Expropriere. Sentința nr. 2279/2013. Tribunalul ARAD
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2279/2013 pronunțată de Tribunalul ARAD la data de 31-07-2013 în dosarul nr. 2246/108/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A. Operator 3207/2504
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR.2279
Ședința publică din data de 31 iulie 2013
Președinte: D. M.
Grefier: D. M.
S-a luat în examinare în rejudecare, acțiunea civilă exercitată de reclamanții P. M. V. și P. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania națională de autostrăzi și drumuri naționale din România, având ca obiect expropriere – despăgubiri.
La apelul nominal se prezintă reprezentantul reclamanților avocat P. E. din Baroul A., lipsă fiind reprezentantul pârâtului.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror S. T. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul A. care pune concluzii înainte de luarea la rând a cauzei în sensul admiterii acțiunii conform probelor administrate în cauză.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamanților depune la dosar concluzii scrise și declară că nu mai are cereri de formulat.
Nemaifiind formulate alte cereri și considerând cauza în stare de soluționare, instanța acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul reclamanților solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, achiesând la concluziile raportului de expertiză, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra acțiunii înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ la data de 18.04.2013, în rejudecare, constată că prin acțiunea civilă înregistrată la această instanță la data de 06.04.2012, reclamanții P. M. V. și P. F. au chemat în judecată pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, solicitând anularea în parte a Hotărârii Comisiei pentru aplicarea Legii 255/2010 nr.138/208 din 08.10.2011, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor stabilite în favoarea reclamanților; obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei de 14.835 Euro, corespondentul în lei la cursul valutar din ziua plății, reprezentând contravaloarea despăgubirii cuvenite în urma exproprierii parcelei de teren cu numărul cadastral A892/22/2 situat în Pecica, cu suprafața de 3412 mp; obligarea pârâtului la plata către reclamanți a dobânzii legale calculată asupra diferenței dintre valoarea despăgubirii pentru terenul expropriat stabilită de către instanță și suma de 2432,76 lei stabilită prin Hotărârea nr. 138/208 din 08.10.2011, dobândă calculată de la data de 10.01.2012, când a fost scadentă obligația pârâtei de consemnare a sumei la dispoziția lor și până în ziua plății efective; obligarea pârâtului la plata către reclamanți a sumei reprezentând lipsa de folosință a terenului expropriat; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată .
Prin Sentința civilă nr.3386 din 17 decembrie 2012, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul A. a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții P. M. V. și P. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R. reprezentat de Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București, având ca obiect despăgubiri, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.130/208/08.10.2011, a obligat pârâtul să plătească reclamanților suma de 4836,50 lei cu titlu de despăgubiri, cu dobânda legală aferentă, calculată de la data de 08.10.2011, a respins restul pretențiilor solicitate și a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.138/208/08.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr. 255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamantă a suprafeței de 3412 mp din terenul situat în localitatea Pecica, Jud. A., având număr cadastral_, înscris în CF_ Pecica, cu acordarea unei despăgubiri în sumă de 2432,76 lei, luându-se în calcul o valoare de 0,16 euro/mp.
Reclamanții au contestat această hotărâre, susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamanților s-a grefat pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr. 255/2010, conform cărora expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 – se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică. Prin urmare, în cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora:„alin.1- Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 - La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, instanța a procedat conform art.25 din Legea nr.33/1994, numind o comisie de trei experți, din care unul desemnat de instanță și câte unul nominalizat de reclamantă, respectiv de către pârâtul expropriator.
Conform concluziilor raportului de expertiză, valoarea de circulație a suprafeței de 3412 mp, ar fi de 58.418 lei, echivalentul a 13.102 euro. Raportul de expertiză a fost semnat cu observații de către dl. expert M. B., dânsul subliniind faptul că raportul de expertiză nu tratează corect abordarea prin piață deoarece:
- comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat. Comparabilele folosite se referă la terenurile ce au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD fapt care le crește mult valoarea. La data exproprierii terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică iar simplul fapt că este în zona de construcție a autostrăzii nu dă acestui teren un potențial de conversie în teren pentru uz industrial. Comparabile care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane. Din acest motiv a apreciat că rezultatele obținute sunt eronate.
