterea în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a sentinței un nou act adițional în concordanță cu dispozițiile sentinței care se va pronunța, instanța va respinge ca neîntemeiat acest capăt de cerere având în vedere faptul că creditul acordat reclamanților a fost declarat scadent anticipat, iar creanța cedată către un terț, nu se mai poate vorbi despre plata în rate a creditului, la acest moment fiind exigibilă toată creanța restantă, în totalitate.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții M. N. și M. M. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare;

În subsidiar au solicitat admiterea recursului și modificarea în parte a Sentinței nr. 2988/2014 în sensul de a admite în întregime acțiunea formulată.

Cu cheltuieli de judecată.

Susțin că, hotărârea instanței de fond este data cu aplicarea greșită a legii pentru motivele ce urmează, iar pentru modificarea acesteia este necesară administrarea de noi probe, constând în refacerea raportului de expertiză judiciară conform obiectivelor inițiale și a obiecțiunilor ulterioare.

Prin sentința recurată instanța de fond a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți, și a constatat caracterul abuziv și nulitatea absolită parțială a contractului de credit în ceea ce privește clauzele de la pct-ele 5 - ultima teză, 2.io.a, 3.7 alin.i privind tipul, modalitatea de calcul a dobânzii și posibilitatea băncii de a-i modifica unilateral cuantumul, respectiv posibilitatea băncii de a modifica unilateral nivelul comisioanelor și taxelor, a constatat că „ este nedatorată orice dobândă care excede nivelului dobânzii avut în vedere de părțile contractante la momentul încheierii contractului de credit, respectiv dobânda curentă de 7,4%pe an".

Instanța de fond a respins capetele de cerere IV,V și VI prin care s-a solicitat constatarea ca abuziv și restituirea comisionului de administrare, parțial petitele 1,11 și III prin care s-a solicitat revizuirea^ dobânzii prev. de pct. 5. prin stabilirea unei formule clare de calcul, în sensul ca rata dobânzii să fie compusă din indicele de referință Euribor + marja fixă de 1,5 p.p., și petitul X privind contractul de cesiune încheiat cu S.C. S. C. S.R.L.

De asemenea, în mod greșit instanța fondului a respins solicitarea de obligare a pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariul de expert pentru expertiza întocmită în cauză.

În ceea ce privește solicitările care au fost respinse, raportat la motivarea instanței de fond precizează:

Cu privire la solicitările reclamanților ce vizează revizuirea dobânzii și stabilirea unei formule clare de calcul, (1,11 și III),

Instanța a reținut că "nu poate stabili un mod de calcul al dobânzii străin de acordul părților la încheierea contractului",

Apreciacă greșită soluția instanței cu privire la acest aspect, deoarece, analizând punctual conținutul clauzei prevăzute de art.5 unde: dobânda curentă stipulată în contract este de 7,4 96 pe an fixă și variabilă ulterior, fiind formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 puncte procentuale., rezultă fară echivoc faptul că interpretarea corectă privind modalitadea de variabilitate a dobânzii este că dobânda variază exclusiv raportat la valoarea de referință a indicelui Euribor.

Sintagma " dobânda de referință variabilă " putea fi cu ușurință interpretată de instanță, prin coroborarea prevederilor contractuale cu înscrisurile depuse de pârâta BCR prin care explică tangențial la nivelul anului 2009 respectiv 2011 modul de calcul al dobânzilor variabile: adresa BCR nr. BSM 185^0/15.06.2009 de la Direcția Administrarea Bilanțului, referitoare la „ Explicații pentru modificări ale dobânzii variabile pentru procese deschise legate de acest tip de dobândă" punctul ”RATA INTERNĂ DE REFERINȚĂ PENTRU DOBÂNDA AFERENTĂ CREDITELOR ÎN EURO", precum și adresa BCR nr. DJ.7496/16.05.2011 de la Direcția Juridică, referitoare la „Componente dobânda variabilă" prin care banca a decis „transparentizarea dobânzii" și prin care se face referire la „un mod de calcul transprent al dobânzii variabile care să varieze în principal în funcție de ROBOR/EURIBOR/LIBOR...

Dacă întradevăr instanța nu a putut clarifica acest aspect raportat la strict enunțul textului, și nici printr-o proprie interpretare, ar fi trebuit să dea eficiență deplină prevederilor art. 1 al. (2) din Legea 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianți și consumatori, care prevede în mod cu totul imperativ că, " în caz de dubiu asupra interpretării unor clauze contractuale, acestea vor fi interpretate în favoarea consumatorului. "

Așadar, dacă mai este nevoie de interpretare cu privire la modalitatea de variabilitate a ratei dobânzii, singura interpretare posibilă, și corectă totodată, este aceea că rata dobânzii poate varia exclusiv în funcție de indicele de referință Euribor.

În sprijinul acestei interpretări instanța are la îndemână atât normele legale aplicabile la momentul semnării convenției (O.G.21/1992, Legea 193/2000) cât și modificările ulterioare ale acestora, precum și O.U.G.174/2008, O.U.G.50/2010 și Legea 288/2010.

în acest sens al interpretării corecte a prevederilor pct-ului 5 din convenția de credit, cu scopul restabilirii echilibrului contractual, sunt de menționat dispozițiile O.G.21/92, iar modificările ulterioare aduse prin O.U.G.174/ 2008, prin setul de reguli menționate la art.93, sunt edificatoare în ceea ce privește interpretarea corectă a pct-ului 5 din convenția de credit, iar modificările ulterioare aduse prin O.U.G.174/ 2008, prin setul de reguli menționate la art.93, sunt edificatoare în ceea ce privește interpretarea corectă a pct-ului 5 din convenția de credit.

Având în vedere toate aceste prevederi, instanța fondului avea obligația să dea pct-ului 5 din convenția de credit o interpretare în concordată cu intențiile legiuitorului și cu preocuparea continuă a acestuia, de a proteja consumatorul, tendință evidentă cu fiecare modificare adusă normelor ce privesc această materie.

În această ordine de idei, atât legiuitorul național cât și cel european au urmărit atenuarea principiului pacta sunt servanda dând instanței de judecată posibilitatea de a obliga la modificarea clauzelor unui contract sau de a-1 anula în măsura în care reține că acesta cuprinde clauze abuzive, având obligația chiar de a aprecia din oficiu caracterul abuziv al unei clauze contractuale când este investit prin formularea unei cereri întemeiate pe ea, astfel cum a stabilit și Curtea de Justiție a Comunității Europene în cauza C 240/98 interpretând în acest sens Directiva Consiliului 93/13/CEE din 5 Aprilie 1993, transpusă în România prin Legea 193/2000.

În cauza de față instanța de fond a respins în mod nejustifîcat capetele de cerere UI și III privind revizuirea în sens descrescător a dobânzii și stabilirea unei formule clare de calcul, în sensul ca rata dobânzii să fie compusă din indicele de referință Euribor 6M+1,5 p.p.

În acest sens, instanța nu și-a asumat prerogativele conferite de normele legale naționale și europene mai sus indicate, ba mai mult, a lăsat fără utilitate proba cu expertiza de specialitate încuviințată în cauză și achitată de reclamanți, pe care a acceptat-o la dosarul cauzei cu răspunsuri incomplete și totodată evident greșite.

Administrarea corespunzătoare a probei cu expertiza prin solicitarea de la experți a unor răspunsuri complete și corecte atât la obiectivele inițiale cât mai ales la obiecțiunile ulterioare, ar fi condus la dezlegarea mai judicioasă a cauzei.

Având în vedere că reclamanții se află în acest moment în faza de executare silită, creditul fiind declarat exigibil, este imperios necesară refacerea raportului de expertiză, având în vedere că suma pentru care s-a început executarea nu este certă, cu atât mai mult cu cât instanța fondului a stabilit că dobânda aplicabilă ar fi trebuit să fie cea de 7,4% și nu cea de 10,40% astfel cum a fost percepută de BCR după primul an de creditare.

Raportat la această soluție este evident că diferența de la 7,4% la 10,4% reprezintă un excedent de dobândă încasat de BCR, ceea ce duce la concluzia că instanța de fond în mod greșit a respins obiecțiunile formulate la concluziile raportului de expertiză, aceasta fiind de fapt singura modalitate prin care instanța ar fi lămurit aspectul referitor la declararea ca exigibil a contractului cu consecința cesionării în cele din urmă a creanței către ..

Chiar și din modul incomplet și defectuos în care a fost întocmit raportul de expertiză, rezultă un excedent de dobândă încasat împrumutaților mai mare decât presupusa datorie restantă ce a generat cesionarea PREMATURĂ și deci NELEGALA a creanței, ceea ce a condus în cele din urmă și la pronunțarea unei soluții greșite cu privire la capătul de cerere ce viza nulitatea contractului de cesiune de creanță încheiat între BCR SA și ..

În acest context este evidentă necesitatea refacerii raportului de expertiză cu privire la stabilirea exactă a eventualelor zile de întârziere la plata ratelor de către împrumutați, atât în ipoteza solicitată inițial a unei dobânzi calculate conform Euribor la 6 luni + marja de 1,5 pp, cât și în ipoteza dobânzii de 7,4% stabilită de instanță prin hotărârea pronunțată.

În susținerea celor de mai sus, solicită a se avea în vedere obiecțiunile formulate în fața instanței de fond atât la raportul inițial cât și la completarea acestuia, cu atât mai mult cu cât experții și-au depășit competențele profesionale și au analizat aspectele supuse atenției din punct de vedere juridic făcând referiri fără niciun temei la „principiul înțelegerii între părți cu putere de lege peste care nu se poate trece..." (?!?), aspecte care de fapt trebuie analizate pe fondul cauzei exclusiv de judecătorul cauzei după ce experții răspund la dispozițiile date de instanță.

Astfel, având la bază aceste considerente greșite, experții au emis niște opinii fără a corobora prevederile contractuale între ele ( condițiile speciale cu cele generale), și mai grav, fără a poziționa obiectivele formulate în contextul acțiunii prin lecturarea cu atenție atât a capetelor de cerere cât și a motivării în fapt și în drept, ignorând în mod nejustifîcat dispozițiile instanței, și fără a studia întregul material probator aflat la dosarul cauzei.

În ceea ce privește respingerea pretențiilor referitoare la comisionul de administrare instanța reține în mod greșit că " acesta este clar și concis exprimat, fiind inteligibil pentru orice persoană chiar și lipsită de cunoștințe de specialitate... ", omițând că de fapt exprimarea acestui comision nu este suficient a fi inteligibilă din punct de vedere gramatical ci trebuie să fie inteligibilă și din punct de vedere economic.

Comisionul de administrare, calculat si perceput lunar, disimulează, de fapt, un procent consistent de dobândă, mărind artificial costul efectiv al creditului și, în plus, creând băncii un avantaj concurențial contrar uzanțelor cinstite față de celelalte bănci.

