Contestaţie la executare. Decizia nr. 318/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 318/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 11-03-2013 în dosarul nr. 3163/108/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ARADOperator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.318
Ședința publică din 11 martie 2013
Președinte D. M.
Judecător M. A.
Judecător T. B.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare contestația în anulare exercitată de contestatorul P. A. V. în contradictoriu cu intimata AUTORITATEA NAȚIONALĂ A VĂMILOR, prin Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, împotriva deciziei civile nr.2/14.01.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2012.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul contestatorului – avocat B. I. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul intimatei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare este legal timbrată cu 10 lei taxă judiciară de timbru și 0,3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că la data de 27.02.2013 prin serviciul registratură al instanței, intimata a depus întâmpinare, iar la data de 28.02.2013, contestatorul a depus precizare arătând că la redactarea contestației în anulare s-a strecurat o eroare materială, în sensul că a fost trecut ca și contestatoare . în locul contestatorului P. A. V.. Instanța a extras din sistemul ECRIS decizia civilă nr. 2/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2012.
Nemaifiind formulate alte cereri, instanța apreciind contestația în anulare în stare de soluționare, acordă cuvântul asupra cererii.
Avocatul contestatorului solicită admiterea contestației în anulare astfel cum a fost formulată și precizată, respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legala hotărârea instanței de fond, fără cheltuieli de judecată, reiterând succint motivele contestației expuse în scris.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare înregistrată la data de 18.02.2013, constată că prin decizia civilă nr. 2/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2012, a fost admis recursul formulat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în contradictoriu cu intimatul - contestator P. V. A. împotriva sentinței civile nr. 8801/03.10.2012 pronunțată de Judecătoria A. - Secția civilă în dosarul nr._/55/2012, pe care a modificat-o în întregime, în sensul că respingerii contestației la executare formulată și precizată de contestatorul P. V. A., fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că principala critică recursului vizează faptul că nu a intervenit prescripția dreptului organului fiscal de a cere executarea silită. La data de 02.04.2003, la Biroul Vamal Nădlac a fost emis Actul constatator nr. 550A/2003 prin care s-a încheiat regimul de tranzit vamal deschis cu declarația vamala nr. 37/I 337/13.01.2001, deci înăuntrul termenului de 5 ani prevăzut de art.100 din Codul Vamal al României (Legea nr.141/1997) stabilindu-se în sarcina intimatului P. V. A., obligația de plată constând în drepturi vamale de import. Titlul de creanță a fost comunicat destinatarului la data de 03.04.2003. Întrucât debitorul nu și-a achitat de bunăvoie obligația de plată principală stabilită prin titlul executoriu de mai sus, acesta a început să genereze accesorii sens în care a fost emis procesul verbal privind calculul dobânzilor și al penalităților de întârziere nr. 4138/24.04.2003; ulterior, s-a emis somația nr. 1408/9362/09.05.2003 comunicată la data de 13.05.2005. În urma actului de executare silită emis în dosarul execuțional nr. 2642/2003 constând în adresa de înființare a popririi nr. 3125/_/19.11.2003 către . în calitate de angajator (comunicată la data de 24.11.2003 acestei societăți), s-a reținut că, autoritatea vamală nu a primit nici confirmarea de înființare a popririi și nici nu au fost virate sumele datorate. În același dosar execuțional, la data de 05.08.2005, a fost emisă o nouă adresă de înființare a popririi nr. 1520/_/2005 comunicată . la data de 23.08.2005, însă terțul poprit nu a dat curs solicitărilor efectuate de autoritatea vamală. Ulterior, prin somația nr. 5377/25.02.2008 comunicată intimatului P. V. A., prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la 28.02.2008, în baza art. 145 din OG nr. 92/2003, i s-a stabilit în sarcina acestuia, suma de 15.734 lei. Pentru actualizarea debitului, la data de 08.04.2008, a fost emisă decizia nr. 4971 referitoare la obligațiile de plată accesorii, comunicată intimatului cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire la data de 22.04.2008. La data de 26.03.2010, s-a emis decizia nr. 3059 referitoare la obligațiile de plată accesorii comunicată intimatului la data de 07.05.2010. Prin decizia civilă nr. 960/10.04.2012 (irevocabilă) pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr._ a fost admis recursul declarat de intimatul P. V. A. împotriva sentinței civile nr. 2194/ 20.IX.2011 pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului A., a fost modificată sentința în sensul admiterii acțiunii și anulării deciziei nr. 1924/ 13.VIII.2010 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice A. și a deciziei nr. 3059/26.III.2010 emisă de pârâta Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale A. pentru suma de 4.639 lei, cu titlu de majorări pentru TVA și taxe vamale, calculate pentru neachitarea de către reclamant a datoriei vamale stabilite prin Actul constatator vamal nr. 550A/2.IV.2003, fără a se dispune anularea celorlalte obligații de plată, principale sau accesorii, stabilite anterior. Având în vedere că debitorul nu a înțeles să-și achite obligațiile de plată, s-a procedat la actualizarea obligațiilor de plată accesorii prin emiterea deciziei nr._/30.12.2011. Ulterior pentru întreg debitul restant de 29.127 lei contestat, a fost emisă somația nr._/30.03.2012 comunicată intimatului la data de 05.04.2012, recomandată cu confirmare de primire, iar la data de 24.07.2012 s-a emis adresa