Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 221/2013. Tribunalul ARAD
Comentarii |
|
Decizia nr. 221/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 04-06-2013 în dosarul nr. 545/210/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. operator - 3207/2504
Secția civilă
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 221 A
Ședința publică din data de 04 iunie 2013
PreședinteAdrian C.
Judecător R. M.
GrefierIuliana I.
S-a luat în examinare apelul declarat de apelanta . împotriva încheierii nr. 204/C din 29.04.2013, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ .
La apelul nominal nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelul este timbrat cu suma de 6 lei taxa judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța verificându-și competența în condițiile art. 131 (NCPCiv.) constată că este competentă să judece cauza.
Văzând că apelanta nu s-a prezentat în instanță, dar prin cererea depusă prin serviciul registratură la 27.05.2013 a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri, instanța în condițiile art. 394 (NCPCiv.) considerându-se lămurită închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Constată că prin încheierea nr. 204/C pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în ședința camerei de consiliu din 29 aprilie 2013, s-a respins cererea formulată în dosarul nr. 90/ex/2013, de către Biroul executorului judecătoresc B. M., de încuviințare a executării silite solicitată de creditoarea La S. V. SRL, împotriva debitoarei S. M. în baza sentinței civile nr. 477 din 11 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosar nr._ și a deciziei civile nr. 469 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul A., în dosar nr._ .
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că în condițiile art. 665 NCPCiv., instanța încuviințează executarea silită, ocazie în care nu poate verifica pe fond soluția unei hotărâri judecătorești ce se dorește a fi executată, în schimb are obligația să o verifice din punct de vedere formal, respectiv dacă hotărârea judecătorească ce se dorește a fi executată constituie titlu executoriu. În acest sens sunt prevederile art. 665 alin. 5 pct. 3 NCP Civ.
Sentința civilă nr. 477 din 11 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ și decizia civilă nr. 469 din 10 noiembrie 2011 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._, au fost depuse în copii, care au ștampila doar de conformitate, nu sunt legalizate și nu au mențiunea că sunt definitive-conform vechii terminologii.
În cauza de față hotărârile civile ce se doresc a fi executate sunt pronunțate conform vechiului de procedură civilă, hotărârea Tribunalului A. fiind supusă recursului; respectiv fiind definitivă conform vechii reglementări, nu și irevocabilă. În acest sens sunt vechile reglementări ale art. 377 C.p.civ.
Conform art. 376 C.p.civ. vechi hotărârile definitive pronunțate conform vechii reglementări pot fi puse în executare silită.
În condițiile art. 8 din Legea 76/2012 vechea terminologie de irevocabilă se înlocuiește cu noțiunea de definitivă.
Hotărârea în baza căreia se dorește încuviințarea executării silite nu este legalizată și nici nu are mențiunea definitivă conform vechii terminologii pentru a se putea în baza acesteia să se treacă la executarea silită.
În cazul de față hotărârile judecătorești în baza căreia se solicită executarea silită sunt unele comunicate „pentru conformitate” și nu sunt „legalizate” în condițiile legii 146/1997 art. 3, alin.3, lit. ț. Totodată ele nu poartă mențiunea că sunt definitive.
Ca urmare celor de mai sus, văzând că hotărârile în cauză în baza căreia se dorește pornirea executării silite nu sunt legalizate, fiind comunicate doar pentru conformitate, văzând că aceste hotărâri nu au mențiunea că sunt definitive – conform vechii terminologii, instanța a respins cererea de încuviințare a executării silite, în condițiile art. 665 alin. 5 pct. 3 NCPCiv., în lipsa unui titlu valabil, care să permită acest lucru.
Instanța a mai reținut că, în condițiile art. 527 raportat la art. 665 NCPCiv., încuviințarea executării silite, se face de instanța de judecată în cadrul unei proceduri necontencioase, iar în condițiile art. 535 NCPCiv., încheierea de încuviințarea executării silite sau de respingere a acestei cereri, nu are putere de lucru judecat, iar raportat la împrejurarea că încuviințarea executării silite se respinge pe o excepție, cererea poate fi reintrodusă de către cel interesat, la data când se înlătură motivele care au stat la baza respingerii cererii.
Împotriva acestei încheieri a declarat apel creditoarea . SRL, solicitând admiterea lui, schimbarea în tot a încheierii apelate și admiterea cererii de încuviințare a executării silite, ca fiind legală și temeinică.