Astfel, având în vedere că acest tip de comisioane sunt considerate ca fiind abuzive chiar și atunci când procentul lor se aplică la soldul creditului, caracterul abuziv al comisionului de administrare este cu atât mai accentuat în situația prezentă, față de împrejurarea că deși soldul creditului scade de la lună la lună, nivelul acestui comision rămâne la același nivel cu cel din prima lună de derulare a creditului, într-un cuantum fix și nejustificat de ridicat, având în vedere că odată cu diminuarea soldului, așa zisele costuri de administrare și presupusele riscuri se diminuează, încasarea acestui comision fiind astfel o prestație exagerată din partea împrumutaților și un element de grav dezechilibru contractual, ajungând în ultimele luni de derulare a contractului de credit să fie egal și chiar mai mare decât chiar dobânda încasată (aspect ce rezultă din graficele de rambursare).

Ba mai mult, aplicarea procentului comisionului susmenționat la valoarea inițială a creditului este contrară dispozițiilor legale ce permit (uneori, în contractele încheiate după 2010) încasarea unui comision de administrare, și care sunt imperative în acest sens, permițând încasarea comisionului de administrare doar sub forma unui procent și doar aplicat la soldul curent al creditului, și nu la valoarea inițială a creditului contractat ca în speța de față.

Modalitatea de calcul și încasare este nelegală și abuzivă, ci și definirea acestor comisioane este incompletă și deficitară, neavând nicio legătură cu definiția dată de legiuitor sau cu scopul pentru care ar trebui încasat de exemplu comisionul de administrare, cel de acordare fiind evident abuziv.

In ceea ce privește solicitarea de a obliga pârâtele la restituirea sumelor încasate cu titlu de dobândă excedentară și comisioane abuzive, apreciem ca în mod greșit instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru sumele achitate cu mai mult de trei ani în urmă de la data introducerii acțiunii.

În ceea ce privește solicitarea privind restituirea sumelor de bani, aceasta nu poate fi privită ca o acțiune în pretenții de sine stătătoare, cel puțin prin prisma prescripției, restituirea astfel cum a fost solicitată fiind efectul direct al nulității absolute solicitată a fi constatată în petitul I al acțiunii, instanța fondului apreciind greșit că în cauză sunt incidente două acțiuni, din care una este prescriptibilă.

Nicio normă legală nu permite prescripției să limiteze ca întindere în timp efectele nulității absolute, efecte ce nu pot fi decât absolute, context în care, reclamanții sunt îndreptățiți la restituirea tuturor sumelor de bani achitate în baza unor clauze constatate ca fiind abuzive și nule, în caz contrar eludându-se efectele nulității absolute.

Față de aceste aspecte, apreciază că un eventual drept de creanță nu poate exista asupra sumelor de bani cerute, înainte de constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute a clauzelor în baza cărora aceste sume au fost plătite.

Astfel, capătul de cerere vizând restituirea este subsecvent petitului prin care se solicită constatarea nulității absolute, și poate fi soluționat numai și numai după soluționarea primului petit vizând nulitatea absolută.

În această ordine de idei, respectând ordinea firească a soluționării capetelor de cerere, este evident că dreptul de creanță asupra sumelor de bani ce se cer a fi restituite se naște abia odată cu soluționarea primului petit și deci odată cu constatarea nulității absolute a acestor clauze, acesta fiind de fapt momentul din care începe să curgă și termenul de prescripție prevăzut de Decretul nr.167/1958.

Față de cele arătate considerăm că instanța de fond greșit a admis doar parțial acțiunea formulată de reclamanți, aspect față de care vă solicităm respectuos în principal: admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar: admiterea recursului și modificarea în parte a Sentinței nr. 2088/2014. în sensul de a admite în întregime acțiunea formulată de reclamanți și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată în întregime, atât în fața instanței de fond cât și în prezentul recurs.

În drept: art.304 pct. 9, art. 3041, art.312 C.pr. civ. și art.274 Cod proc. Civilă.

Pârâta . a declarat recurs împotriva aceleiași sentințe solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii integrale a cererii de chemare în judecata formulata de reclamanții M. N. si M. M..

În motivarea cererii de recurs se arată că în legătura cu natura abuziva a prevederilor contractuale privind dobânda prima instanța a interpretat greșit probele administrate in cauza reținând ca prevederile contractuale nu au fost negociate, au creat un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor, contrar bunei credințe, in contextul in care obiectul principal al contractului nu este clar si inteligibil pentru consumator. Concluziile primei instanței sunt greșite pentru motivele pe care le vom expune in cele ce urmează:

Negocierea clauzelor contractuale:

Potrivit dispozițiilor Legii nr. 193/2000 o clauza contractuala se considera ca nu a fost negociata in situația in care consumatorului nu i s-a acordat posibilitatea de a influenta conținutul acesteia.

Influentarea conținutului acesteia nu echivalează cu recalcularea factorilor generali in funcție de care se determina un anume tip de dobânda, ci cu alegerea factorilor cei mai convenabili care sa determine componenta dobânzii si recalcularea acelor elemente strict individuale, cum ar fi spre exemplu marja fixa ce intra in componenta unei dobânzi variabile.

Potrivit tezei finale din contractul de credit intimații reclamanți au făcut următoarea declarație „Prin semnarea prezentului contract, declar ca am citit, inteles si mi-au fost explicate clauzele acestuia, pe care mi le insusesc in întregime".

Dobânda, comisioanele, scadenta obligațiilor de plata si garanțiile contractuale sunt elementele esențiale ale contractului de credit in general, constituind pentru împrumutați prețul contractului, termenul de plata si riscurile la care se expune in căzut nerespectarii obligațiilor asumate. Persoana împrumutata este direct interesata de astfel ele elemente astfel incat acestea ar trebui sa fie primele care sunt luate in considerare la încheierea contractului si acceptarea condițiilor de creditare.

Asa cum se poate observa din cuprinsul art. 2 din condițiile generale de creditare, intimații reclamanți aveau opțiunea de a alege nu numai o dobânda variabila stabilita in funcție de dobânda de referința a băncii, dar si o dobânda variabila stabilita in funcție de indicii de tipul Euribor/Robor, sau chiar o dobânda fixa pentru intreaga perioada de creditare.

Existenta unui contract de adeziune instituie numai o prezumție relativa a lipsei de negociere care poate fi răsturnata prin proba contrara, astfel incat simpla constatare a existentei contractului preredactat de către banca nu poate exclude posibilitatea negocierii sale.

Intimații reclamanții au avut la dispoziție o gama variata de produse de creditare, atat din partea BCR cat si din partea altor instituții de creditare, iar alegerea acestora le-a aparținut in totalitate. In cazul in care nu era de acord cu stabilirea dobânzii in conformitate cu prevederile contractului de credit intimații reclamanți puteau cu ușurința sa solicite un credit cu dobânda fixa pe intreaga perioada de creditare sau un credit cu dobânda variabila stabilita in exclusivitate in funcție de un indice de referința de tip Euribor.

La momentul incheierii contractului de credit, buna credința a comerciantului se putea raporta la dispozițiile art. 970 alin. 2 din Codul civil, respectiv convențiile obliga la „toate urmările ce echitatea, obiceiul sau legea da obligației dupa natura sa".

Contractul de credit incheiat cu intimații reclamanți cuprinde clauze obișnuite referitoare la dobânda, comisioane, termenul de rambursare si garanțiile ce trebuie constituite.

Cuantumul si modul de stabilire al costurilor contractului, precum si sancțiunile ce intervin in cazul neplății acestora, garanțiile care insotesc obligațiile de plata nu diferă cu nimic fata de alte contracte de credit utilizate de alte instituții de creditare si mai mult, toate costurile prevăzute in contract au fost incluse si in calcul D., dând astfel posibilitatea împrumutatului sa faca o evaluare corecta si completa a obligațiilor care ii revin.

Se poate retine reaua credința a profesionistului la încheierea contractului in acele situații in care fata de condiția consumatorului (vârsta, pregătire profesionala, experiența, stare mentala) profesionistul ar trebui sa prevadă cu suficienta ușurința ca respectivul consumator nu ia o decizie in perfecta cunoștința de cauza, respectiv ca nu isi intelege drepturile si obligațiile pe care si le asuma, consimțământul sau fiind in acest caz unul viciat.

Clauzele au fost exprimate in termeni simpli, obișnuiți, astfel incat o persoana cu un minim de pregătire si interes isi putea face o reprezentare mentala a efectelor contractului pe care si-1 asuma sub semnătura si despre care declara ca i-a fost explicat si a fost inteles, mai ales in contextul in care ar fi avut si opțiunea stabilirii unei dobânzi fixe pe intreaga perioada de creditare sau a unei dobânzi variabile stabilite exclusiv in funcție de un alt indice de referința decât dobânda de referința a băncii.

In contract nu s-a utilizat un limbaj greu de inteles de natura sa altereze consimțământul consumatorului, reclamanții nesustinand in niciun moment ca formularea clauzelor ar fi lipsita de claritate.

Prin urmare, BCR nu putea in mod rezonabil sa prez urne ca reclamanții trebuie tratați ca niște persoane lipsite de discernământ sau cu un discernământ limitat care nu isi cunoasc si inteleg drepturile si obligațiile care ii revin, domniile lor nedand nici un fel de semne vizibile in acest sens.

La momentul incheierii contractului nu exista nicio dispoziție legala care sa interzică profesioniștilor stabilirea unei dobânzi variabile in funcție de dobânda de referința proprie.

Mai mult, toate costurile contractuale au fost exprimate clar si au fost incluse in valoarea D., dand astfel posibilitea reclamanților de a face o analiza foarte clara a intinderii obligațiilor lor pecuniare.

De asemenea, la momentul incheierii contractului, dobânda de referința variabila, in funcție de care se determina dobânda curenta incepand cu al doilea an de creditare, era afișată la sediile BCR, iar intimații reclamanți ar fi putut inca de la semnarea contractului sa analizeze nivelul si modul de formare al dobânzii incepand cu al doilea an de creditare.

Echilibrul contractual nu echivalează cu egalitatea perfecta intre drepturile si obligațiile pârtilor, o astfel de presupunere si interpretare a raporturilor juridice echivalând cu totala lipsire de efecte juridice a alin. 6 a art. 4- din Legea nr. 193/2000 care, asa cum vom dezvolta in cele ce urmează, stabilește foarte clar ca natura abuziva a unei clauze nu are legătura cu raportul calitate pret.

Cu toate acestea, dorim sa arătam instanței de judecata ca din punctul nostru de vedere drepturile si obligațiile pârtilor astfel cum au fost stabilite prin contractul de credit si condițiile generale de creditare sunt aproximativ egale si justificate.