Deși experții au arătat că pentru estimarea valorii de piață se utilizează două metode, metoda comparațiilor de piață și metoda capitalizării rentei funciare, iar după aplicarea celor două metode, în baza reconcilierii rezultatelor se estimează rezultatul final, instanța a apreciat că suma de 4908 euro pentru o parcelă de 1278 mp, pentru un teren agricol situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective.
În totală contradicție cu aceste concluzii, raportul de evaluare globală a imobilelor valabil pe anul 2012, luat în considerare de notarii publici la autentificarea actelor juridice notariale privitoare la imobile și care are la bază date statistice culese din activitatea notarială din anul precedent 2011, a stabilit pentru Orașul Pecica o valoare de 2000 euro/ha., ceea ce în echivalent înseamnă 0,2 euro/mp., adică 0,9 lei/mp.
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art. 44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Acesta este motivul pentru care prima instanța a acordat o valoare probantă deosebită, adresei BNP „D.” cu sediul chiar în Localitatea Pecica, conform căruia, în perioada 2010-2012 prețul de vânzare declarat de către părți a variat de la 1.500 la 2.000 euro / ha, în funcție de amplasament și suprafața vândută, prețuri ceva mai mari (2.900 – 3.000 euro/ha) au fost declarate (este adevărat în situații mai rare) la tranzacții în care cumpărătorul era societate comercială, sens în care a reținut prețul de 3.000 euro pentru un ha de teren, respectiv 0,3 euro/mp – echivalent 1,35 lei/mp, ca fiind un indicator elocvent pentru stabilirea valorii de circulație a suprafeței expropriate.
În afară de această valoare de circulație a terenului, tribunalul a reținut a fi pertinente și juste aprecierile din cuprinsul raportului de expertiză conform cărora, în cuantumul despăgubirilor cuvenite trebuie incluse și sumele necesare reclamanților pentru a-și reîntregi proprietatea diminuată ca efect al exproprierii, prin cumpărarea în aceeași zonă, de pe piața liberă, a unei alte suprafețe de teren egală ca întindere cu cea preluată în domeniul public și care cuprind:2% comision unei societăți de intermedieri imobiliare, 1% cheltuieli notariale suportate de cumpărător și 2% o estimare a cheltuielilor suplimentare legate de deplasări, publicitate.
Prin urmare, despăgubirea cuvenită reclamanților este de 4.836,50 lei, obținută din înmulțirea suprafeței de 3.412 mp cu 1,35 lei/mp, la care se adaugă procentul de 5% arătat anterior (pe scurt: 3412 x 1,4175 lei ).
În schimb prima instanță a apreciat că nu se justifică includerea în cuantumul despăgubirilor a contravalorii producției agricole, a subvenției acordate pentru aceasta ori a valorii arendei.
Din întreg ansamblul probator administrat în cauză nu rezultă că la momentul exproprierii terenul ar fi fost însămânțat ori cultivat și că, urmare a exproprierii, reclamanții nu ar mai fi putut să culeagă recolta. De altfel, nu rezultă că terenul cu pricina ar fi fost cultivat până la momentul la care a intervenit exproprierea, ori că ar fi fost dat în arendă, astfel că acordarea de despăgubiri pentru pretinsul prejudiciu eventual și incert, legat de imposibilitatea cultivării terenului expropriat, nu își are nicio fundamentare legală.
Argumentele și susținerile reclamanților legate de faptul că unii proprietari au intrat deja în posesia despăgubirilor exorbitante stabilite inițial, nu pot constitui un argument care să determine instanța a stabili o despăgubire mai mare decât cea care rezultă din prospectarea pieții imobiliare din zonă. Valoarea disproporționat de mare a acelor despăgubiri a determinat Guvernul României să intervină legislativ pentru restabilirea echilibrului în procesul de expropriere și de stabilire a cuantumului despăgubirilor.
Cele susținute de către reclamanți nu pot constitui temei sau fundament pentru acordarea unor despăgubiri mai mari decât cele cuvenite în mod rezonabil potrivit legii, respectiv la nivelul valorii reale de circulație a terenului care este dată de prețul pieței imobiliare din zonă.
