Pretenţii. Sentința nr. 781/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 781/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 7674/55/2012
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECTIA CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 552
Ședința publică din 22 aprilie 2013
Președinte D. M.
Judecător M. A.
Judecător B. T.
Grefier V. M.
S-a luat în examinare recursul exercitat de recurentul S. M. F. în contradictoriu cu intimatul S. V. împotriva Sentinței civile nr.781/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria A., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul recurentului avocat B. Ș. din Baroul A. și reprezentantul intimatului avocat D. A., lipsă fiind părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat cu 100,00 lei taxă judiciară de timbru și 3 lei timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că prin serviciul registratură al instanței, la data de 15.04.2013 intimatul a depus la dosar concluzii scrise, împuternicire avocațială, factură și chitanță privind onorariul avocațial.
Reprezentanții părților depun la dosar împuterniciri avocațiale.
Reprezentantul recurentului depun la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru conform mențiunii de pe citație.
Nemaifiind formulate alte cereri ori necesare alte probe și apreciind recursul în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul în susținerea acestuia .
Reprezentantul recurentului solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și pe fond respingerea pretențiilor intimatului - reclamant, fără cheltuieli de judecată, solicitând totodată amânarea pronunțării .
Reprezentanta intimatului solicită respingerea recursului, menținerea ca temeinică și legală a sentinței atacate, reiterând motivele expuse în concluziile scrise depuse la dosar, precizând că nu a existat poliță de asigurare, cu cheltuieli de judecată.
Instanța respinge cererea de amânare a pronunțării formulată de reprezentantul recurentului, poziția acestuia fiind detaliat exprimată pe parcursul soluționării litigiului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului, înregistrat la această instanță la data de 01.04.2013, constată că prin sentința civilă nr. 781/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de S. V. în contradictoriu cu S. M. F. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului 2364,54 lei despăgubiri și 1718 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea acestei soluții prima instanță a reținut următoarele:
La data de 04.02.2011 în jurul orelor 8 reclamantul se deplasa cu autoturismul marca Ford cu nr. de înmatriculare_ în zona Pieții Pompierilor – Piața Reconcilierii, îndreptându-se spre intersecția cu .. Întrucât intersecția este prevăzută cu indicatorul STOP acesta a oprit la intersecție pentru a se asigura, moment în care a fost lovit din spate de pârât care conducea autoturismul Dacia cu număr de înmatriculare_ . Prin procesul verbal de contravenție ._/21.09.2011 a fost stabilită vinovăția pârâtului în producerea în evenimentul rutier, proces verbal de contravenție care a fost păstrat ca fiind temeinic și legal de Judecătoria A., în fața căreia a fost contestat de pârât ( sentința civilă 7229/28.06.2011 din dosar_ ).
La data producerii evenimentului rutier pârâtul nu avea RCA.
În urma evenimentului rutier ante-menționat autoturismul reclamantului a suferit avarii .Valoare reparațiilor necesare la autoturismul reclamantului, în vederea aducerii lui la starea inițială ( anterioară evenimentului rutier) este de 2364,54 lei.
În drept instanța de fond a reținut că potrivit art. 998 C.civ. din 1864 (C.civ. din 1864 incident în raport cu data producerii faptei ilicite)„ Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara.”
Raportînd starea de fapt decelată la dispozițiile legale, instanța de fond a reținut că acțiunea este întemeiată, în cauză regăsindu-se elementele răspunderii civile delictuale, de vreme ce prin fapta sa pârâtul a determinat avarierea autoturismului reclamantului.
În aceste condiții el este ținut să suporte contravaloarea reparațiilor necesare la autoturismul reclamantului, în vederea aducerii lui la starea inițială (anterioară evenimentului rutier).
Această valoare este de 2364,54 lei fiind stabilită judicios de expertul judiciar auto în cadrul expertizei ce s-a efectuat în cauză [ obiecțiile pîrîtului cu privire la această valoare nu pot fi primite pentru că (1) expertul a lămurit că „ nu există indicii că de la data producerii accidentului și pînă la data expertizării autoturismul ar mai fi fost implicat și în alte coliziuni” ; pe cale de consecință este cert că toate avariile prezente la autoturism - care nu a fost reparat de reclamant tocmai pentru a putea fi supus expertizării în cadrul prezentei proceduri –sînt consecința exclusivă a coliziunii din data de 04.02.2011 (2) nu există justificare nici legală și nici morală ca reclamantul să fie dezdăunat doar cu contravaloarea unor piese uzate, piese care din culpa exclusivă a pîrîtului au fost avariate.]