Astfel, prin contractul de credit si condițiile generale de creditare, părțile s-au obligat dupa cum urmează:

Pentru creditul pus la dispoziție de către BCR intimații reclamanți s-au obligat sa îl restituie in rate lunare împreuna cu dobânzile (mai mari sau mai mici in funcție de modul in care iși executa obligațiile), sa achite comisionele de acordare a creditului, administrare si eventual de transformare si rambursare anticipata, sa garanteze executarea contractului, in cadrul acestei obligații intrând: constituirea ipotecii, asigurarea imobilului ipotecat si notificarea creditorului cu privire la modificarea situației financiare;

• Corelativ obligațiilor asumate intimații reclamanți avea dreptul de primi suma imprumutata si de a o rambursa in cel mult 300 de rate lunare;

• BCR s-a obligat sa analizeze bonitatea si eligibilitatea clientului, sa acorde creditul, sa aștepte recuperarea acestuia in 300 de luni, sa notifice intimații reclamanți cu privire la executarea/neexecutarea corespunzătoare a contractului, sa recalculeze debitul in funcție de plățile efectuate, precum si sa realizeze conversia creditului din euro . la cerere;

• Pentru indeplinirea obligațiilor de mai sus BCR avea dreptul sa primească dobânda agreata, comisionul de acordare al creditului (a cărui obligație corelativa era aceea de a analiza actele depuse de client in vederea obținerii ereditarii), comisionul de administrare (a cărui obligație corelativa este aceea de a urmări si notifica executarea contractului si de a proceda la recalcularea debitului in funcție de plați), comisionul de transformare (a cărui obligație corelativa este aceea de a realiza conversia creditului din euro .), comisionul de rambursare anticipata (corelativ câștigului nerealizat prin incasarea unei dobânzi mai mici), de a primi o garanție adecvata pentru recuperarea sumei imprumutate si a costurilor contractului (dobânda, comisioane), de a declara exigibilitatea anticipata in cazul in care executarea in continuare a contractului pe viitor ar fi primejduita (a cărui obligație corelativa este aceea de a acorda creditul, de a aștepta recuperarea acestuia in 300 de luni si de a urmări desfășurarea contractului).

Asa cum se poate observa, fiecare dintre obligațiile asumate are cate un drept corelativ, precum si o justificare reala si rezonabila.

Mai mult, reamintim faptul ca durata contractului de credit este lunga, respectiv <25 de="" ani,="" astfel="" incat="" era="" firesc="" ca="" dispozițiile="" contractuale="" sa="" asigure="" buna="" executare="" a="" acestuia="" pe="" intreaga="" perioada="" si="" sa="" garanteze="" creditorului="" recuperarea="" sumei="" investite="" si="" obținerea="" unui="">

În ceea ce privește limbajul clar si inteligibil al obiectului principal al contractului, susțin că legislația referitoare la clauzele abuzive nu se refera la justețea si oportunitatea prețului contractului, in măsura in care acestea sunt inteligibile, nu poate extinde sfera de aplicare a leziunii si nu poate transforma consumatorii, persoane majore cu capacitate deplina de exercițiu in incapabili, persoane cu o capacitate de exercițiu restrânsă pentru care statul trebuie sa intervină agresiv.

In acest sens, înalta Curte de Casație si Justiție a stabilit prin Decizia nr. 2450/2010 următoarele: „clauzele referitoare la dobânda sunt elemente care determina costul total al creditului si impreuna cu marja de profit a băncii formează prețul contractului, iar aprecierea caracterului abuziv al clauzelor nu pot privi nici definirea obiectului contractului, nici caracterul adecvat al prețului sau remunerației pe de o parte fata de serviciile sau bunurile furnizate in schimbul acestora, pe de alta parte, in măsura in care acestea sunt clar si inteligibil exprimate",.

In același spirit, Curtea de Apel București a stabilit prin Decizia nr. 77/13.02.2008 ca „Nu este intemeiata nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care da dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobânda. Nu se poate susține ca aceasta modificare se realizează fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevăzuta in contractul dintre parti si, deci, asumata de parti prin semnarea contractului. Pe de alta parte, prin semnarea contractului imprumutatul si garanții sai si-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterala, abuziva, in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului."

Mai mult, înalta Curte de Casație si Justie a stabilit prin Decizia nr. 2450/22.06.2011 ca nu se poate pune semnul egalității intre dobânda de referința variabila si indicele de referința EURIBOR: „Dobânda de referința variabila nu este sinonima si nu se confunda cu indicele de referința EURIBOR pentru credite in euro si LIBOR pentru credite in USD, or pct. 5 din contractul de credit prevede ca dobânda curenta este variabila in funcție de dobânda de referința variabila care se afișează la sediile băncii, iar distincția este evidenta potrivit Condițiilor generale de creditare. Anexa la contract, instanța de judecata prin soluția pronunțata nesocotind chiar conținutul contractului prin aplicarea greșita a normelor de interpretare a contractelor prevăzute de Codul civil in art. 973, art. 966, art. 970 si art. 984."

Astfel, numai in caz de „dubio" instanțele sunt legitimate sa interpreteze clauzele „pro reo" nu si atunci cand din formularea acestora nu este loc de niciun fel de interpretări.

Sintagma „dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR" nu avea nevoie de o definiție in contract, iar pentru claritatea acesteia nu trebuia sa fie acompaniata de o formula de calcul.

Formula de calcul a factorului in funcție de care stabilește dobânda nu este prevăzuta nici in legislația actuala privind protecția consumatorului, respectiv OUG nr. 50/2010.

Contrar opiniei primei instanțe, nu dobânda de referința variabila trebuie determinata, ci dobânda curenta in componenta căreia a intrat, iar contractul conține prevederi exprese si formula dupa care se determina dobânda curenta (art. 5 din contract si art. 2.4. din condițiile generale de creditare).

Din sintagma pretins neclara putea lipsi cu ușurința „de referința variabila", fiind suficienta formularea „dobânda afișată la sediile BCR", acompaniata de explicațiile prevăzute la art. 2 din condițiile generale de creditare.

Chiar si aceasta sintagma „de referința variabila" nu este una care sa nu poată fi înțeleasa „de referința" având semnificația de raportare, in funcție de, iar „variabila" insemnand fluctuanta, care se poate modifica.

Astfel, mesajul transmis de sintagma „dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR" era ca dobânda contractuala se va determina in funcție de o alta dobânda afișată de BCR la sediile sale.

Pe de alta parte, avem certitudinea ca „dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR" este o sintagma al cărei inteles se poate desluși cu mult mai mare ușurința de către un consumator decât Euribor spre exemplu. In acest sens, ne intrebam daca intimații reclamanți inteleg noțiunea de Euribor pe care au folosit-o in cuprinsul cererii de chemare in judecata, de la ce provine si cum se calculează si care dintre cele doua noțiuni o pot explica mai ușor.

Prima instanța retine ca art. 2.10 a si 2.10 b din condițiile generale de creditare prezintă doua ipoteze diferite, respectiv dobânda variabila in funcție de costul resurselor de creditare al băncii si dobânda variabila in funcție de un indice de referința Libor/Euribor. Prin urmare considera ca cele doua articole sunt clare si cu toate acestea considera ca stabilirea dobânzii in funcție de dobânda de referința a băncii este abuziva.

Noțiunea „in funcție de costul resurselor de creditare ale băncii" nu constituie de asemenea o noțiune neclara.

Stabilirea prețului unui bun in funcție de costurile de producție nu este o practica neintalnita, ci dimpotrivă, in aceeași măsura, stabilirea prețului in funcție de costurile de producție nu poate fi considerata nici o noțiune abstracta ce nu poate fi inteleasa.

Dobânda reprezintă prețul contractului, asa cum de altfel a constat instanța de apel in mod corect, respectiv prețul produsului oferit de BCR, adică banii imprumutati.

Potrivit principiilor economice elementare, prețul se determina in funcție de costul materiilor prime necesare realizării produsului vândut. Ori in cazul fata produsul vândut de BCR si cumpărat de către intimații reclamanți il reprezintă suma de bani imprumutata.

Pentru ca BCR sa poată pune la dispoziție suma de bani imprumutata este necesar sa o procure la rândul sau de la o alta entitate contra unui cost (costul resurselor de creditare).

Acest cost este format dintr-un indice de referința Robor/Euribor, costul cu rezerva minima obligatorie, costurile de lichiditate. Aceste costuri in mod evident nu sunt controlate de către banca decât . măsura, astfel incat si prețul final platibil de către consumator nu reprezintă o determinare unilaterala si abuziva din partea băncii a costurilor pe care acesta trebuie sa le suporte.

Introducerea unei definiții a dobânzii de referința variabile, a unei definiții a costului resurselor de creditare si a unei formule de calcul a acestora ar transforma contractul . economie si drept bancar si ar face imposibila parcurgerea" acestuia de către orice consumator oricât de bine pregătit ar fi acesta.

Potrivit art. 5 din contractul de credit intimații reclamanți au optat pentru un credit cu dobânda mixta, fixa in primul an, de 7,4% si variabila pentru tot restul perioadei de creditare, formata din dobânda de referința variabila afișată la sediile BCR si o marja fixa de 1,5%.

Dobânda curenta variabila, aplicabila din al doilea an de creditare se compune dintr-o marja fixa si o dobânda de referința variabila in funcție de elemente aflate in afara controlului BCR, respectiv elemente pe care nu le putea calcula anticipat si care nu puteau fi incluse in cuprinsul contractelor.

Potrivit art. 2.10. a. din condițiile generale de creditare s-a stabilit ca pentru creditele cu dobânda variabila banca poate modifica dobânda in funcție de costul resurselor de creditare, iar potrivit art. 2.10.b. pentru creditele cu dobânda variabila stabilita in funcție de indicii de tip Euribor dobânda se poate modifica in funcție de aceștia.

La momentul la care intimații reclamanți au optat pentru dobânda mixta, BCR ca de altfel si alte instituii de credit concurente, avea in pachetul de oferte si credite cu dobânda fixa pe intreaga perioada de creditare, dar a cărei valoare era in mod evident mult superioara dobânzii de 7,4% pe an, precum si credite cu dobânda variabila, stabilita in funcție de unul dintre indicii Euribor, dar a căror marja fixa era, din nou, mult superioara marjei fixe de

Acest produs de creditare cu dobânda mixta, se adresa acelor persoane interesate sa obtina o suma mare de bani si o dobânda foarte scăzuta in primul an, care sa le permită efectuarea si altor cheltuieli necesare pentru indeplinirea obiectivelor lor investitionale si nu numai.

Intimații reclamanții, trebuiau sa depună anterior semnării contractului niște minime diligente si sa verifice nivelul exact al obligațiilor pe care si le asuma dupa expirarea primului an de creditare.

In acest sens, reamintim ca exprimarea utilizata in contract a fost aceea de „dobânda de referința variabila afișată la sediile BCR". Prin urmare, la momentul semnării contractului la unul din sediile BCR, intimații reclamanți putea verifica cu cea mai mare ușurința care era acel nivel al dobânzii variabile de referința afișate si sa isi calculeze procentul de dobânda aplicabil, respectiv sa verifice daca procentul menționat in contract este sau nu conform afisajelor băncii.

