Pretenţii. Decizia nr. 971/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Decizia nr. 971/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 10-07-2013 în dosarul nr. 5863/108/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 971
Ședința publică din 10 iulie 2013
Președinte M. A.
Judecător O. S. S.
Judecător Ș. V.
Grefier M. C.
S-a luat în examinare contestația în anulare exercitată de contestatoarea . în contradictoriu cu intimatul B. M. O. împotriva deciziei civile nr. 504/R/2013 din 10.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2012 având ca obiect pretenții.
La apelul nominal se prezintă reprezentanta contestatoarei – avocat N. Vucoiev din Baroul A., reprezentanta intimatului – avocat L. S., lipsă fiind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Contestația în anulare a fost declarată în termen legal, este motivată și timbrat cu 10 lei taxă judiciară de timbru, conform art. 3 lit. g din Legea nr. 146/1997 modificată și 0,30 lei timbru judiciar, potrivit art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 modificată.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentanta intimatului depune chitanța de plată a onorariului avocațial.
Nemaifiind formulate alte cereri, tribunalul declară terminată faza probatorie și acordă cuvântul asupra contestației.
Avocata contestatoarei solicită admiterea contestației, anularea deciziei contestate și rejudecarea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Avocata intimatului solicită respingerea contestației în anulare pentru motivele invocate prin întâmpinare, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației în anulare înregistrate pe rolul acestei instanțe la data de 13.06.2013 constată că prin decizia civilă nr. 504/R/10.04.2013, Tribunalul A. a admis recursul declarat de recurentul-reclamant B. M. O. împotriva sentinței civile cu nr. 659/28.01.2013 pronunțată de Judecătoria A. în contradictoriu cu intimata-pârâtă . A.. În consecință a modificat în tot sentința atacată, în sensul că a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul B. M. O. în contradictoriu cu pârâta . A. și a obligat pârâta la plata sumei de 1.760 lei reprezentând diferență onorar expert supliment raport de expertiză contabilă efectuată în dosarul nr. 263/P/2011. A obligat intimata să plătească recurentului 353 lei cheltuieli de judecată în prima instanță.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că instanța de fond în mod greșit a apreciat că expertul nu a făcut dovada cuantumului onorariului definitiv întrucât din lucrările dosarului a rezultat că recurentul reclamant și-a îndeplinit obligația, a efectuat raportul de expertiză potrivit OG 2/2000 și ale codului de procedură penală art. 116-127. În ceea ce privește cenzurarea onorariului de expert tribunalul a reținut că această cenzură a aparținut organului care a dispus efectuarea expertizei respectiv în prezenta cauză secția 10 Poliție Rurală Gurahonț, iar aceasta nu a cenzurat onorariul expertului, chiar mai mult prin adresa înaintată Biroului local de expertize A. a confirmat onorariul. Nu este fondată susținerea intimatei referitoare la ineficacitatea raportului de expertiză întrucât acest fapt poate fi cunoscut numai după efectuarea lucrării.
Contestatoarea . a formulat contestație în anulare împotriva deciziei civile nr. 504/R/2013 pronunțata de Tribunalul A. în dosarul civil nr._/55/2012 în contradictoriu cu intimatul B. M. O., prin care a solicitat admiterea contestației, anularea deciziei civile și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului, în temeiul art. 320 Codul de procedură civilă.
În motivare a arătat că prin decizia recurată instanța a admis recursul săvârșind astfel o eroare materială. Intimata contestatoare în prezenta cauza a solicitat instanței respingerea recursului ca inadmisibil, în baza art. 1 din Legea nr. 202/2010 ce prevede că hotărârile al căror obiect are o valoare sub 2.000 lei sunt irevocabile, fiind judecate de judecătorie în primă și ultimă instanță. Or, în prezenta speță reclamantul a sesizat instanța cu o cerere al cărei obiect este sub 2.000 lei. Recurentul a invocat OUG 4/2013 care, însa, nu este aplicabilă în cauză, întrucât actul normativ menționat a intrat în vigoare după pronunțarea hotărârii recurate și nu poate retroactiva. În considerente și în dispozitiv, însă, instanța nu s-a pronunțat asupra acestui aspect în nici un fel, săvârșind astfel o eroare materială prin omisiune. Singurele aspecte pe care le-a avut instanța în vedere au fost cele de fond învederate de către recurent prin memoriul de recurs. Având, în vedere că prin întâmpinare s-a învederat motivat această excepție a inadmisibilității recursului, instanța a avut obligația de a se pronunța asupra ei cu celeritate. Având în vedere că s-a omis aceasta pronunțare, a considerat că s-a aflat în prezența erorii materiale prin omisiune. Cu privire la termenul de contestație în anulare, a învederat instanței că decizia contestată a fost comunicată doar la data de 10.06.2013 de către executorul judecătoresc, odată cu somația de plată, astfel încât aceasta a fost data de la care curge termenul de 15 zile pentru exercitarea prezentei căi de atac.