Pentru aceste considerente instanța de fond a admis acțiunea și a obligat pârâtul să plătească reclamantului 2364,54 lei despăgubiri, iar în temeiul art. 274 C.p.civ. instanța de fond a obligat pârâtul și la 1718 lei cheltuieli de judecată ocazionate în cadrul prezentei proceduri judiciare.
Împotriva acestei soluții a formulat recurs recurentul S. M. F. solicitând admiterea acestuia și pe cale de consecință respingerea cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli d e judecată invocând în drept dispozițiile art. 304 pct.9 și art. 312 Cod procedură civilă .
În motivarea cererii de recurs recurentul a arătat că instanța de fond a admis acțiunea formulată de intimat și nu a luat în considerare aspectele învederate de recurent, respectiv că după producerea accidentului de circulație, i-a solicitat intimatului să se înțeleagă în mod amiabil, în sensul de a suporta pe cheltuiala sa reparația într-un service autorizat. Față de aceste aspecte intimatul a avut o poziție constantă, în sensul să se facă reparația pe cheltuiala asigurătorului, deoarece vroia să-și schimbe bara de protecție din spate a mașinii cu una noua. Acesta a deteriorat bara de protecție cât mai mult pentru a fi acceptată reparația de către firma asigurătoare. De altfel, intimatul nici nu a reparat autoturismul după accident și nici nu a formulat o cerere de asigurare de dovezi imediat după producerea accidentului, ceea ce întărește cele arătate. Deși au fost depuse înscrisuri și a rezultat și din expertiza că tamponarea a avut loc într-o intersecție unde viteza recurentului era foarte mică, cauzând autoturismului intimatului foarte mici deteriorări, instanța nu a ținut seama de aceste aspecte. Mai mult, în motivarea sentinței instanța de fond reține din răspunsurile la obiecțiuni ale expertului, răspunsuri contradictorii de altfel, doar acele aspecte care sunt favorabile intimatului. Respectiv, instanța nu a ținut seama de faptul că expertul arată că „nu se poate stabili ca de la data accidentului si până la data efectuării expertizei autoturismul expertizat nu a mai suferit si alte tamponări". Așadar, instanța și-a motivat hotărârea pe susținerile echivoce ale expertului, care pe de o parte afirmă că nu există indicii că autoturismul ar mai fi fost implicat și în alte coliziuni, iar pe de altă parte susține că nu se poate stabili acest lucru. Expertul arată că nu are cunoștință dacă ulterior evenimentului rutier, autoturismul a mai fost implicat într-un alt eveniment și ca atare consideră că deteriorările au legătură cu evenimentul din 04.02.2011. Un alt aspect, de care nu s-a ținut seama este că, deși în răspunsul la obiecțiuni s-a stabilit valoarea reparației ținându-se seama de uzura acesteia la data accidentului, respectiv la valoarea de 1385,42 lei, instanța de fond a acordat un cuantum de 1621,88 lei, ca și cum mașina accidentată ar fi fost o mașină nouă care nu a suferit nici o uzură în timp. Instanța de fond a considerat că este echitabil ca intimatul să fie dezdăunat cu mai mult decât prejudiciul produs și este perfect justificabil ca să nu fie reparat doar ceea ce a prejudiciat, determinând o îmbogățire fără justă cauză a intimatului. Prin serviciul registratură, la data de 15.04.2013, intimatul a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată invocând în drept dispozițiile art. 299, 312 și 274 Cod procedură civilă . În motivarea poziției sale intimatul a arătat că, prin acțiunea introductiva reclamantul a solicitat obligarea pârâtului S. M. F. la plata sumei de 2583 lei cu titlul de despăgubiri produse ca urmare a evenimentului rutier din data de 04.02.2011 în care au fost implicate autoturismele marca Ford, nr. înmatriculare_ (condus de reclamant) si auto marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ (condus de pârât). Culpa pârâtului a fost stabilită prin procesul verbal . nr._/21.02.2011 întocmit de agenți ai politiei rutiere A., proces verbal supus cenzurii instanței de judecată care l-a menținut ca legal și temeinic . Întrucât în cauză raportul de expertiza întocmit a estimat un prejudiciu de 2364,54 lei pretențiile s-au limitat la aceasta valoare. Prin Sentința civila nr. 781/30.01.2013 Judecătoria A. a admis acțiunea precizata obligând pârâtul la plata sumei de 2354,54 lei despăgubiri, respectiv cheltuieli de judecata. În motivarea acțiunii se reține că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, pârâtul ocazionând reclamantului un prejudiciu, prin fapta sa. Prin urmare pârâtul este ținut să suporte contravaloarea reparațiilor necesare în vederea reparării pagubei, valoarea de 2364,54 lei fiind stabilită prin expertiza judiciară. Intimatul arată că împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul S. M. F., prin care a reluat în mare argumentele din întâmpinare, afirmând că după producerea accidentului ar fi încercat să se înțeleagă cu reclamantul; reclamantul ar fi vrut să facă reparația pe cheltuiala asigurătorului deoarece