Valoarea dobânzii variabile de referința la încheierea contractului de credit a fost de 8,9%, iar in prezent valoarea dobânzii de referința a BCR aplicabila reclamanților este tot de 8,9%, creșterea nivelului de dobânda fiind in realitate 0%.

In aceste condiții nu se poate retine un caz cu un dezechilibru semnificativ evident asa cum a remarcat instanța de apel, având in vedere nu cazul concret, ci unul potențial, imaginar, rupt de realitatea spetei.

In contract s-a prevăzut in mod clar ca dobânda este variabila, acest lucru insemnand in mod evident ca dobânda se modifica pe parcursul derulării contractului, in funcție de dobânda de referința a BCR care se afișează la sediile acesteia, intimații reclamanți fiind de acord prin semnarea contractului cu stabilirea dobânzii in aceasta modalitate.

Modificarea valorii dobânzii astfel cum a fost reglementata in contract, respectiv in funcție de dobânda variabila de referința a BCR nu este același lucru cu modificarea contractului si prin urmare nu se impune renegocierea acesteia in condițiile in care imprumutatului i s-a acordat posibilitatea denunțării contractului in termen de 10 zile de la afișarea noului nivel al dobânzii de referința in conformitate cu art. 2.11 din condițiile generale de creditare.

S-ar putea vorbi despre un dezechilibru semnificativ, daca BCR ar fi avut la dispoziție posibilitatea modificării unor obligații ale imprumutatului, prin simpla sa manifestare de voința, ceea ce nu este cazul, având in vedere ca valoarea dobânzii, fluctuează in funcție de elemente acceptate de intimații reclamanți prin semnarea contractului.

Legalitatea prin prisma dispozițiilor din domeniul protecției consumatorilor a unui contract de credit in care dobânda este variabila nu poate fi pusa la indoiala dobânzii curente dobânda proprie băncii este confirmata si de legislația actuala in domeniul protecției consumatorilor, respectiv de OG nr. 21/1992 astfel cum a fost modificata de OUG nr. 174/2008, reținuta si către instanța de apel.

F. nici un dubiu asumarea de către imprumutat a unei dobânzi variabile presupune in mod necesar si asumarea unui element alea in contractul de credit, insa nici acest caracter potențial aleatoriu al contractului de credit pentru consumator nu poate fi considerat abuziv, intrucat nu poate crea „un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligațiile pârtilor",

De altfel acest element aleatoriu este prezent si in contractele de credit in care dobânda curenta este stabilita in funcție de indicele de referința Euribor, iar acest mod de stabilire a dobânzii nu este considerat ca fiind abuziv nici sub exigentele OUG nr. 50/2010, desi Euribor este tot un indice de referința, cu aproximativ același grad de certitudine ca dobânda de referința a băncii.

Dobânda de referința practicata de instituțiile de credit reprezintă un indice care intra in componenta dobânzii platibile de către imprumutat, intocmai ca si Euribor si este publica si verificabila de către organele de control abilitate intocmai ca si Euribor.

Diferența dintre cei doi indici provine din aceea ca primul este practicat la o scara mult mai mica decât cel de al doilea si este mai puțin mediatiazat. In ceea ce privește gradul de certitudine si legalitate al celor doua, nu este in schimb nicio diferența si cu toate acestea consumatorii si organismele de protecție ale acestora nu reclama niciodată lipsa formulei de calcul a Euribor in contracte, fiind pe deplin convinși de legalitatea sa, desi valoarea acestuia poate fi determinata prin practici incorecte si ilegale ale instituțiilor de credit care il detemina.

Euribor (Euro Interbank Offered Rate) este rata la care o banca de prim ordin oferă altei banei de prim ordin depozite în zona euro. Euribor este sponsorizat de către Federația Europeana Bancara (FBE), care reprezintă interesele a 4.500 de banei, din 24 de tari membre ale Uniunii Europene, Islanda, Norvegia, Elveția, precum si Asociația Piețelor Financiare (ACI). Indicele Euribor este stabilit în urma unui sondaj în rândul a 39 de banei, care trebuie sa prezinte estimări privind costul finantaii reciproce in euro pentru perioade de la o zi la un an. Asemenea Libor, indicele Euribor este stabilit în funcție de estimări si nu de date reale de pe piața, fiind vulnerabil neregulilor.

BCR si-a indeplinit obligația de a menționa in contract modul de calcul al dobânzii variabile care sa permită consumatorului sa isi calculeze obligațiile de plata care ii revin prin:

• art. 5 din contract teza a II-a: „Dupa aceasta data, dobânda curenta este formata din dobânda de referința variabila, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 "

• art. 2.4 din condițiile generale decreditare: sold cont împrumut x Rata anuala dob. x Nr. ef. zile „Dob. Datorata =360 x 100".

Asa cum se poate observa contractul de credit permite determinarea cu precizie a cuantumului dobânzii datorat de care intimații reclamanți pe intreg parcursul ereditarii fara necesitatea de a apela la experți si specialiști.

Dobânda de referința BCR constituie un indice verificabil, fiind afișată in permenenta la sediile BCR, independent de voința furnizorului, variind in funcție de costul resurselor de creditare si fiind expres prevăzuta in contract.

Pe cale de consecința, art. 93 din OG nr. 21/1992, desi inaplicabil contractului incheiat in 2007, nu a fost incalcat ci dimpotrivă, acesta prin pct. 2 a confirmat in mod expres posibilitatea stabilirii dobânzii curente in funcție de dobânda de referința a instituției de credit.

De asemenea, stabilirea unei dobânzi variabile a fost prevăzuta expres si de dispozițiile alin. 1 lit. a) al Anexei din Legea nr. 193/2000:

„Sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale care: dau dreptul profesionistului de a modifica unilateral clauzele contractului, fără a avea un motiv întemeiat care să fie precizat în contract.

Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor în temeiul cărora un furnizor de servicii financiare îsi rezervă dreptul de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fara o notificare prealabila, dacă există o motivație întemeiata. în condițiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre aceasta celelalte părți contractante si acestea din urmă au libertatea de a rezilia imediat contractul.

Asa cum am menționat si anterior, in contract s-a prevăzut expres ca dobânda curenta are in componenta sa o marja fixa si dobânda de referința variabila a BCR care va fi afișată la sediile sale, precum si faptul ca împrumutatul are posibilitatea denunțării contractului in termen de 10 zile in cazul in care nu accepta noul nivel al dobânzii curente-rezultate.

Așadar dobânda curenta stabilita in contract indeplineste toate cerințele stabilite de Anexa Legii nr. 193/2000, precum si cerințele art. 93 din OG nr. 21/1992 (pe care nici nu era obligatoriu sa le indeplineasca, acesta intrând in vigoare dupa incheierea contractului cu intimații reclamanți):

• dobânda curenta variază, se modifica in funcție de dobânda de referința BCR;

• dobânda curenta este independenta de voința furnizorului de servicii financiare, pentru ca variația sa este determinata de variația dobânzii de referința a băncii care se stabilește la rândul sau in funcție de costul resurselor de creditare asupra cărora banca are o posibilitate de control extrem de restrânsă;

• motivul intemeiat pentru care variază dobânda curenta a fost clar determinat la art. 5 din contract si explicat la art. 2.10.a din condițiile generale de creditare;

• banca a asigurat informarea consumatorului prin afișarea nivelului dobânzii de referința la oricare dintre sediile sale;

• banca a asigurat posibilitatea imprumutatului de a se retrage din contract in termen de 10 zile de la publicarea noului nivel al dobânzii de referința in funcție de care se calculează dobânda curenta.

Mai mult, posibilitatea includerii in contracte a unei dobânzi variabile, raportate la o rata de referința a fost prevăzuta si de legislația comunitara, respectiv de art. 11 din Directiva 2008/48/CE a Parlamentului European si Consiliului privind contractele de credit pentru consumatori:

„(1) Atunci când este cazul, consumatorul este informat, pe hârtie sau pe alt suport durabil, în legătura cu orice modificare a ratei dobânzii aferente creditului înainte ca modificarea sa intre în vigoare. Informațiile precizează cuantumul plaților de efectuat dupa . noii rate a dobânzii aferente creditului si, în cazul în care numărul sau frecventa plaților se modifica, informații în legătura cu acestea.

(2) Cu toate acestea, părțile pot conveni în contractul de credit ca informațiile la care se face referire la alineatul (1) sa fie transmise periodic consumatorului, în cazuri unde modificarea ratei dobânzii aferente creditului este cauzata de o modificare a ratei de referința si noua rata de referința este făcuta publica prin mijloace corespunzătoare, iar informațiile privind noua rata de referința sunt puse la dispoziție la sediul creditorului."

In același spirit este si Decizia nr. 77/13.02.2008 pronunțata de Curtea de Apel București care prevede ca „Nu este intemeiata nici critica referitoare la caracterul abuziv al clauzei care da dreptul băncii intimate de a modifica procentul de dobânda.

Nu se poate susține ca aceasta modificare se realizează fara acordul consumatorului, cata vreme aceasta posibilitate este prevăzuta in contractul dintre parti si, deci, asumata de parti prin semnarea contractului. Pe de alta parte, prin semnarea contractului împrumutatul si garanții sai si-au dat acordul cu privire la modificările ce pot fi aduse procentului de dobânda, nemaifiind vorba, deci, de o modificare unilaterala, abuziva, in sensul reglementat de Legea nr. 193/2000, ci de o modificare realizata cu acordul prealabil al imprumutatului, acord exprimat in acest sens la semnarea contractului."

Pârâta B. C. ROMÂNĂ a formulat de asemenea recurs împotriva aceleiași sentințe solicitând :

• în principal, admiterea recursului, iar în conformitate cu art. 312 alin. 6 Cod de procedură civilă, solicităm casarea hotărârii atacate pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 și trimiterea cauzei spre judecare instanței judecătorești competente, respectiv Judecătoria Sector 3 București;

• în subsidiar, admiterea recursului și modificarea în parte a Sentinței civile nr. 2988/2014, în sensul respingerii în întregime a acțiunii intimaților.

Cu obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea prezentului recurs, precum și cele aferente judecării fondului.

MOTIVE DE NELEGALTTATE

În conformitate cu art. 312 alin. 6 Cod de procedură civilă, solicităm casarea hotărârii atacate pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 și trimiterea cauzei spre judecare instanței judecătorești competente, respectiv Judecătoria Sector 3 București, iar în subsidiar, considerăm sentința atacată ca fiind nelegală, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, motiv de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. pr. Civ.

Datorită faptului că Sentința recurată nu este susceptibilă de apel, iar recursul nu este limitat la motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. pr. civ., în temeiul art. 314 indice 1 C. pr. civ., solicităm instanței de recurs să analizeze cauza sub toate aspectele.