Intimatul B. M. O. a solicitat, prin întâmpinare, respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.
În motivarea a arătat că în conformitate cu prevederile art. 317 și 318 Codul de procedură civilă, hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare din două motive: când procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii și când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului, sau în cazul în care aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat pe fond. Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze unul din motivele de modificare sau de casare. Nici unul din aceste motive nu au putut fi susținute de către contestatoare. Petenta nu a precizat temeiul legal pe care își întemeiază contestația în anulare. Totuși, în motivarea contestației, a invocat săvârșirea unei erori materiale de către instanța de recurs în ceea ce privește excepția inadmisibilității căii de atac a recursului în cauza de față raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 202/2010, susținând că în apărare s-a invocat OUG 4/2013. Din cuprinsul deciziei contestate a reieșit clar faptul că atunci când instanța a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, intimatul a solicitat respingerea excepției invocând prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 967/20.11.2012, prin care au fost abrogate prevederile art. 1 pct. 11 Codul de procedură civilă, decizie publicata în MO nr. 853 la data de 18.12.2012, arătând că se află în situația unei decizii prin care s-a constatat neconstituționalitatea unei dispoziții legale criticate. În acest caz, norma juridică a fost suspendată de drept și, în final, în lipsa intervenției legiuitorului originar sau delegat, și-a încetat efectele. Opozabilitatea erga omnes a deciziilor Curții Constituționale implică obligația constituțională a tuturor autorităților de a aplica întocmai deciziile Curții la situațiile concrete în care normele declarate neconstituționale au incidență. Astfel, instanța de judecată nu mai trebuie să interpreteze efectul deciziei, ci să aplice decizia într-un mod conform considerentelor acesteia la cazul dedus judecății sale. Este evident că excepția pusă în discuție a fost admisă de către instanța de recurs atâta vreme cât s-au pus concluzii pe fondul cauzei de către ambele părți. Mai mult, nu se mai punea problema dezbaterii deoarece în apărare reprezentanta intimatei a solicitat respingerea recursului ca inadmisibil întemeiat pe faptul că dispozițiile art. 1 din legea 202/2010 erau în vigoare la data pronunțării primei instanțe. Având în vedere prevederile constituționale respectiv art. 147 din legea fundamentală, coroborată cu prevederile Deciziei Curții Constituționale, intimatul a arătat că a fost evident că prevederile art. 1 al. 11 din codul de procedură civilă au fost suspendate de drept la data publicării Deciziei în MO respectiv 18.12.2012. Sentința Judecătoriei A. nr. 659 a fost dată în data de 28.01.2013, dată la care art. 1 al. 11 Codul de procedură civilă erau suspendate de drept și până la intervenția legiuitorului prin OUG 4/2013 norma juridică și-a încetat efectele. NU se află, în prezent, în situația unei erori materiale prin omisiune, soluția dată de instanța de recurs nu a fost rezultatul unei greșeli materiale, și nici nu s-a omis de către instanța de recurs a se cerceta unul din motivele de casare sau de modificare a hotărârii primei instanțe.
În drept, a invocat art. 115, 317-320 Cod procedură civilă, art. 147 Constituție.
Prin note de ședință, intimatul a solicitat respingerea cererii contestatoarei și să menținerea deciziei nr. 504/R/2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul civil nr._/55/2012, cu cheltuieli de judecată, arătând în motivare că potrivit art. 312 Codul de procedură civilă din 1865, instanța este limitată la admiterea, respingerea, anularea sau constatarea perimării recursului. Așadar nu a putut să dispună „constatarea admisibilității" și admiterea, sau să dispună admiterea recursului „ca admisibil", un astfel de dispozitiv excedând cadrului legal și forțând limitele limbii române. Aceasta nu este o omisiune ci respectarea strictă a textului de lege aplicabil. În consecință, în limitele legii procesuale, verificând legalitatea recursului, a hotărârii atacate, instanța a pronunțat legal admiterea recursului și față de motivele invocate, modificarea sentinței civile nr. 659/2013 a Judecătoriei A.. Teza I a art. 318 din același cod s-a referit la greșeli materiale (erori asupra datelor, locurilor, persoanelor, etc.) nu la aspecte de drept procesual, doar teza II a articolului s-a referit la omisiune și numai motive care ar fi condus la admiterea recursului, numai atunci când recursul a fost respins sau admis în parte. Contestația nu s-a întemeiat pe nici unul din motivele limitativ și distinct prevăzute de lege, simpla lor îmbinare potrivit dorinței contestatoarei nu a putut constitui un temei.
În drept, a invocat art. 312, 318 Codul de procedură civilă 1865.