nr._/24.07.2012 prin care s-a instituit măsura indisponibilizării sumelor, ca măsură asiguratorie, aceasta fiind completată și modificată prin adresa nr._/31.07.2012 cu referire atât la cuantumul debitului, cât și la conturile în care sumele urmează a fi virate. Față de actele de executare mai sus analizate, Tribunalul A. a constatat că, în speță, nu a intervenit prescripția dreptului autorității vamale de a stabili obligații fiscale accesorii obligației de plată principale stabilită prin actul constatator nr. 550A/02.04.2003. Sub aspectul aplicării în timp a acestei instituții, față de prevederile art.6 alin.1 și 2 din Noul Cod Civil, rezultă că, în privința dispozițiilor de ordin material pentru actele și faptele încheiate sau produse înainte de . legii noi, sunt aplicabile vechile reglementări. Conform art.6 alin.4 Noul cod civil și art.201 din Legea 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt și rămân în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, ceea ce înseamnă că și sub aspect procedural, sunt aplicabile vechile reglementări. În privința prescripțiilor începute și împlinite la data intrării în vigoare a Noul Cod Civil, art. 223 din Legea nr. 71/2011 prevede că „ Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, procesele și cererile în materie civilă sau comercială în curs de soluționare la data intrării în vigoare a Codului civil se soluționează de către instanțele legal învestite, în conformitate cu dispozițiile legale, materiale și procedurale în vigoare la data când acestea au fost pornite.”, ceea ce înseamnă că și în acest caz vechile reglementări sunt aplicabile, inclusiv sub aspect procedural. Astfel, potrivit art. 91 Cod proc. fiscală "(1) Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. (2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit an. 23, dacă legea nu dispune altfel". Astfel, pentru obligația de plată principală stabilită prin A.C nr. 550A/02.04.2003 termenul de prescripție a început să curgă la data de 01.01.2004 urmând a se împlini la data de 01.01.2009, ori, potrivit art.92 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală: "(1) Termenele prevăzute la art. 91 se întrerup și se suspendă în cazurile și în condițiile stabilite de lege pentru întreruperea și suspendarea termenului de prescripție a dreptului la acțiune potrivit dreptului comun". Art. 16 lit. c din Decretul nr. 167/1358 prevede că prescripția se întrerupe „c) printr-un act începător de executare”, iar potrivit art. 17,,Întreruperea șterge prescripția începută înainte de a se fi ivit împrejurarea care a întrerupt-o”. Pentru considerentele de fapt și de drept expuse, instanța de recurs a apreciat întemeiat recursul reținând incidența art.304 pct.9 Codul de procedură civilă, în sensul că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, astfel că, a admis recursul formulat de recurenta Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara în contradictoriu cu intimatul-contestator P. V. A. împotriva sentinței civile nr. 8801 din 03.10.2012 a Judecătoriei A. - Secția civilă, pe care a modificat-o în întregime, în sensul că a respins contestația la executare formulată și precizată de contestatorul P. V. A..
Împotriva deciziei civile nr. 02/14.01.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul civil nr._/55/2012 a formulat contestație în anulare ., solicitând admiterea contestației, anularea hotărârii atacate, respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legala hotărârea instanței de fond, a se dispune obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată pe care le va face cu acest proces
În motivarea contestației a arătat că se prevalează de cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 318 Cod procedură civilă, constând în faptul că dezlegarea dată cauzei este rezultatul unei greșeli materiale, obligația de plată fiind prescrisă, împlinirea termenului fiind la data de 01.04.2008 conform Codului vamal, singurul temei de drept aplicabil pentru debite vamale, norma juridică pe care o reține în mod greșit instanța de recurs, anume O.G. nr. 92/2003, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 941/29.12.2003, nu poate retroactiva. Prin decizia contestată instanța de recurs din eroare acceptă cererea recurentei prin care aceasta invocă faptul că instanța de fond s-a raportat greșit la norma juridică aplicabilă în speță, că sunt aplicabile prevederile art. 92 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală pentru un debit vamal născut la data de 02.04.2003, întrucât acest act normativ intră în vigoare abia la 01.01.2004, potrivit principiului neretroactivității legii în timp și ar fi cu neputință să retroactiveze acest act normativ și să fie aplicabile prevederile acestuia. Or, Curtea de Apel Timișoara a analizat corect, prin decizia civilă nr. 960/10.04.2012, că debitul vamal era guvernat de prevederile art. 187 din Legea nr. 141/1997, care rămâne valabil până la 18.06.2006, iar termenul de prescripție conform acestui act normativ „în vigoare" este de 5 ani de la data acceptării și înregistrării declarației vamale de import. Iar în situația dată, când s-a acceptat ca Actul Constatator nr. 550A/02.04.2003, chiar dacă nu a fost comunicat niciodată în mod direct cu debitorul, este cel care generează debitul vamal, acesta poate fi pus în executare în condițiile legale în care s-a născut, adică sub imperiul Legii nr. 141/1997 și astfel termenul de prescripție este până la 01.04.2008 și nu până la 01.01.2009, cum greșit s-a reținut că ar fi aplicabile Codului de procedură fiscală, care intră în vigoare pentru prima dată în România la 01.01.2004. Se observă însă că instanța, Tribunalul A., reține corect prevederile art. 6 al. 4 din N.C.C. și art. 201 din Legea nr. 71/2011, însă omite a observa că actul normativ — Codul de procedură fiscală intră în vigoare pentru prima dată în România la 01.01.2004, fiind imposibil a considera că prescripția acestui debit vamal a început sub imperiul acestui act normativ.
