Pretenţii. Sentința nr. 224/2015. Tribunalul ALBA

Potrivit art.1 din Decret nr.167/1958, dreptul la acțiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit în lege.

Odată cu stingerea dreptului la acțiune privind un drept principal se stinge și dreptul la acțiune privind accesoriile.

Față de cele anterior menționate și având în vedere contractul de cesiune de la fila 36, instanța va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune .

Pe cale de consecință, va respinge ca fiind prescrisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. T., domiciliat în A. I., ..1, CNP:_ și de intervenienta K. I., domiciliată în A. I., ., ., ap.10, CNP:_, împotriva pârâtei S.C. O. V. SA, cu sediul în București, ..23, sector 1, având ca obiect pretenții.

Față de respingerea acțiunii, va respinge cererea privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.”

Impotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta K. I. aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și procedând la o nouă judecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

S-au solicitată și cheltuieli de judecată.

In dezvoltarea motivelor de apel se arată că prima instanță a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în condițiile în care, susține apelanta, acest termen de 3 ani nu a fost îndeplinit. Calculul prescripției începe să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a stabilit că pârâta este obligată să achite suma de_ euro cu titlul de despăgubiri și nu de la data de 25.05.2010 dată când s-a produs riscul asigurat.

Pornind de la această premisă, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor legale incidente, apelanta apreciind că pe lângă despăgubiri, care au fost achitate cu greu de către pârâtă, este îndreptățită și la dobânda legală aferentă acestora.

In drept invocă prev. art. 1084, 1088 Cod civil, art. 480 al. 3, 451 C..

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, prin prisma criticilor formulate, Tribunalul apreciază calea de atac ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința civilă nr. 2056/2013 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar civil nr._/176/2010* pârâta . a fost obligată să achite reclamantului S. T. suma de_ euro sau echivalentul în lei ala acestei sume la data plății reprezentând despăgubiri. Această sentință a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 1307/R/2013 pronunțată de Tribunalul A..

Analizând cererea dedusă judecății în dosar nr._/176/2010 și dosar nr._/176/2010* se poate observa că reclamantul nu a solicitat obligarea pârâtei la plata de dobânzi legale, penalități de întârziere sau alte sume de natură să repare integral prejudiciul pe care acesta l-a suferit prin plata cu întârziere a sumei datorate și pe care instanța urma să o stabilească de câtre pârâtă cu titlu despăgubiri.

Acțiunea inițială a fost formulată sub incidența vechiului Cod de procedură civilă, ceea ce îi permitea reclamantului ca pe durata derulării procesului să poată formula un capăt de cerere pentru plata dobânzilor aferentei sume pretinse de la pârâtă.

La momentul promovării acțiunii, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata despăgubirilor, suma datorată fiind calculată în moneda euro, astfel că instanța, o dată cu judecarea finală a cauzei, a și pronunțat o hotărâre prin care pârâta a fost obligată la plata de despăgubiri calculate în euro sau echivalentul în lei la momentul plății.

Prin acțiunea înregistrată la instanța de fond la 25.06.2014, reclamantul S. T. a solicitat obligarea pârâtei . la plata dobânzii legale aferente sumei de_ euro reprezentând despăgubiri stabilite de instanță prin sentința civilă nr. 2056/2013 a Judecătoriei A. I. începând cu data de 07.12.2010, dată la care a fost promovată cererea de chemare în judecată în dosar nr._/176/2010, până la data plății sumei de_ euro.

Instanța de fond a reținut în mod corect ca fondată excepția prescripției dreptului material la acțiunea promovată de reclamant.

În cauză, sunt incidente disp. art. 1 al. 1 din Decretul 167/1958 potrivit cărora dreptul la acțiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripție dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv de art. 3 al. 1 din Decret, respectiv 3 ani.

Susținerile apelantei că în cauză sunt incidente disp. art. 16 lit. b din Decretul 167/1958 privitoare la întreruperea cursului prescripției sunt nefondate. Potrivit art. 16 lit. b din Decret prescripția se întrerupe prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească ori la un organ de arbitraj necompetent.

Din actele și lucrările dosarului nr._/176/2010 și_/176/2010*, nu rezultă că reclamantul ar fi solicitat obligarea pârâtei la plata de dobânzi sau alte sume ce ar putea fi asimilate dobânzilor. De asemenea, la dosarul cauzei nu există nici o probă prin care reclamantul sau intervenienta cesionară s facă dovada că în termenul general de prescripție de 3 ani, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzilor sau a altor sume de bani ce pot fi echivalate acestora.

Se apreciază că apelanta nu a făcut dovada că nu se găsește în una din situațiile prev. de art. 16 din Decretul nr. 167/_, situație în care nu devin incidente nici disp. art. 17 din Decret privind curgerea unui nou termen de prescripție după întreruperea cursului prescripției.

Pentru considerentele expuse, prezentul apel urmează a fi respins.

Intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel iar apelantei nu i se cuvin, astfel că nu vor fi acordate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge apelul declarat de apelanta K. I. împotriva sentinței civile nr. 224/2015 pronunțată de Judecătoria A. I..

Fără cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 6.10.2015.

Red PPL/Tehnored UGM/5ex/11.11.2015

J. fond I.C. S.-P.