În motivarea apelului declarat, apelanta a arătat că înscrisurile eliberate de la dosarul instanței, purtând ștampila acesteia reprezintă de fapt copii „legalizate” ale înscrisului, în conformitate cu legea 146/1997, din moment ce nu există nicio prevedere legală care să prevadă instanței posibilitatea de a elibera copii simple, numai spre vedere.
Instanța de fond a considerat eronat că decizia Tribunalului A. trebuie să aibă mențiunea „definitivă” trecută în mod expres, în condițiile în care decizia dată în apel este definitivă prin efectul legii.
Mai mult, una dintre părți are calitatea de comerciant, iar conform vechilor prevederi ale Codului civil și comercial, litigiul în sine are o natură comercială, condiții în care sunt aplicabile prevederile art. 720 ind. 8 C.pr.civ., iar decizia constituie titlu executoriu, fără a mai fi necesară îndeplinirea altor formalități. Dacă hotărârea dată în primă instanță în materie comercială, fiind executorie de drept nu trebuie investită pentru a fi pusă în executare, cu atât mai mult hotărârea definitivă pronunțată în materie comercială (în litigiile dintre profesioniști) are același caracter, nefiind necesară investirea ei cu formulă executorie pentru ca aceasta să poată fi pusă în executare silită, astfel cum ar lăsa să se înțeleagă textul art. 720 ind. 9 C.pr.civ, conform căruia, o astfel de hotărâre, purtând mențiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalități.
Și prevederile Noului Cod de procedură civilă întăresc cele de mai sus, din moment ce în conformitate cu art. 632 sunt considerate titluri executorii hotărârile executorii, iar art. 633 stabilește ca fiind hotărâri executorii hotărârile date în apel.
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 377, art. 720 ind. 8 din Vechiul Cod de procedură civilă.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și ținând seama de dispozițiile art. 477Noul Cod procedură civilă, tribunalul va constata că apelul promovat în cauză este fondat, pentru următoarele considerente:
Hotărârile judecătorești anexate cererii de încuviințare a executării, contrar opiniei judecătorului fondului îndeplinesc toate condițiile de formă prevăzute de lege la care fac referire dispozițiile art. 665 alin. 5, pct. 3 Noul Cod de procedură civilă, fiind veritabile copii legalizate din moment ce poartă ștampila instanței de fond, nefiind în mod obligatoriu necesară înserarea în cuprinsul lor a mențiunii „definitivă” din moment ce acest caracter le este atribuit prin efectul legii.
În plus, așa cum cu temei arăta și apelanta, decizia anexată cererii de încuviințare a executări silite constituie titlul executori conform art. 720 ind. 8 din Vechiul Cod de procedură civilă, fără a fi necesară îndeplinirea altor formalități, dată fiind calitatea uneia din părți, aceea de comerciant.
În considerarea celor ce preced, găsind întemeiat apelul declarat de creditoarea – apelantă ., Tribunalul în baza art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă îl va admite, iar pe cale de consecință în temeiul art. 665 Noul Cod de procedură civilă va modifica încheierea în sensul că va admite cererea formulată în dosarul nr. 90/ex/2013, de către Biroul executorului judecătoresc B. M., de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea . împotriva debitoarei S. M., în baza sentinței civile nr. 477 din 11 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ și a deciziei civile nr. 469 din 10 noiembrie 201 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Văzând că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelanta ., cu sediul în localitatea Socodor, fn, județ A., înregistrată în Registrul comerțului sub nr. JO_, având CUI_, împotriva încheierii nr. 204/C din 29.04.2013, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ .
Modifică această încheiere în sensul că admite cererea formulată în dosarul nr. 90/ex/2013, de către Biroul executorului judecătoresc B. M., de încuviințare a executării silite formulată de creditoarea . împotriva debitoarei S. M., în baza sentinței civile nr. 477 din 11 mai 2011, pronunțată de Judecătoria Chișineu Criș în dosarul nr._ și a deciziei civile nr. 469 din 10 noiembrie 201 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2013.
Președinte, Judecător,
A. C. R. M. Grefier,
I. I.
Red. A.C. /Thred. II
11.06.2013
Ex. 3/ .> Se comunică
- apelantei ., cu sediul în localitatea Socodor, fn, județ A.
← Reziliere contract. Hotărâre din 19-06-2013, Tribunalul ARAD | Pretenţii. Sentința nr. 781/2013. Tribunalul ARAD → |
---|