Sub nici un motiv nu pot fi reținute susținerile reclamanților referitoare la discriminare.
Prin HG nr. 488/2011 s-a stabilit doar o valoare estimativă a despăgubirilor, cuantumul final al fiecărei despăgubirii, urmând a fi determinat prin hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii prevăzută de art. 20 din Legea nr. 255/2010
De asemenea, HG nr. 488/2011 nu creează nici o discriminare, din moment ce Legea nr. 255/2010 prevede o procedură de contestare în instanță a valorii stabilite prin HG nr. 488/2011.
Nu există discriminare între reclamanți și persoanele cărora li s-a acordat despăgubirea stabilită în baza Legii nr. 198/2004, căci în cazul celei de a doua categorii de persoane, acordarea despăgubirii s-a realizat odată cu preluarea dreptului de proprietate de către stat, prin decizia de expropriere și stabilire a despăgubirilor. Or, acele persoane primesc despăgubirea evaluată în baza Legii nr. 198/2004 în baza deciziei de expropriere și stabilire a despăgubirilor emisă în temeiul Legii nr. 198/2004.
În materia discriminării, art.16 din Constituția României revizuită instituie principiul egalității în drepturi a tuturor cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale reglementează interzicerea discriminării, iar Protocolul nr.12 la aceeași Convenție prevede la art.1 că „Exercitarea oricărui drept prevăzut de lege trebuie să fie asigurată fără nici o discriminare bazată, în special, pe sex, pe rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau oricare altă situație”, interzicând autorităților publice o conduită contrară acestui principiu.
În acord cu prevederile constituționale și convenționale de mai sus, OG nr. 137/2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare garantează respectarea principiul egalității între cetățeni, al excluderii privilegiilor și discriminării (art.1 alin.2), inclusiv dreptul de proprietate, cu precizarea la alin.3 al art. 1 că exercitarea acestor drepturi privește persoanele aflate în situații comparabile, iar, conform alin.4, obligația respectării acestor principii revine oricărei persoane fizice sau juridice.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, aceasta însemnând că nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (hotărârile pronunțate în cauzele Rasmussen împotriva Danemarcei, 1984, Abdulaziz, Cabales și Balkandali împotriva Regatului Unit, 1985, Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, Larkos împotriva Cipru, 1999, B. și alții împotriva Moldovei, 2004). De asemenea, conform jurisprudenței aceleași Curți, statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele între diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context.
Or, în cazul de față nu a avut loc o înlăturare a despăgubirilor, ci o recalculare a acestora, prin determinarea unei valori estimative până la momentul emiterii hotărârii de stabilire a cuantumului de despăgubirilor. Ceea ce îl nemulțumește pe reclamant este valoarea actuală a despăgubirilor estimate de HG nr. 488/2011 la o sumă mai mică decât cea estimată inițial prin HG nr. 416/2010.
Însă exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art. 481 din Codul civil. Or, se remarcă faptul că Legea nr.255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art. 771 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr. 488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr. 488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta, considerente pentru care prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților în sensul mai sus expus.
Împotriva acestei sentințe și încheierii din 15.01.2013 au declarat recurs reclamanții P. M. V. și P. F. iar pârâtul S. R. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a declarat apel împotriva sentinței, cale de atac ce a fost recalificată de către Curtea de Apel Timișoara în recurs, în raport de disp. art.2821 Cod proc.civilă și de valoarea obiectului litigiului în sumă de 14.835 euro.
Reclamanții recurenți au solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței și încheierii în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată și precizată și respingerii îndreptării din oficiu a erorii materiale din dispozitivul sentinței.
Reclamanții recurenți și-au motivat în drept recursul cu disp. art. 304 pct. 8 și 9 Cod proc.civilă, arătând că prevederile Legii nr. 33/1994 sunt imperative în sensul necesității efectuării expertizei evaluatorii asupra terenurilor expropriate și, cu toate acestea, prima instanță a înlăturat raportul de expertiză, considerând că valoarea de despăgubire rezultată „este una exorbitantă, plasată în afara realității obiective”, justificând această apreciere prin aceea că terenul este „situat în extravilanul unei localități ce nu este nici măcar reședință de județ”, apreciere care este absurdă, în condițiile în care experții au ținut cont de ea în efectuarea expertizei și au făcut deprecierea care rezultă din acest aspect.