Analizând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, tribunalul constată că nu este întemeiată pentru următoarele considerente:
Deși nu precizează temeiul de drept, din motivele expuse rezultă că petenta invocă art. 318 din Codul de procedură civilă de la 1865 (C.), ce reglementează două cazuri de contestație în anulare: când dezlegarea dată instanța de recurs de este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
În cadrul contestației în anulare, se arată că decizia pronunțată de instanța de recurs are la bază o eroare materială, în condițiile în care a omis să se pronunțe asupra excepției de inadmisibilitate a recursului.
Contestatoarea nu poate invoca omisiunea soluționării unui motiv de recurs, întrucât nu a avut calitatea de recurentă, ci de intimată.
Eventuala nesoluționare a unei excepții procesuale se încadrează la neanalizarea unei critici, respectiv a unei apărări, iar nu în conceptul de eroare materială, ce presupune greșeli de altă natură decât de judecată sau de tehnoredactare a hotărârii judecătorești, în ultima situație fiind vorba doar despre un caz de îndreptare a erorii materiale conform art. 281 C..
Eroarea materială ce atrage admisibilitatea contestației în anulare specială trebuie să aibă legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor, dar care să aibă o înrâurire puternică asupra procesului.
În cazul de față, excepția inadmisibilității a fost invocată în recurs de intimată, iar nu de recurentă, deci nu a fost un motiv de recurs neanalizat de instanța de recurs și nici o greșeală materială, ci cel mult o omisiune de judecată sau o omisiune de tehnoredactare, aspecte ce nu se încadrează în prevederile art. 318 C..
Pe de altă parte, este evidentă soluția adoptată de instanța de recurs privitor la excepția inadmisibilității, în sensul respingerii acesteia din moment ce a ales să analizeze motivele recursului, soluție firească în condițiile în care excepția inadmisibilității nu este întemeiată având în vedere faptul că prin decizia Curții Constituționale nr. 967/20.11.2012 fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că prevederile art. 1 pct. 1^1 și art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 853 din 18.12.2012. Conform art. 31 alin. 3 din Legea nr. 47/1992 republicată, timp de 45 de zile de la publicarea deciziei, a fost suspendată aplicarea dispozițiilor legale de mai sus constatate ca fiind neconstituționale, termen, care, în speță, s-a împlinit la 02.02.2013.
OUG nr. 4 din 30.01.2013 privind modificarea Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative conexe a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 68/31.01.2013, intrând în vigoare la 02.02.2013.
Sentința civilă nr. 659/2013 a Judecătoriei A. a fost pronunțată la 28.01.2013, deci în intervalul în care aplicarea prevederilor art. 1 pct. 1^1 și art. 299 alin. 1^1 din Codul de procedură civilă era suspendată, așa încât în mod corect a fost stabilită de prima instanță, în baza legii, calea de atac a recursului.
Nu este întemeiată nici critica petentei privitor la faptul că omisiunea instanței de recurs vizează și dispozitivul deciziei civile nr. 504/10.04.2013 a Tribunalului A. întrucât acesta nu reflectă soluția asupra excepției inadmisibilității, în condițiile în care potrivit art. 316 raportat la art. 137 alin. 1 C., instanța are obligația de a se pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și de fond care fac de prisos analiza fondului, iar conform art. 312 alin. 1 C., soluțiile pe care le poate pronunța instanța de recurs sunt admiterea, respingerea recursului, anularea ori constatarea perimării lui. În cazul de față dispozitivul deciziei civile nr. 504/10.04.2013 a Tribunalului A. cuprinde soluția asupra recursului în concordanță cu normele legale antemenționate.
Pentru aceste considerente, văzând că nu sunt întrunite elementele contestației în anulare speciale prevăzute de art. 318 C., tribunalul va respinge contestația formulată de . împotriva deciziei civile nr. 504/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2012.
Văzând că intimatul nu a căzut în pretențiuni, tribunalul, în conformitate cu art. 274 C., va obliga contestatoarea să achite intimatului 300 lei cheltuieli de judecată, constând în onorariul avocațial, conform chitanței nr. 19/26.06.2013 eliberată de Cabinet Individual Avocat S. L..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestația în anulare exercitată de contestatoarea ., cu sediul în A., ., . în contradictoriu cu intimatul B. M. O., dom. în A., .. 36, jud. A., cu dom. ales în ., nr. 9, jud. A. (la avocat S. L.) împotriva deciziei civile nr. 504/10.04.2013 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._/55/2012.
Obligă contestatoarea să plătească intimatului 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 10 iulie 2013.
Președinte Judecător Judecător
M. A. O. S. S. Ș. V.
Pt. judecător în concediu, semnează
Vicepreședintele Tribunalului A.
d-l O. S. S.
Grefier
M. C.
Red. MC/Thred.MC/M.A
2 ex./18.07.2013
Nu se comunică
Instanța de recurs – Tribunalul A., judecători D. Corenel U., M. C., O. S. S.
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 352/2013. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Decizia nr. 235/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