I. ASPECTE PREALABILE.

A. Prin cererea de chemare în judecată, intimații au solicitat instanței:

- constatarea caracterului abuziv și a nulității absolute parțiale a contractului de credit 1727/27.09.2007, în ceea ce privește următoarele clauze: clauza prevăzută în cadrul ultimei teze din alin.2 punct 5 din contractul de credit și anume dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă care se afișează la sediile BCR "și să se dispună înlăturarea acesteia, cu stabilirea modului de calcul al dobânzii astfel cum este prevăzut în cadrul punctului 5 din contractul de credit nr. 1727/29.09.2007, respectiv în felul următor: Euribor+ marjă fixă 15,5 p.p" și clauza prevăzută la punctul 2.10 lit. a din Condițiile Generale de Creditare prin care "pe parcursul derulării creditului, banca ăți poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent";

- constatarea ca fiind abuzivă și nedatorată orice dobândă percepută de BCR începând cu 14.10.2007, dobândă care excede Euribor+1,5 p.p;

- obligarea pârâtelor la restituirea sumelor percepute cu titlu de dobândă, începând cu luna io.2oo7,calculate altfel decât formula Euribor+1,5 p.p;

- să se constate abuzivă și nulă clauza prevăzută la pct. 9 lit. c și pct. 3.6 din condițiile generale ale convenției de credit, prin care s-a introdus în convenție comisionul de administrare credit în cuantum de 12 Euro/lunar;

- să se dispună înlăturarea clauzelor privind comisionul de administrare credit din convenția de credit bancar nr. 1727/29.09.2007;

- să fie obligate pârâtele la restituirea comisionului de administrare credit, achitata de la data semnării convenției-29.10.2007- până în prezent, în cuantum de 420 Euro și în continuare până la eliminarea acestuia din convenție și restituirea efectivă;

- să se constate abuzivă și nulă clauza prevăzută în contractul de credit la pct. 10 din condițiile generale de creditare privind "banca poate cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din prezentul contract";

- să fie obligate pârâtele să elimine din componența D. comisioanele de administrare și de urmărire riscuri, precum și alte costuri (orice alte costuri intervenite ulterior semnării contractului);

- să se constate abuzivă și nulă clauza prevăzută la pct. 3.7 din condițiile generale de creditare- anexă la contractul de credit nr. 1727/29.09.2007, conform căreia banca poate modifica nivelul comisioanelor în funcție de evoluția pieței financiar-bancare;

- să se constate abuziv și nul contractul de cesiune creanță încheiat între BCR SA și S. C. SRL, prin care s-a cedat creanța reclamanților, impunându-se restabilirea situației anterioare și luarea în calcul a sumelor achitate atât în contul BCR S.A cât și în contul S. C. SRL, cu toate consecințele ce decurg din nulitatea absolută a contractului de cesiune;

- să fie achitate pârâtele la achitarea dobânzii legale aferente sumelor solicitate cu titlu de dobândă percepută în mod nelegal, comision de administrare și comision de urmărire riscuri, de la data plății și până la plata efectivă a acestor sume;

- să fie obligată pârâta de ordin 2 ca în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă sentinței ce se va pronunța să pună la dispoziția reclamanților actul adițional al contractului și un nou grafic de rambursare a creditului;

- obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

B. Prin Sentința civilă nr. 2988/2014, Judecătoria A. I. a admis în parte cererea intimaților și:

• A constatat nulitatea absolută parțială a contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1727/26.09.2007, în privința următoarelor clauze:

- punct 5 ultima teză și anume: "După această dată, dobânda curentă este

formată din dobândă de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,50";

- punct 2.io.a din Condițiile generale de creditare-anexă la contractul de credit bancar nr._/26.09.2008;

- punct 3.7 alin.i din Condițiile generale de creditare- anexă la contractul de credit bancar nr._/26.09.2008;

• Desființează clauzele contractuale din contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1727/26.07.2007, menționate la punctul 1;

• Constată ca fiind abuzivă și nedatorată orice dobândă care excede nivelului dobânzii avut în vedere de părțile contractante la momentul încheierii contractului de credit, adică de 7,4 % pe an;

• Obligă pârâtele să restituie reclamanților sumele achitate în plus de către reclamanți cu titlu de dobândă peste nivelul de 7,4 % pe an, aferente contractului de credit bancar pentru persoane fizice nr. 1727/26.07.2007, începând cu data de 29.01.2010 și până în momentul rămânerii irevocabile și punerii în executare a prezentei sentințe, la care se va adăuga dobânda legală aferentă acestor sume, calculată de la data plăților și până la momentul plății efective;

• Respinge în rest cererea principală, astfel cum a fost precizată;

• Respinge ca neîntemeiată cererea reclamanților privind obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

II. ÎN PRINICPAL, SOLICITĂ INSTANȚEI DE RECURS SĂ CONSTATE FAPTUL CĂ PRIMA INSTANȚĂ A RESPINS ÎN MOD NELEGAL EXCEPȚIA EXCEPȚIA NECOMPETENȚEI TERITORIALE A JUDECĂTORIEI A.-I., ASTFEL CĂ ÎN CAUZĂ ESTE INCIDENT MOTIVUL PREVĂZUT LA ART. 304 PCT. 3 COD DE PROCEDURĂ CIVILĂ

1. Prin încheierea de ședință pronunțată în 04.07.2013, instanța de fond în mod nelegal a respins excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei A. I..

2. Potrivit art. 5 din Codul de procedură civilă, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța domiciliului pârâtului. Or, raportat la constatarea nulității contractului de cesiune încheiat între BCR SA ȘI S. C. SRL, ambele cu sediul în București, instanța de recurs va constata necompetența teritorială a Judecătoriei A. I., învestită și cu soluționarea acestui capăt de cerere.

3. Totodată, instanța de control judiciar va observa faptul că în prezenta cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 10 Cod de procedură civilă, contractul de cesiune dintre părți fiind încheiat la București.

4. Pentru toate aceste motive solicităm admiterea recursului, iar în conformitate cu art. 312 alin. 6 Cod de procedură civilă, casarea hotărârii atacate pentru motivul prevăzut la art. 304 pct. 3 și trimiterea cauzei spre judecare instanței judecătorești competente, respectiv Judecătoria Sector 3 București.

III. ÎN SUBSIDIAR, APRECIEM CĂ, ÎN SPEȚĂ. ESTE INCIDENT MOTIVUL DE RECURS PREVĂZUT DE ART. 304 PCT. q TEZA FINALĂ C.PR.CIV.. RESPECTIV HOTĂRÂREA RECURATĂ A FOST DATĂ CU APLICAREA GREȘITĂ A LEGII.

Hotărârea este netemeinică prin neanalizarea corectă, logică și coroborată a probelor administrate în cauză și nelegală prin interpretarea și aplicarea greșită a Legii nr. 193/2000, OUG nr. 50/2010, dispozițiilor Codului de procedură civilă și a dispozițiilor contractuale.

III. 1 SOLICITĂ INSTANȚEI DE RECURS SĂ CONSTATE FAPTUL CĂ INSTANȚA DE FOND ÎN MOD GREȘIȚ A RESPINS EXCEPȚIA LIPSEI CAPACITĂȚII DE FOLOSINȚĂ ȘI IMPLICIT A CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE A SUCURSALEI JUDEȚENE A. I. A BCR

1. Potrivit dispozițiilor art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, republicată și modificată, „sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale".

2.Totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 41 alin. 2 Cod de procedură civilă, sucursalele pot sta în judecată:

-în nume propriu, doar ca pârâte și dacă au organe de conducere proprii (condiții cumulative);

-în numele societății mamă (fondatoare) reprezentând-o, în limitele mandatului primit în acest sens.

3. De asemenea, dispozițiile art. 7 alin 1 punct 31 din OUG 99/2006 definesc sucursala ca fiind :"orice unitate operațională dependentă din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau de o instituție financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele din activitățile acesteia."

4. Cu alte cuvinte, sucursala nu are legitimitate procesuală pasivă cât timp există societatea-mamă cu personalitate juridică ce poate sta în judecată.

5. Mai mult, sucursala nu poate sta în judecată nici în numele societății-mamă, întrucât în cazul subscrisei nu există astfel de delegări către sucursale sau agenții. Singurul care poate asigura o reprezentare legală a subscrisei este Departamentul Juridic al BCR, așa cum rezultă și din limitele de autoritate stabilite la nivelul societății.

6. Pentru toate argumentele expuse mai sus, vă solicit să admiteți excepția lipsei capacității de folosință și implicit a calității procesuale pasive a BCR - Sucursala A. I..

III.2 HOTĂRÂREA INSTANȚEI DE FOND ESTE NELEGALĂ, ÎNTRUCÂT ACȚIUNEA FORMULATĂ ESTE INADMISIBILĂ PE TEMEIUL DE D. INDICAT DE INTIMAȚI, RESPECTIV LEGEA NR. 193/2000

ESENȚIAL: Din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 193/2000 reiese fără echivoc faptul că aceasta se aplică doar CONTRACTELOR AFLATE ÎN DERULARE.

1. Din interpretarea coroborată a prevederilor Legii nr. 193/2000 reiese fără echivoc că acestea se aplică numai contractelor în curs de derulare.

2. Potrivit art. 6 din Legea nr. 193/2000, „clauzele abuzive cuprinse în contract și constatate fie personal, fie prin intermediul organelor abilitate prin lege nu vor produce efecte asupra consumatorului, iar contractul se va derula în continuare, cu acordul consumatorului, numai dacă după eliminarea acesteia nu mai poate continua".

3. Dispoziția legală citată stabilește fără dubiu că invocarea caracterului abuziv al unei clauze contractuale se poate face numai până la momentul în care contractul este în vigoare, în curs de derulare contractuală.

4. în cazul în care instanța constată caracterul abuziv al unei clauze contractuale, această clauză nu va mai produce efecte asupra împrumutaților pentru viitor, sancțiune ce nu poate fi aplicată de instanță în cazul de față.

5. Aceasta deoarece clauzele contestate de reclamant, cuprinse în contractul de credit inițial au încetat să-și producă efectele. Or, dispozițiile Legii nr. 193/2000 pot fi aplicate numai clauzelor contractuale în vigoare, producătoare de efecte juridice, deoarece numai în acest mod poate fi atins scopul acestei reglementări, respectiv protecția consumatorilor prin lipsirea de efecte a clauzelor contractuale abuzive!

6. Or creditul intimaților a fost declarat scadent anticipat, iar creanța rezultată din contractul de credit nr. 1727 a fost cesionată către S. C. prin contractul de cesiune nr. J1128 din 22.12.2010!!

FOARTE IMPORTANT!!!!

7. Instanța de fond a constatat ca fiind abuzivă și nedatorată orice dobândă care excede nivelului dobânzii avut în vedere la momentul încheierii convenției de credit, adică 7,4% pe an și ne obligă să restituim reclamanților sumele achitate de intimați în plus începând cu data de 29.01.2010 și până la momentul rămânerii irevocabile și punerii în executare a hotărârii, însă aceste obligații vizează un contract ale cărui efecte s-au epuizat în 22.12.2010, care nu se mai află în derulare și care, fiind exigibilizat integral anticipat, se află în curs de executare silită!!