Că, localitatea Pecica este cel mai apropiat oraș de orașul reședință de județ, fiind punct de tranzit spre Occident între A. și Nădlac, și are terenuri agricole cu solul de cea mai bună calitate din România, acestea fiind doar câteva din criteriile care trebuie avute în vedere în cadrul unei evaluări.
Recurenții au mai arătat că valorile incluse în expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici sunt valori orientative conform art. 771alin. 4 din Codul fiscal, fiind destinate pentru uzul cabinetelor notariale, indicând valori minimale, iar pe de altă parte, au precizat că valoarea de despăgubire trebuie să țină cont și de lipsirea proprietarilor de libertatea de a pierde din patrimoniu terenul prin libera negociere pe care o oferă piața tranzacțiilor și că prima instanță a făcut abstracție, pe lângă raportul de expertiză, și de celelalte înscrisuri (contracte de vânzare-cumpărare, ipotecă, închiriere, hotărâri de expropriere din zonă, precum și de primul raport de expertiză efectuat de expertul U. R.), toate cu prețuri similare celui solicitat.
La al doilea punct al motivelor de recurs, reclamanții recurenți au învederat că prima instanță a aplicat greșit art.25 din Legea nr.33/1994, din care rezultă că intenția legiuitorului este aceea de a da prevalență în cadrul ansamblului probator expertizei tehnice, iar prima instanță a înțeles greșit să considere elementul principal al probațiunii adresa B.N.P. D. din care rezultă prețul declarat de părți, fiind de notorietate că acest preț nu este cel real și este făcut în scopul de a micșora taxele.
Recurenții au susținut că anterior emiterii respectivei adrese, la B.N.P. D. s-au vândut terenuri și la alte prețuri, respectiv la prețul de 2,5 euro/mp, conform contractului autentic nr. 1608/12.08.2011, precizând că metoda comparației prin bonitare folosită de dl. expert G. N. nu este conformă cu legislația în vigoare și cu standardele internaționale de evaluare, potrivit adresei U.N.E.A.R.
Totodată, recurenții au învederat că prima instanță a încălcat și art.26 din Legea nr. 33/1994, în sensul că deși raportul de expertiză stabilește și valoarea prejudiciului și legea impune acordarea lui, prima instanță nu l-a acordat.
De asemenea, au invocat și încălcarea disp. art.16 din Constituția României, art.14 din C.E.D.O. și art.1 din Protocolul nr.1 la C.E.D.O, art.21 alin.1 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, arătând că despăgubirea propusă lor prin H.G.488/2011 și Comisia de Aplicare a Legii nr.255/2010, precum și cea acordată de către prima instanță este discriminatorie, încălcând drepturi fundamentale ale omului și Constituția României, prin aceea că sunt cu 70% mai mici decât cele acordate vecinilor lor în baza H.G. nr. 416/2010 (4 euro/mp).
În fine, au arătat că au fost încălcate dispozițiile legale cu privire la caracterul just al despăgubirilor, respectiv art. 44 alin.3 din Constituția României, art.1 și 26 alin. 2 din Legea nr. 33/1994, art. 8 din Legea nr. 255/2010, art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție, precizând și faptul că în mod greșit nu s-au acordat cheltuieli de judecată și că, în raport de disp. art.2821 Cod proc.civilă și art. 23 din Legea nr. 33/1994, în mod greșit s-a îndreptat eroarea materială din dispozitivul sentinței, consemnându-se calea de atac ca fiind apelul și nu recursul.
Pârâtul recurent S. R. reprezentat de M.T.I. prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale București a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamanților.
În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul recurent a arătat că datele cuprinse în Raportul de evaluare întocmit de . sunt în conformitate cu dispozițiile legale (Legea nr. 255/2010) și sunt susținute și de exemple de oferte de vânzare a terenurilor în zonă, cuprinzând atât valoarea despăgubirilor aferente fiecărui imobil, cât și contravaloarea prejudiciului creat proprietarilor prin expropriere.