Intimata Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, în nume propriu, dar și în reprezentarea Autorității Naționale a Vămilor, a depus întâmpinare, solicitând respingerea contestației, cu motivarea că petenta .. nu calitate procesuală în dosarul mai sus amintit, ba mai mult părțile din dosarul indicat de contestatoare respectiv (nr._ ) nu privesc autoritatea vamală, sens în care solicită instanței de judecata să respingă contestația în anulare ca inadmisibilă și să mențină ca temeinică și legală decizia civila nr. 2/R/14.01.20l3 pronunțată în recurs de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/ 2012. Iar în situația în care instanța va respinge excepția inadmisibilității, solicită respingerea contestației în anulare ca nefondata, nefiind îndeplinite condițiile cerute de dispozițiile art. 318-321 Cod procedura civila pentru admiterea acestei cal de atac. În continuarea reiterează argumentele invocate în cererea de recurs din dosarul nr._/55/2012 și concluzionează că nu a intervenit prescripția dreptului autorității vamale de a stabili obligații fiscale accesorii obligației de plată principale stabilită prin actul constatator nr. 550A/02.04.2003 raportat la prevederile art. 91 Cod proc. fiscală. Invocă și art. 92 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, art. 16 și art. 17 teza I din Decretul nr. 167/1958 De asemenea după anularea de către instanță a deciziei nr. 3059/26.03.2010 referitoare la obligațiile de plată accesorii, autoritatea vamală a comunicat debitorului faptul că în prezent mai figurează în evidentele D.RA.O.V. Timișoara cu un debit în cuantum de 20.999 lei, debit care nu a fost achitat nici până în prezent, acesta generând în continuare accesorii până la achitarea debitului principal.
La data de 28.02.2013, s-a depus la dosar cererea contestatorul P. A. V. de îndreptare a erorii materiale strecurate în contestația depusă la 18.02.2013, arătând că el este contestator, iar nu ..
Analizând contestația în anulare tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Contestatorul a formulat contestația în anulare specială prevăzută de art. 318 teza I din Codul de procedură civilă, ce permite anularea hotărârii instanței de recurs atunci când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale. În acest sens, invocă greșita aplicare a legii în timp de către instanța de recurs și încălcarea principiului neretroactivății legii în ceea ce privește art. 92 din OG nr. 92/2003 privitor la Codul de procedură fiscală raportat la nașterea datoriei vamale la 02.04.2003 (data emiterii actului constatator nr. 550A/2003). În legătură cu această problemă invocă și decizia civilă nr. 960/10.04.2012 a Curții de Apel Timișoara ce a reținut că debitul vamal este guvernat de art. 187 din Legea nr. 141/1997.
Însă, greșeala materială ce deschide calea contestației în anulare specială poate fi doar o greșeală de fapt, iar nu și una de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a dispozițiilor legale.
Or, contestatorul invocă, din punctul său exclusiv de vedere, o greșită aplicare a dispozițiilor legale în materia prescripției extinctive a dreptului părții adverse de a cere executarea silită și a principilor de drept tempus regit actum și cel al neretroactivății legii civile, toate acestea fiind acte de judecată propriu-zise, ce nu pot fi retractate pe calea contestației în anulare specială.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt îndeplinite cerințele cumulative ce decurg din art. 318 teza I din Codul de procedură civilă, tribunalul, va respinge contestația în anulare, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare precizată exercitată de contestatorul P. A. V., dom. în A., ., jud. A. în contradictoriu cu intimata Autoritatea Națională a Vămilor - Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, cu sediul în București .. 13, sector nr. 1, prin Direcția R. pentru Accize și Operațiuni Vamale Timișoara, cu sediul în Timișoara, . P., nr. 89, . împotriva deciziei civile nr. 2/14.01.2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2012.
Fără cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică din 11 martie 2013.
Președinte Judecător Judecător
D. M. M. A. T. B.
Grefier
V. M.
Red.MA/ tehnored: VM/MA
2 ex./09.04.2013
Nu se comunică
Instanța de recurs: Tribunalul A., completul C2R-E3, compus din d-nele judecător T. B., D. M. și M. A.
| ← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Contestaţie la executare. Decizia nr. 41/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