8. Mai mult decât atât, subscrisa am cedat cesionarei creanțele deținute împotriva intimaților împreună cu orice drepturi, fructe și beneficii prezente și viitoare atașate acestora, astfel că nu mai există contract în ființă ale cărui clauze să fie constatate ca fiind abuzive și nu mai există obligații de achitat către subscrisa.

9. Arătăm în continuare în fața instanței de recurs că denunțarea unilaterală a contractului de credit de către subscrisa s-a făcut pentru motive culpabile, respectiv neexecutarea la timp și în condițiile asumate a obligațiilor contractuale de către intimați.

10. Nu în ultimul rând, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a considera ca abuzivă clauza prin care banca își rezervă dreptul de a cesiona unui terț drepturile și obligațiile sale din contract, întrucât: "[..]prin cesionarea creanței se schimbă doar titularul dreptului de a încasa creanța, și nicidecum drepturile și obligațiile debitorului."

11. Așadar, instanța de fond a apreciat că prin cesiune se schimbă titularul dreptului de a încasa creanța, însă a omis să observe că subscrisa nu mai sunt titulară a contractului din data de 22.12.2010, astfel că nu pot fi obligată la a restitui ceea ce nu am încasat și de asemenea, nu poate fi constatată o clauză care nu se mai află în ființă ca fiind o clauză abuzivă.

III.3 INSTANȚA DE FOND A INTERPRETAT GREȘIT ATÂT LEGEA NR. 193/2000 și OUG nr. 50/2010, CÂT ȘI DISPOZIȚIILE CONTRACTUALE SUPUSE ANALIZEI.

IH.3.1 INSTANȚA DE FOND A INTERVENIT ÎN MOD NELEGAL ÎN MECANISMUL CONTRACTUAL CU ÎNCĂLCAREA PRINCIPIULUI PACTA SUNT SERVANDA. CONSACRAT PRIN DISPOZIȚIILE ART. q6q DIN VECHIUL COD CIVIL.

12. Instanța de fond arată faptul că dispozițiile art. 969 cod civil care conferă putere de lege contractului se referă la cele "legal făcute". Mai departe, instanța reține faptul că ori de câte ori un consumator este prejudiciat prin încheierea unui contract datorită încălcării prevederilor Legii nr. 193/2000, el are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești, iar încheierea unui contract cu încălcarea Legii nr. 193/2000 face ca acel contract să aibă o cauză ilicită, iar cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului.

13. De asemenea, instanța de fond reține faptul că banca a transformat tacit contractul de credit într-unui de adeziune, deoarece a constat într-un formular tipizat, ale cărui clauze nu au putut fi negociate direct de împrumutați, întregul contract fiind impus în forma respectivă de către bancă.

14. Instanța de judecată, prin admiterea acțiunii introductive, a intervenit și a modificat clauzele și prețul contractului de credit valabil și legal încheiat, contrar voinței părților exprimată la data încheierii lui.

15. Potrivit art. 968 din Codul Civil, cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunele moravuri și ordinii publice. Prin urmare, actul are o cauză ilicită numai dacă scopul urmărit de părți contravine dispozițiilor legale imperative, ordinii publice sau regulilor de conviețuire socială.

16. Instanța de fond nu a arătat care dispoziții legale imperative sau ordinii politice, sociale și economice ale țării au fost încălcate pentru ca această convenție de credit să fie considerată ilicită!

17. Instanța de fond a motivat faptul că acele clauze din convenția de credit sunt ilicite și abuzive și pe cale de consecință au o cauză ilicită, pentru faptul că banca a pus la dispoziție un formular tipizat de contract, ale cărui clauze nu au putut fi negociate.

18. Chiar și în ipoteza absurdă în care am considera că acest contract nu a fost negociat și că ar fi un contract tipizat, nu cunoaștem dispozițiile legale care încadrează încheierea contractelor de adeziune în categoria dispozițiilor legale prohibitive, care ar contravine ordinii publice și bunelor moravuri!

19. Instanța de fond s-a aflat în eroare în momentul în care a pus linie de egalitate între contractele de adeziune, convențiile de credit și contractele care au o cauză ilicită.

20. Așadar, nu este posibilă intervenția instanței în dispozițiile contractuale și este perfect valabilă o clauză care prevede că dobânda variază în funcție de dobânda de referință variabilă a BCR, care la rândul ei depinde de costul resurselor de creditare.

TTT.3.2 PRIMA INSTANȚĂ NU A ȚINUT C. DE FAPTUL CĂ ÎN CAUZĂ SUNT INCIDENTE DISPOZIȚIILE ART. 4 A.. (6) DIN LEGEA NR. 193/2000.

21. Potrivit art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 (care transpune art. 4 alin. (2) din Directiva nr. 93/13/CEE), „evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată, pe de o parte, nici cu produsele și serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj ușor inteligibil."

22. Dispoziția legală citată exclude de la controlul caracterului abuziv de către instanță clauzele care se asociază cu obiectul principal al contractului, dacă acestea sunt exprimate în mod clar și inteligibil.

23. Prin acțiunea introductivă, intimații a indicat ca fiind abuzive clauzele contractuale din contractul de credit nr. 1727/2007 referitoare la dobândă și comisioane.

24. Instanța de recurs va constata că în cauză este incident art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 raportat la art. 4 din Directiva 93/13/CEE, fiind îndeplinite ambele condiții prevăzute de lege pentru aplicabilitatea acestei dispoziții legale.

25. Astfel, este evident faptul că dobânda și comisioanele percepute de bancă pentru creditul pus la dispoziție reprezintă PREȚUL contractului, fiind contraprestația datorată de clienți băncii pentru serviciile sale.

26. Prețul contractului nu se reduce nicidecum la dobândă, ci cuprinde absolut toate costurile contractuale percepute împrumutatului!

27. în același sens este și opinia Curții Supreme a Marii Britanii în cauza The Office ofFair Trading v Abbey N. pic & Others, în care instanța a decis că acele comisioane bancare percepute pentru depășirea limitei de credit, reprezintă o componentă esențială a considerației băncilor, făcând astfel parte din obiectul contractului de credit.

28. De asemenea, clauzele sunt redactate în mod clar și ușor de înțeles, intimații neavând nevoie de cunoștințe de specialitate pentru a înțelege existența și întinderea obligațiilor lor.

29. Potrivit art. 5, intimații au ales să contracteze un credit cu o dobândă fixă în primul an de creditare (7,4%) și variabilă după acest moment în funcție de criteriile expres arătate: "După această dată, dobânda curentă este formată din dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR, la care se adaugă 1,5p.p."

30. De asemenea, la pct. 2.io.a din condițiile generale de creditare se stipulează expres că, pe parcursul derulării creditului, nivelul dobânzii curente se modifică în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă fiind afișat la sediul băncii și aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent.

31. Mai mult, comisionul de adminsitrare și comisionul de urmărire riscuri sunt menționate expres în contract la pct. 6, într-o manieră clară și inteligibilă, fiind precizate elementele componente ale D..

32. Comisioanle, prin modul în care au fost inserate în contract și prin limpezimea prevederilor, este apt a fi ușor de înțeles. Un client cu minimă diligentă ar fi avut la încheierea contractului cunoștință de sumele pe care acest comision le presupune în sarcina sa, sume a căror plată clienții și-au asumat-o prin semnarea contractului.

33. Prin intermediul dispozițiile prevăzute de art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 s-a urmărit impunerea cel puțin a unui nivel minim de conștientizare în sarcina consumatorilor, care nu pot profita de calitatea de consumator pentru a obține beneficii referitoare la preț.

34. Prețul unui contract este principalul element pe care un consumator trebuie să îl ia în calcul atunci când încheie un contract!

35. Nu în ultimul rând, nicio lege nu prevede obligația comercianților de a explica clienților săi rațiunile economice sau tehnice pentru care se stabilește un anumit preț, ci impun ca modul în care este prevăzut prețul în contract să fie clar și inteligibil pentru ca aceștia să cunoască existența și întinderea obligației pe care și-o asumă!

36. Prin urmare, de vreme ce dobânda și comisioanele fac parte din prețul contractului și sunt prevăzute în mod clar și inteligibil în contract, instanța de recurs va constata că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000, care exclud posibilitatea instanței de a analiza caracterul abuziv al clauzelor contestate.

III. 4 INSTANȚA DE FOND A CONSIDERAT ÎN MOD GREȘIT CA FIIND ÎNDEPLINITE CONDIȚIILE IMPUSE DE LEGEA NR. 103/2000 PENTRU CA O CLAUZĂ SĂ POATE FI CONSIDERATĂ ABUZIVĂ.

37. Instanța de fond, procedând la verificarea condițiilor impuse de Legea nr. 193/2000 pentru ca o clauză contractuală să poată fi considerată abuzivă, a considerat în mod greșit că clauzele nu au fost negociate și s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

38. Instanța va constata că aceste condiții NU sunt însă întrunite în prezentul litigiu având în vedere următoarele aspecte:

HI.2.1 Clauzele indicate ca fiind abuzive NU creează un dezechilibru între drepturile și obligațiile părților.

39. Pentru a putea verifica existența unui dezechilibru semnificativ între prestațiile părților, instanța de recurs trebuie să demareze analiza prin stabilirea exactă a obiectului contractului de credit analizat.

40. în cadrul contractelor de credit, analiza comparativă ar trebui să ia în calcul nu numai dreptul Băncii de a percepe un cost (expres menționat încă de la început), dar și obligația de a pune de îndată la dispoziția intimatei o sumă de bani importantă ce urmează a fi restituită de-a lungul unei perioade îndelungate de timp.

41. De asemenea, aprecierea dezechilibrului trebuie să ia în calcul și dreptul intimatei de a primi de îndată, după momentul semnării contractului de credit, suma de bani împrumutată.

42. în plus, prevederile contractuale nu îngrădesc în nici un mod posibilitatea

intimatei de a solicita rezilierea contractului, conform dispozițiilor prevăzute în art. 1020 și 1021 din Codul Civil, cu toate consecințele ce decurg din exercitarea acestei opțiuni.

43. Analiza ansamblului prevederilor contractuale va conduce instanța la concluzia că nu există un dezechilibru între prestațiile părților și că, dimpotrivă, eliminarea clauzelor referitoare la dobândă și comisionul de urmărire riscuri din convenția de credit ar crea un dezechilibru contractual, exclusiv în defavoarea Băncii!

III. 4.1 în cauză, clauzele indicată caftind abuzive au fost negociate cu intimații

44. Nu este de conceput faptul că împrumutând sume importante de bani de la Subscrisa clienții nu s-au informat cu privire la ofertele de credite pe care le aveam în acea perioadă. La fel de greu de imaginat este faptul că aceștia nu au luat în considerare ofertele altor instituții bancare pentru a decide, în deplină cunoștință de cauză, conform intereselor lor.