În concret, a susținut că, potrivit Raportului de evaluare pentru estimarea valorii de despăgubire conform Legii nr.255/2010 a terenurilor afectate de construcția autostrăzii pe U.A.T. Pecica, jud. A., întocmit în 2011, suprafața totală ce urmează a fi expropriată este de_ mp, având o valoare de despăgubire de 684.356,29 lei, raportul fiind întocmit în concordanță cu reglementările Standardelor Internaționale de Evaluare (Standardul internațional IVS 1) de către ing. G. N., având calitatea de membru ANEVAR, astfel că valoarea specială a terenurilor, compusă din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, este mai mare decât valoarea de piață.
Prin întâmpinare, reclamanții au cerut recalificarea căii de atac din apel în recurs, au invocat excepția nemotivării recursului în termenul legal și au solicitat respingerea recursului pentru lipsa calității de reprezentant a pârâtei recurente și ca neîntemeiat.
Astfel, cu privire la fondul litigiului, reclamanții intimați au arătat că valorile înscrise în expertizele întocmite de camerele notarilor publici sunt orientative, Conform Codului fiscal, art. 771 alin. 4, iar suma propusă prin HG nr. 488/2011 și de Comisia de Aplicare a Legii nr. 255/2010 nu reprezintă o dreaptă și prealabilă despăgubire, potrivit art. 44 din Constituție, art. 1 din Legea nr. 33/1994, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 225/2010 și art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție.
Cât privește fondul litigiului, în urma examinării sentinței atacate, prin prisma motivelor invocate și a disp. art.304 pct 8 și 9 și art.312 alin.3 Cod proc.civilă, Curtea a apreciat că sunt întemeiate recursurile declarate în cauză, cu consecința casării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.1 din Legea nr.33/1994 „exproprierea de imobile, în tot sau în parte, se poate face numai pentru cauză de utilitate publică, după o dreaptă și prealabilă despăgubire (…)”, iar conform art.8 alin.2 din Legea nr.255/2010 „în termen de 20 de zile calendaristice de la data notificării prevăzute la alin.(1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste despăgubiri.”
De asemenea, art.26 alin.1 din Legea nr.33/1994 stabilește că „despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”, iar alineatul 2 al aceluiași articol prevede că „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia.”
Din cuprinsul actelor normative mai sus menționate (în concordanță cu art.1 din Protocolul nr.1 adițional la C.E.D.O.), reiese că ele consacră caracterul just (drept) al despăgubirii, pentru imobilele expropriate, și precizează explicit că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului, stabilind obligația legală atât în sarcina instanței, cât și în sarcina experților de a ține seama de prețul cu care se vând, de regulă, imobilele similare (de același fel, adică cu aceleași caracteristici) în zona respectivă.
Or, în speță, prima instanță nu s-a conformat dispozițiilor legale mai sus menționate, în sensul că nu a stabilit despăgubirea pe baza raportului de expertiză cerut de art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, care să aibă în vedere valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat, precum și prețul cu care se vând imobile similare, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, ci a avut în vedere adresa BNP D., cu caracter general, în baza căreia instanța a făcut un simplu calcul matematic.
În acest sens, este de menționat că însuși expertul B. M., care a semnat cu observații raportul de expertiză, a arătat, prin scriptul de la filele 176, 177 din dosarul de fond, că rezultatele obținute prin raportul de expertiză sunt eronate, deoarece comparabilele folosite nu sunt similare cu terenul expropriat, ele referindu-se la terenuri care au potențial de conversie din teren agricol în teren pentru uz industrial, respectiv sunt cuprinse în PUZ sau PUD, fapt ce le crește mult valoarea, pe când terenul expropriat nu a fost cuprins în planuri de dezvoltare urbanistică, astfel încât comparabilele care sunt cu adevărat similare sunt terenuri agricole extravilane.