vroia să-și schimbe bara de protecție din spatele mașinii cu una noua,
deteriorând el însuși bara; reclamantul nu a formulat o cerere de asigurare de dovezi după producerea accidentului; iar dezdăunarea reclamantului s-a făcut fără a se ține cont de uzura pieselor autovehiculului reclamantului. Intimatul apreciază că recursul este netemeinic și nefondat, întrucât recurentul a încercat să denatureze adevărul raportat la conduita lipsită de onestitate și atitudinea acestuia imediat după producerea accidentului .Teza potrivit căreia intimatul ar fi dorit să obțină avantaje necuvenite constând în repararea „pe cheltuiala asigurătorului" a unor piese este contrazisă de însăși conduita sa care a refuzat să declare că accidentul ar fi avut loc la o altă dată decât cea reală -04.02.2011 - întrucât la acea dată pârâtul recurent circulă cu polița de asigurare RCA expirată . Nu numai că nu a fost în intenția sa să profite de asigurător, dar din contră, a refuzat să-și dea concursul la încercarea pârâtului recurent de a asigura reparația pe o noua polița de asigurare întocmită de acesta la data de 05.02.2011 (culmea la o zi după producerea accidentului). Toate aceste aspecte au fost de altfel decelate în dosar_ al Judecătoriei A. în care pârâtul a contestat legalitatea procesului verbal CC nr._/21.02.2011 prin care se constată vinovăția sa, încercând să se sustragă de la răspundere. Probabil că dacă intimatul ar fi acceptat să participe la „jocul" pârâtului recurent, ar fi beneficiat de reparația autovehiculului de către asigurător. Refuzând să-i dea concursul se vede nevoit să se judece cu recurentul de doi ani de zile pentru recuperarea prejudiciului. În aceste condiții, a veni și a alega în fața instanței pretinsa sa dorință de a beneficia de avantaje necuvenite sfidează deopotrivă logica firească a lucrurilor, astfel cum rezultă din starea de fapt și poziția constantă pe care a exprimat-o. Mai mult, deși recurentul alega împrejurarea ca ar fi fost tot timpul de acord să îl despăgubească, afirmația e contrazisa de poziția consemnată în procesul verbal de contravenție CC_ în care, la rubrica obiecțiuni, arată că nu recunoaște fapta și nu este de acord cu despăgubirea,, pentru că la interogatoriul luat în dosarul_ să fie de acord cu plata despăgubirii „de către asigurător". De altfel, Judecătoria A. a reținut, cu putere de lucru judecat „intenția petentului de a declara o altă dată a accidentului, întrucât la 04.02.2011 acesta nu avea asigurare RCA valabilă, fapt ce implica suportarea despăgubirilor aferente personal și nu de către societatea de asigurări" Revenind la criticile aduse hotărârii se arată că a făcut de la bun început toate diligentele pe care o persoană, fără studii aprofundate, le poate face: după ce pârâtul vinovat de accident nu a mai răspuns la telefon, a declarat accidentul în termenul prescris de lege la poliție, s-a prezentat la politie când a fost solicitat, a notificat recurentul pentru găsirea unei soluții amiabile prezentându-i devizul estimativ eliberat de un service autorizat (.) după producerea accidentului, a mai solicitat un deviz tocmai pentru a nu exista suspiciuni cu privire la cuantum. Mai mult avariile au fost constatate de agentul de politie, fiind vizualizate si de martorii Rivis D. si A. L. în chiar ziua producerii accidentului. Formularea unei cereri de „asigurare dovezi" excede în opinia intimatului diligentelor firești pe care le poate efectua o persoană în situația dată. Cât privește pretinsa deteriorare a bunului în mod voit, intimatul arată că se vede nevoit să reitereze faptul că dacă ar fi procedat în acest sens ar fi avut tot interesul ca prejudiciul să fie reparat de asigurător și ar fi fost interesat să susțină „povestea" pârâtului-recurent privind producerea evenimentului rutier