45. B. nu a impus clienților să semneze o convenție de credit pe care nu doreau să o încheie! Dimpotrivă, clienții au avut inițiativa demarării raporturilor contractuale cu Subscrisa, prin formularea cererii de acordare a creditului.

46. Mai mult, intimații au fost cei care au ales moneda creditului, perioada de rambursare și alte elemente esențiale la încheierea contractului de credit!

47. O negociere cu forța, care să fie începută intempestiv de bancă, chiar și împotriva disponibilității împrumutaților (care se grăbeau să obțină sumele de bani, trecând ei înșiși peste etapa negocierii) nu este avută în vedere de textul comunitar.

48. Or, nu poate fi pierdut din vedere că, raportat la situația de fapt dedusă judecății: creditul a fost acordate doar la cererea expresă a intimaților, prin punerea la dispoziție a draft-ului de contract, consumatorii au putut parcurge conținutul lui pentru fiecare componentă de cost, nu au fost convinși să încheie contractul de credit pe baza unei erori sau ca urmare a întreprinderii de către bancă a oricăror manopere dolozive cu privire la oferta comercială a băncii, astfel cum rezultă și din răspunsurile la interogatoriile luate, banca a luat în considerare interesele legitime ale împrumutaților, raportând cuantumul sumei împrumutate la posibilitățile de rambursare ale acestuia, precum și cuantumul ratelor lunare.

49. Majoritatea contractelor încheiate de către un subiect de drept de-a lungul vieții sunt contracte preformulate. De la biletele de autobuz, la achiziționarea benzinei, de la cumpărăturile achiziționate din centre comerciale (în care consumatorul alege produsul cu prețul și caracteristicile predeterminate) până la încheierea contractelor individuale de muncă sau de asistență juridică preformulate și nenegociate individual cu fiecare reclamanți, majoritatea raporturilor juridice care ne interesează se derulează prin intermediul ofertelor de contractare care sunt acceptate fără rezerve de către cealaltă parte.

50. în toate aceste contracte, de cele mai multe ori nu cunoaștem care sunt costurile exacte care justifică prețul achitat, dar acceptăm rezultatul final ca fiind corespunzător așteptărilor noastre.

51. De fapt, ceea ce numesc reclamanții „contract preformulat" nu este altceva decât o ofertă de contracta, acceptată de către cealaltă parte, fără a formula o contraofertă. Acest mod de a încheia un contract este specific raporturilor juridice actuale, în care comerciantul nu poate răspunde în timp util la cerințele pieței dacă nu-și formulează în mod clar și prompt oferta.

52. Este ESENȚIAL de reținut faptul că Legea nr. 193/2000 stabilește numai o prezumție a lipsei negocierii pentru contractele/clauzele preformulate, prezumție care este relativă și nu absolută. Revine instanței ca, din analiza materialului probator, chiar și numai în virtutea rolului activ, să aprecieze dacă a fost răsturnată sau nu, această prezumție.

53- Astfel. în contractul analizat, ceea ce este preformulat este numai conținutul clauzei în sine cu privire la perceperea unui comision de risc ca parte a prețului contractului, nu și cuantumul/procentul acestuia.

54. Valoarea efectivă a dobânzii și a comisioanelor diferă de la un contract la altul, de la un tip de produs bancar la altul cu privire la care consumatorul împrumutat are posibilitatea de a-și manifesta libera opțiune.

III.4.2 INSTANȚA DE FOND A APRECIAT ÎN MOD GREȘIT CĂ ACEA CLAUZĂ REFERITOARE LA DOBĂNDA DE REFERINȚĂ VARIABILĂ NU ESTE LEGALĂ

55. Dobânda de referință variabilă avută în vedere la punctul 5 din convenție este evident dobânda de referință practicată de bancă, și anume dobânda de referință care se afișează la sediile Băncii Centrale Române.

56. Pct. 2.10.a din condițiile generale de creditare prevede expres că dobânda de referință variabilă a BCR se modifică în funcție de costul resurselor de creditare.

cost ce are la baza următoarele elemente obiective:

• indicele de referința EURIBOR (care este doar unul dintre elemente) -

acest indice este influențat de gradul de lichiditate de pe piața interbancară și este în strânsă legătură cu dobânda de politică monetară implementată de B. națională a României;

• costul cu rezerva minima obligatorie - este calculată ca procent din pasivele băncii cum ar fi depozitele clienților constituie un cost al băncii. Rezerva minimă obligatorie este ținută în conturi deschise în evidențele BNR cu o rată de dobândă foarte mică, sub nivelul ratelor de piață;

• costurile de lichidate - element menit să acopere diferența de scadență între creditele pe termen lung acordate clienților și scadența pe termen scurt a surselor de finanțare corespondente.

57. Dobânda de referință a BCR nu a variat nicidecum în mod discreționar în funcție de voința băncii, ci în mod obiectiv în funcție de costul resurselor de creditare, atât în sens crescător, cât și în sens descrescător.

58. Prin urmare, clauza prevăzută la pct. 5 din contractul de credit analizat este legală, fiind prevăzut expres modul de calcul al dobânzii și criteriile în funcție de care aceasta variază!

59. Cursul dobânzii contractuale a intimaților, de la data semnării convenției de credit și până la semnarea contractului de cesiune în 22.12.2010, calculată potrivit pct. 5 din contractul de credit nr. 1727, era de 7,4 % la momentul semnării contractului, iar pentru 2008-2010 s-a menținut la un nivel constant de 8,9%+i,5 p.p.

60. Astfel, în Comunicatul ANPC transmis către Asociația Română a Băncilor (adresa ANPC nr._/14.12.2010) se recunoaște expres realitatea și legalitatea acestui produs.

„Pentru contractele de credit aflate în derulare, în care dobânda era compusă din dobânda de referință a băncii + o marjă fixă, suntem de acord ca noua formulă de calcul să includă indicele de referință aferent valutei în care a fost acordat creditul + o marjă fixă, compusă din marja fixă existentă în contractul inițial, valabilă la data semnării contractului și diferența dintre valoarea dobânzii de referință și valoarea indicelui de referință, valabile la data intrării în vigoare a OUG nr. 50/2010, respectiv 21 iunie 2010."

61. în Circulara nr. 89/28.11.2007, comunicată către Direcția de Supraveghere a BNR la 30.11.2007, se comunică BNR nivelul dobânzii de referință a BCR.

62. în art. 5 pct. 26 din OUG nr. 113/2009 privind serviciile de plată se definește rata dobânzii de referință:

"rata dobânzii de referință - rata dobânzii folosită ca bază de calcul pentru determinarea dobânzilor ce urmează să fie aplicate și care provine dintr-o sursă publică ce poate fi verificată de ambele părți ale unui contract de servicii de plată"

63. Față de aceste aspecte de fapt și drept, se poate concluziona fără dubiu că la data încheierii contractului de credit intimații au cunoscut sau au putut cunoaște toate consecințele economice ale clauzei 5, contrar a ceea ce afirmă prin acțiunea introductivă.

- cuantumul dobânzii curente -7,4%;

- formula de calcul a dobânzii variabile - dobânda variabilă de referință BCR (DRV) + 1,5 marjă;

- criteriul în raport de care putea fi modificată dobânda variabilă a contractului - dobânda variabilă de referință BCR;

64. Așadar, în cauză, (i) clauza 5 este o clauză clar și inteligibil redactată, consumatorul putând determina la data încheierii contractului consecințele economice ale contratului încheiat, (ii) privește elementele esențiale ale contractului - dobânda creditului - și (iii) reprezintă o remunerație pentru un serviciu prestat.

Temei de drept: art. 299 și urm., art. 304 punct 3, punct 9, 312 alin. 6, C. art. 4 alin. (6) și art. 13 din Legea nr. 193/2000, dispozițiile legale invocate în cuprinsul prezentei, precum și principiile în care își are sediul materia.

Analizând recursurile declarate împotriva sentinței menționate, Tribunalul constată următoarele:

Între reclamanții M. N. și M. M., pe de o parte, respectiv intimata BCR S.A., s-a încheiat un contract de credit de nevoi personale (fila 238 dosar fond) pentru suma de 24.000 euro, pe o perioadă de 300 luni.

Reclamanții au solicitat instanței să constate că unele clauze din contract sunt abuzive și să dispună înlăturarea lor, cu consecința restituirii sumelor plătite.

Astfel, la pct. 5 din contract, părțile au stabilit că dobânda este de 7,4% pe an, este fixă pe primele 12 luni și variabilă ulterior, fiind formată din dobânda de referință variabilă, afișată la sediile BCR, la care se adaugă 1,5 p.p.

Tribunalul constată că la art. 2.10.a din condițiile generale de creditare (fila 240 dosar fond) se prevede că „pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica dobânda, fără consimțământul împrumutatului, în funcție de costul resurselor de creditare, noul procent de dobândă aplicându-se de la data modificării acestuia, la soldul creditului existent”.

De asemenea, la art. 3.7 alin. 1 din condițiile generale de creditare (fila 240 verso dosar fond) se prevede că pe parcursul derulării creditului, banca poate modifica nivelul comisioanelor, în funcție de evoluția pieței financiar-bancare.

În contract nu se prevede ce înseamnă „costul resurselor de creditare”, cum se calculează acest cost, fiind, în mod evident, lăsat la simpla apreciere a băncii, în afara oricărui criteriu obiectiv de modificare (cum ar fi, de ex., dobânda interbancară – euribor). De asemenea, nu se prevede nici modul cum anume va influența evoluția pieței financiar-bancare nivelul comisioanelor.

Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între comercianți și consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii trebuie să cuprindă clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înțelegerea cărora nu sunt necesare cunoștințe de specialitate. Tribunalul constată că terminologia folosită de către intimata BCR este foarte ambiguă, iar clientul nu are posibilitatea de a-și da seama cum anume se calculează dobânda sa și cum ajunge aceasta să varieze (același raționament este valabil și pentru comisioane).

Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși, sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei credințe un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Prin urmare, Tribunalul constată că instanța de fond în mod corect că prevederile legale menționate mai sus sunt abuzive și, deci, nule.

Referitor la prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, trebuie menționat că acest text legal prevede că evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu poate avea în vedere „calitatea de a satisface cerințele de preț și de plată”. Cu alte cuvinte, părțile nu pot invoca ulterior că prețul (rata) contractului este prea mare, însă este în afara oricărui dubiu că acest raționament este valabil doar în situația în care acel preț este clar determinat în contract.

În prezenta speță, tocmai acest aspect are un caracter litigios, fiecare parte contractantă înțelegând să plătească un preț diferit, întrucât nu este calculat după criterii acceptate de ambele părți.

Așadar, rămâne problema modului de calcul al ratei dobânzii și cum se va modifica aceasta, în condițiile în care, prin contract s-a prevăzut expres că aceasta este variabilă după primul an.