Or, observațiile aduse raportului de expertiză de către acest expert nu au fost luate în considerare de către prima instanță, care atât ea, cât și experții erau obligați, potrivit art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, prin utilizarea metodei comparațiilor directe, să utilizeze comparabiile cu adevărat similare, respectiv terenuri cu aceleași caracteristici, cu atât mai mult cu cât în recurs reclamanții au depus un contract de vânzare-cumpărare încheiat de B.N.P. D. la 12 august 2011, în care prețul era de 2,5 euro/mp.
Față de cele de mai sus și având în vedere că este necesară administrarea unei probe noi, respectiv unui supliment la raportul de expertiză prin care să se stabilească despăgubirea în raport de prețul cu care se vând imobilele similare la data întocmirii raportului de expertiză și de prejudiciul cauzat proprietarului, în baza art. 304 pct. 8 și 9 și art.312 alin. 3 și 61 Cod proc.civilă, Curtea prin decizia civilă nr.497/R din 27.03.2013 a admis recursul reclamanților și pârâtului, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul A. cu îndrumarea ca în rejudecare, instanța să ordone experților să compare, în concret, caracteristicile terenului expropriat și ale terenurilor similare, ce au făcut obiectul contractelor de vânzare-cumpărare depuse în primă instanță și în recurs, urmând ca instanța să țină seama și de celelalte critici aduse prin cererile de recurs.
Totodată, Curtea a modificat încheierea recurată în sensul că a respins îndreptarea din oficiu a erorii materiale privind calea de atac.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului A. sub nr._ la data de 18.04.2013.
Din probele administrate în cauză, instanța, în rejudecare, reține în fapt următoarele :
Prin încheierea ședinței publice din data de 20 mai 2013, s-a dispus celor trei experți să efectueze un supliment de expertiză potrivit considerentelor deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, iar la data de 17 iunie 2013, s-a depus la dosar această probă.
Prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.138/208/08.10.2011 a Comisiei de aplicare a Legii nr.255/2010, s-a dispus exproprierea de la reclamanți a suprafeței de 3412 mp, din terenul situat în Localitatea Pecica Jud. A., Pecica, având nr.cadastral_ și s-a stabilit ca limită a despăgubirilor suma de 0,16 euro/mp, iar reclamanții au contestat această hotărâre susținând că suma oferită de expropriator este derizorie, atât față de valoarea de circulație a terenurilor, cât și față de sumele oferite pentru alte terenuri, în baza legilor de expropriere anterioare.
Cererea reclamanților este grefată, într-adevăr, pe dispozițiile art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 conform cărora, expropriatul nemulțumit de cuantumul despăgubirii prevăzute stabilite de expropriator se poate adresa instanței judecătorești competente în termenul general de prescripție, care curge de la data la care i-a fost comunicată hotărârea de stabilire a cuantumului despăgubirii, sub sancțiunea decăderii, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii și transferului dreptului de proprietate.
Stabilirea despăgubirilor cuvenite în caz de expropriere, chiar dacă aceasta se realizează în temeiul legii speciale - Legea nr.255/2010 - se face în conformitate cu prevederile cadrului normativ general cuprins în Legea nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
În cauză sunt incidente prevederile art.26 alin.2 din Legea nr.33/1994, conform cărora: „alin.1 - Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite; alin.2 ,, La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia,,.
Pentru stabilirea despăgubirilor cuvenite reclamanților, se reține din Raportul de Expertiză Tehnică Judiciară, de la filele 145-167 dosar prima instanță că, valoarea pe 1 mp a terenului expropriat, este de 3,84 Euro/ 1 mp .
Din analiza cele 3 contracte de Vânzare-Cumpărare de la filele 181-186 dosar prima instanță încheiate în anul 2011 si 2012, rezultă următoarele: 1 mp de teren situat in extravilanul orașului Pecica, jud.A., a fost tranzacționat în anul 2011 si 2012 la Birouri Notariale diferite cu prețul de 2,5 Euro/mp teren + TVA, 2,38 Euro/mp teren si 5 Euro/mp teren filele 204-205, 4,39 Euro/mp teren filele 206-207 .
Astfel, suma de 3,84 Euro/1 mp din Raportul de Expertiză depus la dosarul cauzei se încadrează în sumele tranzacționate de 2,38 Euro/ 1mp - 4,39 Euro/ 1 mp .