la o altă dată. Faptul că nu a uzat de tertipurile propuse, chiar în dauna sa (fiind în fond și la urma urmei cel păgubit), dovedesc că afirmațiile recurentului sunt neadevărate. În al doilea rând, referitor la întinderea prejudiciului solicitat, intimatul înțelege să precizeze că teza propusă de pârât este aceea că intimatul ar fi trebuit să fie dezdăunat cu valoarea unor piese uzate și nu a unora noi, însă, o atare teza nu ține cont de faptul că, în măsura în care recurentul ar fi respectat legea, asigurând autovehiculul, asigurătorul RCA ar fi înlocuit piesele a căror reparație nu era posibilă cu piese noi, din comerț si nicidecum cu piese second-hand. Or, referitor la bara spate deteriorată ca urmare a accidentului, pct. 1.1. din răspunsul la obiecțiuni, atesta că „porțiunea bara spate prezenta fisuri care nu mai permiteau repararea acesteia ci înlocuirea cu o alta bară de protecție". Prin urmare, data fiind necesitatea de înlocuire a piesei, intimatul a solicitat devize estimative pe piesa (evident noua). Nici nu putea să solicite deviz estimativ pe o piesa second-hand, acestea nefăcând obiectul comercializării autorizate pentru efectuarea reparațiilor. Prin urmare, culpa recurentului de a nu-și fi întocmit polița RCA la timp nu se poate transfera intimatului, de natura a-l limita în dreptul de a obține, după 2 ani de zile, o justă și echitabilă dezdăunare pentru prejudiciul produs din culpa exclusivă a recurentului fiind incident principiul „nemo ad alium transferre potest propriam turpitudinem". Concluzionând, dezdăunarea acordată de instanța după doi ani de zile în care a fost nevoit să se judece cu recurentul și față de conduita sa lipsită de sinceritate este deopotrivă temeinică și legitimă, străină de orice intenție a intimatului de obținere a unei îmbogățiri fără justă cauză.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate și având în vedere dispozițiile art.304 și art.304 ind. 1 Cod procedură civilă, instanța constată că acesta este neîntemeiat și urmează a-l respinge pentru următoarele considerente:
Astfel, recurentul susține că prima instanță a ignorat unele concluzii ale raportului de expertiză și a reținut doar acele aspecte ce erau favorabile reclamantului.
Nu pot fi primite aceste susțineri în condițiile în care domnul expert L. D. a constatat avariile și a concluzionat că acestea s-au produs în urma accidentului. S-a arătat în raport că bara de protecție era fisurată și se impunea înlocuirea, deasemenea că tamponul spate era rupt, ornamentul bară era deformat, și aceste piese necesitând înlocuirea.
Contrar afirmațiilor recurentului, în concluziile raportului de expertiză și în răspunsul la obiecțiuni, domnul expert a arătat că nu există indicii că de la data producerii accidentului și până la data expertizării, autoturismul ar mai fi fost implicat și în alte coliziuni.
Alegațiile recurentului în sensul că reclamantul ar fi deteriorat intenționat baza de protecție pentru a fi acceptată reparația de către societatea de asigurări ,nu pot fi primite,dispozițiile art. 1169 cod civil obligându-l să facă dovada celor susținute.
La fel de neîntemeiat se apreciază a fi și motivul ce vizează suma acordată reclamantului cu titlu de despăgubiri. În mod corect a reținut prima instanță că nu există vreo justificare legală ori morală pentru ca reclamantul să fie despăgubit cu contravaloarea unor piese uzate și în mod legal a obligat recurentul pârât la plata sumei stabilită prin expertiză.
Pentru aceste considerente, constatând legalitatea și temeinicia sentinței atacate,în baza art.312 al.1 Cod procedură civilă, recursul va fi respins ca neîntemeiat.
În baza art. 274 Cod procedură civilă va fi obligat recurentul să plătească intimatului 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul S. M. F. în contradictoriu cu intimataul S. V. împotriva Sentinței civile nr.781/30.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. .
Obligă recurentul să plătească intimatului 500 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 aprilie 2013.
Președinte Judecător Judecător
D. M. M. A. B. T.
Grefier
V. M.
Red.B.T./Tehnored. M.V.
2 ex./ 21.05.2013
Nu se comunică părților
Primă instanță – Judecătoria A., judecător D. L. C.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 221/2013.... | Pretenţii. Decizia nr. 1181/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
