Pretenţii. Decizia nr. 690/2013. Tribunalul ARAD

Decizia nr. 690/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 19318/55/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR._ /2013

DECIZIA CIVILĂ NR. 690

Ședința publică din 20 mai2013

Președinte B. T.

Judecător D. M.

Judecător M. A.

Grefier V. M.

S-a luat în examinare recursul formulat de recurentul – reclamant T. G., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. I. împotriva Sentinței civile nr.1762/04.03.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, având ca obiect pretenții.

La apelul nominal lipsesc părțile.

Procedura de citarea este legal îndeplinită.

Recursul nu este legal timbrat.

S-a făcut referatul cauzei, constatându-se că recurentul a fost citat cu mențiunea de a completa timbrajul recursului cu suma de 398,26 lei taxă judiciară de timbru și 4,7 lei timbru judiciar, sub sancțiunea anulării căii de atac ca insuficient timbrată.

Instanța invocă excepția neîndeplinirii obligației de completare a taxelor de timbru aferente recursului, excepție asupra căruia rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra recursului înregistrat pe rolul acestei instanțe la 08.04.2013, constată că prin Sentința civilă nr.1762/04.03.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins acțiunea civilă având ca obiect pretenții formulată de reclamantul T. G. în contradictoriu cu pârâtul M. I., fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr.1762/04.03.2013 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ a formulat recurs recurentul–reclamant T. G., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul obligării pârâtului să îi plătească recurentului – reclamant cu titlu de daune interese suma de 2.600 lei ( reprezentând suma de 11.492 lei, la un curs de 4,42 lei/1 euro), invocându-se în drept dispozițiile art.299 și următoarele, 304 pct.8 și 9 și art.312 al.3 Cod procedură civilă și art.1408 Cod civil.

Intimatul deși legal citat nu s-a prezentat și nici nu a depus vreun înscris în apărare.

Analizând cu prioritate excepția de neîndeplinire a obligației de plată a taxelor timbru aferente recursului, tribunalul constată că aceasta este fondată pentru următoarele considerente:

Recurentului i s-a adus la cunoștință, prin citațiile comunicate la 18.04.2013, obligația de completare a taxei judiciare de timbru în sumă de 398,26 lei și timbru judiciar în valoare de 4,7 lei, sub sancțiunea anulării ca insuficient timbrată, a căii de atac.

Conform art.20 alin.1, 2 și 3 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat (alin.1), iar, în cazul în care nu au fost achitate la acel moment, instanța de judecată îi pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată ( alin.2), în condițiile în care neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea cererii (alin.3). Din prevederile art.1 ale OG nr.32/1995 modificată rezultă că timbrul judiciar se achită întotdeauna pentru cererile deduse judecății pentru care se datorează taxă judiciară de timbru.

Având în vedere aceste considerente de fapt și de drept și constatând că recurentul nu a achitat taxele aferente recursului declarat, fiind legal citat cu mențiunile taxelor de timbru și sancțiunea ce intervine în cazul neexecutării obligației procesuale de mai sus, tribunalul, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, va admite excepția neîndeplinirii obligației de plată a taxelor de timbru aferente căii de căii de atac și va anula recursul, ca netimbrat.

Văzând că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de recurentul – reclamant T. G., în contradictoriu cu intimatul-pârât M. I. împotriva Sentinței civile nr.1762/04.03.2013, pronunțată de Judecătoria A. .

Fără cheltuieli de judecată.

Irevocabilă

Pronunțată în ședința publică din 20 mai 2013.

Președinte Judecător Judecător

B. T. D. M. M. A.

Grefier

V. M.

Red. M.D./Tehnored:M.A.

2 ex./10.06.2013 / Nu se comunică

Prima instanța – Judecătoria A. – judecător C. C. A.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 690/2013. Tribunalul ARAD