Finalitatea procedurii de expropriere este aceea de a stabili o dreaptă (justă) despăgubire, în condițiile în care exproprierea reprezintă o ingerință permisă nu numai de art.44 din Constituție, dar și de art.1 Protocolul nr.1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în măsura în care este fundamentată pe o cauză de utilitate publică.
Or, o dreaptă sau justă despăgubire presupune acordarea proprietarului expropriat a prețului pe care l-ar fi încasat în cazul în care ar fi vândut de bună voie terenul, acesta fiind prețul pieții, adică prețul cu care se vând sau se cumpără, în mod obișnuit astfel de terenuri.
Fiind în realitate o vânzare forțată, în care consimțământul vânzătorului nu este cerut de lege, în considerarea efectelor general benefice a utilității publice căreia îi va fi afectat imobilul, este firesc ca despăgubirea pentru bunul expropriat să cuprindă doar un preț echivalent cu prețul la care s-ar fi vândut, în mod normal bunul, în cazul unei vânzări obișnuite, consimțite de ambele părți, dar și eventualul prejudiciu cauzat proprietarului-vânzător, reprezentat inclusiv de eventualul beneficiu de care a fost lipsit ca urmare a unei exproprieri intempestive, în raport de lucrările realizate și care urmau să aducă un beneficiu cert și previzibil.
Exproprierea creează în sarcina statului obligația de a acorda expropriatului o despăgubire justă, conform art.481 din Codul civil, ori, se remarcă faptul că Legea nr.255/2010 nu a modificat criteriile de determinare a despăgubirii, acestea fiind în continuare, la fel ca în cazul Legii nr. 198/2004: prețul de vânzare a imobilelor de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și expertizele întocmite și actualizate de camerele notarilor publici, potrivit art.771 alin. (5) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal modificată, aceste criterii stând la baza HG nr.488/2011.
Împrejurarea dacă actuala evaluare estimativă a terenurilor realizată prin HG nr.488/2011 este una corectă sau nu, se determină în cadrul acțiunii civile exercitate potrivit art.22 alin.1 din Legea nr.255/2010 împotriva hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirii, în ipoteza în care această hotărâre preia valoarea despăgubirii stabilită prin hotărârea guvernului, iar expropriatul este nemulțumit de aceasta.
Potrivit îndrumărilor Curții de Apel Timișoara din decizia de casare s-a efectuat un supliment de expertiză, în cadrul căruia experții pentru stabilirea valorii de piața a terenului expropriat,au vor utiliza următoarele comparabile (primul criteriu de comparabilitate 1-a constituit localizarea -extravilanul localității Pecica, pentru eventualele diferențe se vor efectua corecții conform ghidurilor metodologice de evaluare):
-Teren extravilan Pecica, categoria de folosința teren arabil, cu suprafața de 5000 mp, vândut la data de 27 nov 2012 prin contractul nr. 2.433 cu 4,1 euro/mp; este situata la cea 3,8 km de intravilanul localității Pecica;
- Teren extravilan Pecica, categoria de folosința teren arabil si pasune(50% pasune), cu suprafața de 12.200 mp, vândut la data de 12 aug 2011 prin contractul nr. 1608 cu 2,5 euro/mp; este situata la cea 3,9 km de intravilanul localității Pecica
- Teren extravilan Pecica, categoria de folosința curți construcții, cu suprafața de 8.371 mp, vândut la data de 17 mai 2012 prin contractul nr. 1650 cu 2,39 euro/mp ; este situata ia cea 300 m de intravilanul localității Pecica.
În urma procesului de evaluare a rezultat, conform fisei anexate, valoarea de piață unitară pentru terenul evaluat de 3,7 euro/mp.
Experții au mai precizat că valoarea obținută este similară cu cele obținute prin metoda comparațiilor cu analiza statistica, metoda comparațiilor cu utilizarea de oferte vânzare terenuri respectiv metoda de randament (ultimele doua utilizate în raportul de expertiza inițial).