Reclamanții au solicitat ca instanța să stabilească următorul mod de calcul: euribor + marja fixă de 1,5 p.p, iar instanța de fond a considerat ca fiind abuzivă orice dobândă care excede nivelului inițial stabilit în contract, de 7,4% pe an, transformând, astfel, dobânda din variabilă, în fixă, contrat voinței părților exprimată în contract.

Pentru ca instanța să stabilească modul de calcul al dobânzii, care, în plus, trebuie să fie și variabilă, va trebui să aibă în vedere un criteriu obiectiv în funcție de care să varieze dobânda, astfel încât niciuna dintre părți să nu o poată majora sau micșora în mod arbitrar.

În opinia Tribunalului, dobânda interbancară euribor constituie un astfel de criteriu, astfel că instanța o va avea în vedere în prezenta speță. Cealaltă componentă a calculului o constituie marja fixă (care nu variază niciodată). Tribunalul constată că în contractul de credit se stabilește că dobânda este de 7,4% pe an și este variabilă (după primul an). Această dobândă se calcula prin însumarea unei cote fixe de 1,5 p.p., la care se adăuga „dobânda de referință variabilă, care se afișează la sediile BCR”. Prin urmare, la momentul respectiv (anul 2007), această „dobândă de referință variabilă” era de 5,9% (plus 1,5% egal 7,4%, cât se prevedea în contract). Nu s-a avut în vedere, la acel moment (septembrie 2007), așa cum ar fi fost corect, dobânda euribor (care era de doar 4,274 p.p, pentru euribor la 3 luni), plus o marja fixă (diferența până la 7,4%), ci BCR-ul a stabilit un mod de calcul netransparent, care nu avea nicio legătură cu euriboul și care îi permitea să modifice dobânda în mod unilateral, fără nicio justificare obiectivă.

Este evident și că părțile nu au intenționat să stabilească la acel moment o dobândă în jur de 5% pentru un credit de nevoi personale (euribor la 3 luni plus o marjă fixă de 1,5%), altfel nu ar fi stabilit că dobânda de pornire era de 7,4%. Apelanții principali au fost de acord cu această dobânda, altfel nu ar fi semnat contractul.

Astfel, Tribunalul consideră că modul de calcul al dobânzii trebuie să aibă în vedere voința părților, care au acceptat că dobânda de plecare este de 7,4%, care urma să varieze ulterior.

Singurul criteriu obiectiv în funcție de care această dobândă poate să varieze este dobânda interbancară euribor la 3 luni, la care se adaugă o marjă fixă.

Această marjă fixă trebuie calculată tot plecând de la voința părților, exprimată în septembrie 2007 (fila 238 dosar de fond), când au încheiat contractul. Considerând că dobânda de 7,4% ar fi trebuit să fie compusă din euribor la 3 luni + marjă fixă și având în vedere că la acel moment euriboul era 4,274 p.p., rezultă că marja fixă ar fi trebuit să fie de 3,126 p.p. (diferența până la 7,4 %)

Tribunalul consideră că acesta este singurul mod de calcul echitabil, care ține cont de voința inițială a părților.

Prin urmare, Tribunalul urmează a admite apelul formulat de către reclamanți și va obliga pârâtele să recalculeze dobânda contractuală în funcție de marja fixă a băncii de la data încheierii contractului - de 3,126 p.p., plus valoarea indicelui de referință EURIBOR la trei luni, începând cu data de 26.09.2008 și pana la executarea contractului de credit (respectiv pe societățile bancare pana la data cesiunii, iar pe . începând cu 22.12.2010 si pana la executarea contractului).

De asemenea, va obliga, în solidar, pârâtele să restituie reclamantului sumele reprezentând dobânda percepută care nu respectă modul de calcul si perioada mai sus menționate.

Tribunalul mai constată că în convenția de credit este prevăzut, la art. 9 lit. c, precum și la art. 3.9 din condițiile generale de creditare, un comision de administrare în cuantum de 12 euro pe lună, fără a se preciza motivul pentru care se percepe acest comision, respectiv ce anume se administrează.

Tribunalul consideră că simpla mențiune a unor comisioane, fără a se explica ce anume reprezintă acestea, este o practică abuzivă a băncii, urmând a se dispune înlăturarea acestora din convenție.

Practic, în lipsa unei definiții a acestui comision (12 euro pe lună, adică 144 euro pe an), instanța este pusă în imposibilitatea de a analiza legalitatea perceperii sale, această practică fiind evident abuzivă.

Având în vedere și cuantumul ridicat al acestuia, în opinia Tribunalului, acest comision reprezintă, în realitate, o dobândă ascunsă și creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților, ceea ce contravine art. 4 din Legea nr. 193/2000, urmând a se constata caracterul său abuziv, cu consecința înlăturării sale din convenție.

Astfel, Tribunalul va obliga, în solidar, pârâtele să restituie sumele achitate de reclamanți reprezentând comision de administrare, începând cu data de 26.09.2007 și până la plata efectiva, împreună cu dobânda legala, în favoarea acestora (respectiv pe societățile bancare pana la data cesiunii, iar pe . după cesiune si pana la plata efectivă).

Tribunalul apreciază că nu a intervenit prescripția dreptului material la acțiune, întrucât normele legale care protejează consumatorul sunt norme de ordine publică, sancțiunea încălcării acestora fiind nulitatea absolută a prevederilor contractuale constatate ca fiind abuzive, cu consecința imprescriptibilității acțiunii în constatarea lor. În privința cererii de restituire a sumelor percepute de bancă în temeiul acestor clauze, termenul de prescripție a început să curgă abia de la momentul constatării nulității prevederilor contractuale în baza cărora au fost percepute aceste sume, astfel că nu a intervenit, nici în acest caz, prescripția.

Referitor la clauza de la art. 10 din condițiile generale de creditare, privind nulitatea cesiunii de creanță (f. 242 verso dosar de fond), precum și a nulității contractului de cesiune de creanță, Tribunalul consideră că respectiva clauză contractuală nu este abuzivă și nu încalcă nicio prevedere legală. De altfel, reclamantul nu este afectat de această cesiune, ci de faptul că a fost declarată scadența anticipată a creditului, cu consecința începerii executării silite.

Legalitatea declarării scadenței întregului credit, a începerii executării silite, respectiv a sumei care mai trebuie achitată de către reclamant, nu face, însă, obiectul prezentei cauze, putând fi invocată și analizată într-o eventuală contestație la executare. Așa cum s-a arătat, cesiunea de creanță este admisă de lege, nu are o cauză ilicită și nu încalcă prevederile Legii nr. 193/2000.

Prin urmare, vor fi respinse, ca nefondate, recursurile declarate de pârâta BCR SA și . împotriva aceleiași sentințe.

Pentru aceste motive, va admite recursul declarat de reclamanții M. N. și M. M. împotriva sent.civ.nr.2988/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civ.nr._ .

Va modifica în parte sentința atacata, sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune, a caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare și a modului de stabilirea dobânzii contractuale, si rejudecând cauza:

Va respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Va constata caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare prevăzut în art.9 lit.c si art.3.9 (condiții generale de creditare) din contractul de credit bancar nr.1727/26.09.2007 încheiat între părți, și dispune înlăturarea acestora din contract.

Va obliga pârâtele să recalculeze dobânda contractuală în funcție de marja fixă a băncii de la data încheierii contractului - de 3,126 p.p. plus valoarea indicelui de referință EURIBOR la trei luni, începând cu data de 26.09.2008 și pana la executarea contractului de credit (respectiv pe societățile bancare pana la data cesiunii, iar pe . începând cu 22.12.2010 si pana la executarea contractului).

Va obliga în solidar paratele să restituie sumele achitate de reclamanți reprezentând de comision de administrare, începând cu data de 26.09.2007 pana la plata efectiva, împreună cu dobânda legala, în favoarea acestora (respectiv pe societățile bancare pana la data cesiunii, iar pe . după cesiune si pana la plata efectiva).

Va obliga în solidar paratele sa restituie reclamantului sumele reprezentând dobânda percepută care nu respectă modul de calcul si perioada mai sus menționate.

Va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta BCR SA și . împotriva aceleiași sentințe.

Fără cheltuieli de judecata.

Va menține în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanții M. N. și M. M. împotriva sent.civ.nr.2988/2014 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civ.nr._ .

Modifica în parte sentința atacata, sub aspectul soluționării excepției prescripției dreptului la acțiune, a caracterului abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare și a modului de stabilirea dobânzii contractuale, si rejudecând cauza:

Respinge excepția prescripției dreptului la acțiune.

Constata caracterul abuziv al clauzelor privind comisionul de administrare prevăzut în art.9 lit.c si art.3.9 (condiții generale de creditare) din contractul de credit bancar nr.1727/26.09.2007 încheiat între părți, și dispune înlăturarea acestora din contract.

Obliga pârâtele să recalculeze dobânda contractuală în funcție de marja fixă a băncii de la data încheierii contractului - de 3,126 p.p. plus valoarea indicelui de referință EURIBOR la trei luni, începând cu data de 26.09.2008 și pana la executarea contractului de credit (respectiv pe societățile bancare pana la data cesiunii, iar pe . începând cu 22.12.2010 si pana la executarea contractului).

Obliga în solidar paratele să restituie sumele achitate de reclamanți reprezentând de comision de administrare, începând cu data de 26.09.2007 pana la plata efectiva, împreună cu dobânda legala, în favoarea acestora (respectiv pe societățile bancare pana la data cesiunii, iar pe . după cesiune si pana la plata efectiva).

Obliga în solidar paratele sa restituie reclamantului sumele reprezentând dobânda percepută care nu respectă modul de calcul si perioada mai sus menționate.

Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâta BCR SA și . împotriva aceleiași sentințe.

Fără cheltuieli de judecata.

Menține în rest sentința recurată.

Irevocabila.

Pronunțată în ședința publica din data de 24.11.2015.

Președinte, A. S. C.	Judecător, L. D. Președinte Secția Civilă	Judecător, L. V.
	Grefier, N. C.

Red. D.L.

Tehnored. I.G./31.12.2015/2 ex.

Judecător fond: G. G.-F.

← Obligaţie de a face. Decizia nr. 194/2015. Tribunalul ALBA		Acţiune posesorie. Sentința nr. 600/2015. Tribunalul ALBA →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Fond funciar. Decizia nr. 213/2015. Tribunalul ALBA Pretenţii. Sentința nr. 5/2015. Tribunalul ALBA Pretenţii. Sentința nr. 748/2015. Tribunalul ALBA Obligaţie de a face. Decizia nr. 194/2015. Tribunalul ALBA Acţiune posesorie. Sentința nr. 600/2015. Tribunalul ALBA Prestaţie tabulară. Sentința nr. 1/2015. Tribunalul ALBA Expropriere. Sentința nr. 1687/2015. Tribunalul ALBA