Astfel rezultă că valoarea de piață estimată în raportul de expertiza tehnica judiciara este corecta -3,85 euro/mp prin metoda comparațiilor directe, respectiv 3,84 euro/mp prin metoda capitalizării rentei funciare - .
Având în vedere valoarea de piața unitara obținută in prezentul supliment la raportul de expertiza elaborat in acest dosar ( 3,7 euro/mp) si explicațiile referitoare la daune din raportul de expertiza inițial, rezulta: Valoare teren în euro – 12.624 și valoare teren lei – 56.287; de asemenea, valoare daune euro – 631, valoare daune lei – 2.813.
Răspunzând la obiectivele stabilite de instanța de judecata, experții au precizat că valoarea finală a despăgubirilor solicitate conform obiectivelor stabilite de instanța de judecata este 59.100 lei (13.255 euro), valori extrem de apropriate de cele stabilite în raportul de expertiza întocmit în acest dosar (61.338 lei sau 13.757 euro).
Pentru considerentele de fapt si de drept expuse, instanța va admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții P. M. V. și P. F., în contradictoriu cu pârâtul S. R. prin Compania națională de autostrăzi și drumuri naționale București, în sensul că, va anula în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.138/208/08.10.2011, va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma totală de 13.255 euro, echivalentul a 59.100 lei, la un curs de 4,458 lei/1 euro, din care suma de 12.624 euro, obținută din înmulțirea suprafeței de 3412 mp cu 3,7 Eur/1 mp, cu titlu de despăgubiri aferente terenului expropriat, situat în loc Pecica, jud.A., în suprafață de 3.412 mp, cu nr.cadastral_, iar suma de 631 euro, reprezentând daunele rezultate în urma exproprierii.
Va obliga pârâtul să plătească reclamanților pentru suma de 56.667,24 lei, ce reprezintă diferența dintre suma de 59.100 lei, acordată cu titlu de despăgubiri și suma de 2432,76 lei, stabilită prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.138/208/08.10.2011, dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10.01.2012 si până la data efectivă a plății.
Privitor la cheltuielile de judecată, se reține că, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”, astfel va obliga pârâtul să plătească reclamanților suma 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând contravaloarea Raportului de Expertiză efectuat în dosarul cauzei, precum și onorariu avocat - filele 337- dosar prima instanță .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRÂȘTE :
Admite în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții P. M. V. și P. F., cu dom ales la C.. av. P. E. –A. ., . cu pârâtul S. R. prin Compania națională de autostrăzi și drumuri naționale București, cu sediul în sector 1, București ..38 - . drumuri și poduri Timișoara, cu sediul ales în Timișoara, ..18, jud.T. având ca obiect despăgubiri. rezultate din expropriere.
Anulează în parte hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.138/208/08.10.2011.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma totală de 13.255 euro, echivalentul a 59.100 lei, la un curs de 4,458 lei/1 euro, din care suma de 12.624 euro, obținută din înmulțirea suprafeței de 3412 mp cu 3,7 Eur/1 mp, cu titlu de despăgubiri aferente terenului expropriat, situat în loc Pecica, jud.A., în suprafață de 3.412 mp, cu nr.cadastral_, iar suma de 631 euro, reprezentând daunele rezultate în urma exproprierii.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților pentru suma de 56.667,24 lei, ce reprezintă diferența dintre suma de 59.100 lei, acordată cu titlu de despăgubiri și suma de 2432,76 lei, stabilită prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr.138/208/08.10.2011, dobândă legală aferentă, calculată de la data de 10.01.2012 si până la data efectivă a plății.
Obligă pârâtul să plătească reclamanților suma 3.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 31.07.2013.
Președinte Grefier
D. M. D. M.
Red.D.M.
Dact.D.M/ 19.08.2013
Ex.6/4 . comunică:
1. reclamant P. M. V. – cab. av. P. E. – A. ., .> 2. reclamanta P. F. – cab. av. P. E. – A. ., .> 3. pârâtul S. R. prin CNADN prin DRDP Timișoara – .. 18
4. P. de pe lângă Tribunalul A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 912/2013. Tribunalul ARAD | Obligaţie de a face. Decizia nr. 862/2013. Tribunalul ARAD → |
|---|
